Roma, un vis devenit realitate sau AmFost (în sfârşit!) Acolo şi eu!

TIPĂREȘTE

Nici nu trecuse bine revelionul 2017, că mă trezesc în căsuţa de e-mail cu o ofertă valabilă o zi, la citirea căreia nu poţi să rămâi nicidecum indiferent: city-break la Roma 72,49 euro/persoană, în intervalul 16-19 februarie, trei nopţi cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele şi zbor cu Blue Air. Irezitibil! Orarul de zbor excelent: dimineaţă la 06,00 de pe Otopeni şi la întoarcere, 08,55 de pe Fiumicino Roma, durata zborului fiind de două ore. Mă mănâncă degetele să rezerv, dar ca un făcut soţul îmi respinge apelul telefonic, semn că nu poate vorbi, aşa că în lipsa unei consultări „mă bag”, zicându-mi că anulez dacă perechea-mi se împotrivea. Când a auzit de aşa ofertă, m-a apostrofat: „Păi, tu mai stăteai pe gânduri, în loc să rezervi?! ” Ştiam eu că în esenţă e mai plimbăreţ ca mine, dar aveam nevoie de confirmare! Mă gândeam că ar putea fi o ţeapă la un asemenea preţ, dar mereu refuzam să-mi destram visul şi continuam să cred că mai există minuni. Apoi, dă-i înainte şi citeşte ce s-ar putea face în Roma în trei zile, la prima descindere în Cetatea Eternă.

Pe de altă parte o prietenă foarte bună, care tocmai fusese la Roma în decembrie anul trecut, îmi povestise despre şederea ei de patru zile la Roma imediat după întoarcere, simţitor impresionată, încheind înţelept, aproape apoteotic: fiecare român trebuie să ajungă la Roma cel puţin o dată în viaţă! Îi spuneam atunci că ştiu, că are dreptate, dar încă nu i-a venit rândul şi nici nu ştiu când i-o veni, căci pe anul în curs antamaserăm niscaiva destinaţii printre care nu se regăsea Roma. Pesemne că soarta a vrut să-mi facă o surpriză frumoasă, că hotărâse altceva pentru mine. După câteva zile ni s-a alăturat o pereche de prieteni, vechi companioni de vacanţă, care au reuşit să prindă pachetul, la un preţ ceva mai mare, dar destul de atrăgător.

Desigur, Roma nu mai este demult o destinaţie greu accesibilă, este destul de obişnuită, aproape comună pentru români, aşa că prea multe noutăţi nu am cum să aduc, de aceea e mai bine să vă povestesc experienţa noastră de trei zile în oraşul nu degeaba supranumit „Caput Mundi”, poate cineva va mai extrage ceva folositor. De la început mi-am dorit o minivacanţă out-door, mai cu seamă că era prima dată când puneam piciorul în oraş. Adică fără muzee, căci se consumă mult timp, însă cu obiective esenţiale de vizitat în exterior şi simţit oraşul cu atmosfera sa cât mai mult la pas, combinat, bineînţeles, cu mijloacele de transport în comun pentru a mai proteja ceva din picioarele atât de solicitate în acele zile. Am folosit mai mult metroul, având în vedere că acesta ne ducea şi aducea de la /la staţia Cornelia, în apropierea căreia am stat, însă mi-a părut rău că nu am folosit mai mult autobuzul, ca să vedem cât mai mult. Prea multe în trei zile la Roma nu poţi face, dar nici prea puţine nu te poţi văita că nu vezi dacă te organizezi cât de cât. Oricum, la reuşita vacanţei a contribuit substanţial vremea care a fost însorită şi caldă, cu 18-19 grade la prânz, când mi-am permis să stau în fiecare zi vreo două ore în tricou, aproape de neconceput pentru februarie.

Ambele zboruri mi s-au părut mai civilizate decât cele din Cipru, de anul trecut, măcar că am primit trataţie din partea casei câte un sandviş şi câte o băutură nealcoolică şi au fost fără nici un fel de întârziere nici la dus, nici la întors.

Deşi aveam lecţiile făcute referitor la autocarele Terravision luate din faţa aeroportului care ne-ar fi dus contra 4 €/persoană/sens până la Termini, apoi 10 staţii de metrou până la Cornelia, odată ajunşi la ieşirea de pe Fiumicino, ne apare în faţă un autobuz de la firma Cotral despre care prietenul nostru citise că ne duce foarte aproape de hotelul nostru situat pe Via Aurelia, la nr. 472. La o conversaţie scurtă, şoferul ne „miroase” că suntem prima dată la Roma şi ne spune că ne ia 7 euro/persoană, iar dacă nu ne convine să mergem înapoi în aeroport să cumpărăm bilete care ar costa 3,90 euro/persoană, dar pentru următoarea cursă, căci el pleacă. Dispuşi să intrăm cât mai repede în peisaj, ne învoim şi primim nişte bilete pe care la încercarea de a le valida la aparat, acesta le-a rejectat instantaneu. Când îmi pun ochelarii şi mă uit atent, văd că unul era emis în ianuarie 2017 şi trei în decembrie 2016. Doamne, să nu vină controlul, zic spre ceilalţi! N-a venit! Apoi, într-adevăr, cursa acestui autobuz era făcută pe conturul metropolei, prin orăşelul de vile Fregene, aşa că am picat fix pe Via Aurelia, nerămânându-ne decât să urmărim numerele stradale care începuseră să scadă binişor, aşa încât după 35 minute coborâserăm aproape lângă intrarea în curtea hotelului. Ne descotorisim de băgăjele la hotel, lăsându-le în camera dedicată lor şi ne îndreptăm către cea mai apropiată tutungerie să cumpărăm Roma Pass 72 ore pe care, după cum citisem, la acestea se găsea musai. Am căutat la vreo trei, doar la una am găsit unul pe 48 ore, nu ne-a convenit, am intrat la metrou spre centru, unde am fost sfătuiţi că găsim cu siguranţă. Biletul costă 1,5 euro/persoană pe orice mijloc de transport în comun, iar călătoria trebuie efectuată în 75 de minute, după care acesta îşi pierde valabilitatea. La Termini ne-am oprit, am cumpărat cardul Roma Pass 72 ore, valabil, aşadar, 3 zile din momentul primei validări. Costă 38,5 euro/persoană şi în acest interval asigură transport pe toate mijloacele în comun şi intrări la două obiective, un ghid primit odată cu cardul efectiv şi o hartă detaliată. Se validează prin simpla atingere în locaşul special de la aparatele instalate la obiective sau în mijloacele de transport în comun. Mi se pare o idee excelentă, pentru noi a fost ideal! Ne-am decis asupra Colosseumului (împreună cu Forumul Roman şi Dealul Palatin) şi castelului Sant’Angelo. La Colosseum şi-a dovedit eficienţa din plin, fiind invitaţi să trecem prin faţă, în timp ce coada era uriaşă. E drept, mergea repede, dar a fost foarte bine aşa! Biletul cumpărat ca atare ar fi costat 12 euro/persoană la Colosseum şi 13 euro/persoană la castel, iar abonamentul pe trei zile pe toate mijloacele de transport în comun 16,5 euro/persoană, ceea ce aduce, în final, o economie de 3 euro/persoană.

Colosseum este impresionant nu doar prin dimensiune şi formă, ci şi prin măreţie simbolistică, de fapt de cum l-am văzut de la ieşirea din staţia de metrou mă uitam şi nu-mi venea să cred că e aievea! O reală emblemă a Romei, Colosseum ia cel puţin o oră-două pentru a-l vizita, chiar şi mai superficial. E imens şi foarte căutat de turişti, pe oriunde treci, te loveşti de foarte mulţi vizitatori. Forma sa de elipsă încă mai fascinează toţi constructorii moderni de stadioane care-l iau drept model. În această structură magnifică edificată de sclavi evrei, pasiunea romană pentru spectacolele sângeroase a atins apogeul excesului. La inaugurarea sa, în anul 80, s-a sărbătorit continuu timp de o sută de zile cu masacrul a 5.000 de animale sălbatice, printre care şi lei.

Am trecut şi noi prin aria vizitabilă, strecurându-ne printre hoardele de turişti asiatici, atât de mulţi că de multe ori am avut senzaţia că suntem în vreo ţară de la răsăritul lumii. Erau două niveluri pe care le-am identificat ca fiind de parcurs, am încercat să vedem tot ce ne ieşea în cale. Lumina foarte bună de la orele prânzului ne-a fost de mare folos la pozat, iar noi am admirat atât miezul, cât şi lateralele cu arcade, odinioară ornate cu statui de marmură, imaginându-mi cum prin cotloanele de jos, din scenă, gladiatorii şi animalele ajunşi acolo experimentau ultimul spectacol al vieţii lor.

Lângă Colosseum şi a sa staţie de metrou există un punct automat, ca un choişc, de alimentare cu apă plată şi apă minerală carbogazoasă, numai sticle să aveţi. Pe partea opusă, chioşcul asigura încărcarea telefoanelor pentru doritori. Cum am ajuns în Roma, am cumpărat apă la jumătate de litru că mi-era sete de muream şi, mulţumită unui sfat de pe AFA, am păstrat-o pe parcursul acelor trei zile şi am reumplut-o ori de câte ori se mai încălzea, de oriunde din Roma, fiindcă metropola are cişmele cu apă potabilă foarte bună aproape la orice colţ de stradă.

După ce am ieşit de la Colosseum, am admirat impozantul Arc al lui Constantin cu cele trei bolte ale sale, apoi ne-am îndreptat spre Forumul Roman situat la baza Dealului Palatin, lansându-ne mai întâi pe Via Sacra printre ruine, la rugămintea unei mari iubitoare de pietroaie antice cum îmi place mie să spun că sunt. Aici nici nu ştiam în ce parte şi la ce rămăşiţe să ne uităm mai întâi. Am trecut pe lângă alt arc triumfal, cel al lui Titus cu o singură boltă, am privit cu atenţie la cea mai grandioasă construcţie din Forumul Roman: Bazilica lui Maxenţiu şi Constantin, formată din trei cupole pe jumătate în picioare. Atrag atenţia templele din areal: primul, cel al lui Antoninus şi Faustina cu şase coloane corintice graţioase de marmură, apoi cel al fraţilor gemeni ai Elenei din Troia, Castor şi Polux, reprezentat de doar trei coloane, cel al lui Saturn din care au rămas în picioare opt coloane ionice, cel al Vestei şi Casa Vestalelor Virgine, o construcţie mică, rotundă. Mi-a mai atras atenţia în mod deosebit Curia (Senatul) , este o senzaţie aparte să vezi jilţurile unde stăteau cei 300 de senatori ai Republicii. Ne apare şi o clădire masivă, înaltă care se pare că reprezenta un „bloc” de locuinţe, numit insulae, ce putea avea chiar şi şase niveluri, unde trăiau romanii, cei înstăriţi ocupând etajele inferioare. Impresionant este şi Arcul lui Septimius Severus, construit tot cu trei bolte, cu inscripţii şi sculpturi superbe.

Apoi ne-am grăbit să urcăm pe Colina Palatină unde-i văzuserăm pe alţi turişti stând sus la punctele înalte de belvedere şi de unde ne gândeam că trebuie să privim şi noi. Colina Palatină este enormă şi e nevoie de câteva ore s-o baţi de la un obiectiv la altul. M-au impresionat Casa di Livia, Domus Flavia, Domus Augustana- un fost palat extravagant, Grădinile Farnese cu multă vegetaţie, flori şi peste tot acea specie de pini înalţi, cu coroană în vârf ce seamănă cu ciupercile. De fapt, în Roma am remarcat pretutindeni aceşti pini. Mi-a plăcut şi stadionul construit, probabil pentru curse de care, însă cel mai mult m-a uimit priveliştea către Circus Maximus, de sus, de la Domus Augustana peste şosea. Pentru cine e interesat şi are mai mult timp, merită atenţie şi Muzeul Palatin situat aproape de Domus Augustana.

Fiindcă era deja după-amiază şi noi încă nu ne luaserăm camerele în primire, am făcut o pauză de vreo două ore, timp în care am şi mâncat ceva de prin partea locului, ne-am făcut un program de seară, ceva mai lejer, după aşa istorie concentrată. De data aceasta, numai în doi.

Am ales Fontana di Trevi pe care o visam şi noaptea cu cât se apropia minivacanţa. Noapte se făcuse şi când am ajuns noi la ea, dar era frumos luminată. E absolut splendidă, după părerea mea, aş fi stat ore în şir să privesc la apa azurie ce curgea năvalnic peste piatra şlefuită. Ce sculpturi, ce apă! Cu greu am reuşit să ne strecurăm prin mulţime pentru a ajunge în buza apei. E un loc romantic şi faimos unde am ţinut să aruncăm monede peste umăr că doar-doar vom mai reveni, conform tradiţiei. Construită ingenios în spatele unui palat, fântâna marchează capătul apeductului Acqua Vergine ridicat de generalul Agrippa, apeduct din care se alimentează şi astăzi. Sculptura întruchipează o virgină descoperind izvorul miraculos. Compoziţia barocă e alipită unui arc de triumf clasic.

Ne-am desprins cu greu, deşi nu ne venea să mai plecăm, apoi ne-am îndreptat spre metrou să-l luăm chiar şi o staţie, până la Spagna, fiindcă oboseala acumulată şi nesomnul de cu o noapte înainte începuseră să se resimtă.

Piazza di Spagna şi treptele spaniole sunt alte must-see minunate ale Romei. Ele ne-au vrăjit din prima clipă, chiar dacă noaptea credeam că ni le relevă mai puţin impresionante decât lumina zilei. Se numeşte aşa după ambasada spaniolă din apropiere, are formă de clepsidră centrată pe fântâna Barcaccia. Gândul că în urmă cu peste şaizeci de ani filmul „Vacanţă la Roma” se turnase şi-n aceste locuri romantice şi fermecătoare, făcea ca totul să fie mai povocator. Atmosfera exprima celebra la dolce vita: mulţi turişti, mulţi tineri, chiar dacă era trecut de zece seara, erau înşiraţi pe scări emanând destindere şi voie bună. Ne-am alăturat şi noi pentru o vreme, apoi ne-am îndreptat spre fântâna Barcaccia, minunată creaţie a lui Bernini, în formă de barcă ce se scufundă. Apa nu mai ţâşneşte puternic în sus ca la alte fântâni, ci numai central printr-un jet slab, mai degrabă se scurge prin orificii laterale.

De la Barcaccia, se surprinde un peisaj perfect: scări elegante – celebrele trepte spaniole, 137 la număr, uşor descentrate, un excelent monument rococo, cu un obelisc si o biserică, o combinaţie ce atrage o mulţime de fotografi şi turişti în această piaţă, unul dintre cele mai populare şi iubite locuri din Roma.

Apoi am urcat până la Trinita dei Monti, biserica cu turle gemene aflată în capătul scărilor, în italiană Scalinata della Trinita dei Monti. În faţa sa se ridică un obelisc pe care se pot recunoaşte cu uşurinţă hieroglife egiptene despre care se spune că au fost copiate de pe obeliscul din Piazza del Popolo. De sus, priveliştea către străzile adiacente şi incinta pieţei înconjurate de palate ruginii, e şi mai frumoasă.

După ce am coborât, am luat-o puţin în stânga şi am dat de clădirea ambasadei spaniole de vizavi, apoi am nimerit în piaţa (Piazza Mignanelli) cu o columnă măreaţă: Colonna dell'Immacolata care are la bază patru sculpturi biblice. Aceasta a fost ridicată în anul 1857 pentru a celebra dogma conceperii imaculate. Columna a fost găsită în anul 1777 sub o mănăstire. Astăzi în vârful columnei se găseşte o statuie a Fecioarei Maria.

Am stat o vreme şi acolo că tot erau destui privitori care făceau acelaşi lucru ca şi noi, apoi, fiindcă ne apropiam de miezul nopţii, am plecat să prindem ultima cursă de metrou obosiţi, dar încântaţi de ceea ce făcuserăm şi ceea ce văzuserăm începând de dimineaţă.

După prima zi, Roma ne cucerise cu zestrea ei uimitoare, cu aerul şi şarmul său de netăgăduit, un veritabil muzeu în aer liber. Mergeam şi, din când în când, recunoşteam din poze obiectivele pe lângă care treceam. Atunci ceream însoţitorilor mei să mă ciupească, să-mi dau seama că e absolut real tot ceea ce vedeam şi nu mă înşelam: visul devenise realitate!

Despre ziua a doua şi a treia voi povesti separat, într-un alt articol, căci m-am lungit cam mult şi n-aş vrea să plictisesc prea tare.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI