Vilnius - credinţă, in şi chihlimbar

TIPĂREȘTE

Recunosc, ţările baltice n-au fost niciodată înscrise pe lista mea de opţiuni turistice şi nici nu am visat că voi ajunge acolo vreodată. Acum, după ce le-am tranzitat şi am petrecut câteva ore în fiecare dintre capitalele lor, afirm cu tărie că merită să revin. Ţările baltice au ce arăta turiştilor. Dacă sunteţi în trecere spre alte destinaţii mai ademenitoare, dacă vă aflaţi în zonă cu altfel de interese decât cele turistice, rezervaţi măcar o jumătate de zi pentru o plimbare prin centrele istorice ale oraşelor-capitală. Nu veţi regreta!

16 iulie 2013. Porniserăm de trei zile într-un lung circuit, lăsaserăm în urmă Varşovia şi ne continuam traseul spre Lituania. După un parcurs de 470 km, cu un popas fortuit, de vreo oră, datorat controlului traficului rutier aproape de ieşirea din Polonia, (Inspekcja Transportu Drago Weg - control la sânge, inclusiv electronic, al actelor autocarului şi şoferilor), iată-ne sosind la Vilnius în cursul serii, destul de târziu. Cel dintâi contact cu capitala primei ţări baltice pe care urma să o tranzităm a fost Europa City Hotel, cel care ne-a oferit găzduire pentru o noapte.

A doua zi, după micul dejun, obişnuitul tur pietonal avea să ne dezvăluie frumuseţile unui oraş deosebit, cu un centru istoric - unul dintre cele mai mari centre medievale din Europa - inclus pe lista Patrimoniului mondial UNESCO încă din 1994.

La început o fortificaţie împotriva cavalerilor teutoni, apoi împotriva hoardelor de tătari venite din Crimeea, în timp, aşezarea aflată la confluenţa râurilor Neris şi Vilnia s-a extins şi s-a dezvoltat tot mai mult devenind oraşul de astăzi, cu construcţii impresionante şi cu o istorie la fel de impresionantă. Nu voi face referire la istoria tumultuoasă a Lituaniei pentru că ştiu că nu asta se caută aici. Voi prezenta doar turul nostru pietonal accentuând pe obiectivele pe lângă care am trecut.

Ghizii şi ghidurile turistice spun că cel mai bun loc pentru a începe un tur al oraşului Vilnius este vârful turnului Gediminas, o construcţie poligonală din cărămidă, fost turn de apărare a castelului din deal. De pe platforma acestuia, printre acoperişurile roşiatice ale clădirilor, se pot vedea ca pe o hartă cele mai importante edificii şi turle de biserici, oraşul vechi, catedrala, strada principală cu centrele comerciale şi administrative, precum şi malul râului Neris până la turnul televiziunii.

Debarcaţi din autocar în apropiere de moderna clădire a Parlamentului, am străbătut pietonal Gedinimo Prospektas, un bulevard lung de aproape 2 km, trecând pe lângă fosta clădire a KGB-ului transformată acum în Muzeul Victimelor Genocidului. Baza pereţilor exteriori este capitonată cu plăci pe care sunt înscrise nenumărate nume ale celor care au murit în închisoare. Te înfiori doar văzând numele atâtor oameni tineri pieriţi pentru un ideal. Am fi rezistat oare să vizităm celulele şi să ascultăm explicaţiile detaliate ale ghizilor (în rusă şi lituaniană) despre care aflaserăm că sunt foşti agenţi KGB?

Pe strada principală, mergând înspre catedrală, am văzut frumoase clădiri administrative, hoteluri şi moderne centre comerciale. Teatrul Naţional Dramatic are intrarea decorată cu imense simboluri ale celor trei muze - Drama, Tragedia şi Comedia - înveşmântate în negru şi cu expresive feţe aurii.

Catedrala. Prima biserică a aşezării de la confluenţa râurilor Neris şi Vilnia a fost construită în sec. XIII. Se spune că de atunci a fost reconstruită de 11 ori, iar clădirea albă, deosebit de elegantă pe care o vedem astăzi datează de la sfârşitul sec. XVIII. Exteriorul este decorat cu statuile a trei sfinţi - Elena, Stanislav şi Cazimir - amplasate pe acoperiş, precum şi cu imensele statui ale lui Avram, Moise şi ale celor patru evanghelişti amplasate de o parte şi de alta a intrării principale. De asemenea, la exterior pot fi admirate câteva scene religioase în basoreliefuri fin executate. Statuia Marelui Duce Gediminas, fondatorul oraşului Vilnius, se află lângă catedrală şi lângă turnul alb al clopotniţei.

Interiorul bisericii are trei nave despărţite de două şiruri de coloane masive. În capela Sf. Cazimir se află mormintele unor regi, iar în criptă odihnesc persoane de viţă nobilă, episcopi şi vechi conducători ai ţării. Sfântului Cazimir, patronul spiritual al lituanienilor, i se atribuie numeroase vindecări miraculoase, de aceea în capelă pot fi văzute mai multe ofrande ale credincioşilor care au fost tâmăduiţi (ochi, mâini, picioare, toate executate în argint).

În vârful dealului Gediminas - zis şi Dealul celor Trei Cruci - un monument alcătuit din trei imense cruci albe atrage privirile tuturor. Dezvelit în 1989, acesta este simbolul speranţei lituaniene. Monumentul înlocuieşte un altul, similar, ridicat în sec. XVII în memoria călugărilor franciscani martirizaţi, monument care a fost distrus din ordinul lui Stalin.

Cei pasionaţi de muzee pot afla că în apropiere de catedrală se află Muzeul Naţional Lituanian - cel mai mare muzeu al ţării - care, prin exponatele sale, face cunoscută întreaga istorie a Lituaniei, precum şi Muzeul Artelor Aplicate care găzduieşte şi expoziţii temporare.

Oraşul vechi, unul dintre cele mai mari din Europa de Est, este străbătut de Strada Castelului care începe de la catedrală şi continuă cu Strada Mare (Didzioji gatve) trecând pe lângă primărie şi sfârşind la singurele porţi care au mai rămas din fortificaţiile oraşului medieval. Bineînţeles, am străbătut această cale pietonal, privind în stânga şi în dreapta, ascultând relatările ghidei şi fotografiind fără contenire. Mici magazine de antichităţi, cafenele şi taverne dosite pe străduţe laterale înguste îşi aşteaptă vizitatorii pentru un binemeritat popas la cumpărături sau la o cafea.

Palatul Prezidential - fost Palat Episcopal, l-a găzduit în 1812 pe Napoleon Bonaparte în drumul său către Moscova. O placă de marmură aminteşte că Stendhal, pe atunci responsabil cu aprovizionarea armatei, a poposit în casa de la nr. 1 din Didzioji gatve. Ghizii nu vor uita să vă spună că aici, în această casă, a învăţat Stendhal, marele scriitor francez, să bea ca un rus.

Universitatea este un vechi complex de clădiri aflat în faţa Palatului Prezidenţial. Cu ferestre frumos decorate, complexul universitar are mai multe curţi interioare, un turn de observaţie şi chiar şi o biserică. Deşi am aflat că Universitatea Vilnius se poate vizita, noi nu am intrat, timpul scurt şi numeroase alte obiective înscrise în programul zilei nepermiţându-ne acest lucru.

Biserica Sf. Ana - unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri gotice din Lituania, cu o faţadă construită din 33 de tipuri de cărămizi, este atât de zveltă, de elegantă şi de armonioasă încât, la vederea sa, Napoleon ar fi afirmat că doreşte să o ducă pe palme în Franţa şi să o aşeze lângă Catedrala Notre Dame. Pe cât este de frumoasă la exterior, pe atât este de modestă în interior, incendiile prin care a trecut distrugându-i decoraţiunile originale.

Mănăstirea Bernardinilor aflată în imediata apropiere, fiind construită la marginea oraşului medieval, a fost înconjurată de fortificaţii prevăzute cu guri de tragere pentru tunuri. De aici, înspre vechea poartă a oraşului, se trece pe lângă mai multe lăcaşuri de cult, atât de multe încât nu le poţi vizita pe toate într-o jumătate de zi. Pe lângă Biserica Sf. Mihai, Biserica Adormirii Maicii Domnului şi Biserica Sf. Paraskeva (ultimele două ortodoxe), am revenit pe strada principală, aproape de Piaţa Primăriei.

Piaţa Primăriei este centrul politic, cultural şi economic al oraşului Vilnius. Clădirea primăriei, o construcţie albă cu şase coloane în faţa intrării principale deasupra căreia flutură steagul lituanian, domină întreaga piaţă. Clădirea originală, din sec. XV, nu a supravieţuit. Cea pe care o vedem astăzi a fost înălţată la sfârşitul sec. XVIII. Zona este frumoasă, înconjurată de hoteluri şi clădiri îngrijite, cu o mare fântână arteziană în centru, cu arbori umbroşi şi cu terase în aer liber.

Biserica Sf. Cazimir, cea mai veche biserică barocă din Vilnius, pe lângă care nu poţi trece fără a o observa, este dedicată sfântului ocrotitor al Lituaniei. Cazimir a fost fiul lui Cazimir al IV-lea al Poloniei, coroana de pe acoperişul bisericii mărturisind originile sale regale. Trecutul acestui lăcaş a fost foarte zbuciumat. În timpul dominaţiei ţariste a fost biserică ortodoxă, ocupanţii germani au transformat-o în biserică protestantă, iar sovieticii au făcut din ea Muzeul Ateismului. Abia după 1989 - reconsacrată - a devenit ceea ce văd vizitatorii astăzi. Arhitectura sa exterioară, coloritul şi decoraţiunile sale impresionează cel mai mult. Biserica Sf. Duh, cea mai importantă biserică ortodoxă din Vilnius, adăposteşte într-o raclă supradimensionată relicvele întregi ale sfinţilor Anton, Ivan şi Eustachie martirizaţi pentru credinţa lor. Am fost informaţi că cei trei sfinţi sunt înveşmântaţi în alb în perioada Crăciunului, în negru în postul Paştelui şi în roşu în restul timpului. Când am fost noi, în iulie, trupurile lor erau acoperite cu o velinţă verde lăsând la vedere doar picioarele încălţate cu şosete albe.

Nu am intrat şi în Biserica Sf. Tereza aflată şi ea foarte aproape, ci ne-am grăbit spre Poarta Zorilor sau Poarta Răsăritului, singura poartă a fortificaţiei din evul mediu care a supravieţuit până în zilele noastre. Pentru a adăposti o icoană sfântă, făcătoare de minuni, în 1671 călugăriţele carmelite de la Sf. Tereza au construit o capelă deasupra porţii. Am urcat şi noi pe scările înguste până în capela pe sub care trece strada. În faţa icoanei îmbrăcată în aur şi argint (doar chipul şi mâinile Fecioarei Maria sunt descoperite), în prezenţa mai multor credincioşi, un preot oficia slujba în lituaniană.

Despre Biserica Sf. Petru şi Pavel, cea mai frumoasă biserică pe care am văzut-o în Lituania, voi scrie separat pentru că nu ştiu câţi dintre cititorii acestui articol vor avea răbdarea să citească şi despre ea. Chiar şi mie mi se pare că am scris prea mult şi numai despre biserici. Vilnius este prin excelenţă un oraş turistic religios, străzile oraşului vechi fiind practic înţesate de biserici semeţe, parcă prea multe pentru un oraş cu doar puţin peste o jumătate de milion de locuitori. Lituanienii sunt preponderent catolici, dar în pofida devoţiunii lor în credinţă, au fost ultimii din Europa care s-au convertit la creştinism. Influenţele altor religii s-au făcut resimţite de-a lungul vremii aşa încât, astăzi, lăcaşuri catolice, ortodoxe şi luterane pot fi văzute peste tot, convieţuind în deplină armonie. Înainte de război, Vilnius a fost unul dintre cele mai mari oraşe semite din Europa, dar comunitatea evreiască greu încercată nu a supravieţuit. Din numeroasele lor sinagogi a mai rămas doar una.

Nu pot încheia fără a aminti amatorilor de cumpărături că în statele baltice există chihlimbar peste tot. Chihlimbarul este considerat aurul nordului şi nu doar magazinele selecte, cu vitrine luminoase, aranjate cu stil, etalează bijuterii şi obiecte de decor executate din răşina fosilizată a pinilor preistorici. În orice loc turistic vei fi întâmpinat de standuri cu sumedenie de brăţări, broşe, cercei şi coliere de chihlimbar, care de care mai frumoase. Tot atrăgătoare şi demne de interes mi s-au părut obiectele de in, în special tricotajele. Şalurile de in colorat sau în nuanţe naturale sunt elegante şi foarte fine.

---

VIZUALIZĂRI: 7033 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI