ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.08.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.07.13
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 6 nopți
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
86.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Placut

TIPĂREȘTE

Ieri ne-am intors din Thassos. Drumul a fost foarte bun, pe traseul: Ruse, Veliko Tarnovo, Stara Zagora, Haskovo, Harmanli, Orestiada, Keramoti. Ocolul pe care l-am facut prin Stara Zagora ne-a fost recomandat de cineva pentru ca in daca mergi dupa GPS prin Nova Zagora drumul e prost. Am plecat la ora 5 dimineata din Bucuresti si la ora 16 eram in camera de hotel. Ne-am interesat pe net despre orarul Ferry-ului de la Keramoti. Din fericire am avut placuta surpriza sa constatam la fata locului ca in perioadele de sezon maxim ferry-ul pleaca foarte des (cam la 20-30 min), imediat ce se umple, asa ca asteptarea practic nu a existat (decat durata achizitionarii biletelor). In legatura cu biletele, la dus costul a fost 16 euro pt masina, iar la intoarcerea de pe insula a fost 20 euro. Nu am inteles de ce, o grecoaica care era la rand in fata mea s-a cam certat cu casiera dar in final a platit tot 20. Cum coada era mare si lumea grabita n-am mai incercat sa aflu de unde provine diferenta de pret.

Ajunsi pe insula, drumul a fost simplu deoarece exista un drum principal care inconjoara insula si din el se desprind ramificatii catre diversele plaje si catre diverse localitati. Pefkari a fost alegerea noastra, noi cautand liniste, relaxare si fugind de aglomeratie. Localitatea este f mica, hotelul (Akti Pefkari) este chiar pe plaja, fiind despartit de aceasta de un drum destul de putin circulat (o bucla a drumului principal care deserveste doar hotelurile de Pefkari).

Terasa la care se mananca micul dejun este chiar pe plaja, micul dejun asa cum s-a mai scris pe aici, destul de frugal dar painea era mereu calda, avea lapte si iaurt si cereale pt copil, cafea, miere, asa ca noua ne-a fost ok si placerea de a sta dimineata la o cafea pe malul marii era maxima.

Primele 3 zile am ales demipensiune, a fost la alegere pranz sau cina in valoare de 15 E pt 3 persoane. Mancare era destul de buna, puteai alege intre 3 feluri de salate, si 3 feluri principale de mancare, aveai un aperitiv fix si un mic desert. Noi avand baiatul destul de mofturos la mancare, dupa 3 zile am renuntat la demipensiune pt a putea lua salata greceasca si supa, ceea ce manca el cu placere.

La taverne in general o masa pt 3 persoane era in jur de 30 E. Va recomand taverna Klisma din localitatea Skala Kalirachi, taverna aflata pe malul marii, unde era un ospatar roman din Iasi si iti puteai alege pestele proaspat sau calamar sau caracatita sau homar, dintr-un galantar.

In legatura cu hotelul, pot spune ca am fost putin dezamagita de camera destul de micuta si cu o baie amenajata dupa modelul de acum 20 de ani. Totusi era foarte curat, si se facea curatenie zilnic, la 3 zile s-au schimbat asternuturile. Din pacate site-ul hotelului te amageste putin in sensul ca sunt prezentate mai mult camerele de la parter, care sunt renovate si modernizate. Dar, faptul ca la noi a fost o decizie de ultima secunda ne-a facut sa ne asumam si o eventuala situatie de genul asta asa ca asa ca am luat ce ni s-a oferit. Sfatul meu, daca alegeti acest hotel, incercati sa obtineti camerele de la parter. E posibil sa fie mai scumpe. Dar chiar si in cazul camerelor obisnuite de la etajele 1 si 2, vederea de pe tereasa era absolut superba, noaptea se auzea doar marea, asa ca locatia a meritat din plin, timpul petrecut in camera fiind redus la maxim. Totusi atentie la faptul ca ferestrele de la anumite camere care dau spre mare, in acelasi timp dau si spre tersasa comuna, unde seara puteti avea surpriza neplacuta ca alti oaspeti ai hotelului, veniti in grup, sa se adune pe terasa si sa vorbeasca tare, ceea ce e cam neplacut. Din fericire noua nu ni s-a intamplat decat o singura data si doar pana la ora 24. E mai bine sa alegeti camerele care vad lateral marea sau chiar vedere spre spate pt ca veti avea balcon propriu (si nu terasa comuna).

Pentru cei ce vor distractie, muzica, magazine, etc, Potos e centrul animatiei din zona aceasta a insulei. Ca o recomandare pentru masa in Potos, terasa Laskarinas (daca tin minte bine), pe aleea principala care duce la plaja, e cam ultima pe stanga inainte de a ajunge la mare. Vis-a-vis de ea e o alta pizzerie, Casa di Pizza, unde un baiat te invita in 4-5 limbi si aproape te aseaza la masa, indiferent daca mai are scaune sau nu.

Revenind la Pefkari, soarele apune in mare si e o zona in care desi plaja are pietricele, marea este f linistita, nu prea sunt valuri. Sezlongurile pe plaja costa 5 E acolo unde sunt asezate aerisit sau trebuie facuta consumatie la bar acolo unde sunt inghesuite. Alte plaje pe care vi le recomand:

- Gloden Beach: nisip in apa, plaja destul de aglomerata;

- Livadi: plaja cu pietre, pietre in apa dar peisajul superb, plaja destul de libera, f buna pt snorkeling;

- Glikadi: f frumoasa, plina de familii cu copii, nisip fin pe plaja si in apa, valuri destul de marti, aici am vazut rasaritul;

- plaja Atspas din Skala Marion: am descoperit-o in ultima zi, este f frumoasa, micuta, intr-un un golf, nisip fin in apa si pe plaja, intrare f lina in apa, se vede apusul, e zona buna pt snorkeling;

- plaja Astrida- pietre in apa, nimic special;

- plaja de marmura: se ajunge greu, drumul e sub orice critica, nu are indicatoare, de la Makryamos bungalows se face un drum neasfalatat de vreo 5 km, peisaj spectaculos, marmura din apa ii da o culoare deosebita marii, dar este o plaja artificiala, merita vazuta.

Fie si doar pentru peisaj dar nu numai, mergeti la manastirea Sf. Arhanghel Mihail (Moni Arhanghelou), este deasupra plajei Livadi pe drumul dintre Astrida si Aliki. Se spune ca acolo e pastrata o bucata din cuiul cu care a fost rastignit Hristos.

Nu am fost si am fi vrut: Paradise beach, piscina naturala Giola.

Cu siguranta mai sunt si multe alte zone frumoase pe care nu am apucat sa la vedem.

O mentiune merita si satul Theologos, mai spre centrul insulei, unde puteti merge la taverne cu specific de munte, dansuri populare grecesti si meniuri bazate pe miel si oaie. Aici gasiti si o miere foarte buna de pin.

Per total excursia a meritat din plin, depinde desigur de asteptarile fiecaruia. Daca vii dupa o Turcie ultra all inclusive, e posibil sa strambi din nas. Dar sa nu uitam ca Grecia e altceva, are specificul ei, mai bun sau mai rau, asa cum spuneam in functie de gusturi.


[fb]
---
Trimis de ala06 in 20.08.13 00:40:09
Validat / Publicat: 20.08.13 01:49:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4189 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ala06); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10350 PMA (din 12 voturi)

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[20.08.13 01:49:25]
»

@ala06, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

Lallica*
[20.08.13 08:48:04]
»

Ma bucur ca v-a placut Pefkari. E o statiune micuta, cocheta, linistita si foarte bine pozitionata intre Potos si Limenaria.

Pretul ferry-ului a diferit la dus fata de intors probabil pentru ca sunt 2 companii transportatoare.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lallica*
Alte impresii din această RUBRICĂAkti Hotel [Pefkari]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.035890102386475 sec
    ecranul dvs: 1 x 1