ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Frumuşani [CL]
ÎNSCRIS: 03.03.08
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 5 MIN

Respect, Scorpions!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Aseară am fost la primul meu concert al unei formații rock de renume - Scorpions.

Banal. Poate; pentru mine a fost cu totul altfel, din fericire. Biletele le-am luat încă din primăvară - a fost cadoul de ziua ei pentru jumătatea mea mai bună. Și după o așteptare de vreo patru luni de la „data faptei”, a venit și seara „magică”.

Cu o zi înainte am căutat pe net informații despre concert - ora de începere, cea a intrării spectatorilor, ce e permis să avem la noi etc. NIMIC. Nada. Nothing. Pe nicăieri, nici la organizatori, nici la vânzătorii biletelor… Abia azi am găsit într-o recenzie a spectacolului cum că accesul a fost permis de la ora 17 pe la poarta B a ROMEXPO, că nu e voie cu umbrele, sticle cu băutură, aparate foto profesionale etc.

În schimb, la fața locului am găsit o mare dezorganizare: parcarea (în loc de 3 lei pe oră - tariful standard al parcării ROMEXPO) costă 15 lei, fără bon fiscal sau altceva.

Odată intrați în perimetrul destinat spectatorilor, am aflat cum stă treaba cu băutura și ce se mai putea cumpăra pe-acolo: de la câteva case se cumpără „jetoane”, iar la diverse tarabe se pot cumpăra băuturi, gustări, înghețată. O apă (în pahar!) = 1 jeton. Idem, o cola sau o înghețată. La alte chestii nu am reținut, că nu mă interesau. Dar erau destule și mai „scumpe”. A, 1 jeton = 8 lei. Evident, tot fără vreun bon. Totul sub firma Raiffeisen (că ei încasau banii). Cică se puteau cere banii înapoi pe jetoanele nefolosite. Coșuri de gunoi - cam puține. Evident, după plecarea publicului, cred că au trebuit să intre cu buldozerele să ia gunoiul rămas. Bine, oricum s-ar fi făcut gunoi, dar nu chiar așa… Și cireașa de pe „tort”: la plecare NU au făcut nimic pentru a ușura defluarea a circa 10000 de oameni din incinta pentru public, trebuind să ne înghesuim cu toții pe o mică deschidere în gard (pe unde se și intrase, de altfel - doar că la intrare nu veniseră toți cei 10000 de oameni concomitent, ci pe rând, în peste două ore!), unde - ca să fie faza mai amuzantă - au lăsat și conținutul a cel puțin unul dintre sacii în care se colectaseră sticle și alte mizerii de la spectatorii ce intraseră mai devreme.

Altă surpriză plăcută - turnul tehnic cu proiectoare amplasat cam la 50 m de scenă, fix pe centrul locului pentru public. Adică o mare frână pentru privire...

Rușine! dar ajunge - mă opresc aici cu laudele pentru organizarea deosebită. Deosebit de proastă, din păcate.

Au cântat în deschidere două trupe hard-rock din România - Metrock și 9,7 Richter. Cam prea hard, pentru gustul meu. Dar mai ales, departe de stilul de muzică al trupei pe care au avut onoarea de a o precede.

Apoi, după cum bine le șade unor staruri, după o oarecare întârziere (pe la 21:15) au venit pe scenă nemții de la Scorpions. Trupa, fondată cu 50 de ani în urmă de către Rudolf Schenker (chitară, chitară ritmică, back vocal, lead vocal), mai are în componență pe următorii artiști:

- Klaus Meine — lead vocal, chitări;

- Matthias Jabs — chitară, chitară ritmică, back vocal;

- James Kottak — baterie, back vocal;

- Paweł Mąciwoda — chitară bas, back vocal.

Și au început SPECTACOLUL. Pentru că spectacol a fost. Melodii vechi, baladele lor care storc lacrimi și lipesc fetele de băieți pe ringul de dans, dar și mai noi, de pe ultimul lor album, Return To Forever. Am (re) ascultat cu plăcere „Rock You Like a Hurricane”, „Wind of Change”, „You and I”, „Moment of Glory”, „Always somewhere”, dar și „Still loving you” și „Here I Am (send me an angel)”.

Klaus Meine a spus câteva cuvinte (ba chiar ne-a și salutat în română) la câteva dintre piesele cântate, dar „cuiul” serii a fost un solo de tobe și baterie de zile mari, pe care sunt sigur că l-ar fi invidiat până și celebrul Animal, din trupa „the Muppets Show”. Au ridicat porțiunea de scenă pe care stătea bateristul James Kottak, împreună cu sculele sale - aceasta devenind un fel de OZN cu efecte speciale de lumini, iar notele făceau să se zgâlțâie carnea pe mine. A fost ceva electrizant; am filmat o parte din acest moment de excepție și vă invit să îl priviți aici (clipul NU e public, din motive evidente). Desigur, calitatea filmării nu e cine știe ce, eram destul de departe și am filmat cu „savoniera”. Dar cu siguranță vă veți putea face o idee despre ce povestesc.

Iar ca ilustrație muzicală a acestei scurte povestiri, aș sugera (ce altceva?) „Wind of change”. Cu mulțumiri.

Cum orice lucru bun are și un final, acesta a sosit, mult prea repede parcă… Dar nu înainte de un „bis”, pentru care au lăsat ce era mai frumos.

Oameni buni - nu mă gândeam decât că cei care ne-au cântat (și încântat) de pe scenă au împreună vârsta de… 299 de ani!!! Și au făcut un spectacol de calitate germană timp de vreo două ore! Drept pentru care, închei cu aceeași urare din titlu: respect, Scorpions!!!


[fb]
---
Trimis de Dragoș_MD in 17.07.16 14:32:10
Validat / Publicat: 17.07.16 15:41:06

VIZUALIZĂRI: 1577 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Respect, Scorpions! publicul, așteptându-i
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2045 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX [17.07.16 15:28:21] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu [17.07.16 15:53:07] »

Un prim mare DA pentru aceasta trupa dar si pentru articolul oferit. Cred ca toate bilele negre au devenit albe macar atunci cand au cantat ei. Felicitari pentru articol.

Dragoș_MD [17.07.16 16:45:16] »

@mishu - corect; aici, dacă ar fi fost activă secțiunea de notare, aș fi acordat 0 la „Servicii” și 101% la „Distracție și relaxare”.

Dan&Ema [17.07.16 17:39:44] »

Scorpions - o trupa de calibru. Ce bucurie sa se poata organiza prezenta unor trupe de top - a unor corifei - cum le spune o persoana draga mie - artistilor desavarsiti.

Felicitari pentru articol, Dragos!

Si acum ascult "Wind of Change". Respect!

Lyssys [17.07.16 19:24:33] »

@Dragos - Felicitări pentru seara memorabilă şi pentru că ne-aţi împărtăşit şi nouă, celor... leat cu muzica lor, bucuria întâlnirii cu legendarii Scorpions!

Şi... un binemeritat superbonus!

Paty [17.07.16 20:36:42] »

Din păcate, nu învățăm nimic din experiențe. Ceea ce mă face să cred că, de fapt, nici nu ne propunem. Citind review-ul tău, mi-am amintit de concertul Bon Jovi din 2011. Acum 5 ani! Fix aceleași probleme de organizare și aceeași lipsă de comunicare. Concertul trebuia să înceapă la 8 (și chiar așa a și început, chiar am fost plăcut surprinși), s-a intrat de pe la 16, pe o caniculă îngrozitoare - nu era pic de adiere de vânt. Și, în condițiile astea, pentru orice gură de apă (ca să nu mai zic de alte probleme, mai presante), trebuia să traversezi Piața Constituției și să stai la niște cozi care îți tăiau toată plăcerea concertului. Tot cu jetoane era și atunci. Nu știu care erau prețurile, pentru că am preferat să rabd și să mă bucur de concert, dar, din comentariile celor din jur, îmi aduc aminte că apa era tot așa, comparabilă ca preț cu berea și sucul. La plecare, o singură poartă de ieșire pentru o foarte mare parte din cei 50.000 de spectatori! Excepție făceau cei care aveau bilete pe peluza Palatului Parlamentului și care aveau o altă poartă de acces/ieșire.

Și atunci tot așa, am avut mare noroc cu concertul, care a fost foarte reușit, că altfel organizarea a fost sub orice critică. Dar se pare că mai rău se poate oricând (vezi concertul lui Robbie Williams), nu însă și mai bine.

Mulțumiri pentru review și pentru ”Wind of Change”.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Zoazore [17.07.16 20:57:27] »

@Dragos - Respect, Dragoș! Mulțumesc pentru solo-ul de tobe. Mi-am pus căștile și l-am ascultat de două ori.

Scorpions fac parte dintre trupele mele ”de suflet”.

Mulțumesc pentru o seară frumoasă

AZE [18.07.16 17:23:57] »

@Dragos: Articolul Dvs. mi a adus aminte de concertul Scorpions din Sibiu in 2007 atunci când Sibiu a fost capitala culturala europeana, pentru mine a fost ceva deosebit (am crescut cu muzica acestei formații împreună cu altele celebre din acea vreme), am reușit să văd concertul de pe un balcon din piața mare, din păcate a avut o durată scurtă cred că o oră.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Dragoș_MD [10.07.18 13:18:10] »

Acum câteva săptămâni în urmă, au mai avut un concert la București. De data asta, au organizat ceva mai bine și scena (undeva în partea din spate a Pavilionului central Romexpo), și sonorizarea - i-am putut urmări foarte bine din spatele gardului... (nu am mai apucat să iau bilete anul ăsta - am aflat de concert chiar în ziua aceea!)

Aceiași mari cântăreți, doar că acum totalul vârstelor a ajuns la 307 ani...

Și la final, iar a apărut cu tricolorul pe umeri, mulțumind publicului!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, Dan&Ema, Lyssys, mishu, Paty, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂTonomat AFA:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075881004333496 sec
    ecranul dvs: 1 x 1