GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Wow…cam așa aș caracteriza Hong Kong-ul într-un cuvânt. E un loc care pur și simplu te lasă fără cuvinte și cu impresia că niciodată nu o să poți să îl cunoști îndeajuns.
Călătoria noastră în Hong Kong a fost parte a excursiei în care destinația principală a fost Filipine (o sa revin cu un review separat pentru această destinație) și a fost împărțită în două: 3 nopți la început de noiembrie, 3 nopți la început de decembrie. Am zburat cu Turkish Airlines pe ruta Cluj-Istanbul-Hong Kong, bilete achiziționate cu 3 luni înainte. Deși aveam emoții că escala pe noul aeroport din Istanbul o să fie cu multă fugă în căutarea terminalului (escală de 1h 45 min), nu am avut nicio problemă, aeroportul din Istanbul fiind organizat exemplar. Așa că, porniți la ora 21:30 din Cluj, am ajuns în Hong Kong a doua zi la ora 17:00 (diferență de 6 ore între Romania și Hong Kong), după un zbor ireproșabil ca servicii cu Turkish.
Aeroportul din Hong Kong este imens, dar bine organizat. După ce am trecut prin poarta de debarcare, am luat trenul și am ajuns la controlul pașapoartelor. Formalitățile foarte lejere, fără nicio întrebare, pe pașaport nu se pune ștampilă, ci se dă doar un mic bilețel pe care scrie durata legală de ședere (90 de zile).
Cel mai bun mod de a ajunge de la aeroport, care se află pe insula Lantau, până pe Hong Kong Island este metroul (Airport Express). Transportul în comun este foarte bine pus la punct, și dacă te mai ajută și o aplicație gen Moovit, te poți descurca fără probleme.
Recomand achiziționarea din aeroport sau din orice stație de metrou a cardului Octopus. Cu el plătești călătoriile cu transportul în comun și de asemenea ai posibilitiatea de a plăti la majoritatea magazinelor și obiectivelor turistice. De menționat că încărcarea se poate face doar cu cash, și suma minimă este de 100 HK$. La final, banii se pot returna în schimbul cardului dacă ai sume nefolosite. Prețul călătoriei nu este fix, liniile de bus au diferite prețuri în funcție de distanța parcursă (de la 8 HK$ până la 22 HK$ am plătit cel mai mult). La fel și la metrou, se scanează cardul la intrare, și doar la ieșire se reține suma, în funcție de distanța călătorită, dar prețurile sunt rezonabile. Altă alternativă este taxiul, dar considerabil suma plătită va fi mai mare.
Am avut noroc să avem rude in Hong Kong, lucru care ne-a luat grija cazării de pe cap. De asemenea stabilirea itinerariului a fost mult mai simplă.
Mai puțin plăcut, a fost faptul că am ajuns în timpul protestelor, care s-au dovedit a fi foarte violente. Chiar în a doua zi, un protestatar a fost împușcat de poliție în mijlocul orașului. Astfel, situația s-a înrăutățit, multe stații de metrou au fost închise, magazine și mall-uri la fel, am avut noroc să ajungem la aeroport cu un taxi la plecare, deoarece după ce am plecat, câteva zile a fost suspendat transportul în comun, autostrăzile închise, un haos destul de mare.
Deși situația protestelor la începutul lui noiembrie a fost destul de intensă, nu am lăsat să ne strice planurile în a vizita și explora orașul. În prima seară, fiind destul de obosiți după călătorie, am ieșit doar la masă la un restaurant thailandez în zona Kowloon, mai exact în mall-ul Elements. Resaurantul se numeste Nahm si mâncarea a fost extrem de gustoasă. După o masă îmbelșugată și un zbor de 11 ore, am decis să ne încărcăm bateriile pentru a doua zi.
Fiind cazați în zona Sciene Park, la o distanță destul de considerabilă de centru, mergeam cu bus-ul până în stația Sha Tin și de acolo cu metroul până pe insulă. Fiind și zi de vot, am decis să mergem la consulat, să votăm după care să înceapă explorarea. De acolo am luat bus-ul și am făcut un ocol prin sudul insulei, cu oprire în Stanley, o zonă veche a Hong Kong-ului, cu aer colonial, istoric, cu o plajă superbă și o faleză pe care merită să te plimbi. Apoi am luat din nou bus-ul către partea centrală, trecând prin Repulse Bay, Aberdeen și Waterfall Bay, admirând munții cu vegetație impresionantă și zgârie-norii masivi construiți pe coastă. Merită făcut acest ocol al insulei deoarece vezi și partea mai puțin cunoscută a Hong Kong-ului, dar extrem de frumoasă.
După ce am ajuns în zona centrală, am mai hoinărit printre zgârie-nori, pe străzi, prin mall-uri. Țin să precizez că aproape fiecare zgârie-nor are câte un mall la parter, iar trecerea dintr-un mall în altul se face prin pasarele ori pasaje subterane, deci aprope că poți să străbați zona centrală prin mall-uri. Bineînteles, magazine de lux la tot pasul, cu prețuri care te fac să te simți foarte sărac :)
După, am luat vechiul tramvai care trece prin centrul orașului, și am mers câteva stații până în zona primăriei. De acolo am luat celebrul ferry care face legătura între insulă și penisulă și ne-am îndreptat spre un restaurant să luăm masa. Am încercat celebrul fel de mâncare dim-sum la restaurantul Din Tai Fung, fel de mâncare ce ne-a cucerit și l-am mai încercat de câteva ori până la plecare. După, ne-am îndreptat spre Kowloon Park unde am savurat o înghețată cu matcha, iar când s-a înserat ne-am plimbat pe langa zona ”1881 Heritage”, o clădire veche, cu arhitectură colonială, frumos recondiționată. Cu asta am încheiat prima zi de hoinăreală prin Hong Kong.
A doua zi aveam planuri mari, dar din păcate oprirea metroului ne-a cam dat planurile peste cap. Singurul obiectiv pe care am putut să-l atingem a fost Victoria Peak, dar am fost mulțumit după ce am văzut priveliștea impresionantă. Cu tot ghinionul protestelor, am avut noroc să fie extrem de lejer, puțină lume și astfel ne-am putut bucura fără a întampina aglomerație.
De la Peak am coborât cu autobusul, și am vrut să mai stăm prin zona centrală, însa situația protestelor a devenit violentă, cu poliție, gaze, metrouri și linii de bus suspendate.Cu ceva peripeții și după câteva ore bune am ajuns cu greu în Science Park și cu asta am încheiat a doua zi. În următoarea zi aveam programat zborul spre Manila la ora 10:00 AM, și am avut mare noroc să putem ajunge cu un taxi la aeroport, deoarece în zilele următoare tot traficul și transportul în comun a fost suspendat.
A doua parte a vizitei în Hong Kong ne-a prins bronzați după aproape trei săptămâni de Filipine. Vremea în Hong Kong a fost un pic mai rece decât la început de noiembrie, dar foarte plăcută (aprox. 20 C). De asemenea, situația protestelor a fost mult mai calmă.
În prima zi, după revenire, am decis să vizităm Big Buddah, obiectiv pentru care trebuie să rezervi minim jumătate de zi. Complexul Big Buddah se află pe insula Lantau, unde se află și aeroportul, așa că am avut de mers aproximativ o oră (cu schimbare de metrouri și bus-uri). La complex se ajunge cu telegondola, prețul unui bilet pentru o călătorie dus-întors fiind de 188 HK$/pers. Călătoria cu telegondola este de-a dreptul impresionantă, se vede o bună parte din Lantau Island, se vede tot aeroportul, și dacă mai suflă și vântul este chiar palpitantă.
Complexul Tian Tan Buddha este destul de întins ca și suprafață. Din locul unde se termină călătoria cu telegondola, se urcă printr-o zonă de magazine de suveniruri și mici restaurante, până la baza statuii. Statuia lui Buddha care privește continentul este impunătoare, este un loc de pelerinaj pentru multă lume, un loc încărcat de spiritualitate. În incinta complexului se află și mănăstirea Po Lin, o clădire cu o arhitectură superbă, specifică templelor budiste. Am făcut o mică pauză la templu, unde există un loc de luat masa cu preparate specifice (vegetariene), dar foarte gustoase și am pornit înapoi spre insulă. Fiind deja seară, ne-am mai plimbat prin centrul orașului, am fost să vedem cele mai lungi scări rulante din lume în Central-Mid-Levels, peste 800 metri și așa am încheiat ziua.
Urmatoare zi am început-o printr-o vizită la încă un templu vechi al Hong Kong-ului, Chi Lin Nunnery. Lângă templu se află și un parc extrem de frumos, cu un lac cu pești de diferite culori, bonsai, diferiți copaci, este o oază de relaxare și liniște în mare contrast cu restul orașului și a fost o pauză binemeritată de la vacarmul HK-ului. După vizita la templu, am mers pe insulă unde am luat masa la un restaurant cu dim-sum foarte bun, restaurant care se află la parterul clădirii Standard Chartered Bank, dar prețul a fost mult peste medie, în concordanță cu locația. (Mott 32 se numește).
Al doilea obiectiv al zilei, a fost clădirea ICC, cea mai înaltă clădire din Hong Kong și a 13-a ca înălțime din lume. Urcarea se poate face până la etajul 101, din cele 118, la o înălțime de 393 de metri. Priveliștea de acolo e absolut excepțională, nu se poate descriere în cuvinte. În prețul de intrare, este inclusă și o cafea sau o băutură răcoritoare, așa că am savurat-o la înălțime admirând apusul peste acest incredibil oraș.
Seara am petrecut-o pe faleza de pe peninsulă, Avenue of Stars de unde se pot admira jocurile de lumini de pe zgârie-norii aflați pe insulă și junk boat-urile, niște veliere de epocă, care fac curse prin golf pline de turiști. Plimbarea seara pe faleza peninsulei este un must-do, trebuie neaparat să vezi acele jocuri de lumini.
În ultima zi petrecută în acest minunat loc am fost puțin cam lipsiți de entuziasm deoarece seara, la ora 23:00 aveam avionul spre casă, dar am încercat să profităm din plin. Am început cu o vizită la complexul Ten Thousand Buddhas, care de fapt sunt mult mai mulți (peste 12.000). Acesta se află in zona Sha Tin, chiar lângă stația de metrou, dar se ajunge printr-o urcare destul de lungă până sus în care ești acompaniat de diverse statui ale lui Buddha. Sus se află o pagodă și un templu, precum și câteva magazine de suveniruri. Se poate admira priveliștea spre toată zona Sha Tin. Coborârea am făcut-o prin sat, înapoi la stația de metrou.
De acolo am decis să mai mergem înca odată pe insulă, să ne luăm la revedere de la acest loc minunat. Pentru masa de prânz, am optat din nou pentru dim-sum, la un restaurant din zona Admiralty, Dim Sum Library.
Cu asta am încheiat ziua, am plecat să ne luăm bagajele, și după o călătorie cu bus-ul și metroul am ajuns la aeroport de unde ne-am îmbarcat spre lungul zbor către Istanbul și apoi Cluj.
Ca și o concluzie, Hong Kong-ul este locul care m-a impresionat cel mai mult, pe care nu îl poți descrie cum trebuie, deoarece nu îți poti găsi cuvintele necesare. E un loc care trebuie văzut măcar o dată în viață, indiferent de perioada anului, deoarece cu siguranță îți rămâne în suflet.
Trimis de cata2106 in 17.12.19 11:13:49
- A fost prima sa vizită/vacanță în CHINA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cata2106); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@cata2106: Superb totul! Ați avut o vreme excelentă atât la ducere în Filipine cât și la întoarcere! Ce bine că ați avut unde să locuiți fără să plătiți!
Protestele așa cum spui și tu cred că nu v-au afectat...
Mi-am adus aminte de un protest pe care l-am prins într-o zi ploioasă de aprilie, de duminică când bonele filipineze și nu numai au zi liberă și ocupă parcurile, stau de vorbă,....atunci am aflat despre Falun Dafa, erau mulți polițiști pe stradă, am fost șocată...
Și iar mi-aduc aminte de Big Buddha care la un moment dat era complet în ceață...
Amintiri frumoase!
@mprofeanu: Da, am prins o vreme superbă, la început de noiembrie 26-27 grade și la început de decembrie, 20 de grade. Protestele au afectat mult transportul în comun, deoarece protestarii blocau drumurile și au început sa vandalizeze stațiile de metrou, iar fără transport în comun era cam greu să te descurci. Am prins și noi duminica acolo, și am fost mirați să vedem atâtea femei filipineze care stau inclusiv pe trotuare la picnic.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2019 Calatorie epica pana la capatul lumii… si tot inainte! — scris în 28.05.19 de ascarlat din DUBLIN - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Hong Kong — scris în 15.01.19 de Moonteona din IASI - RECOMANDĂ
- Jan.2018 Hong Kong in Ianuarie — scris în 09.02.18 de cristinasi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2016 Cateva lucruri despre Hong Kong — scris în 21.12.16 de monaserban din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Ziua a treia — scris în 05.08.16 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Peak Victoria - Catedrala St John - Tramvaiul supraetajat - Temple Street - Aleea Celebritătilor - Symphony of Lights — scris în 03.08.16 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Drumul și primul contact — scris în 01.08.16 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ