Albino, un orășel de munte cochet

TIPĂREȘTE

„Aici, în Lombardia, pietrele și munții mi-au vorbit, și eu le cunosc limba mută. Și au părut să priceapă ce le spun. O culme acoperită de copaci, o coloană din antica Romă, un turn medieval, o boltă gotică cu fresce estompate de trecerea vremii, toți și toate par să mă fi înțeles pe deplin” . Heinrich Heine

Ultima excursie din Bergamo am dedicat-o unui orășel de munte pe nume Albino, situat la mai puțin de 15 km nord-vest. Principalul motiv al alegerii a fost accesul facil, cu trenul de pe linia de cale ferată cu ecartament îngust situată lângă gară. Dată în funcțiune în 2009, are o lungime de 12,5 km și 16 stații, cea terminus fiind Albino. Cu cardul turistic de 72 de ore am beneficiat de transport gratuit, altfel biletul dus-întors costă 5,50 euro. Detalii aici: teb.bergamo.it/en.

Cursele sunt foarte dese și am călătorit în condiții excelente timp de cca. 20 de minute de-a lungul Văii Seriana, prilej cu care am admirat peisajul industrial... ????Am trecut pe lângă tot felul de fabrici și uzine, de produse ceramice, macarale, megafoane și difuzoare, componente mecanice, echipamente pentru întreținere drumuri și șosele și multe altele. Am rămas uimită; chiar nu știusem că aici, în partea de jos a văii, în imediata apropiere a orașului Bergamo, se află zona industrială.

Valea Seriana, după numele râului Serio, este cunoscută de turiști pentru traseele de drumeție și ciclism și pârtiile de schi, aflate însă toate mai în nord. Partea pe care urma să o vizităm noi, cu Albino, localitate menționată documentar pentru întâia oară în anul 892, era renumită încă din vremea ocupației venețiene pentru producția de textile (lână) și prelucrarea fierului, îndeletniciri rămase și astăzi piloni ai industriei din regiune. În timpul dominației austriece s-a dezvoltat industria mătăsii iar de la finele veacului al XIX-lea, cea a bumbacului, făcând din Albino un centru comercial de succes și din Seriana - „valea de aur” .

În prezent, populația din Albino numără 17.000 de suflete, iar cifrele sunt în continuă creștere mulțumită ofertei mari de locuri de muncă și condițiilor de trai foarte bune.

Lucru de care aveam să ne convingem și noi.

Odată coborâți din tren, am căutat stația autobuzului S30, cu care intenționam să ajungem la Piazza Funivia pentru a lua telecabina spre Selvino, un sat situat la cca 1.000 m altitudine, culcușit într-un platou înconjurat de munți și cunoscut în special pentru pârtiile de schi și panoramele frumoase.

Avem parte de prima surpriză (neplăcută) a zilei????: din orarul afișat în stație aflu că mai avem de așteptat o jumătate de oră, cursele fiind destul de rare. Ne învârtim vreo 2 minute și sosește un autobuz cu alt număr. Șoferul observă că suntem debusolați și intră în vorbă cu noi. Nu prea ne înțelegem: el nu vorbește o boabă de engleză iar italiana mea e varză... ???? Reușesc totuși să rostesc cuvintele magice „funivia” și „Selvino” , și-l văd cum clatină din cap. E clar, traseul lui e altul.

Ne resemnăm să stăm în picioare în așteptarea salvatorului S30, când șoferul se răzgândește brusc și ne face semn să urcăm. Mai mult decât atât, atunci când îi arătăm cardurile de transport, zice „OK” , deci nu trebuie să plătim.

Aferim! ????

Mă proptesc pe scaunul din față ca să fac poze (într-una reușesc să surprind satul Selviano, cocoțat în vârful muntelui! ????) în timp ce autobuzul șerpuiește pe niște străduțe înguste, mărginite de clădiri scunde, zugrăvite în culori vii și perfect întreținute. O ia ba la stânga, ba la dreapta, și într-un final, după ceea ce am impresia că a fost un ocol, ne depozitează într-un scuar larg.

Am ajuns la Funivia Albino-Selvino. Mai precis, într-o parcare foarte mare. Și a doua surpriză: până la următoarea cursă a telecabinei am mai avea de așteptat o oră și un sfert... ????

Vina îmi aparține: nu mă obosisem să caut pe net programul telecabinei.

Dar măcar funcționează?!! Nu știm, și nici n-avem pe cine întreba: locul este pustiu. Ușa de intrare la telecabină e deschisă dar înăuntru nu e nimeni, iar bărulețul alăturat are lacătul pus. Nici măcar nu avem unde să ne așezăm. În jur sunt numai locuințe...

Ne consultăm și ajungem la concluzia că nu merită să ne pierdem timpul așteptând o telecabină care poate sau nu să funcționeze. Drept care o luăm ușurel la pas în jos spre oraș pe Via Milano.

Până în centru sunt peste 2 km, dar nu ne plictisim nicio clipă: plimbarea ne poartă pe lângă case, bloculețe și vile noi tare frumoase, cu balcoane la etaj și garaje la parter sau subsol, împrejmuite de garduri din fier și înconjurate de curți cu gazon impecabil tuns și petice cultivate cu flori și arbuști decorativi. Totul denotă bunul gust cu care ne-am obișnuit în Italia și o bunăstare tipic lombardă... ????

Zărim și câteva grădini de legume și niște găini care scurmă prin vegetația bogată în căutare de viermișori. În spate, munții bogat împăduriți formează fundalul fotografic perfect. Cu atâtea ploi, verdele crud al primăverii cred că se păstrează aici până târziu în toamnă.

Pe măsură ce ne apropiem de centrul istoric, clădirile capătă alt aspect. Trecem prin Parco Alessandri pentru a descoperi arcade renascentiste iar în Piaza Carnevalli admirăm Casa Spini, cu o frescă de fațadă parțial deteriorată datată 1499, în care descoperim totuși imaginea Bunei Vestiri și pe cea a leului Sfântului Marcu, simbol al Republicii Venețiene.

În imediata sa apropiere, micuța Chiesa di San Bartolomeo în stilul romanic lombard al secolului al XIV-lea trece aproape neobservată din cauza dimensiunilor. Este deschisă numai cu ocazia unor evenimente precum expoziții de pictură.

După câțiva pași ajungem într-un scuar larg în capătul căruia se află Chiesa Parrocchiale di San Giuliano Martire, cu origini de dinainte de anul 1000, dar refăcută în stil neoclasic între 1806-1812, cu turn adăugat în 1895. Interiorul baroc, pe care îl vizităm, adăpostește lucrări valoroase de Giovan Battista Moroni, printre care un celebru crucifix din 1575 în care Hristos este înfățișat încadrat de sfinții Bernardino și Anton din Padova.

Dar cel mai renumit locaș religios din Albani este probabil Santuario Beata Vergine del Miracolo della Gamba (1448), ridicat în memoria miracolului prin care o tânără cu o infecție gravă la un picior s-a vindecat după apariția în vis a Sfintei Fecioare.

Părăsim zona medievală a orașului și ne avântăm spre cea comercială, pustie însă din cauza ploii. Păcat: magazinele cu ghivece enorme la intrare arată bine. Străbatem Via Giuseppe Mazzini, pe care se înșiră clădiri administrative: primăria, biblioteca muncipală, oficiul poștal, toate construite în prima jumătate a secolui trecut. În capătul străzii dăm de Mercato Agricolo, piața fermierilor. Este însă trecut de amiază și negustorii au început să strângă tarabele.

Nu ne mai rămâne decât să ne odihnim la o terasă, unde ne hidratăm cu un cappuccino (eu), respectiv o bere rece (Adrian). După care aruncăm o ultimă privire unui afluent al râului Serio și o luăm cătinel înapoi spre gară, unde trenul tocmai intră în stație.

Astfel am petrecut două ore și jumătate într-un orășel de munte foarte cochet, ai cărui locuitori par să fi descoperim secretul bunăstării. Să fie oare munca?!! ????????????

Pentru cei interesați de drumeții și peisajele din spectaculoasa Vale Seriano, voi atașa un filmuleț preluat de pe net.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Un oraș cu priveliști spectaculoase, case frumoase și munți împăduriți în fundal.

Albino nu este un oraș turistic, ci mai degrabă unul industrial. Apropierea de munți și de satul Selvino îl face însă suficient de atrăgător pentru o vizită de câteva ore.

---

VIZUALIZĂRI: 981 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI