Circuitul a fost Budapesta, Viena, Praga, Brno, Bratislava, Budapesta. Am plecat prin agenţie, cu un autocar mai modest, deşi cu aer condiţionat (asta ne-a făcut să ne întoarcem din drumul arătat de GPS de mai multe ori, pentru că înălţimea nu permitea trecerea pe sub unele poduri). Avea şi muzică pe CD şi era chiar plăcut de ascultat. Pentru înscrierea timpurie am avut norocul să am locul chiar deasupra şoferului.
Ghid era unul care făcea treaba asta ca free lancer de 31 de ani şi care zicea că e medic. Şi-a dat toată silinţa şi ne-a recitat multe date, chiar şi economice. De PIB-urile care peste tot erau duble şi triple faţă de al nostru ştiţi. Dar că în Cehia şi cred că şi în Ungaria 2/3 din populaţia ocupată e în servicii, acum am aflat. Totuşi, îi port puţină pică ghidului că ne-a lăsat în piaţa centrală din Praga şi ne-a spus „aici e muzeul lor de istorie”, nu „aici şi-a dat foc Jan Husz şi aici a început primăvara de la Praga”.
A rezolvat bine şi toate cazările, că au fost cam multe, în diverse condiţii. Nu am avut decât micul dejun şi, cum „românii fură”, nu mai puteau face contracte la hoteluri din Budapesta din centru pe motiv de îndesare prin buzunare a mâncării de la bufet. (Cu toate acestea, anunţurile cu „nu scoateţi mâncare din restaurant” erau în 10 limbi.) Dar nici în celelalte locuri nu am stat în centru. A fost curat peste tot, dar cu probleme de miros la unele hoteluri, de disfuncţionalităţi în baie la alte hoteluri. Micul dejun, bufet suedez peste tot, a fost foarte bun numai la Viena. Tocmai acolo unde am mâncat la un restaurant „împinge tava” din centru „foarte bun la raportul preţ-calitate” două feluri de mâncare cu 14 euro de plâng şi acum după ei. Restaurantul semăna cu cel de la Vatican, aşa că mi-am lămurit colegii că totul are acelaşi preţ în funcţie de farfuria pe care o alegi: mică, mare, mijlocie. Ce pui pe ea, asta-i treaba ta.
La Praga am stat la un hotel cu cartele în loc de chei. Care cartele nu erau bune. Dar nu era nici o problemă, recepţionera tipărea pe loc altele. Am predat patru cartele la plecare, în loc de două, că n-am mai ştiut nici noi care e bună. Probabil le-a aruncat pe toate.
În toate hotelurile eram învăţaţi prin afişe în baie să nu cerem înlocuirea prosoapelor dacă nu este necesar (salvam mediul de detergent, vezi bine). Cu toate acestea la Praga ni s-au schimbat zilnic prosoapele. La Budapesta am stat, la întoarcere, într-un hotel cred „boutique”, cu mobilă sculptată şi hol ca de casă.
Şoferi erau doi ( edit by webmaster ), dar mult umblaţi, din Călăraşi, foarte la locul lor şi pricepuţi în meserie. Mi-a plăcut mult cum lucrau împreună (ziceau că de 12 ani): când unul era la volan, celălalt era atent la drum, la autocar, se dădea jos pentru plăţile de autostradă, tranzit şi ce-o mai fi fost. Am aflat că un autovehicul care transportă persoane musai trebuie să aibă o oprire de 9 ore continui pe zi, indiferent de numărul şoferilor, şi asta se vede pe tahograf.
Drumurile sunt aşa cum le ştiţi, adică foarte bune şi permanent întreţinute, în sensul că foarte des ne trezeam că trebuie să mergem pe o singură bandă, că pe aialaltă se lucrează. Am remarcat nişte poduri în Ungaria, cu picioarele în mijlocul vegetaţiei, la care nu veneau şi de la care nu plecau drumuri. Balustradele erau acoperite de vegetaţie. Am citit despre ele, dar nu le-am recunoscut: podurile peste autostradă pentru animalele sălbatice. În oraşe autocarele nu pot staţiona, aşa că al nostru ne ducea la obiectiv, pleca destul de depărtişor într-o parcare şi venea după noi. Bineînţeles că se circula lejer, fără nervi şi fără înjurături.
Obiectivele au fost de toate felurile: tururi de oraşe şi orăşele, biserici, muzee, poduri, peşteri. Cam prea multe pentru o anume vârstă. Asta ne făcea să plecăm la 9 şi să încheiem la 21 în aproape toate zilele. Noroc de senvişurile din traistă, că nici nu ne puteam opri pentru vreo gustare.
A fost un grup surprinzător de civilizat, cu numai două persoane din Banat-Ardeal. Probabil că ăştia de acolo se duc în astfel de tururi cu maşinile lor. Oamenii erau de vârstă mai înaintată, unii chiar bătrâni bine, veniţi să vadă. Şi cu multe excursii la activ, unele făcute şi cu 0 lei cazarea. Asta în Grecia. Una din Cluj era asistentă medicală şi îşi îngrijea bărbatul, paralizat complet în urma unui accident, de 25 de ani. Nici nu cred că mai există aşa ceva. Zicea că asta era refugiul ei, mergea în tururi scurte (i s-a întâmplat să fie nevoie să abandoneze după o zi sau două) şi de 4 ori pe an.
În fiecare oraş am văzut magazine second hand şi chinezeşti., chiar în centru. Cam cu aceleaşi preţuri ca la noi. Doar că salariile ălora sunt duble şi triple. Mi-a plăcut la Praga un Kaufland construit pe propria lui parcare, între două case. Dar nu am prea umblat prin magazine, o dată că nu aveam timp şi a doua oară că nu cred că mi-ar fi trebuit ceva pe care să nu-l găsesc şi aici. Frumoase vremuri am apucat.
Timpul nu a vrut să ţină cu noi. Deşi era sfârşitul lui mai ne-a plouat în toate felurile. Şi des şi rar şi torenţial şi cu picături mici. La Karlovy Vary a fost numai ploaie. Dar tot am văzut o frumuseţe de oraş, care-mi aducea aminte de Herculane, dar cu clădiri de 4-5 etaje.
