La Hanul Haiducilor

TIPĂREȘTE

Tot din Calea Văcărești și tot pe Strada Pridvorului ca și Hanul Văcărești, dar mai aproape de zona Tineretului, în incinta Ștrandului Copiilor - Văcărești, am descoperit un alt han - Hanul Haiducilor. Adresa exactă este Strada Pridvorului, nr. 25.

De fapt, am ajuns acolo la propunerea unor prieteni care, aflând că am fost la Hanul Văcărești, ne-au întrebat dacă nu vrem să mergem și la Hanul Haiducilor situat în incinta ștrandului pe care îl frecventam în prima tinerețe. Curioși să vedem ce schimbări au intervenit în zecile de ani în care nu am mai fost pe acolo, am acceptat. Dar, nu pentru ștrand, nu pentru soarele care ne-a pârjolit prea mult în această vară, ci pentru a ne răcori cu o bere rece, la un taifas cu amicii noștri.

Site-ul localului informează că Hanul Haiducilor oferă preparate tradiționale și diverse băuturi, dispunând în același timp și de o bază de agrement unde clienții au la dispoziție un ștrand, 4 bazine de înot și terenuri de sport (inclusiv pentru fotbal în nocturnă). În incinta complexului, în afara Restaurantului Hanul Haiducilor (cu două saloane, capacitate totală 180 locuri), mai există 3 terase cu o capacitate de aprox. 150 de locuri, precum și o parcare mare.

De asemenea, site-ul ne mai informează că Ștrandul Copiilor - Văcărești este deschis între orele 09.00-19.00, iar taxele de acces sunt: Luni - Vineri 30 lei/persoană, Sâmbătă, Duminică și sărbători legale 40 lei/persoană. Terenul de fotbal cu gazon sintetic se poate închiria, tariful fiind de 80 lei/oră în intervalul 08.00-18.00 și 100 lei/oră (cu nocturnă) în intervalul 18.00-24.00.

Știind toate acestea, în plus având obișnuința telefonului pentru rezervare, am încercat contactarea localului. Apeluri repetate la 3 numere de telefon diferite, mesaj prin formular de contact din pagina lor de internet, mesaj privat din pagina de Facebook, toate au rămas fără răspuns. Cel mai mult ne interesa dacă pentru a merge la restaurant trebuie achitată taxa de intrare la ștrand dat fiind că acesta se află în incinta ștrandului. Nu de alta, dar, parcă nu eram dispuși să plusăm cu 30-40 lei/persoană doar pentru a servi acolo un pahar cu bere și - eventual - un mic sau doi.

În cele din urmă, am plecat la noroc. Când am ajuns acolo, în ghereta portarului nu era nimeni. Nu am văzut decât câteva afișe care se refereau la ținuta vestimentară și la interdicția de a intra cu lăzi frigorifice și cu preparate aduse de acasă. Nimic legat de taxă de intrare pentru cei care vin la restaurant. Locul este înconjurat de verdeață, terasele sunt umbrite, decorate cu flori și cu o fântână cu apă curgătoare… Spațiile dintre mese (pentru 4 persoane sau alăturate, pentru grupuri de 6-8 persoane) sunt largi, iar de jur-împrejur sunt corpuri de iluminat montate la joasă înălțime.

Mi-a plăcut ambientul, dar, privind în jur am căutat să văd dacă localul își justifică în vreun fel numele, adică dacă amintește prin ceva de haiducie. Doar veniserăm la Hanul Haiducilor! Mă așteptam să văd chipul vreunui haiduc legendar, să citesc o mică povestioară ca introducere în meniu, să se amintească în vreun fel sau altul de haiducii Bucureștiului și de galeriile de sub Cocioc în care aceștia se făceau nevăzuți atunci când erau urmăriți… Nimic! Eram la o terasă frumușică, dar fără personalitate.

Din vorbă în vorbă, cineva a rostit numele lui Iancu Jianu, boierul din Romanați devenit haiduc, lăsat de haiducie după ce a fost prins printr-un şiretlic la Bucureşti, altcineva a amintit de Pintea Viteazul (Grigore Pintea), maramureşeanul care a luat drumul haiduciei după ocuparea Maramureşului de austrieci în 1685, iar altcineva a pomenit de Gruia lui Novac, fiul lui Baba Novac, cel care - alături de Mihai Viteazul - a luptat împotriva turcilor.

În afara acestora, alte nume de legendă au fost aduse în actualitate de cei de la masa noastră: Andrii Popa, Popa Şapcă (Radu Șapcă) - haiducul revoluționar pașoptist, Coroi - ultimul haiduc al României interbelice, dar și Ștefan Vasali - zis Terente sau Regele bălților, un bandit de cea mai joasă speţă.

Când mi-a venit rândul, nu puteam să nu amintesc de Pantelimon din Răuceștii Neamțului, un lemnar haiducit după ce a fost acuzat pe nedrept de un furt de vite. În copilăria pe care mi-am petrecut-o în Ținutul Neamțului, am aflat că Pantelimon nu trăgea niciodată cu arma, ci prăda numai prin șiretlic. Deghizat în popă, l-a convins pe un negustor care străbătea Munţii Neamţului cu carul încărcat cu marfă, să îi dea lui banii în păstrare, chipurile aceștia fiind mai în siguranţă la o faţă bisericească în cazul în care ar apărea… Pantelimon. După ce a primit banii, sărind din căruţă, râzând, haiducul Pantelimon ar fi spus: "Nu haina-l face pe popă! "

Rapsozii populari povestesc cum a scăpat haiducul de poteră la Bozieni, în Neamţ. Ei spun că, pe când străbătea satul, și-au făcut apariția jandarmii. Pe uliță trecea şi un bătrân cu carul încărcat cu strujeni. Pantelimon a aruncat puşca şi tolba în car, l-a împins pe moşneag în şanţ şi a pornit agale spre jandarmi, trăgând boii de funie. După ce au trecut oamenii legii, Pantelimon s-a întors, l-a ridicat pe bătrân, l-a scuturat şi i-a dat 20 de lei, mulţumindu-i.

Dar haiducul de care-mi amintesc adesea, el marcând într-un fel universul copilăriei mele, este Bujor.

Ştefan Bujor a haiducit la sfîrşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX, ajungând să fie cunoscut în toată Moldova pentru faptele sale, sfidând poterele şi scăpând de multe ori ca prin minune. A fost un haiduc, nu un lotru, el jefuind pe cei bogaţi şi miluind pe cei săraci. Prins în cele din urmă, în 1810, a fost spânzurat în piaţa publică din Iaşi.

Poporul nu l-a uitat. Din generație în generație, sfidând trecerea timpului, figura haiducului Bujor reînvie la fiecare trecere într-un Nou An, Banda lui Bujor fiind o tradiție îndrăgită în Neamț. Sunt mai multe variante ale acestei piese de teatru folcloric, incluzând o "bandă mare" - formată din adulţi şi bătrâni și o "bandă mică" - formată numai din copii.

Este vorba despre o confruntare simbolică dintre haiducii lui Bujor şi poteră. Sunt 11 bărbaţi cu diferite roluri, personajele principale fiind haiducii Bujor şi Codreanu, apoi Vânătorul, Roşiorul, Jidanul.

La un carnaval al elevilor, în 1966, a sosit și la școala noastră Banda lui Bujor. Banda mică, bineînțeles. Eu eram singurul personaj feminin din bandă.

Dar, gata cu poveștile despre haiduci pentru că la masă au început să sosească cele comandate.

Fiind o zi din timpul săptămânii, atunci când am fost noi acolo, terasele de la Hanul Haiducilor nu erau aglomerate. Personalul, deși amabil și atent cu clienții, părea apatic, afectat de numărul mic de mușterii.

Plata consumației se poate face cash sau cu cardul. La Hanul Haiducilor există Wi-Fi (cu parolă) care funcționează foarte bine. Toaletele situate în apropierea barului sunt OK.

Muzica ambientală părea inexistentă. Doar un murmur timid venind dispre bar, de la un televizor. Terasa era liniștită, foarte potrivită pentru a te înțelege în vorbă cu partenerul de discuție.

Meniul este destul de bogat, începând cu pizza și paste, continuând cu supe și ciorbe, diverse mâncăruri gătite, preparate din pește, porc, pui și vită, însoțite de câteva garnituri și salate. Deserturi? Doar papanași și înghețată.

Nu știu dacă toate preparatele înscrise pe meniu chiar existau. Cineva dintre ai noștri a dorit Crap prăjit cu mămăliguță și mujdei, dar a fost nevoit să aleagă altceva pentru că restaurantul nu avea crap în acel moment.

Ce am comandat noi? Mă voi referi doar a ceea ce am comandat noi, adică soțul meu și cu mine. Am considerat că nu este elegant să fotografiez farfuriile cu mâncare ale companionilor noștri, ei nefăcând parte din familie.

Pentru început, băuturile - Bere Holstein nefiltrată și Limonadă. A urmat o Tochitură haiducească (bucățele de carne și cârnăciori într-un sos de roșii cu mult usturoi, la care s-au adăugat mămăliguță, o bucată de brânză bună și un ou), Șnițel din piept de pui cu Cartofi englezești și Salată asortată (roșii, castraveți, ardei, ceapă și salată verde). Desert? Eu, care sunt adepta desertului ca un sfârșit de masă, de astă dată nu am dorit nimic. Era prea cald și mâncasem suficient.

Toate preparatele au fost proaspete și bine gătite. Berea a fost rece, iar limonada cu lămâie proaspătă și gheață, a fost servită cu zahărul alături.

Prețuri? Bere Holstein nefiltrată - 11 lei/0,5 l, Limonadă - 14 lei/0,4 l, Tochitură haiducească - 31 lei/porția, Șnițel piept de pui - 19 lei/porția, Cartofi englezești - 8 lei/porția, Salată asortată - 7 lei/porția.

Despre locație și împrejurimi e suficient să spun că Hanul Haiducilor se află în incinta Ștrandului Copiilor - Văcărești, în imediata vecinătate a Parcului Copiilor.

Celor interesați și de alt gen de vizite, le recomand Casa memorială Tudor Arghezi din Strada Mărțișor, foarte aproape de Hanul Haiducilor, o plimbare în Parcul Natural Văcărești supranumit "Delta dintre blocuri" sau - dacă sunteți amatori de shoping - Mall Sun Plaza, complexul comercial înălțat pe locul Mănăstirii Văcărești demolată de comuniști.

De asemenea, le recomand Fântâna cu apă de izvor situată în spatele celebrei roţi din Parcul Orăşelul Copiilor. Denumită și Fântâna "Tudor Arghezi" (pentru că se află pe locurile în care poetul obișnuia să-și facă plimbările), fântâna plasată în mijlocul unei piaţete pavată cu piatră cubică recuperată în urma asfaltării străzilor din sectorul 4, este alimentată de un izvor cu apa limpede, cu o puritate ridicată. Pentru știința tuturor, alături de ea este afișat un buletin de analiză a apei.

În afara parcului, dar la o mică distanță, poate fi văzut Amfiteatrul Tineretului - o relicvă a epocii comuniste, un amfiteatru neterminat, abandonat ca multe dintre proiectele vremii.

---

VIZUALIZĂRI: 667 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI