Mănăstirea Rohia - credință și cultură

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Rohia sau Mănăstirea "Sfânta Ana" din Rohia, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", se află la 9 km de Târgu Lăpuș, într-un cadru natural deosebit, în mijlocul unei păduri dese de stejar și fag, pe culmea unui deal - Dealul Viei - la o altitudine de aprox. 500 m.

În programul circuitului nostru - Maramureș și bisericile de lemn - figura ca prim obiectiv o vizită la Mănăstirea Rohia. Drumul de la București până în inima Maramureșului, la Secret Garden Hotel - Dănești (unde aveam cazarea) fiind lung, am ajuns în zona Lăpușului pe inserat. Nu credeam că va mai fi cu putință să ajungem și la mănăstire. Pe drumul lateral, îngust, dar asfaltat, care se desprinde din DN18B, denumit "Aleea Mănăstirii", lung de câțiva kilometri, șerpuit și parcă pierzându-se în desișul pădurii, ghidul ne-a povestit legenda sfântului lăcaș, legendă pe care urma să o auzim și în prezentarea călugărului care ne-a întâmpinat.

Cerul acoperit de nori întreaga zi hotărâse să-și sloboade preaplinul tocmai atunci când am ajuns noi la poarta mănăstirii, așa încât nu am fost preocupată de parcare, poartă, alee și ceea ce se mai află pe lîngă ea. Abia la întoarcere le-am observat pe toate. Cu pelerine și cu umbrele, doar câțiva dintre noi s-au încumetat să treacă dincolo de poartă. Părintele Varlaam ne aștepta. În biserică, în fața altarului, părintele-gazdă ne-a informat că lucrările de construcție au demarat în 1923 din inițiativa preotului Nicolae Gherman, paroh în satul Rohia. În decurs de doi ani, a fost ridicată o biserică modestă și o casă monahală. Sfințită în 1926 de episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, biserica a primit hramul "Adormirea Maicii Domnului". Acesta a fost primul așezământ monahal ctitorit după alipirea Ardealului la patria mamă. La început a funcționat ca schit, izolarea și accesul anevoios nepermițându-i să se extindă. După introducerea curentului electric și amenajarea drumului de acces, începând cu anii ’70 s-au înălțat alte construcții: "Casa de Stejar" (1965), "Casa Stăreției" (1969-1972), "Casa cu Paraclis" (1973-1975), "Casa Poetului" (1977-1979), "Altarul de vară" (1980-1983), "Poarta maramureșeană" de la intrarea în incinta mănăstirii (1988), "Casa Albă" (1988-1992), "Poarta din sat" (1999 - 2001), "Colțul maramureșean" compus dintr-o casă și o biserică de lemn (2001).

Și în zilele noastre la Mănăsirea Rohia încă se mai construiește. În prezent, în incinta mănăstirii se află în construcție o clădire impresionantă, de 10 etaje - Centrul cultural-monahal "Nicolae Steinhardt" - cu două corpuri. Primul va adăposti muzeul mănăstirii, muzeul "Nicolae Steinhardt", biblioteca și arhiva mănăstirii, iar celălalt trapeza, bucătăria, stăreția, sala de conferințe, sala de lectură, editura mănăstirii și alte spații administrative.

Rând pe rând, Părintele Varlaam ne-a arătat Biblioteca, Muzeul, Stareția, Casa Poetului, Altarul de vară și Colțul Maramureșean și ne-a condus la obictivele care ne așteptau cu ușile deschise pentru vizitare.

Biserica originală, cea ctitorită de preotul Nicolae Gherman în 1923, nu mai există. Devenită neîncăpătoare, în 1966 a fost demolată. În același loc, folosindu-se și materialele rezultate din demolare, a fost înălțată Biserica nouă, cu o înălțime de 48 m, având deasupra pridvorului icoana Deisis executată în mozaic, copie a celei de la Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Mai sus, în mici nișe, sunt reprezentate chipurile celor 12 apostoli.

Biserica mare, cu o singură turlă, este o construcție solidă, impunătoare, care are la demisol un paraclis - Paraclisul Sf. Nicolae - unde este adăpostită icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată de călugărul Nicanor de la Muntele Athos. În 1927, această icoană a scăpat în mod miraculous dintr-un incendiu devastator. Ca o particularitate, Maica Domnului este reprezentată în rugăciune, fără Pruncul Iisus în brațe.

Biserica este pictată recent, culorile sunt vii. Mobilierul sculptat în lemn este deosebit, iar catapeteasma, și ea minuțios sculptată în lemn, este de o rară frumusețe. De remarcat și impresionantul candelabru care luminează naosul.

Biblioteca mănăstirii numărând peste 40000 de cărți și publicații din diverse domenii a fost creată la inițiativa ÎPS Justinian Chira, fost episcop al Maramureșului și Sătmarului până în 2016, în vremea când era stareţ al Mănăstirii Rohia (1944-1973). Organizarea, inventarierea și gruparea pe domenii a acestor publicații se datorează părintelui Nicolae - scriitorul Nicolae Steinhardt. Oricine vizitează această bibliotecă rămâne impresionat de bogatul fond de carte existent aici. În afară de teologie, biblioteca adăposteşte lucrări de istorie, arheologie, artă, poezie şi proză literară, geografie, dramaturgie, etnografie, filozofie, precum şi biografii, memorii, jurnale, cărţi juridice și multe altele. Între toate se remarcă lucrări ca Etymologicum Magnum Romanae (1886), Histoire de Roumains - Nicolae Iorga (10 volume, ediția din 1940), Istoria Românilor din Dacia Traiana - A. D. Xenopol (1896), Getica - Vasile Pârvan (1926), Originea Românilor - Alex. Philippide (1925), Dacia Preistorica - N. Densușianu (1913), etc...

Ni s-a atras atenția asupra unei vechi fotografii aflată deasupra ușii de la intrare, fotografie care îl reprezintă pe ctitorul lăcașului, preotul Nicolae Gherman împreună cu fiica sa, Ana. De asemenea, tot lângă intrare am remarcat un bust reprezentând un personaj pe care nu l-am putut identifica.

Chilia părintelui Nicolae - Nicolae Steinhardt amenajată ca un mic muzeu se află în Casa Poetului. Numele acestei case se datorează faptului că aici a fost cazat în câteva rânduri poetul Ioan Alexandru. Casa, cu parter și două etaje, l-a găzduit într-o chilie pe Nicolae Steinhardt în perioada 1980-1989, perioadă în carea fost călugăr la Mănăstirea Rohia. Nicolae Steinhardt, intelectual prigonit de comuniști, evreu convertit la ortodoxism în închisoare, a căutat aici liniștea după o viață zbuciumată, experiență relatată tulburător în "Jurnalul fericirii".

După decesul acestuia, survenit la 30 martie 1989, chilia a fost amenajată ca un mic muzeu. La intrare, pe două pagini, este prezentată biografia scriitorului și opera sa. Se trec în revistă perioadele de studii, practica în avocatură, detenția la Jilava, Gherla și Aiud, convertirea la ortodoxism și perioada monahală. Nicolae Steinhardt este înmormântat în micul cimitir al mănăstirii. În mica chilie-muzeu sunt etalate diferite obiecte care au aparținut scriitorului de la a cărui naștere s-au împlinit de curând 110 ani, cărți, manuscrise, icoane, tablouri, precum și mobilierul sărăcăcios al fostei sale chilii. Pe birou se pot vedea, în copii, documente personale - diplome de studii, biletul de eliberare din închisoare, certificatul de ortodoxie. De asemenea, se pot vedea mai multe volume semnate de Nicolae Steinhardt.

În Colțul Maramureșean amenajat în punctul cel mai înalt al așezământului monahal, se află o biserică de lemn, astăzi muzeu al mănăstirii și casele de oaspeți, toate realizate în stil maramureșean. Pentru a ajunge la Muzeul mănăstirii trebuie să urci câteva zeci de trepte, de aceea unii dintre puținii colegi de călătorie care au înfruntat ploaia și au pătruns în incintă, n-au fost dispuși să facă acest efort. Pentru că ploaia se oprise chiar mai înainte de a ieși noi din biserică, din înălțimea scării care duce la muzeu am putut surprinde foarte frumoase imagini cu întregul complex monahal. Trebuie remarcat că muzeul este amenajat într-o construcție de lemn, identică arhitectural cu bisericile de lemn maramureșene. Interiorul nu este împărțit așa cum ne-am aștepta, în pronaos și naos, dar are amenajat un mic altar cu catapeteasmă și cu uși împărătești.

Muzeul mănăstirii a fost găzduit inițial în Casa Poetului, apoi a fost mutat în biserica de lemn din Colțul Maramureșean, acolo unde l-am găsit și noi. Sunt expuse în muzeu nenumărate icoane executate pe lemn sau pe sticlă, mai vechi de 200 de ani și foarte multe valoroase cărți vechi: Cazania sau Carte Românească de Învățătură a mitropolitului Varlaam (1642), Noul Testament de la Bălgrad al mitropolitului Simion Ștefan (1648), Îndreptarea Legii (1652), Evanghelia tipărită de Antim Ivireanul (1697), Evanghelia de la București (1725) și diverse Psaltiri și Biblii.

Altele

La plecare, părăsind incinta, pentru că din cer nu mai picura nici un strop, în pas agale, am remarcat Paraclisul de vară, micul magazin cu obiecte bisericești (închis la ora trecerii noastre pe acolo), precum și clopotnița. Lângă clopotniță, în afara incintei mănăstirii, se află micul cimitir monahal cu câteva morminte aproape identice, aliniate pe două rânduri, în care odihnesc monahii care au vieţuit în mănăstire. Tot aici se află și mormântul lui Nicolae Steinhardt, scriitorul cu origini evreiești convertit la ortodoxism în închisorile comuniste.

Lângă frumoasa poartă maramureșeană, în stânga, la capătul unei scări late, în fața unui zid semicircular pe care sunt reprezentați în mozaic Iisus Hristos, Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul, se află mormântul Arhiepiscopului Iustinian Chira.

Într-un final, am ajuns în parcarea mare, situată în afara incintei, acolo unde ne aștepta autocarul. Din nou prin pădurea deasă, tot mai întunecată la lăsarea serii, pe drumul șerpuit am revenit la DN18B și am continuat spre Dănești, satul care urma să ne găzduiască în cele 4 nopți ale periplului nostru maramureșean.

Pentru cei care nu sunt dispuși să caute pe internet legenda ctitoririi Mănăstirii Sf. Ana - Rohia, reproduc aici textul. Dacă nu vă plac legendele, ignorați textul care urmează!

Legenda ctitoririi Mănăstirii Rohia

Preotul ctitor Nicolae Gherman a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuța, pe care a pierdut-o, fiind chemată la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anișori. Această fetiță s-a făcut un binevestitor al voii Domnului căci, nopți de-a rândul, copila îi aparea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască o casă Maicii Domnului în Dealul Viei din hotarul Rohiei.

La început îndureratul părinte tăinuia în inima sa visele, până când, într-o zi o femeie credinciosă, Floarea lui Ilie, a venit la el și i-a spus: "Părinte, de ce nu asculți glasul lui Dumnezeu, care-ți poruncește prin copila Anuța, să faci casa Maicii Domnului în Dealul Viei? " Nedumerit, părintele o întreabă: "Ce casă să fac Maicii Domnului? " La care femeia i-a răspuns: "Mănăstire să faci, părinte! " În acel moment, părintele Nicolae și-a dat seama că este vorba de o hotărâre divină și, cuprins de o liniște sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale și pentru mângâierea credincioșilor din aceste părți.

Sprijinit de consătenii săi, părintele hotărăște ridicarea Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului într-o poiană numită "la stejarul lui Pintea" unde, potrivit obiceiului, a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, însă, constată uimiți că sfânta cruce pe care o așezaseră în poiană, nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe pintenul dealului, pe o stâncă.

Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârșit această mutare, crucea a fost adusă și așezată la locul ei, iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu, când a început să ningă, credinciosul s-a întors acasă. A doua zi, dis de dimineață, când a ajuns acolo, deși nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei, ci a fost din nou găsită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toții au considerat că acesta nu poate fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.

---

VIZUALIZĂRI: 1188 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI