GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În Iran, vezi impresii, am stat două zile în Yazd, capitala unei mari provincii cu peste 500.000 de locuitori, situat într-o oază aflată la întâlnirea a două mari deșerturi centrale iraniene, la peste 600 kilometri sud-est de Teheran.
Așezare foarte veche, Yazdul se dezvoltă ca oraș în perioada 200 – 650, devine capitala Iranului în secolul 14, fiind primul oraș din lume construit din chirpici, astăzi cunoscut prin arhitectura-i unică, persană. Datorită climei deosebit de uscată, cu temperaturi ce depăşesc frecvent 40 de grade, și a umidității foarte scăzute, s-a dezvoltat o arhitectură deosebită, cu multe turnuri înalte, „badgiruri”, construcții speciale să captează orice adiere de vânt cu care răcoresc aerul din case. De aici Yazd-ul a fost numit și „Oraşul Captatoarelor de Vânt”.
Cum spuneam în vezi impresii, eram foarte aproape de unele obiective turistice pe care voiam să le vad, așa că am lăsat bagajele la hotel și am plecat, pe jos, prin Orașul Vechi, construit ca acum mai mult de 1000 de ani, bine conservat și locuit. Clădirile roșcate din chirpici cu turnuri înalte, străzile înguste, niște alei pe care abia încape un autoturism, răcoroase și strălucitoare în soarele puternic al deșertului, fac din acest oraș ceva unic, ceva deosebit, în care parcă ești într-o altă lume. Frumusețea acestora se vede foarte bine de pe multe acoperișuri amenajate ca platforme ce oferă priveliști de neuitat asupra orașului vechi. Ne-am plimbat pe alei, erau mulți turiști străini, am mers numai pe indicatoare pentru că altfel te puteai rătăci așa de multe, înguste și întortocheate erau străduțele...
Primul obiectiv la care ne-am oprit a fost Jame Masjed, cunoscută și ca Moscheea Vineri. Este moscheea principală din Yazd în care se întâlnesc musulmanii pentru rugăciunea de vineri, vinerea fiind ziua lor de sărbătoare, și la alte câteva sărbători importante. Numele Vineri provine atât de la ziua de rugăciune, dar și de la asemănarea, în persană, a cuvintelor vineri și principală.
Veche din secolul al 14-lea, cu modificări și adăugiri ulterioare, moscheea domină și astăzi orașul vechi și a fost sute de ani reper pentru caravanele care călătoreau prin deșertul muntos.
Întâlnirea cu moscheea m-a impresionat în mod deosebit prin cele două minarete, de 52 metri înălțime și un portal pe măsură, toate cele mai mari din Iran care au apărut brusc la capătul unei străzi, atrăgându-mi privirea prin frumusețea ceramicii glazurate mozaicate ce le îmbracă. Este moscheea cu cele mai frumoase mozaicuri din Iran. Predomină culoarea albastră, simbolul cerului fără de nori și turcoaz, simbolul apei atât de dorită în Persia.
Se intră în curtea interioară a moscheii pe partea de est printr-un imens iwan deosebit decorat și cu două minarete. Am intrat într-o curte dreptunghiulară înconjurată pe toate cele patru laturi de arcade cu vârfuri ascuțite așezate pe piloni pătrați masivi. Nu știam că în Islam există 99 de nume sfinte ale lui Dumnezeu, nici că „cel care le memorează sau citește ajunge în rai” cum scria pe un panou.
Pe latura de sud a curții, central, se află camera de rugăciune cu o cupolă ce are un iwan cu două niveluri ce permite accesul pe acoperiș, flancată de două camere de rugăciune remarcabile prin ferestre mari, înalte. Este decorată cu o combinație de ceramică simplă și glazurată de culoare albastră și galben-bej ce formează un arabesc geometric ce pornește din medalionul aflat în centrul cupolei.
Am remarcat Mihrab-ul, nișa semioctogonală din peretele orientat spre Mecca, direcția de rugăciune a musulmanilor, bogat împodobită cu mozaic în motive florale din ceramică albă, albastră și, deasupra, cu o frumoasă boltă muqarnas.
Moscheea strălucea albastră în lumina puternică a soarelui de primăvară, iar noaptea, scăldată în lumină albastră a reflectoarelor era feerică.
Nu în ultimul rând trebuie menționat Qanat-ul Zarch, patrimoniu mondial UNESCO, ce trece pe sub moschee și pe care, spre regretul meu, l-am găsit închis. Am înțeles că se deschidea la ora 18, în curtea moscheii existând un pasaj săpat în pământ până la qanat. Se află în partea de nord a curții interioare pe unde se poate și ieși sau intra fără să platești.
Are peste 90 de kilometri și 2100 de puțuri, fiind cel mai lung canal subteran din lume. Este unul din cele mai vechi qanate din Iran, alimentează orașul încă din perioada preislamică, și asigură apa necesară pentru irigarea a peste 400 hectare de grădini și terenuri agricole.
În afara celor prezentate mai sus, pot spune că am fost impresionată de credința celor ce vin la moschee pentru rugăciune. La intrare se găsesc coșuri cu niște pietre hexagonale pe care iranienii le iau, le pun în fața lor pe covorul moscheii sau pe covorașul personal de rugăciune și le ating cu fruntea în timpul rugăciunii.
Moscheea se vizitează contra unei taxe de 80.000 riali, pentru străini, gratuit pentru iranieni, și consider că orice vizită în Yazd trebuie să cuprindă și Moscheea Vineri. Nu am mai întâlnit așa minunăție de mozaicuri în tot sejurul meu în Iran.
În zona moscheii sunt multe magazine cu țesături de mătase și cașmir și cu obiecte realizate din ele, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, decorațiuni interioare….
Ne-am continuat plimbarea pe jos, circa 800 metri, până la Complexul Amir Chakhmaq situat în piața cu același nume, una dintre cele mai remarcabile piețe din Yazd și chiar din Iran. Acesta conține o moschee, o baie, un bazar și este un loc public pentru obiceiuri religioase și evenimente naționale.
A fost construit în secolul 15 ca un „caravanserai”, han pentru popasul caravanelor, fiind folosit și ca loc pentru vizionarea evenimentelor din piață. La începutul secolului 19 a fost transformat în „tekye”, loc de adunare a islamiștilor, în special iranieni, pentru doliul Muharram, adică aniversarea bătăliei din anul 680 de la Karbala și comemorarea morții celui de al treilea Imam, Hussein, nepotul lui Mahomed, ucis în această bătălie, complexul fiind cunoscut și ca „Husseiniyeh”. Moscheea Amir Chakhmaq, aflată în partea de sud a complexului, a fost construită în prima parte a secolului 15 de către Amir Jalaleddin Chakhmaq, un important guvernator al Yazdului acelei perioade și se remarcă prin arcadele și minaretele ce au arhitectură specifică Yazdului, remarcabilă în arhitectura iraniană. Bazarul, o clădire cu două nivele, cu magazine de artizant și restaurante aflată în partea de est a pieței și Baia veche de circa 600 de ani completează frumusețea complexului.
Trebuie menționată și Naklh, o construcție din lemn de chiparos întărită cu metal, în formă de frunză sau de lacrimă, ce simbolizează catafalcul Imamului Hussein. Astfel de naklh-uri sunt specifice provinciei Yazd, dar se pot vedea în fața moscheelor și în piețele publice de peste tot, în Iran. În noaptea dinaintea procesiunii, într-un ritual special naklh-urile se împodobesc cu țesături scumpe, colorate, cu arme și oglinzi, iar în ziua comemorării sunt purtate pe umeri de bărbați, tineri sau bătrâni, în procesiune prin mulțimi de oameni.
Despre cel din Piața Amir Chakhmaq, imens de 12 metri înălțime și greu de câteva tone, ce stă acolo de peste 450 de ani se spune că este cel mai vechi și cel mai mare naklh din Iran. Complexul, spectaculos ziua, devine fascinant noaptea.
Pe drum spre Muzeul Apei, aflat la circa 200 de metri de complex, am făcut o pauză pentru un fresh, de rodii, 150.000 riali, și un faloodeh, desert rece tradițional persan făcut din tăiței, sirop de zăhăr și apă de trandafiri la care se adaugă un sirop de lămâie, care a costat 60.000 riali.
Înființat în anul 2000, într-o casă veche de circa 130 de ani, cu o suprafață de 720 metri pătrați, Muzeul Apei răspunde dorinței locuitorilor din Yazd, oraș dezvoltat în plin deșert unde apa era o permanentă problemă, de a prezenta și transmite vizitatorilor și generațiilor viitoare modul cum, din timpuri vechi, oamenii se aprovizionau cu apă. Chiar și clădirea a fost aleasă în acest sens: pe sub muzeu trec două qanaturi, unul functional, are parter, trei subsoluri și un rezervor pe acoperiș, iranienii îi spun cu cinci niveluri, considerând și acoperișul cu rezervor ca fiind un nivel, iar sistemul tradițional de alimentare a locuinței cu apă este funcțional și astăzi. Este vorba despre qanatul Zarch, despre care povesteam mai sus, care trece prin nivelul unu, subsolul trei. Nivelul doi, subsolul doi, situat la 10 metri în pământ are temperatură constantă și este folosit ca pivniță, cameră rece, pentru depozitarea alimentelor, în timp ce nivelul trei al clădirii, subsolul clasic, cuprinde camerele în care locatarii se adăposteau în zilele fierbinți de vară. Parterul, nivelul patru, cuprinde mai multe camere, camera cu ferestre orsi, bucătăria, camerele servitorilor, iar pe acoperiș, nivelul cinci, se află rezervorul de apă potabilă sau pentru uz sanitar.
Am aflat detalii despre qanaturi, despre construcția și modul lor de conectare pentru alimentare cu apă și pentru utilizarea ei și în irigarea terenurilor agricole, despre modul de stocare a apei în rezervoare subterane cu badgiruri ce o păstrează rece ca gheața. Ingenios mi s-a părut modul de aducere a apei în locuințe, nu cu pompe sau hidrofoare, ci prin cădere liberă sau pe principiul vaselor comunicante, sistem funcțional și azi în multe clădiri vechi.
Am văzut o mulțime de unelte pentru săparea qanaturilor, vase, recipiente și echipamente pentru măsurarea, păstrarea sau transportul apei. Am coborât în camerele mici și răcoroase în care, odinioară, se depozitau alimentele sau se răcoreau locuitorii casei. După căldura din oraș, se apropia ora 16 într-o zi toridă din Yazd, aceste camere au fost o adevărată deconectare, le-am simțit răcoarea.
Muzeul este deschis de la ora 8:00 la ora 19:30 cu o pauză între 14:30 – 15:30, taxa de vizitare fiind de 150.000 riali de persoană. Citisem că există și bilete “doi în unu”, așa că solicitându-l, am achitat doar taxa pentru o persoană și am vizitat muzeul împreună cu soțul însoțitor. În muzeu sunt multe panouri explicative în limba engleză.
De aici am mers aproape 3 kilometri cu un taxi, 70.000 riali, până la Grădina Dowlat Abad, una din cele nouă grădini persane aflate în patrimoniul mondial UNESCO. Construită în a doua jumătate a secolului 18 ca reședință a lui Karim Khan Zand (fondatorul dinastiei Zand), cu un spațiu privat pentru familie și o altă incintă pentru a primi oaspeții, este o adevărată bijuterie a arhitecturii persane cu un design ce se bazează pe curgerea apelor prin grădină. Mă obișnuisem deja pentru că văzusem același lucru la Fin Garden din Kashan.
Ocupând o suprafață de aproximativ 4 hectare complexul înconjurat de ziduri și turnuri cuprinde nu numai grădina ci și mai multe clădiri, un badgir, un qanat și un rezervor de apă, numeroase bazine și canale cu apă curgătoare, cu multe țâșnitori, o mulțime de alei. În grădină am întâlnit portocali și rodii plini cu flori roșii, trandafiri și viță de vie, pini și chiparoși și multe plante perene ce încântă ochiul cu verdele și florile lor.
Apa este asigurată de un qanat lung de 65 de kilometri construit special în acest scop. Răcită cu ajutorul badgirului este deversată într-un bazin central de marmură din care se alimentează alte trei bazine.
Construcția principală Camera badgirului este deosebită cu un vestibul octogonal pe două nivele, cu un mic bazin tot octogonal în mijloc, frumos decorat cu uși și geamuri colorate și cu un gigantic badgir, cel mai mare din lume, de 33 metri. Am urcat la etaj pe niște scări înguste și foarte înalte pentru a admira grădina și ceainăria de la înălțime și pentru a vedea de aproape geamurile frumos colorate. Nu am întâlnit decât puține panouri explicative și nicio hartă. Ce bun era un ghid! …...
Următorul obiectiv spre care ne-am îndreptat a fost Hotelul Kohan, pentru o pauză mai mare, urmând ca seara să ieșim din nou în oraș, spre alte obiective. Deplasarea am făcut-o cu un taxi “piețar” cu 60.000 de riali.
După puțină odihnă am plecat de la hotel prin orașul de chirpici și am trecut pe lângă Închisoarea lui Alexandru, o clădire din secolul 15, cu cupole. Este o clădire frumoasă, cu o poveste tristă. În timpul domniei lui Alexandru Macedon în Persia, mai mulți iranieni din elita perioadei au opus rezistență dominației lui și s-au revoltat în localitatea Rey, din apropierea Teheranului. Alexandru i-a arestat și, în trecere prin Yazd, i-a întemnițat într-un puț adânc din curtea acestei clădiri.
În imediata ei vecinătate se află Mormântul celor doisprezece Imami, cea mai mare construcție din Yazdul anilor 1050, o construcție bogat împodobită cu multă culoare și stuc pictat, prima clădire funerară din Iran în care s-a construit un mihrab. Chiar dacă se numește mormânt, în clădire nu se găsește niciun imam ci doar inscripții cu numele celor 12 imami șiiți.
Tot aici se află și un Oficiu de Informații Turistice și la nici 100 de metri Casa de artă Yazd, o combinație de galerie de artă, cafenea și magazin de artizanat al cărui acoperiș oferă vederi fascinante asupra orașului la și nu numai, apusul soarelui. Clădirea oferă o atmosferă boemă, un cadru plăcut, deconectant, cu țesături roșii și piese de ceramică lucrate manual și vopsite, pentru a bea un ceai sau o cafea; despre acoperiș spun doar că am urcat și eu și că am rămas impresionată de pădurea de badgiruri și de cupole ce se ridică deasupra orașului. Despre apus și altele imagini vor spune mai multe pozele …
Casa poate fi vizitată zilnic între orele 9:00 și 22:00 cu o taxa de acces de 40.000 riali. În jurul orei 20 am coborât și am plecat pe jos, spre hotelul nostru aflat la 5 – 6 minute. Am intrat într-un artizanat de unde am cumpărat un magnet, normal, frigiderul de acasă îl aștepta, și o farfurie mozaicată, pentru care am plătit 1 euro, respectiv 8 euro.
Escala următoare a fost la restaurantul hotelului pentru masa de seară, despre care am vorbit la cazarea noastră din Yazd, și apoi în cameră pentru odihnă, pentru că ziua următoare în Yazd, despre care voi scrie un alt review, aveam un program foarte încărcat.
Dar, până atunci, mai spun că a fost o zi plină, plină de frumusețea orașului vechi, oraș unic, deosebit, a grădinilor, plină de lucruri neștiute despre alimentarea cu apă în deșerturile iraniene, plină de liniștea și calmul moscheelor islamice, plină de cultura și civilizația persană…
Trimis de mprofeanu in 16.06.17 21:54:25
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Descoperă Yazd-ul, YAZD" (nou-creată pe sait)
@mprofeanu: Spre bucuria mea am prins iar primul vot. Ce pot spune, citind si articolele anterioare ma asteptam sa fie frumos, insa la un momemt dat povestesti atat de incantata de ceea ce vedeai ca nu stiam cum sa citesc mai repede si sa trec la poze.
Minunate locuri intradevar si nu pot sa nu va admir ca ati facut o asemenea excursie deosebita.
Felicitari, votat cu mare drag.
Subscriu la ce spune Mishu în ecou, am început să citesc articolul, dar am schimbat ordinea, trebuia să văd fotografiile minunate cu care ne-ai obișnuit din Iran. Așa că am început cu vizualizarea apoi cu lecturarea ????
Tot ce ne expui din Iran este interesant, ne aduci informații despre o destinație turistică care nu prea este pe lista noastră de vizitat. Îți mulțumesc frumos pentru această muncă în folosul nostru.
FELICITĂRI pentru articol și fotografiile minunate!
Călătorii plăcute!
@mishu: Mulțumesc frumos pentru vizită și pentru ecou!
Ai dreptate mi-a plăcut mult această țară, știam că are în spate o istorie și o cultură la fel de veche ca a Chinei dar nu mi-o imaginam așa...
Nu este ostentativă ca țară dar are atâtea obiective pline de artă fină. Fiecare oraș vizitat are ceva specific, unic. Trebuie văzute cât mai multe locuri din Iran pentru că numai așa poți cât de cât să-l înțelegi...
@Dana2008: Mulțumesc pentru vizită și pentru ecou!
Încerc să mai scriu despre această țară și să mă bucur împreună cu afaiștii de impresiile scrise de acolo, să împărtășesc câte ceva din ceea ce am văzut...
Citind ce am scris și mai ales văzând pozele parcă retrăiesc clipele trăite acolo...
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
---
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@mprofeanu: Îi citeam un pic soțului Doar un pic. I-am arătat și câteva poze cu mozaicurile superbe.
Domnul C zice: frumos, dar cine ar merge acolo, în vacanță?
El, niciodată
Superbe culori, câtă răbdare să ai pentru a lipi acele piticanii de marmură?
Felicitări!
@krisstinna: Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
Citind ecoul mi-am amintit de vorbele: niciodată să nu zici niciodată!...
Domnul C trebuie să se adapteze... Nu are încotro, sper...
Până atunci aștept alte povești din călătoriile tale!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2017 Yazd, capitala Iranului zoroastrian — scris în 25.06.17 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ