Frumuseți la înălțime: Città Alta

TIPĂREȘTE

Buuun, acum că am făcut cunoștință cu Bergamo vezi impresii, este probabil cazul să-l luăm la puricat. Și vom începe, așa cum se și cade, de altfel, cu zona sa cea mai pitorească și spectaculoasă, mai veche și - desigur - mai atrăgătoare pentru turiști: Città Alta - Orașul de sus.

L-am vizitat pe ploi torențiale, în alte dăți printre stropi ce picurau alene din cer, iar în ultima zi am avut noroc de vreme bună. Era duminică și localnicii ieșiseră cu mic cu mare la plimbare, așa încât străzile erau neobișnuit de aglomerate. Bergamo e un oraș unde chiar se muncește, distracția este amânată pentru weekenduri iar în restul săptămânii n-ai să vezi cine știe ce vânzoleală, căci a doua zi lumea se va scula cu noaptea în cap pentru a merge la serviciu.

Indiferent de vreme sau de înghesuială, Città Alta, o arie suficient de mică pentru a putea fi parcursă cu ușurință pe jos, fiind de altfel pietonală, nu are cum să nu impresioneze: pășind pe dalele lustruite în timp de tălpile trecătorilor te întorci în urmă cu secole, vezi istoria desfășurându-se sub ochii tăi și simți vibrația inconfundabilă a trecutului. Străzile înguste sunt mărginite de clădiri cu 2-3 etaje și cu buticuri și restaurante șic la parter, excepțional de bine conservate și întreținute, fără iz de mucegai și igrasie, semn că municipalitatea a avut și interesul, dar și banii necesari renovării - nu-i bai, au destui, doar Bergamo e un oraș bogat! ????

Totul în jur, de la pavaj până la case, este numai piatră, cu mici petice de verdeață, dar mai departe și mai sus, cele 4.700 de hectare din Parco dei Colli anunță intrarea în Alpii Orobie, a căror poartă este Bergamo.

Către acest lanț muntos se îndreaptă, cale de cca. 50 km, văile Brembana și Seriana, pe care le-am străbătut și noi în excursiile făcute în împrejurimi. Între locuitorii acestor zone joase și cei din munți se crede că s-au stabilit încă din preistorie relații de schimburi (trocuri) la un soi de târguri organizate, se pare, cam pe la jumătatea distanței care îi despărțea, pe colina din Orașul de sus, care ocupa o poziție strategică ce i-a asigurat monopolul comercial. Așa a luat naștere ulterior, prin secolele VI-V î. Hr., o primă comunitate, celtică la origine, care s-a stabilit în ceea ce avea să fie numit mult mai târziu Città Alta.

A urmat cucerirea romană, apoi cea francă și lombardă, după care, începând cu 1098, Bergamo devine oraș liber. Este o perioadă de prosperitate, când se construiesc Basilica di Santa Maggiore, Palazzo della Ragione, fântâni, sistemul de șanțuri și canale. În 1331, pentru a pune capăt războaielor dintre guelfi și ghibelini, orașul este alipit Ducatului Milano, care îl cedează în 1428 Veneției, ce îl va stăpâni timp de trei veacuri și jumătate.

Să ne oprim un pic, nu doar pentru a ne trage sufletul, ci și pentru a consemna, în 1561, începerea construcției la zidurile venețiene, întinse pe aproape 6 km, care înconjurau așezarea, scopul lor fiind de apărare împotriva spaniolilor, care tocmai câștigaseră controlul asupra mult mai vastului și mai importantului Milano. Lucrările au durat până în 1588, cu adăugiri și restaurări prelungite către jumătatea veacului al XVII-lea, au costat enorm și au schimbat definitiv aspectul zonei, fiind necesare demolări masive. Dar de atunci nu au mai intervenit decât modificări minore: Città Alta a rămas între hotarele sale înzidite, Bergamo dezvoltându-se la poale, în Orașul de Jos.

Zidurile au fost prevăzute cu patru porți (care stau și acum în picioare), fiecare reprezentând căi de acces către drumurile spre alte orașe: Sant’Agostino spre Brescia și Veneția; San Giacomo spre Milano; Sant’Alessandro spre Lecco și Como; și San Lorenzo spre valea Brembana.

Având în vedere panta destul de abruptă în vârful căreia se înalță Città Alta, cea mai comodă și simplă modalitate de a ajunge aici este funicularul, fapt care explică existența ocazională a unor cozi lungi. Însă cum cele două vagoane se mișcă rapid și pleacă imediat ce se umplu, timpii de așteptare nu sunt mari.

Funicularul a fost dat în funcțiune în 1887, fiind modernizat în 1917. Stazione Inferiore Funicolare din Orașul de Jos se află pe Viale Vittorio Emanuele II, unde se ajunge cu autobuzul 1 și 1A. Biletele se pot cumpăra din stație și costă 2,60 euro, la fel ca cele de autobuz. Cei 240 m, cu o diferență de nivel de 85 m, sunt parcurși în 3-4 minute, timp insuficient, zic eu, pentru a admira de sus orașul așa cum trebuie.

Dar nu vă faceți griji: dacă vă plac panoramele (ce prostie; cui nu-i plac? ????), puteți lua autobuzul 1 sau 1A - v-am explicat în reviewul anterior confuzia noastră, deci verificați înainte de a vă urca să scrie pe el Colle Aperto, nu Città Alta (care denumește de fapt stația inferioară a funicularului). După ce străbate Viale Vittorio Emanuele, autobuzul trece prin Porta San Giacomo și se înscrie pe superba Viale della Mura. Coborâți la una din cele 2 sau trei stații de pe traseu și veți fi răsplătiți cu priveliști încântătoare: Orașul de jos vi se va așterne la picioare, în zilele senine veți putea zări câmpia Padului și zgârie-norii milanezi, iar în spate veți avea permanent zidurile venețiene, rămase intacte de sute de ani, nefiind niciodată asediate.

În 2017, acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO sub denumirea Stato da Terra-Stato da Mar Occidental, ca parte a lucrărilor defensive venețiene ridicate în secolele XVI-XVII în nordul Italiei și pe țărmurile Mării Adriatice. În afara zidurilor din Bergamo, lista mai cuprinde orașul fortificat Peschiera del Garda, orașul-fortăreață Palmanova din regiunea italiană Friuli Venezia Giulia, sistemul defensiv al orașului croat Zadar, fortăreața San Nicoló din orașul croat Śibenik și orașul fortificat Kotor din Muntenegru.

Să revenim însă la funicular, care ne va depozita în stația superioară, situată în mica și cocheta Piazza Mercato delle Scarpe. Așa după cum o arată și numele („scarpe” însemnând „pantofi” ), în această zonă își aveau atelierele în secolul al XIV-lea cizmarii, și tarabele negustorii de încălțăminte.

Urcăm câteva trepte și pătrundem în Piazzetta Luigi Angelini, un soi de „pasaj secret” care merge paralel cu mult mai cunoscuta Via Gombito. Poartă numele inginerului civil însărcinat în anii 1930-1940 cu supravegherea lucrărilor de reamenajare în Città Alta. Micul scuar este folosit în prezent drept parcare, fiind flancat pe o latură de zidurile venețiene, iar pe cealaltă de clădiri rezidențiale, din spatele cărora se ițește Torre del Gombito, de la latinescul „compitum” - răscruce de drumuri. Era situat la intersecția unui cardo cu un decumanus roman, după sistemul de artere paralele și perpendiculare practicat în antichitate.

În Evul Mediu, Bergamo era un fel de echivalent lombard al lui San Gimignano, așa-zisul „Manhattan” toscan, având peste 30 de turnuri, iar Gombito, construit în jurul anului 1100, era, cu cei 64 m ai săi (reduși la 51,60 în urma demolării din secolul al XIX, când vârful său a fost considerat nesigur), cel mai înalt dintre ele. Dacă vă încumetați să urcați cele 263 de trepte, veți fi cu certitudine recompensați cu panorame frumoase.

Cum vârsta și picioarele artritice nu ne permit asemenea extravaganțe????, noi ne-am continuat drumul, trecând prin gangul unei clădiri mult mai noi și tare simpatică, înfrumusețată de ghivece de flori așezate pe balustradele palierelor exterioare, pentru a pătrunde în spațiul atât de apreciat - pe bună dreptate - de celebrul arhitect Le Corbusier. Și în fața ochilor ne apare un scuar splendid, mărginit de clădiri patriciene și înveselit de fântâna din centru și de terasele restaurantelor și barurilor.

Piazza Vecchia, centrul politic și administrativ al orașului ridicat pe amplasamentul forumului roman și al unei piețe de fân și grâne din perioada medievală, și-a dobândit aspectul începând din secolul al XV-lea, când o parte din clădirile din fața Palazzo della Ragione, construit în veacul al XII-lea ca reședință a familiei Suardi, au fost demolate pentru a lărgi zona și a face loc unui alt edificiu impunător - Pallazo del Podestà.

Venețienii și-au pus din plin amprenta asupra stilului renascentist al clădirilor ce înconjoară piața, de pildă la loggia cu arcade de la Palazzo della Ragione, deși multe din blazoanele care împodobeau fațada acestuia s-au pierdut iar leul sfântului Marcu, simbolul Serenissimei Reppublica, nu este cel original, distrus în 1797 de trupele franceze, ci o copie donată de Veneția în 1933.

Cât despre Palazzo del Podestà, cu emblematica sa scară cu coloane, acesta a fost inițial casa familiei Colleoni iar ulterior sediul magistratului sau guvernatorului orașului - podestà. În 1477, Donato Bramante, unul dintre cei mai renumiți arhitecți ai epocii, a fost solicitat să-l decoreze, și a realizat fresce reprezentându-i pe cei șapte înțelepți (marii filozofi ai antichității), ale căror fragmente sunt păstrate în Muzeul de Istorie a Orașului, amenajat în incinta palatului.

Lipit de Palazzo del Podestà, Torre Civica sau Campanone, un simbol al orașului, datează din secolul al XII-lea și a adăpostit în timp birouri administrative și închisoarea din Bergamo, astăzi sălile sale fiind amenajate ca spații expoziționale. Există un lift care urcă până în vârful celor 52 de metri iar la orele 22, în fiecare seară, clopotul bate de 100 de ori, un memento al trecutului, când porțile orașului se închideau la această oră. Nu pot confirma din proprie experiență informația, găsită însă pe toate site-urile și blogurile, deoarece nu am hălăduit noaptea prin Città Alta.

Pe latura nordică, vizavi de Palazzo del Podestà, Piazza Vecchia este închisă de impunătorul Palazzo Nuovo, construit între 1604-1928 (n-am înțeles de ce le-a luat mai bine de trei secole! ????), primărie a orașului până în 1873 și din 1928 sediu al Bibliotecii Civice Angelo Mai. În fine, în mijlocul scuarului se află Fontana Contarini, donată în 1780 de primarul Veneției Alvise Contarini.

Este locul preferat pentru fotografii de nuntă, după cum am constatat și noi... ????

Dintr-un scuar atât de pitoresc, șarmant și foarte popular printre localnici și turiști deopotrivă nu puteau lipsi - desigur - restaurantele și cafenelele cu terasă, printre care Barul Flora și faimoasa Café del Tasso din 1497❗ Am poposit la ambele - detalii într-un alt review.

Pentru moment, vă invit să priviți cu atenție P28 atașată, situată în dreapta cafenelei Tasso: veți vedea clădirea cea mai îngustă din lume, sau cel puțin așa îi fac reclamă bergamezii, deși eu, una, am serioase îndoieli. Și pare locuită!

Prin arcadele de pe latura sudică a scuarului vom pătrunde acum în Piazza del Duomo, „contraponderea” religioasă la laica Piazza Vecchia. Aici se concentrează cele mai valoroase comori artistice ale orașului.

Cuvintele pălesc la vederea celor patru capodopere arhitectonice grupate într-un spațiu de dimensiuni relativ modeste, și nici nu știu cu care dintre ele să încep.

Poate cu Basilica di Santa Maria Maggiore, considerată cea mai de preț moștenire a trecutului orașului. Lucrările de construcție au fost începute în 1137 în semn de mulțumire pentru salvarea de ciuma din 1135, sub supravegherea unui oarecare „meșter Frido” , reprezentat probabil în personajul cu barbă de deasupra absidei. La jumătatea secolului al XIV-lea, Giovanni da Campione a fost însărcinat cu proiectarea unui portal monumental pe latura nordică, și a ales varianta cu coloane sprijinite pe lei din marmură și o loggia trilobală în centrul căreia se află statuia ecvestră a sfântului Alexandru, încadrată de cele ale Sfinților Vicențiu și Barbara, iar deasupra de cea a Fecioarei cu pruncul.

Interiorul romanic, probabil cu pereții acoperiți inițial de fresce, a fost modificat într-un stil baroc somptuos și elegant, foarte impresionant, îmbogățit de-a lungul vremii cu numeroase opere de artă: panourile cu incrustații în lemn al corului (după proiectul lui Lorenzo Lotto), confesionalul lui Andrea Fantoni, tapiserii flamande, stucaturi aurite. Mormântul compozitorului Gaetano Donizetti, fiu al orașului Bergamo, se află și el în biserică.

Deși nu sunt o admiratoare a barocului, un stil excesiv de ornamental, după părerea mea, de data aceasta detaliile decorative nu m-au deranjat, probabil atât grație spațiilor largi pe care se desfășoară, cât și a paletei coloristice, dominată de nuanțe de bronz și roșu. Așa încât am trăit o experiență artistică memorabilă! ????

Lipită de basilică este Capella Colleoni. Faimosul condottiero (șef de mercenari) Bartolomeo Colleoni (1395-1475), născut în Solza, lângă Bergamo, devenit căpitan general al Republicii Venețiene și renumit tactician în războaiele pe care le-a purtat de-a lungul și de-a latul Italiei, nu a ezitat să dărâme o absidă a Basilicii Santa Maria Maggiore pentru a-și construi mormântul. Doar era un militar celebru și bogat! ????

Odată ales amplasamentul în cel mai râvnit punct al orașului, în 1470 el l-a angajat pe Giovanni Antonio Amadeo, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai momentului, să-i proiecteze locul de veci, rezultatul fiind o capodoperă a stilului lombard, și al Renașterii, în general. Fațada uimește prin elementele decorative exuberante din marmură albă și roșie, ce eclipsează practic exteriorul basilicii alăturate, în timp ce interiorul sclipește pur și simplu în lumină, punând în valoare statuia ecvestră a mercenarului, sarcofagele din marmură, mormântul fiicei Medea, podeaua mozaicată cu modele geometrice, picturile de pe tavan ale lui Tiepolo și pupitrele din lemn încrustat.

Fapt amuzant: numele Colleoni derivă din latinescul „coleus” (testicul) și legenda spune că Bartolomeo s-ar fi născut cu trei asemenea „podoabe” , care ar fi reprezentate pe blazonul familiei. De fapt, blazonul este anterior nașterii lui, însă se zice că cine îl atinge noaptea va avea noroc în viață.

Povești... ????

Singurul lucru supărător este acela că în capelă fotografiatul este interzis, așa că n-am putut atașa decât o poză făcută pe furiș... Urât din partea mea! ☹

Prin comparație cu basilica și capela lui Colleoni, Cattedrale di Sant' Alessandro Martire, închinată protectorului orașului, pare aproape modestă. Construcția sa a debutat în 1459, fațada neoclasică și cupola fiind adăugate în 1889, însă descoperirile arheologice recente au dovedit că pe acest loc au existat o basilică paleo-creștină și mai târziu una romanică, ambele de mari dimensiuni, din care s-au păstrat fragmente din mozaicul datat secolul al VII-lea și fresce din veacul al XIV-lea.

Interiorul mult mai sobru decât al basilicii adăpostește picturi de Tiepolo, Andrea Previtali, Giovanni Battista Moroni și Sebastiano Ricci iar tezaurul include tiara „bunului” Papă Ioan (Giovanni) XXIII (1881-1963), originar din Bergamo, canonizat în 2013. O capelă este dedicat acestuia în catedrală.

Cel de-al patrulea monument din Piazza del Duomo este Battistero, care ocupă poziția actuală doar din 1898, cu toate că originile sale datează din 1340, fiind opera lui Giovanni da Campione. S-a aflat inițial în Basilica di Santa Maria Maggiore, dar în 1660, când catedrala a preluat rolul de biserică baptismală, a fost desfăcut în bucăți și plasat în curte, fiind considerat prea mare pentru a fi mutat în Duomo. Într-un final, la finele secolului al XIX-lea, a fost reconstruit pe locul actual, vizavi de catedrală.

Fața clădirii octogonale este minunat decorată cu brâuri din marmură roșie de Verona și coloane mici. Din păcate, poarta din fier a gardului care împrejmuiește baptisteriul era încuiată, așa că nu am reușit să fac decât o poză prin ușa lăsată deschisă, de ajuns însă pentru a imortaliza vasul de botez din marmură.

După această porție masivă de artă și istorie, e cazul să ne destindem un pic la o plimbare pe Via Colleoni, artera îngustă ce traversează Città Alta. Admirăm clădirile din piatră cu magazine de tot felul la parter: ciocolaterii, patiserii, trattorii, enoteci, mici buticuri cu haine și poșete, toate cu vitrine atrăgătoare. Bonus: găsesc o gelaterie care îmi poartă numele, în fața căreia să mă fotografiez! ????

Trecem pe lângă Chiostro di Sant’Agata del Carmine, un complex mănăstiresc ridicat de surorile carmelite în secolul al XV-lea pe ruinele unor clădiri romane. Intrăm pentru câteva clipe pentru a vedea interiorul refăcut în stil baroc, după care, mergând mai departe, ne atrage atenția o placă inscripționată cu textul Luogo Pio della Pietà, denumire care nu-mi spune nimic.

Sunt curioasă din fire, așa că lecturez explicația și aflu că în 1475, Bartolomeo Colleoni a donat această casă organizației caritabile înființată de el în 1466 pentru ajutorarea fetelor sărace. Din clădirea originală s-au păstrat două săli: prima adăpostește sculpturi de Giovanni Antonio Amadeo iar în a doua, tavanul și pereții sunt pictate cu fresce alegorice datând din secolul al XV-lea, posibil după schițele lui Donato Bramante.

La capătul unei scurte alei ce traversează o grădină, pătrundem în prima, apoi în a doua sală, organizată ca muzeu în memoria Medeei, una dintre fiicele nelegitime ale lui Colleoni, moartă la numai treisprezece ani. În afara superbelor fresce, încăperea găzduiește rochia din catifea roșie împodobită cu fir de aur cu care a fost înmormântată și o vrabie! ???? găsită în sicriu la dezhumarea Medeei din 1842, când trupul i-a fost mutat din biserica Basella din Urgnano în capela Colleoni. Se crede că aceasta era jucăria preferată a fetei.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, o perioadă de avânt al romantismului în artă și literatură, evenimentul dezhumării a creat o puternică emoție în rândurile publicului, fiind imortalizat în mai multe tablouri: două din ele, intitulate „Bartolomeo Colleoni și Giovanni Antonio Amadeo la mormântul Medeei” , respectiv „Ultimul adio al lui Bartolomeo Colleoni adresat fiicei sale Medea” , dau o dimensiune mult mai umană vajnicului și crudului condottiero, despre care se cunoaște, într-adevăr, din documentele vremii, că și-a iubit nespus fiica.

Iată dovada că „și băieții plâng câteodată!” ????

Ne îndreptăm spre ieșirea din Via Colleoni. Piazza Lorenzo Mascheroni, după numele unui matematician și literat italian, a fost amenajată în 1520, când se chema Piazza Nuova și găzduia un târg de cereale. Umbrit în partea nordică de copaci și înconjurat de clădiri nobiliare, restaurante și hoteluri de lux și având în mijloc o fântână din secolul al XVIII-lea, scuarul are la ieșire un turn-clopotniță (Torre della Campanella) datat 1385, împodobit cu o frescă din anii 1800, din perioada austriacă, în stânga căruia se află frumosul Palazzo Roncalli, folosit inițial ca depozit de grâne și refăcut în stil clasic în secolul al XVIII-lea.

De aici, doar câțiva pași ne despart de Piazza della Citadella (Piazza Viscontea) . Amenajată în 1379, în perioada de stăpânire a ducilor milanezi de dinainte de ocupația venețiană, a găzduit la acea vreme garnizoana orașului, fiind totodată loc de desfășurare a parăzilor militare. Astăzi în piață se află două muzee: cel arheologic și cel de științe ale naturii.

Trecem prin Turnul Adalberto, construit în secolele X-XIII, poreclit în perioada venețiană „Turnul foamei” din cauza taxelor uriașe impuse de ocupanți, care sărăciseră populația orașului, și pătrundem în Colle Aperto, punctul terminus al Cittei Alta și al autobuzului 1/1A. În dreapta, întinderea uriașă verde este Orto Botanico „Lorenzo Rota” , și din spatele gardului care o înconjoară ne „zâmbesc” doi măgăruși simpatici????. Dincolo de grădină, zărim siluetele majestuoase ale câtorva palate.

Trecem prin Porta di Sant’Alessandro și ne îndreptăm către Funicolare San Vigilio, în capătul căruia, după parcurgerea a 620 m, se ajunge la ruinele unei fortărețe - Torre Castello San Vigilio, situat în cel mai înalt punct al orașului, la cca. 500 m altitudine.

Din păcate plouă torențial și circulația funicularului este oprită, așa că facem cale întoarsă fără a putea admira de sus panorama. Și acum, că am înțeles mai bine istoria și cultura locurilor, parcă privim totul cu alți ochi. Orașul de sus, cu trecutul său zbucuimat, arhitectura extraordinară și operele de artă valoroase, pare și mai pitoresc și spectaculos, și mai fermecător.

Părăsim cu regret Città Alta, dar nu și Bergamo, căci urmează să coborâm în Orașul de Jos pentru a descoperi alte și alte colțișoare încântătoare și a savura atmosfera plăcută a unor zone ceva mai noi, însă la fel de interesante.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 881 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI