La pas prin Galați

TIPĂREȘTE

Din Brăila și până la Galați, un alt important oraș românesc aflat pe malul Dunării, sunt mai puțin de 25 km. Ca să ajungem de la Hotel Triumph - Brăila din Calea Călărașilor, până la Hotel Galați Centrum din Strada Domnească, nr. 12, adresa la care am setat GPS-ul să ne conducă, nu ne-a trebuit mai mult de o jumătate de oră. Intenționam să lăsăm mașina în parcarea hotelului și de acolo, pietonal, să încercăm să vizităm câte ceva. N-am nimerit intrarea în parcarea Hotelului Galați Centrum, dar… tot răul e înspre bine. Nu departe se află o parcare cu plată cu autotaxare. Nimic mai potrivit pentru noi care voiam să evităm orice neplăcere legată de acest aspect. Considerând că două ore sunt suficiente pentru zona în care ne aflam, urmând ca după trecerea acestui timp să ne deplasăm undeva mai aproape de port (următoarea noastră țintă planificată chiar de acasă fiind Vega Hotel Galați din B-dul Marii Uniri, nr. 107), am plătit parcarea și - conform instrucțiunilor - am postat biletul vizibil, pe bord. În acest timp, remarcând existența unei agenții turistice chiar lângă locul în care am parcat, am decis să intrăm. Speram că vom afla detalii folositoare pentru prima noastră vizită în oraș. Desigur, agenția în care ne aflam nu era un Centru de Informare Turistică, cu toate acestea acolo am găsit două persoane amabile care nu doar că ne-au dat toate lămuririle, dar ne-au oferit și o hartă a orașului Galați pe care ne-au însemnat cele mai importante obiective turistice.

De aici - soțul meu cu harta, iar eu cu aparatul de fotografiat - am pornit în explorarea orașului de la Dunăre.

Parcul Municipal "Mihai Eminescu" a fost primul nostru obiectiv. Soarele dogorâtor ne alunga spre locuri umbroase, iar parcul (amenajat în anii 1880-1881) avea arbori bătrâni și multă umbră. Din 16 octombrie 1911 când a fost dezvelit munumentul lui Mihai Eminescu, o lucrare în marmură semnată Frederic Storck, parcul a fost numit "Mihai Eminescu". Se spune că printre arborii seculari din acest parc mai există unii contemporani cu marele nostru poet național care ar fi poposit aici de mai multe ori în ultimii săi ani de viață.

Continuându-ne periplul pe Strada Domnească, am văzut Biserica greacă "Schimbarea la Față". La ora la care am trecut noi pe acolo, sfântul lăcaș era încuiat, deci nu am putut intra. Am aflat că piatra de temelie a acestei impunătoare biserici a fost pusă la 6 august 1866, iar sfințirea s-a făcut la terminarea lucrărilor, șase ani mai târziu. Biserica are pe latura vestică două turnuri clopotniță, iar deasupra acoperișului o singură turlă masivă, nu prea înaltă.

Trecem pe lângă Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" pe care nu aveam de gând să-l vizităm. Într-o zi de vară, atât de frumoasă și de călduroasă, mai mult decât un Lapidariu, ne atrăgea Dunărea, faleza și poate o bere rece la o terasă umbrită. Menționez totuși că Muzeul de Istorie a fost inaugurat la 24 ianuarie 1939, la împlinirea a 80 de ani de la Unirea Principatelor Române, în casa care a aparținut familiei Cuza și în care a locuit Alexandru Ioan Cuza în perioada în care a fost judecător și pârcălab de Covurlui.

Primăria Municipiului Galați își are sediul într-o clădire veche, în apropiere de Universitate. Are două etaje, ferestre înalte, balconașe și felurite decoruri pe fațadă. Stema României - acvila încoronată, cu crucea ortodoxă în cioc, cu buzdugan și sabie în gheare - este așezată deasupra intrării principale.

Universitatea "Dunărea de Jos" amplasată în centrul orașului, fost Palat al Justiției, este una dintre cele mai valoroase construcții din punct de vedere arhitectural existente în Galați. Monumentala clădire, operă a arhitecților Grigore Cerchez și Anton Vârnav, a fost construită în perioada 1911-1913. Am rămas câteva minute admitând de la distanță masivii piloni de la intrare, scara foarte lată și decorațiunile fațadei. În fața Universității, de cealată parte a străzii, se poate vedea Monumentul Lupoaica, o copie realizată de sculptorul Gheorghe Terescenco (în 1992) după Monumentul Lupoaicei din București, la rândul ei o copie după Lupa Capitolina din Roma.

Tot lângă Universitate se află una dintrte cele mai celebre case ale vechiului Galați - Casa Lambrinidi. Nu știu ce destinație are în zilele noastre, dar este foarte bine întreținută. Epaminonda Lambrinidi - un fost comerciant grec din Galaţi, foarte bogat - a înălțat această casă și a împodobit-o pe măsura averilor sale făcând-o demnă de a primi cele mai înalte personalități ale vremii. Istoria consemnează că însuși regele Carol I al României în drumul său către Iaşi a poposit în casele lui Lambrinidi. Intrând în faliment, Lambrinidi a fost nevoit să înstrăineze casa cu toate dotările ei, imobilul devenind - până la construirea Palatului de Justiţie - sediu al Curţii de Apel Galaţi, apoi local pentru Liceul de fete "Mihail Kogălniceanu".

Biserica "Vovidenia" pe care am găsit-o încuiată este un alt lăcaș de cult în care nu am putut intra. Știam că aici, în curtea bisericii, a fost înmormântată mama domnitorului Alexandru Ioan Cuza - Sultana Cuza - și voiam să vedem dacă se mai păstrează ceva din mormântul ei după ce - în 1873, la înmormântarea domnitorului - osemintele Sultanei Cuza au fost duse la Ruginoasa şi depuse în cavoul familiei.

O placă de marmură fixată pe peretele exterior, la stradă, menționează că "În această sfântă biserică Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri deputați unioniști au depus jurământ că vor fi credincioși cererilor celor care i-au ales împlinind unirea. Sultana Cuza mama domnitorului Alexandru Ioan Cuza enoriașa parohiei "Vovidenia" a fost înmormântată în curtea bisericii la 2 mai 1865". Lăcașul - declarat monument istoric - a fost înălțat în 1790, are două turle, cea de pe pridvor, mai robustă, probabil o adăugire ulterioară. Decorația exterioară este simplă, doar ocnițe la nivelul cornişei și un brâu median format din două şiruri de cărămizi aşezate pe colţ.

De aici, pe Strada Alexandru Ioan Cuza - o stradă cu clădiri vechi, unele renovate, altele părăginite, se ajunge la Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza care adăpostește o expoziție permanentă dedicată primului domnitor al României unite. La intrare, pe o placă de marmură citim: "Pe acest loc a fost casa pârcălabului de Galați Alexandru Ioan Cuza. Această placă a fost așezată cu prilejul sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor 1859 - 1959". Nu insist asupra a ceea ce se poate vedea în muzeu pentru că despre interior s-a scris foarte bine într-un articol distinct, mai vechi. Un bust al domnitorului așezat pe un soclu placat cu marmură albă tronează în mijlocului unui mic parc cu flori și arbori umbroși. Într-o altă clădire care a aparținut familiei Cuza, aflată pe aceeași stradă, funcționează în prezent Casa Corpului Didactic.

Am continuat pe aceeași stradă până la rond, aproape de Strada Domnească. Biserica Romano-Catolică "Sf. Anton" se zărește de departe. Lăcașul datând din 1844, cu anumite extinderi și renovări ulterioare, adăpostește mai multe lucrări de mare valoare artistică între care Altarul principal executat din marmură colorată și două statui: Pieta și Sfântul Francisc de Assisi.

Teatrul Dramatic - din anul 2000 denumit "Fani Tardini" în amintirea actriţei care în 1887 a dat un spectacol de binefacere pentru a-l ajuta pe Mihai Eminescu - a fost construit în perioada 1924-1949 după un proiect italienesc, cu constructori aduși de la Roma. Primul spectacol în sala denumită pe atunci Sala "V. A. Urechia" a fost capodopera lui Caragiale "D'ale carnavalului". Am aflat că de o bună bucată de vreme, datorită problemelor financiare, Teatrul Gulliver - un teatru pentru copii, își continuă activitatea în clădirea Teatrului Dramatic. Tind să cred că este adevărat întrucât, atunci când am trecut noi pe acolo, pe trotuar, în fața intrării, se întrunea un grup mare de copii gălăgioși, nerăbdători să intre în curtea teatrului.

Palatul Administrativ care se află în imediata apropiere, este în opinia mea cel mai impunător edificiu din oraș. Inaugurat la 27 aprilie 1906, astăzi sediu al Prefecturii județului Galați, Palatul Administrativ a fost construit în anii 1904-1905 după planurile arhitectului Ion Mincu, fondatorul școlii naționale a arhitecturii românești. Pe fațada principală a Palatului, la nivelul superior, se află două statui realizate din marmura albă - "Industria" și "Agricultura" opere ale sculptorului Frederic Storck. Mai jos, se găsesc două steme de bronz. Pe frontonul clădirii a fost montat un ceas. Auzisem că trecerea fiecărei ore este marcată de câteva fraze muzicale din nemuritorul vals "Valurile Dunării" capodoperă a renumitului compozitor losif Ivanovici. Era ora 11.40 atunci când ne aflam noi în fața Prefecturii. În speranța că vom auzi micul fragment muzical, aș fi vrut să mai rămânem. Din păcate, trebuia să ne grăbim spre Hotel Galați Centrum pentru că timpul pentru parcarea plătită era pe sfârșite.

Am decis să nu mutăm mașina și prelungind timpul de parcare cu încă patru ore, am plecat prin Pietonala Domnească spre port. Pietonala Domnească are un farmec cu totul aparte. Pietruită, cu trei șiruri de arbori falnici în umbra cărora sunt bănci și mese pentru jocuri de șah și de rummy, cu oameni relaxați - în deplasare, la taifas sau chibițând la jocuri - Pietonala Domnească pare mai curând un parc decât o arteră de circulație.

Zărind Vega Hotel Galați și șantierul care este în preajma lui, ne-am felicitat pentru ideea de a nu veni aici cu mașina. Statuia lui Ion C. Brătianu pe soclul căreia, în lateral, citim: "Libertatea Dunărei este o condiție esențială pentru propășirea politică și economică a țărei" abia dacă se mai vede de după împrejmuirea șantierului.

Pe lângă Faleza Hotel, ajungem la Biserica fortificată "Maica Precista" despre care se spune că este cel mai vechi lăcaș de cult din Galați (datând din timpul domnitorului Vasile Lupu, mai exact din anul 1647). Pentru a nu lungi prea mult articolul de față, despre particularitățile arhitecturale ale acestui edificiu voi vorbi cu altă ocazie. Am cumpărat "Biserica fortificată Precista - Monument de cultură românească" o cărțulie semnată Cristian-Dragoș Căldăraru care - în peste 100 de pagini - ne aduce date din istoria acestui sfânt lăcaș, date culese dintr-o foarte vastă documentație, în perioada în care el însuși a fost muzeograf la Biserica fortificată Precista devenită în 1971 Muzeu de artă religioasă medievală. În prezent, citesc această lucrare.

Plimbarea pe Faleza Dunării a fost pentru noi momentul cel mai așteptat din vizita la Galați. Nu mai eram stresați nici de trecerea timpului și nici de găsirea obiectivelor mai întâi pe hartă și apoi pe teren. Faleza este un parc lung, lung, având de o parte orașul, iar de cealaltă unduirea apelor Dunării. Arbori, bănci pentru odihnă, foarte multe lucrări de artă modernă executate în metal, cu denumiri care mai de care mai fanteziste, cu câțiva căini pașnici și mai ales cu multe vaporașe transformate în restaurant… acest loc de promenadă nu are cum să nu încânte. La Restaurantul Nic Nic - o terasă superbă cu vedere la faleză și la cursul lin al Dunării, am poposit prima oară la o bere rece. Fără alcool, firește, pentru că ne aștepta mașina care trebuia să ne ducă din nou la Brăila. Dar Cormoran - Restaurantul plutitor ne ademenea cu toate că - din cauza căldurii prea mari de peste zi - simțeam că nu puteam mânca nimic. Am fost totuși acolo pentru o altă bere rece și pentru a privi Dunărea chiar de deasupra ei pentru că, ce-ar fi fost plimbarea noastră la Galați fără Dunăre?

Mai am de adăugat doar faptul că în plimbarea noastră prin orașul Galați am căutat mult (dar nu am găsit) un monument istoric, mai bine zis o rămășiță a unui monument istoric datând de la începutul sec. XIX. Este vorba despre Poarta Hanului Otoman - o poartă monumentală, construită din cărămidă, prin care se făcea accesul în curtea unui vechi han. Hanul turcesc a fost demolat în perioada comunistă pentru a se construi niște blocuri, iar poarta este tot ceea ce a mai rămas. Citisem și aveam notat că Poarta Hanului Otoman "se află în spatele Restaurantului Continental din centrul Galațiului, pe Strada Alexandru Ioan Cuza". Am umblat mult pe Strada Alexandru Ioan Cuza, am întrebat, dar nimeni nu știa nimic nici despre restaurant și nici despre poartă. Acasă, cercetând mai profund, am aflat că "Pe strada Egalităţii la numărul 16, între două blocuri de locuinţe, se află ceea ce a mai rămas din hanul demolat în anul 1984. Accesul principal la han se făcea printr-o poartă monumentală din Strada Egalităţii existând un acces secundar şi prin "Uliţa de lângă mal", devenită ulterior Strada Cuza Vodă."

Dacă ajungeți acolo, dacă o găsiți, fotografiați Poarta Hanului Otoman și povestiți-ne și nouă despre ea!

Închei cu cuvintele cu care se încheie și scurta prezentare pe care am găsit-o pe harta orașului: "Un tur prin orașul Dunării albastre, încărcat de istorie, povești, cu oameni minunați, devine o zi de neuitat pentru oricine deoarece, amintindu-și tot ce l-a încântat din ce-a văzut, el va dori să se întoarcă… " Aș mai adăuga faptul că fiind conștient că o plimbare de o zi prin Galați nu-i poate oferi decât o fărâmă din frumusețea lui, călătorul aflat aici pentru prima oară va dori să revină cât mai curând.

---

VIZUALIZĂRI: 3168 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI