... Crez !?!...

Maestre, am onoarea primului vot. Fraza

m-a amuzat în mod deosebit.

Am o întrebare: pe unde aţi umblat până acum de ne-aţi văduvit de spumoasele dumneavoastră review-uri şi ecouri?

@Alex_Macedo:

Îmi era dor de un review marca @Alex_Macedo, ocazie tot mai rară în ultima vreme.

Felicitări!

Cred (Crez !?) că nu sunt singura care aștept și grabnice recidive.

Nu ştiu alţii cum sunt pe portativul notelor de călătorie, dar numa’ să “sfârâie în surdină„ mailul cu preparatele zămislite şi atunci poţi fi sigur: “A pus-o de „grătar” Alex_Macedo. Trage-ţi mai aproape o cană cu oareşce licoare de duh (... care-ţi mai putea) ” şi ia uşor la mestecat, cu dumicaţi mici, ca să rămână gustul mai abitir întipărit pe scoarţă. ”

Am rumegat bovin (“foiosul” parcă nu e plin nici după a doua rumegare) şi mi-a plăcut. Ai scos iar “untul” deasupra şi l-ai combinat, aşa cum numai tu o faci, aducând de astă dată, ceva ce aminteşte (scuzată fie-mi comparaţia), de dualitatea existenţialistă din “Sacrul şi profanul”, cu toată coloristica lingvistă ce dă atâta savoare.

Îmi scot basca maestre, că pălăria am pierdut-o mai demult... pe plajele de la Mer Noir...

ALEX Am vrut, serios, chiar am vrut să-ţi scriu ceva, pe măsură ce citeam: Toscana, puţin câte puţin, Gaudi, Michelangelo, copil bun... Dar am ajuns la

şi n-am mai putut. Am înghiţit în sec şi atât...

@Master Alex: La ceas extrem de matinal, m-am așternut la o lectură secundă, în fața unui țoi de Baileys tihnit, pentru a încerca devoalarea mesajelor dintre rânduri. În privința celor extrem de vizibile, ei bine: sunt sigur că niciun AFA-ist nu va ridica piatra sau va folosi parul și garlic-ul mărunțit pentru vreun atac inopinat!

Despre cele ocultate, ei bine, nu am căderea de a discuta despre acestea sau, mai bine, răspunsurile le voi ține pentru mine, sunt captura mea în urma penseului tău…

Spuneam, în alt schimb de ecouri, cum că acei oameni meniți, destinați să fie pe o anume frecvență spirituală comună, se găsesc indiferent de circumstanțe, dacă așa-i scris pe-un zapis de providență, karmă sau destin. Rezonanța spirituală este cea care vine să completeze altceva: similaritatea unei copilării, a unor aspirații, a unei atracții asupra acelorași elemente structurale ale existenței sau a ceea ce este, poate, dincolo. Doar puțin mai încolo ca și ani și puțin mai încolo de Dr. Lister, colț cu Carol Davila, la poalele Academiei Militare mi-am desfășurat și eu copilăria, mai prin parcul numit de noi Țăcălie, mai prin baza sportivă Progresul, mai prin Școala 150, mai pe la zidurile Academiei, jucând tenis de perete. Mai mult sau mai puțin întâmplător, atracția incredibilă pe care o manifestam, din fragedă vârstă, asupra vechiului, a clădirilor-icoană din varii colțuri ale lumii, cu atlase istorice în brațe și visând la imposibil… acum a început să se materializeze.

Ehhh… nu pot ocoli la nesfârșit: addendum-ul tău m-a lăsat mut și incapabil de a răspunde cum, poate, ar fi trebuit! Vorbele mari și atent meșteșugite oricum nu și-ar avea rostul așa că: Îți mulțumesc, Alex pentru acest cadou perfect pe care l-am primit cu sufletul deschis!

Și pentru că relația cauză-efect este una diriguitoare în ale noastre cărări… voi asculta un imbold, reliefat de tine mai sus: m-am hotărât acum să las deoparte planurile ce le aveam pentru noiembrie și să mă duc anul ăsta din nou pe tărâm scoțian! Nu mai am răbdare pentru mai târziu, mă cheamă acea cale deschisă acum puțină vreme, acel cimpoi care îmi răsună în urechi constant din adâncurile Highland-ului, povestind faptele unor oameni mândri că sunt de acolo, acele peisaje care m-au făcut să mă înfior chiar și atunci când le revedeam mental.

Prețuirea și admirația mea rămân la același nivel: dincolo de limitele cunoscute!

Sâmbătă orele aproximative 15.00. STOP. Mini-întâlnire AFA. STOP. Locaţie: Un parc la periferia Bucureştiului. STOP. Participanţi: @le_maitre, @crima, @MCM, @ariciu însoţiţi de rudele din dotare. STOP. Discuţii despre copii, role, mici, muştar, bere, etc. STOP. @crima: Băi, a scris Alex! STOP. @restul (în acelaşi timp vorbind unii peste alţii): Nooo!!! Du-te, bă, d'aci! Pe bune? Când? Despre ce? De unde ştii? Ai net pe telefon? Bă, care are net fără wi-fi că în parc nu merge?

Nimeni nu a întrebat "Care Alex? "...

Altceva nu mai spun, au spus alţii înaintea mea...

Trebuie să recunosc faptul că, în ultima vreme, mi-a cam dispărut furnicătura din buricele degetelor când vine vorba despre AFA. Şi asta pentru că prietenii mei apar din ce în ce mai rar pe-aici, unii chiar deloc, eu însumi mă antrenez mai mult pe tuşă.

Îi urmăresc însă, cu aceeaşi bucurie pe cei care au fost, şi încă sunt, sarea şi piperul acestui sait. Pe userii noi, nu ştiu de ce, mi-e greu să mi-i apropii. Sunt talentaţi, nimic de zis, dar parcă prea străvezii când este vorba de blueairuri. Nu’s stilul meu!

Azi am citit două review-ri, unul insuportabil de prost, celălalt foarte bun, excepţional. Pe primul l-am citit din greşeală, era ceva cu “Domino” la Eforie Nord, pierdere de vreme şi păreri de rău. Mai bine tundeam iarba, zic, decât să-mi stric ochii pe mizerii patentate. Am închis şi am tuns iarba cu furie, parcă aş fi vrut să tai răul de la rădăcină.

Când m-am calmat, am deschis din nou leptopu’, aşteptând parcă un miracol. Şi acesta a venit ca o întrebare: “ … Crezi?!? ”, întreba bunul meu prieten, Alex_Macedo. Oare pe mine mă întreabă? mi-am şoptit în gând. Abia după aceea am văzut că, de fapt, nu era o întrebare, erau nişte gânduri serios mângâiate de pana maestrului, da, citisem greşit, doar scria clar:

, nu mai era nici un dubiu, nu erau întrebări, erau doar răspunsuri, unele şocante (dacă ştii să citeşti printre rânduri).

Frumos review, scris parcă, totuşi, altfel.

Sunt perfect de acord cu ce spune maestrul privind invazia kitsch-ului şi a prostului gust în lumea de azi, totul are iz de putregai, totul este fals, de la talpă ţării şi până la turla “Lindab” a bisericii din vârf de munte. Tot ce “se repara”, de fapt “se strică”. Tot ce “se construieşte”, de fapt “se demolează”. Ni se iau bani din buzunar pentru “reconstrucţie”, dar nu se reconstruieşte nimic, banii ajung în conturile politicienilor, prin Israel sau Cipru. Biserica aproape că a uitat ce menire are, ea nu mai "zideşte", se ocupă mai mult cu agenţii de turism, sau curăţătorii chimice. Munca a ajuns aproape o ruşine, important astăzi este “să te descurci”. Banul vorbeşte, în rest nimic nu mai contează.

Aici suntem.

Aşadar ce facem? Ne asumăm putregaiul, îl acceptăm, îl înghiţim, îl mistuim, sau ne scuturăm de pecingine şi căutăm pieptiş în "drum-de-beznă" adevărul şi normalitatea?

Dar oare de ce parte a oglinzii este normalitatea în ziua de azi? Normal este ce văd eu sau ce mi-ar plăcea să văd? Rămânem în beznă sau deschidem ochii şi acceptăm provocarea? Urcăm şi coborâm scările acelea teribil de obositoare, la capătul cărora se va vedea lumina, sau ne e teamă că aceasta ne va arde retina?

Alex_Macedo ne-a oferit nişte răspunsuri, întrebările mi le-am pus singur după ce am citit review-ul a şaptea oară.

Acum, mă întreb: am citit bine?

Care este “crezul” tău, @Alex_Macedo?

@Alex, bine ai revenit! Mai e nevoie să spun cât mi-ai lipsit şi cât de tare m-am bucurat să văd că te-ai hotărât să ne încânţi din nou?

Sper din tot sufletul ca de acum înainte să găseşti mai mult timp, inspiraţie şi motivaţie pentru a scrie mai des.

Uneori cuvintele sunt de prisos. Maestre, bine ai revenit.

Ai talent la scris, dar, îmi cer scuze, n-am înțeles mare lucru din impresiie tale.

@Uau! Să trăiești, boier Alex!

Mă bucur să mai ''aud'' ceva despre matale!

Când vei dori să te mai ''reculegi'' și prin orașul tălică natal (iar al meu adoptiv), te aștept să împărtășim niște rew. pe cale orală. Îl chemăm și pe Johnnie cu noi. Pe Walker, desigur.

După ce am citit lungul șir al ecourilor laudative, îmi pare că a ta convingere exprimată mai sus a fost cu totul neîntemeiată. Și nu ca să mai echilibrez balanța comentariilor mă bag și eu în vorbă, ci pentru că am cu adevărat a-ți spune câteva cuvinte în care cred.

Respect toate opiniile în legătură cu orice subiect, chiar și pe cele pe care nu le împărtășesc, sau le detest (nu e cazul aici , așa încât, se înțelege că respect și opinia ta, mai ales că în multe pasaje mă identific întru-totul cu ea. Deși n-am exprimat-o atît de tranșant, părerea ta despre kitsch-ul restaurărilor de la Prislop și nu numai, am împărtășit-o și eu într-unul din ecourile la review-ul meu pe aceeași temă. A schimba acoperișul din olane al unei biserici vechi de 600 ani cu unul din tablă inox-titan aurie, mi se pare nu numai o alegere de prost gust, ci de-a dreptul un sacrilegiu, pentru că arta nu-și poate păstra valoarea decât în măsura în care e autentică. Dar pentru românul de rând, și nu o spun ca pe o osândă, sau cu dispreț, ci ca pe o banală constatare, autenticitatea unei opere, oricare ar fi ea este ceva așa, lipsit de importanță, importantă fiind socotită doar utilitatea de moment. Așa că, de ce n-ar fi cupolă aurită, că e și frumoasă și rezistentă cum alta nu-i, că titanul nu are moarte! Nu mai punem la socoteală că puțini au cunoștințe suficiente pentru a exprima păreri avizate. O prietenă de-a mea, pelerină an de an la Prislop, era de-a dreptul indignată că zidurile de piatră ale bisericii mănăstirii vor fi tencuite. Cum să se strice aspectul patriarhal al construcției cu o tencuială banală din ciment?! Ei bine, doamna cu pricina chiar nu știa că biserica a fost tencuită inițial și că exteriorul său tencuit era o foarte frumoasă pictură murală, așa cum doar la bisericile Moldovei mai poți găsi. Pe peretele de intrare, au supraviețuit veacurilor fragmente din această pictură, ca o simplă aducere aminte a ceea ce a fost cândva Biserica Sfantul Ioan Evanghelistul de la Prislop. Așa încât, iată că dreptatea, sau adevărul, sau echilibrul se află undeva, la mijloc, iar noi, oricât de maturi și echilibrați ne-am dori să fim, cu siguranță, nu vom reuși să fim decât niște oameni părtinitori.

Ai toată aprecierea mea pentru felul cum scrii, cum gândești, ești unul din userii mei preferați. Dar acest review nu l-am gustat cu toată satisfacția pe care o simt de obicei atunci când citesc impresiile tale. Mi-a plăcut mult sinceritatea ta, lipsa de disimulare, inclusiv în ceea ce privește modul personal cu care fiecare își definește credința. Nu mi-a plăcut folosirea excesivă a unor expresii din limba engleză, de care, înțeleg că ai abuzat la propriu, pe tot parcursul vizitei la mănăstire. Oare nu era acolo grădina unui adevăreat român, care în pofida suferințelor la care a fost supus n-a renunțat niciodată la poporul său? La mormântul Părintelui Arsenie Boca, duhovnicul neamului, chiar și rostirea unui simplu Hello sau OK îmi pare o împietate. Dar sigur, exagerez, o fac doar de dragul întăririi celor afirmate mai înainte. Și e doar părerea mea, așa încât iertată fie-mi sinceritatea, de care, iată m-ai molipsit chiar tu, dragă Alex!

În esență, nu mi-a părut că exprimi păreri extreme, pentru care ai putea fi considerat ”paria”. Acestea au fost trăirile tale și dacă în multe privințe, pornind de la condițiile de drum și până la imaginea mănăstirii, așteptările tale s-au dovedit prea mari, rămâne măcar acel simțământ lăuntric care te-a făcut să lăcrimezi și pe care, dacă vei vrea să-l retrăiești și nu vei reuși, îți va dezvălui adevăratul mister: la Prislop este un loc cu adevărat sfânt, un loc unde mergem în primul rând pentru curățirea și lecuirea sufletului și abia apoi pentru ambianța înconjurătoare...

@Alex_Macedo: Ma bucur ca ai ajuns pe acolo. Ma bucur sa vad ca nu doar eu am avut impresia de asezamant de "5 stele". Si nu cred ca Arsenie Boca asta si-a dorit pentru Prislop. Prima oara am fost la aceasta manastire in urma cu vreo 5 ani si arata mult mai bine in simplitatea ei.

Sublima religia asta a lui ""Daca-ţie-nu-ţi-convine-nu-înseamnă-să-loveşti-la-temelie"!

Prislop, un loc in care abia astept sa ajung:

1. Si sa trec peste partea cu "resort de 7 margarete".

Da, "dacă-mi place un loc, mă duc şi în cizme, prin noroi, numai să ajung acolo unde îmi spune sufletul."

Da, vreau sa se respecte stilul originar si dreptul calatorilor la incursiune in trecut atunci cand se umbla la aspectul unui loc.

Adaugirile cu iz modernist, urban, se bat cap in cap cu ceea ce inseamna restaurare. Si ce complexitate in vechi, in simplu, in strabun!

2. Pt a ma bucura de un batran preot cu ochi de strabunic. La momentul cu nenea si portofelul zic pas. O fi facut-o pt pozele cu cei dragi aflate in portofel. Zic si eu, altfel... Gata tac, sa nu lovesc la temelie. Desi, Dumnezeu stie ca la o asa scena mi-ar trece prin minte un "Oh, my God!" demn de soprana ce nu-s.

3. Pt a-l ruga sa aiba grija de sfantul meu.

4. Pt momentul cu "asa DA" pe scarile "formate din 'inima' copacilor" catre chilie.

In ce ma priveste, trebuia sa te straduiesti mai mult daca vroiai sa fii frecat cu usturoi mai ceva ca-ntr-o atmosfera stokeriana.

Si, la o urmatoare intalnire, care sigur isi va gasi locul in timp si spatiu, in loc de usturoi sau Walker, cum vad ca ai invitatie, propun ceva mai subtirel, ca pt mine si Faraoana, un pahar de vorba si-un vin... un Lacrima lui Ovidiu... adaptare, ca se mai intampla sa lacrimeze si… clovnii… cum ai zis tu.

Cu tot RESPECTUL! Ai fost ditamai omul sa traiesti si sa descrii o asemenea emotie.

P.S. Multumesc ca m-ai scos de la naftalina pt ecou si sper sa ne "sarmisegetezi" curand.

@traian.leuca

Traian, am onoarea!! Mulţumesc că m-ai citit, mai ales că, ai o greutate pe AmFostAcolo, în ceea ce privesc, plaiurile, monumentele şi lăcaşele noastre mioritice.

Pălăria mea, este demult ridicată, pentru munca ta depusă, pe AmFostAcolo.

RESPECT!

@nicole33

Nicole, sincer, îmi face plăcere ca ţi-ai "pierdut" 5 minute, trecând cu ochii "pe la mine". Mersi mult şi "recidivele", vor fi atunci când voi avea ceva de pus sau de spus )

Tot respectul meu...

@zapacitu

Master Z

... sincer, prietene Z, aşteptam un semn de la tine... chiar şi unu'mic...

La un moment dat, chiar m-am întrebat... oare... amicii/prietenii, ce vor parcurge textul, mă vor ÎNŢELEGE? Sigur că, degeaba mi-am făcut griji. Iată că, pesemne, dihotomia nu s-a pierdut din relatare şi dorinţa de a expune... chiar o controversă cerebrală, de asemenea, nu şi-a pierdut înţelesul. Comportamentul lui homo religious, şi mai ales situaţia omului din societatea ce o cunoaştem... laico-perversum-introvertitum, nu este deloc uşoară. Fiecare caută partea lui de felie a societaţii, prin motive ce "dau dreptate". De aici... ehm... (evident, nu fac parte din cele două categorii mai sus menţionate), şi ideea de a înţelege, ambele parţi.

Master Z, întodeauna voi avea pălăria dată jos, pentru cuvinte adresate-mi, oricât de multe sau puţine vor apare, din bogatul tau plex, estetico-literar!

Ca întodeuna... PLECĂCIUNI, Master Z!... totul pentru cuvintelele tale aduse cu meşteşug.

Pe... când vrei tu!

MCM

MCM-ule!

Nu mai trebuie sa pun în balanţă, sensibilitatea care te caracterizează... oi fi tu mai office... dar... şi tu "Eşti un copil bun"! Dacă te-am facut să te gândeşti la mămica ta, înseamna că nu am scris degeaba. Daca Toscana este şi "joie-de-vivre"-ul tau, noi, "toscanezii", ar trebui sa ne adunăm pe malul Adriaticii, la adânci "tinereţi".

Honi soit qui mal y pense!

@Alex_Macedo:

mulţumesc mult. Mi-ar plăcea să fie aşa.

Da, uite o idee bună... ştiu cel puţin câţiva 'prieteni invizibili' cu care aş dori să mă întâlnesc la marginea unei vii, în Toscana, să bem un pahar de vin "vorbit", la o masă din lemn, în apusul soarelui. Să ne uităm unii la alţii şi în priviri să ni se citească: "Da, da, sunt aici. Ştiu! "

le_maitre

Fiind la ceas de linişte, fără Baileys tihnit, am obsevat că nu s-a dovedit vreo... "atacatură"... contre moi, sau un fel de Moi contre la vie religieuse. Ocultele sau ceea ce simţi, au o normalitate personală şi este de la sine înţeles, a le păstra pentru tine. De foarte multe ori, nu este nevoie de o... ehm... Întalnire de gradul 3, pentru ca doi oameni să semene întru karma.

În vremurile zăpezilor adevărate, Ţăcălia era derdeluşul unde mai veneam în cap şi sania deasupra mea. La Academie, în început de primavară cu un Reghin în mână şi cu o minge cheală de la atâta, "la-perete" îmi petreceam dup-amiezile after-school. Generala 150, scoală de care îmi este dor şi acum şi unde, la sfârşit de săptămână băteam gonflata pe terenul de sport. Acolo mai "scăpam" mingea în curtea lu' tanti Maniu care ne alerga cu mătura, până când baieţii din aceeaşi casă imensă au venit cu noi la fotbal. Mai târziu aceşti baieţi, au apărut ca trupă sub numele de Holograf.

Sigur, addendum-ul a fost şi este pentru o dedicaţie mai veche de a ta, pour moi... şi nu în ultimul rând pentru imaginile cu peripeţii scrise, ale Highland-ului, unde se încearcă cu greu păstrarea monumentelor împotiva timpului care, ştim că este nemilos.

Continuă să scrii şi să redai aşa cum mulţi te cunoaştem, cu motorul ambalat, imagini şi scrieri din bătrâna Europă şi nu numai.

À la vôtre!

@ariciu

Stimată, "Cea-cu-ace'n-spate".

Ai talentul de a scrie câte un ecou, la care cu greu îmi caut cuvintele pentru a răspunde! Las falsa modestie ca să nu cad în ipocrizie si vreau să-ţi spun că, m-am bucurat ca un copil la cetirea ecoului tau. Nu există mai mare plăcere cerebrală, pentru mine, decât să văd aviditatea de a fi citit de voi, colegi şi amici. Ca să nu mai spun că, review-ul meu, v-a găsit pe toţi într-o mini-întâlnire la care, cu drag aş fi participat. Evident că, s-a umflat orezu-n mine de mândrie când "am dat", peste voi! Până la urmă, scriu... destul de rar, adevărat... pentru voi ce faceţi parte din TP - Trupa Scribilor. Să-mi fie cu iertare această denumire dar parcă îmi cade mai bine un review, când este S C R I S, nu mâzgălit... eh... chestie de gust...

Deasemenea, să-mi fie iertat dacă, nu voi numi TOŢI scribi care îmi pică bine la duoden, pentru ca sunt mulţi!!!...

Ca întodeauna, RESPECTUL meu, @riciule!!

... DIN PACATE... (incep asa... cu un repros... unui amic (fie el si virtual) drag!!)... gasesc din ce in ce mai greu review-uri scrise de "maestrul incontestabil" al acestui site...

Pacat... mare pacat...

Insa lipsa "scrierilor tale" este CU SIGURANTA suplinita de calitatea lor (cam rarutze... e drept (... iara sunt rautacios)).

Ma bucur nespus sa te regasesc, sa "te citesc"... sa te "recitesc"... si sa constat ca mai "esti". FELICITARI si pe curand!!!

NB: am mai trimis ceva mesaje... insa banuiesc ca au ajuns in SPAM... no pb... o sa mai insist...

@motaneata

Datorită lipsei net-ului care, nu prea "umblă", prin munţii României şi plus lipsa "motorului", de a scrie într-un anume fel, face ca raspunsul / răspunsurile să întârzie nepermis de mult.

Uffffffffffff... nici nu ştiu ce mai pot comenta... deschizi nişte uşi, în care aş intra dar... eh... nu vreau să-mi sară teologii, să-mi dea cu... toaca-n cap!

Stimate Maestre,

... din nefericire sau poate aşa suntem noi oamenii, cheful, oricare ar fi el, se diminuează, ca un motor ambalat care, dupa câţiva ani, moare la relanti. Sigur, la un moment dat te auto-cenzurezi şi nu pentru că nu ai avea ceva de spus ci, stai mai mult "pe tuşă". Ma bucur ca eşti ÎNCĂ aici şi mă citeşti, atunci când ai chef sau plăcere. Plăcerea mea, în schimb, este de a avea un prieten care nu uită şi te face, ca spirit, să uiţi de toate mizeriile de zi cu zi. Sigur, ar fi destul de simplu să deschid cutia Pandorei şi să scot toate "scheletele", care sunt cunoscute de toată lumea dar "spuse" de foarte puţini. Voi lăsa apele liniştite, pentru ca fiecare să înţeleagă ce şi cum vrea. Ceea ce nu suport eu, alţii trec cu vederea. Normal să fie aşa... asta face parte din ceea ce noi numim, viaţă. Majoritatea se roagă, în lăcaşele sfinte dar nu se uită sau observă LOCUL, unde fac asta. Rugăciunea este mai importantă decât locul în sine. Este cât se poate de corect însă, pentru mine, contează istoria locului sau... să mă îndrăgostesc de un loc care îmi spune CEVA. A face din acel loc o piaţă de desfacere cu sfinţi este un sacrilegiu. Înţeleg marketingul, având şi studii în acest sens dar am toleranţă zero pentru "spoiala" care "dă bine". Eh... cum m-aş duce eu acum în Sarmisegetuza şi aş începe să dau cu bidineaua, înmuiată-n var, peste vestigiile cetăţii Sarmis că dă bine-n Photoshop şi să mai înfig şi steguleţe roşii şi galbene cu Quick-Cola, respectiv Brifcor, făcând un fel de cale către buticul de la ieşire. Sigur, exagerez, dar cam aşa văd eu lucrurile. Dacă vom accepta în continuare această beznă mentală, putregaiul, precum zici, ne va inunda atât de mult încât vom deveni nepăsători... şi nepăsarea este cel mai periculos sedativ al minţii şi spiritului.

Crezul ce-l deţin, este relativ simplu dar nu simplist. Crezul meu este plăcerea de a petrece o dup-amiază urmărindu-l pe prietenul motaneata cum taie iarba, ca pe urmă să stăm la o bere rece şi să vorbim despre nepoţi. Crezul meu este plăcerea de a revedea de fiecare dată Grecia, fără să-mi pese prea mult dacă am sau nu televizor în camera de hotel sau... uscator de păr. Crezul meu este, în cazul în care sănătatea ne ocoleşte, să mă rog pentru tine... în felul meu... şi asta o pot face şi în bucătarie, fără a căuta un loc anume pentru a mă ruga. Crezul meu sunt cele 10 porunci dar... NU pentru că TREBUIE!

Cu multă consideraţie,

Alex.

@pacurarcris

Mersi mult de încurajări. Evident că îmi face plăcere când aud "mi-ai lipsit". Face ca totul să prindă viaţă, în ceea ce priveşte, scrisul. Sigur, efervescenţa trece aşa cum şi anii o fac. Puterea de a scrie ceva, trece şi ea. Motivaţia la fel. Rămâne dragostea pentru cuvinte aşezate-n pagină, aşa cum de multe ori ne întrebăm: "Oare, când am citit ultima oară, o carte? "

Mulţumesc, Crissie!!

@TraianS

Ai înţeles exact, Trăienel! Mă bucur că ai trecut pe la mine!

Bine te-am găsit, Maestre!

@Rodel

Plusul este să CITEŞTI, chiar dacă la sfârşitul lecturii, ai numai semne de întrebare. Dacă nu ai înţeles nimic - ce reprezintă minusul -, poate fi şi vina celui ce scrie, nu neaparat a celui ce citeşte... şi nu trebuie să te scuzi pentru că, oricum, mi-ai facut un compliment!

@Flaviu

Să trăiască, Cel-ce-mai-dă-câte-un-semn! Nene Flaviu, eşti cam scump la vedere dar mulţumesc oricum de invitaţie. Îti dai seama câte ne-am povesti şi... dacă mai vine şi Oacă... nu poliţistul texan ci, celălalt cu aromă de butoi, ne ia vreo 2 zile )) !!

@marianaolaru

Îţi mulţumesc mult pentru intervenţie. Fiind mai multe de atins, o voi lua pas cu pas.

De asta suntem aici. Comentariile şi părerile au rostul lor. O eventuală replică, poate aduce mai multă lumină într-o discuţie.

Neamul nostru, din păcate, nu se dezminte şi gândeşte doar în folosul lucrurilor. Ne întindem cu grătarele şi nu ne interesează cum lăsăm locul la plecare, ne apucă grafitti-ul pe unde nu trebuie, scrijelim copacii... La Babele, am văzut scrijelit în piatră: Gicu + Getuţa = LOVE. Am înţeles nepăsarea dar, nu mai veni să strici şi tu în plus, doar pentru a lăsa "amintiri", care nu le doreşte nimeni. Acesta este mioriticul în proporţie de 60%... şi sunt destul de blând cu acest procent.

Evident că alegem partea care ne inspiră. În cazul de faţă tabăra din care fac parte din punctul meu de vedere, este alegerea corectă. Neutral nu poţi să fii... ori eşti una, ori cealaltă!

Nu contrazic! Poate că nu am făcut bine dar, totul a fost în ideea de a nu primi, priviri oripilate dacă foloseam graiul strămoşesc. Şi aşa, un student ce era înaintea mea s-a întors şi a început să zâmbească când m-a auzit vorbind cu Domnul, în limba lui Shakespeare. Sigur, ca şi în alte review-uri mă folosesc de această... portiţă care mi-o oferă limba engleză. Evident că, nefiind sfânt, când mă enervează ceva înjur ca birjarul. Nu spun niciodată "Nenorocitule", ci prefer "Shithead"... şi asta, cu blândeţe spus! Folosirea limbi de birjar sună prea puternic şi urât în limba română, mai ales scrisă. Să fac... să-ţi dau... să bag... prea de Ferentari. Internetul, pe de altă parte, nu a fost inventat de vreun român, cu toate că suntem printre cei mai buni când vine vorba de programatori, jocuri şi hackeri. O adresă de web nu începe cu PLÎ (Pânza Lumii Întregi) ci WWW. De aici şi englezismul limbii române. Peste tot, în Europa, mai ales în Scandinavia amestecul de engleză în suedeză/daneză/norvegiană vine ca o naturaleţe. Să ne păstrăm limba pentru că este extrem de bogată şi plină de înţelesuri, numai prin mutarea unei virgule dar... asta nu înseamnă să nu ne jucăm cu ea atunci când putem. Părerea mea...

Într-adevăr sună trivial şi poate nelalocul lui. Să nu mi-o iei în nume de rău, ne cunoaştem de ceva timp şi vreau să mă crezi că nu sunt ironic când spun: Zian a fost un iubitor de oameni, de glie şi cred că, în sufletul lui, m-ar fi înțeles şi dacă vorbeam în sanscrită sau aramaică. Cred că atitudinea, este mai importantă decât limba. Maria Tereza, prin von Bukow a ars din temelii Prislopul şi au făcut-o prin strigăte germanice. Nu trebuie să simţim la fel dar respectul trebuie să existe... altfel suntem buni de... neolitic.

De acord! Foarte bine!... dar... eu nu am căutat ambianţa ci istorie şi acest lucru a dispărut prin şi de, mâna omului modern.

Respectele mele, Mariana şi... respect pentru credo-ul tău.

@Alex_Macedo: Nene Alex, sa traiesti! Am mai ''tusit'' eu pe site dar ma alegeam de fiecare data cu suspendare! Ma si mir ca inca nu am contul banat, parca cerusem chestia asta in urma cu ceva zile. Probabil ca nu am completat eu formularul care trebuia...

Ei, lasa... Intre doua suspendari de-ale mele, tot ne-om intalni noi odata si-odata. Da' te rog sa nu-mi mai amintesti de ''2 zile'' sau '' 7 zile'', ca ma ia cu fiori.

Cu stima forever, al matale,

Flaviu

@Alex_Macedo: m-abținui io cât putui, da' asta e prea...

Bravo meșterică! Nu „procentul” e „divină”, ci indivizii care-l populează.

Și apropo de limbă - să nu uităm că numai cu vreo sută de ani în urmă erau multe voci contra franțuzismelor. Astăzi, multe dintre ele nici nu mai sunt percepute ca barbarisme. Limba vorbită a fost mereu un organism viu care crește și se dezvoltă (și) prin „împrumuturi”:

Să te reauzim mai des!