Hanul Anselmo - un loc plin de suflet

TIPĂREȘTE

Am ajuns la Hanul Anselmo efectiv dupa ce am vazut o fotografie cu o superba cladire ca un castel situata undeva in jud. Covasna. "Asta e o pensiune in Romanica? " a fost prima intrebare care m-a lovit.

Cautam de vreo 2 zile o pensiune la munte unde sa pot pleca cu fiul meu de 5 ani, un loc in care sa nu simt ca deranjez gazda, un loc in care sa am liniste, aer curat si miros de brazi si unde Vlad sa alerge linistit dupa minge. Un loc asa cum stiam eu ca existau pe vremea cand mergeam la munte in cel putin 3-4 cantonamente pe an (si asta timp de 15 ani), departe de stres, masini, telefoane si mai ales departe de mirosul Bucurestiului.

REZERVAREA

Rezervarea am facut-o telefonic, pentru 4 nopti fara nici un fel de problema. Dupa 3 zile de sedere am prelungit la 7 nopti.

LOCATIA SI TRASEUL

Problema "Oituzului" am avut-o si eu cand persoana care mi-a aratat fotografia cu hanul mi-a spus "pai treci de Valea Prahovei, ajungi in Brasov si tii drumul spre Bacau pana ajungi in Oituz imediat dupa ce treci de niste serpentine". "Pai e in Bacau sau in Covasna pana la urma Oituzul asta ca eu stiu doar unul si ala e in Moldova? ! ? ! " zic eu. "E in satul Oituz din Covasna aproape de "granita" dintre judetele Covasna si Bacau. " mi se spune. "Aha... mai avem un Oituz care va sa zica... l-oi gasi eu".

Si l-am gasit dupa vreo 6 ore de condus pentru ca, evident, pe Valea Prahovei SURPRIZAAAAA... in mijlocul lui august se lucra in vreo 5 locuri, incepand cu Comarnic si pana in Timisul de Sus. "Se lucra" e un termen impropriu pentru ca era vineri si nu lucrau decat semafoarele...rosu... verde...rosu... verde. Deh... Romanica... Sincer am pierdut pe Vale vreo 2 ore jumate. Norocul meu a fost ca fi-miu a dormit portiunea aceea de drum. Evident ca la intoarcere am luat-o pe DN1A si am facut 4 ore. Nu am riscat.

ANSELMO

Dupa ce am trecut de Targul Secuiesc si, mai tarziu un pic, de zeci de serpentine, m-am trezit in fata cu placuta pe care in romana si maghiara OITUZ si cu reclama luminoasa a hanului. Am rasuflat usurat, am parcat in curtea interioara si am iesit din masina. SOC. Erau 19 grade iar eu eram in pantaloni scurti. Veneam de la 35 de grade. Si era doar 22.30. In parcare am fost surprins sa vad numere de inmatriculare din Germania, Ungaria si Polonia.

Cladirea principala este extrem de impunatoare si, sincer nu inspira deloc ideea de pensiune, desi deasupra restaurantului exista 5 camere din cate am inteles. Cele 2 cladiri anexa, unde sunt cele mai multe dintre camere (10) sunt mai "normale" ca aspect, insa, cand le treci pragul ai senzatia ca te afli intr-o cabana pe creasta muntelui. Prefer insa sa las descrierea tehnica pe seama administratorilor hanului.

Interlocutorul meu de etnie maghiara, care mi-a dat si indicatii in timp ce eram pe drum, a fost extrem de ospitalier, ne-a aratat camera iar apoi ne-a invitat sa mancam ceva. Am aruncat gentile in camera si am urcat pe terasa din spatele cladirii unde, infofoliti bine in niste paturici albe, am mancat la lumina unor lampi cu lumanari.

Atmosfera era superba. Era aproape plin desi am inteles ca abia de curand a fost inceputa o campanie de promovare. Toti de la mese vorbeau fiecare in limba lui, radeau, si se simteau bine intr-un decor luminat discret de felinare si invaluiti de o muzica cafe-concert abia perceptibila. Iar aerul... iti spargea plamanii.

Tariful a fost de 45 ron/persoana cu mic dejun inclus (omleta cu sunca si cascaval / oua ochiuri cu sunca / platou rece sau...) La pranz si la cina puteai manca atat gulas dar si ciorbe de-ale romanului sau fripturi cu diferite garnituri asa ca nu mi-am facut probleme pentru meniul lui Vlad cat urma sa stam.

Relaxarea a fost atat de profunda incat am adormit amandoi fara sa ne intereseze de crapaturi in tencuiala, sau de "muste care dau ungureste din aripi" cum glumea cineva din Vaslui (daca le gaseam in strainataturi erau "belea de belea". In Romanica... deh.)

Ca o paranteza, am stat in aceeasi anterior analizata camera 5 din prima cladire anexa si nu am avut nici o problema nici legata de apa nici de frig (aflasem deja istoria locului si ca peretii sunt construiti din piatra de rau si stiam ca sunt mai reci) nici de curatenie. Totul este renovat in stil absolut rustic. Nu cauta parchet laminat sau mobila din PAL ca nu gasesti. Totul este din lemn: patul, dulapul pentru haine, dusumeaua, gergeveaua geamurilor. Stilul se pastreaza si in curte: prispele, mesele si banchetele de pe terasa, balansoarul... totul facut din lemn. Apoi mai exista multe flori si multa, foarte multa verdeata cat vezi cu ochii.

Insa dincolo de toate este ATMOSFERA.

Am incercat, pe cat posibil, sa surprind cat mai mult in poze. Insa cel mai greu de surprins este atmosfera de la Anselmo si ceea ce vezi si simti dupa 3-4 zile de sedere. Simti ca nu vrei sa mai pleci de acolo. Vezi lucruri care ieri nici nu stiai ca exista chiar daca treceai pe langa ele. Desi exista si mici imperfectiuni sau sincope in functionarea pensiunii, pot spune ca Anselmo mi-a ramas bine intiparit in suflet cu tot ceea ce cuprinde el: oamenii care deservesc, cladirile care sunt superbe, crapaturile si pietrele netencuite din peretii camerelor, lenjeria alba de pe paturi, mirosul de lemn de brad, cainii (mai ales CIOKI sau "cateaua teleghidata" pentru ca nu se deplaseaza decat haotic), alergatura copiilor de la tobogan la balansoar si la vale catre micul grajd, poneiul si manzul care zburdau de colo colo pe miile de metri patrati de iarba, focurile de tabara, muzica in surdina dimineata la cafea, lumina felinarelor si susurul paraului seara cand totul se linisteste, pastravii din pastravarie, ceaunul de la cabana de vanatoare. Chiar si harta veche reprezentand Transilvania.

Totul este plin de suflet.

Cat despre limba de comunicare...romana. Desi ma aflam intr-o zona in care limba maghiara e regina, comunicarea a avut loc in romana. Mai greut dar merge.

Am umblat foarte mult prin tara asta a noastra, am umblat ceva si pe afara, dar niciodata nu mi-a parut rau ca plec de undeva cum mi-a parut atunci cand am plecat de la Anselmo.

Chiar am gasit ce cautam. Un loc plin de suflet. Mai departe las pozele sa decrie locul.

---

VIZUALIZĂRI: 2745 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI