GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Roma, prima dată și, cred, ultima oară
Reiau, după o lungă pauză, impresiile din concediile noastre :)
Am cumpărat biletele City Break Roma încă din august 2017, sejurul a fost în perioada 21-24 ianuarie 2018, prețul plătit a fost de sub 80 de euro/persoană. Acest preț a inclus zbor cu o companie low-cost pe destinația București-Roma Ciampino și retur, cazare și mic dejun”full” (cum scria pe voucher) la un hotel de 3 stele.
Eu nu mai fusesem la Roma, soția da.
Am început documentarea (cum altfel?) pe AFA, am continuat-o și pe alte surse și, în final, am avut parte de un sejur reușit, dar cu destule evenimente la care nu ne așteptam, sau care ne-au dezamăgit.
Dintre peripețiile (bune și rele) cu zborul: compania aeriană anunțase la sfârșitul anului trecut că va anula multe curse pe destinația Italia, din fericire noi nu am fost afectați. Din 15 ianuarie 2018, la compania respectivă s-a schimbat politica bagajelor de bord: valizele de dimensiune “regulamentară” acceptate gratuit la bord, erau de acum încărcate tot gratuit, la cală, chiar înainte de urcarea în avion. Rucsacul (sau bagajul de dimensiune mică) era permis în continuare la bord.
O măsură bună zic eu, pentru că îmbarcarea și debarcarea pasagerilor se face acum mult mai rapid. Dezavantajul este că după aterizare trebuie să aștepți venirea bagajului din cală, la celebrele benzi transportoare…
La înapoiere, aeronava a plecat de la Roma cu o întârziere de 30 de minute, nerecuperată până la destinație.
Ultimul aspect legat de zbor: check-in-ul se poate face gratuit doar cu maxim 4 zile înainte de data zborului, așa că am preferat să plătesc aproape 6 euro pentru a face check-in pentru zborul de întoarcere “de acasă”…
Apropo de perioada de checkin, în februarie voi merge la Madrid, cu altă companie low-cost: la ei checkin-ul se poate face gratuit doar cu maxim 2 zile înainte de data zborului! :(
Revin la zbor: plecarea din București a fost la o oră super potrivită, adică zece fix, aterizarea la ora (locală) 11,05, așa că la ora 12,30 eram la gara Roma Termini și începeam sejurul propriu zis.
Ziua de început a sejurului, 21 ianuarie, a fost într-o duminică, așa că principala preocupare, odată ajunși la Roma, a fost să găsim un magazin deschis (majoritatea fiind închise duminica…) pentru o minimă aprovizionare. Mă documentasem de acasă și am văzut că în cadrul Gării Termini este un supermarket Conad. Cu trolerul după noi am luat gara la pas și, în scurt timp, am rămas cu gura căscată: nu am văzut niciodată o gară (plus spatiile comerciale din componență) așa de mare!
Evident că nu am găsit ușor magazinul dorit, gara are și un nivel subteran, de abia aici și după ce am întrebat, am găsit magazinul căutat!
Apropo de întrebat: a fost primul contact cu un italian (din Roma, pentru că am mai calatorit în anii anteriori la Verona, Veneția, Bologna și Florența) și reacția lui a fost exact opusul celor pe care le întâlneam descrise aici: “oameni săritori, gata să te ajute, etc”:(
Din păcate aceiași reacție mi-a fost oferită și în zilele următoare de alte persoane, așa se și explică (în parte) și “concluzia” mea din titlu…
Ieșim din gară și aveam de mers doi kilometri până la hotel Athena, din “lanțul” Albrego, situat în estul Romei, în zona Universităților.
Pentru că trebuie să ating și subiectul hotel voi menționa aici doar atât (redau recenzia mea de pe Google Maps):
Hotel situat într-un bloc de locuințe! La etajul 1 sunt Recepția și Restaurantul, la etajul 2 camerele. Nu există lift funcțional. Camera nr. 95, în care am stat noi, are exact 9,5 mp. Există aer condiționat, televizor și frigider în cameră. Baia (WC și duș fix) foarte mică, chiuveta este în cameră. Micul dejun este satisfăcător. Este un supermarket Tuodi la 400 m. Este departe de punctele de atracție turistice din Roma!
Cum spuneam la început, prețul plătit a fost foarte mic, așa că totuși nu mă pot plânge prea tare de alegerea respectivă.
In două zile am folosit stația de metrou de lângă hotel pentru a ajunge: odată la Vatican și altă dată în sudul Romei. În rest, drumul de la hotel spre atracții sau înapoi spre hotel l-am străbătut pe jos. Deci în trei zile noi am folosit doar 2 bilete pentru transportul în comun, apropo de cei care recomandă Roma Card…
Este adevărat că la noi sejururile înseamnă obligatoriu 15-20 de km de mers pe jos, zilnic.
Despre drumul prin Roma: în afara zonelor turistice, asfaltul de pe trotuar și chiar de pe unele străzi este varză!
Vremea în ianuarie a fost senzațională!
Trei zile consecutiv am avut parte de 15 grade, așa că după ora zece mergeam în cămașă! Între timp citeam despre gerul și ninsorile din România, iar o colegă care vizita atunci Parisul punea poze cu ei sub umbrele de ploaie imense…
Descriere trasee prin Roma
Cum spuneam am folosit pentru documentare și alte surse decât AFA, așa că experiența noastră poate fi o sursă de inspirație pentru viitori turiști :)
Pentru după-amiaza zilei de duminică am folosit un traseu găsit pe un site care oferea “6 locuri mai puțin cunoscute în Roma”. Din cele 6, două ni se potriveau, pentru că erau la un kilometru, respectiv doi kilometri de hotel, așa că le-am parcurs în acea după-amiază.
Prima recomandare suna așa: Descoperă istoria ciudată a Villei Torlonia
Prea puțini turiști ajung în acest parc cu palmieri din nordul orașului.
Villa Torlonia nu este doar o oază răcoroasă în timpul verilor fierbinți, ci și un loc cu o istorie foarte interesantă. Acest domeniu i-a fost încredințat lui Mussolini în anii ’30, iar reședința lui de aici, Casino Nobile, este astăzi deschisă publicului. Lângă clădirea bogat decorată poți explora buncărul construit pentru Mussolini și familia lui în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și Casina delle Civette (Micuța casă a bufnițelor - muzeu), o superbă construcție Art Nouveau cu vitralii colorate, cu bufnițe și alte păsări.
Concluzie după vizita acolo: un parc frumos, cu copaci (ca peste tot în Roma) senzaționali! A meritat deplasarea.
In continuarea parcului Villa Torlonia, era atracția numărul doi, descrisa astfel:
Explorează străduțele din Quartiere Coppedè
Centrul Romei are o sumedenie de obiective fascinante care se întrec pentru atenția turiștilor, astfel încât Quartiere Coppedè trece deseori neobservat.
Ascuns în districtul Trieste, în nord-estul centrului, această bucată din capitala Italiei a fost amenajată în 1919.
Cu o arhitectură preponderent în stil Art Nouveau, aici poți admira edificii bogat decorate cu foișoare florentine, fațade cu fresce, motive medievale și capete de balauri gotice.
Printre cele mai interesante clădiri se numără "căsuța zânelor" sau "palatul paiajenului" (astea nu le-am identificat atunci, voi mai studia problema, poate totuși le-am fotografiat, dar nu am realizat despre ce era vorba).
Destul de puține elemente concrete în prezentarea de mai sus, le furnizez eu în continuare pe cele semnificative: căutați pe Google Maps Piazza Mincio.
Exact acolo, în intersecția cu o fântână superbă în mijloc sunt, pe cele 4 laturi, unele din cele mai frumoase case din Roma. Alte adrese din zonă, la care mai găsiți case frumoase, sunt: Via Brento, nr. 26, Via Ombrone, nr. 7,8 și 11. Plus Via Olona, nr. 2 și 7, dar, din păcate, strada asta a fost închisă publicului de către riverani…
Durata parcurs pentru cele 2 atracții, sub 2 ore.
In ziua a doua, am mers la Musei Vaticani. De la București asta a fost singura cerință a soției, Capela Sistina, astfel că m-am conformat.
Preț intrare muzee (inclusiv Capela Sistina, care este ultimul obiectiv ce poate fi vizitat doar după ce treci prin toate celelalte muzee): 17 euro de persoană. Nu se poate folosi Roma Card sau alte reduceri!
Ponturi:
- Indiferent din ce direcție veniți spre Musei Vaticani, trebuie să știți: coada se formează în partea din stânga intrării (vezi poza atașată), deci încercați să mergeți de la început spre acea direcție.
- Veți găsi o coadă mare, dar care merge destul de repede, noi am stat fix 30 de minute la coadă, de la 9,50 la 10,20. Veți fi asaltați de diverși binevoitori care se oferă să va includă într-un grup organizat și astfel nu veți mai sta la coadă. Prețul oferit de aceștia (în cazul nostru), între 32 și 41 de euro de persoană. Una din promisiuni este că grupul astfel constituit va și “eficient” și în maxim 2 ore, sau 2 ore jumate se va vizita esențialul, inclusiv Capela. La noi, fără grup (și cu pontul de mai jos), totul a durat o oră (pentru că ne-am propus să vedem numai anumite părți din muzeu: stampele lui Raffael, Capela Sistina).
- Cel mai important: odată ajunși la Capela Sistina, aveți ocazia să ieșiți pe o ușă “rezervată” grupurilor organizate, situată practic pe diagonala ușii de acces în Capela. Profitați de ea, veți ajunge direct la Bazilica San Pietro și în Piața adiacentă (intrarea aici este oricum gratuită). Astfel veți economisi cel puțin 30 de minute, deoarece pe traseul normal, aveți de străbătut înapoi muzeele, iar la intrarea în Piazza San Pietro, se face din nou control antitero, ca la aeroport!
Am terminat de vizitat Vaticanul la ora 11:30 și am încercat apoi să “fructificăm” altă documentare, care recomanda un traseu pietonal pornind de la Vatican și continua cu Cannone del Gianicolo: un tun situat pe un deal, la 1 km de Vatican, care trage în fiecare zi la ora 12 fix. Scop, din vechime, etalon pentru numeroasele biserici să-și “sincronizeze” ceasurile proprii cu lovitura tunului de la ora 12 fix :)
Din păcate, am pățit pe acest traseu, ceva ce mi-a adus aminte de Malta: să mergi pe marginea unui drum asfaltat (eventual cu un mic deal lângă el, în cazul de față), iar drumul să fie mărginit de un gard de doi metri, iar la singurele spărturi din zid să găsești porți ferecate pe care scrie “Proprietate privată”. Așa că am trecut pe lângă tun, pe la poalele lui, fără să ne putem apropria de el:(
Pont: că să reușiți să ajungeți pe dealul cu tunul, o cale de acces ar fi aceasta: după ce se trece printr-un pasaj subteran pietonal, la ieșirea din Vatican, pe direcția acestui deal, să o luați imediat pe o poteca care se vede acolo, pornind în sus și prin spatele primei case din stânga, de pe strada principală pe care am mers noi și care nu ne-a permis, în final, accesul pe deal.
Am trecut peste ratarea acestui obiectiv și am ajuns imediat la atracția următoare: asta am “documentat-o” singur, ea nefiind inclusă în traseul din documentarea cu tunul și ce a mai urmat.
Parcul de 180 de hectare Villa Doria Pamphili
Este vorba despre parcul descris aici și situat la doi kilometri de Vatican:
en.wikipedia.org/wiki/Vil ... _Doria_Pamphili
A meritat cu prisosință parcurgerea lui, este unul din cele mai frumoase parcuri văzute. Nu trebuie ratată clădirea Villino Algardi (vezi poze), labirintul din fața clădirii mi-a adus aminte de cel de la Palatul Mogoșoaia.
După vizitarea parcului (din păcate cu întoarcere tot în locul de pornire), am revenit pe traseul sugerat de documentarea de acasă și am pornit spre cartierul pitoresc Trastevere. Era trecut de ora 13 și citisem că restaurantele fac nazuri la servirea clienților după ora 14, asta când nu se închid pur și simplu…
Așa că grăbeam pasul pentru a găsi acea zona recomandată din cartier, cu o viață de noapte bogată și multe restaurante, și iarăși am ratat:(
Pentru că am pornit din zona cea mai îndepărtata de “baza” formată de latura cartierului de pe malul Tibrului, toate străzile erau ca la noi, nimic deosebit…
In disperare de cauză, am intrat în primul restaurant apărut în cale și a fost (relativ) bine: locația se numea Giselda și este situată aici: google MAPS
Cum am intrat ne-am dat seama că se încadra la “recomandări”: să mănânci acolo unde vezi localnici!
Pe o tablă neagră era scris meniul zilei cu creta (vezi poza), lumea stătea la coadă, comanda, primea un bon, mergea la o casă și achita comanda, apoi ridica produsele și se așeza la o masă.
Specific: în restaurant erau mai multe locuri pentru comandat (și stat la coadă): la pizza, la dulciuri, la băuturi! Parca am fi fost la noi, la “Cuptorul cu Plăcinte” din Satul de Vacanță Mamaia!
Diferența este că restaurantul ăsta este evaluat la 4,5 stele din 5 posibile pe TripAdvisor (era afișată diploma care conferea această “distincție”).
Problemă: era ora 14, vânzătoarele de la “raionul” cu meniul zilei deja plictisite, marmitele cu preparatele pregătite erau deja (aproape) goale, așa că noi am mai prins doar o porție de lasagna cu carne și o alta tot ca o lasagna, dar care avea felii de vinete în loc de carne și mult cașcaval topit deasupra. Prețul absolut decent, 6 euro, respectiv 5,5 euro.
Le plătim, ne așezăm la masă și le savurăm, între timp am văzut că în local continuau să vină italieni, dar consumau ce mai găseau: pizza, salata de ton sau alte preparate, diferite de “meniul zilei”.
Relativ liniștiți dupa consumarea preparatele respective, plecăm mai departe prin cartier, traseul propus impunea trecerea podului Sisto, spre Roma centrală.
Bineînțeles, când mai aveam puțin până la pod, au apărut străduțele pitorești și restaurantele cu terase, gen Centrul Vechi din București.
Concluzie: daca vreți să va simțiți în cartierul Trastevere ca în Centrul Vechi din București trebuie să căutați numai străduțele de lângă Ponte Sisto!
Partea propusă de documentarea de acasă pentru obiective de dincolo de Tibru nu prezenta atracții de care să nu știți deja, așa că mă opresc aici cu descrierea zilei respective.
Va urma.
Trimis de FlorinAndrei in 05.02.18 16:08:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (FlorinAndrei); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@FlorinAndrei:
@FlorinAndrei, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
Pentru călătoria la Madrid, dacă ceckig-ul (?) se face cu două zile înainte, eu într-o situație asemănătoare, am procedat astfel: Deja fiind acolo, adică la destinație, agenția mi-a făcut cechig-ul cu două zile înainte de a mă întoarce, așa cum cereau și mi l-a trimis online la hotel. l-am luat de la recepție și atât. Fără parale.
Eu cred că și fără a avea rezervarea hotelului prin agenție, vă pot face acest serviciu. interesează-te din timp.
Nu-mi place titlul: Roma prima data si cred, ultima oara! Eu m-as duce de cateva ori pe an. Cred ca mai bine lasai locurile alea mai putin cunoscute si poate asa reusea Roma sa te cucereasca pe tine. Cat despre pavajul de pe strazi si trotuare, parerea mea e ca face parte din farmecul orasului. La fel cum spunea si mihaelavoicu, hotelul te ajuta cu check-ul. Noi am spus agentiei cand am plecat din tara, sa ne trimita check-ul pe email-ul hotelului, iar cand am ajuns la hotel am explicat celui de la receptie, care ne-a asigurat ca nu e nici o problema si intr-o dupa amiaza ne-am trezit ca au si printat biletele si ni le-au adus in camera, fara vreun cost suplimentar. Nu conteaza daca hotelul e rezervat sau nu prin aceeasi agentie, tot ce le trebuie e o adresa de email unde sa ti le trimita si atat, iar adresa hotelului o gasesti simplu din fata calculatorului.
Vacante de vis... si nu renunta la Roma!
@FlorinAndrei:
Dacă vrei să faci check-in mai devreme, nu ai altceva de făcut decât să optezi pentru un serviciu extra, cum ar fi îmbarcare prioritară, sau rezervarea locurilor. În acel caz, se poate face check-in cu 60 de zile înaintea zborului.
Cât privește check-in-ul pentru zborul de întoarcere, acesta se poate face odată cu cel pentru zborul la dus. Evident, asta e valabil dacă ambele zboruri se fac cu aceeași companie. Altfel, se poate face foarte ușor de la hotel sau de la un internet-cafe.
@FlorinAndrei: Ușa aia de la Capela Sixtină se deschide numai în anii de jubileu, care sunt la fiecare... 25de ani.
@Costi, @mihaelavoicu, @mogly:
Mulțumesc frumos pentru sfaturile cu check-in-ul.
Credeți-mă că în cele peste 10 călătorii dus-întors pe avioanele low-cost din ultimii ani am folosit, alternativ, toate metodele sugerate de voi
Am "atins" acest subiect doar pentru a atrage atenția viitorilor turiști că regulile check-in-ului se pot schimba oricând si este bine să se documenteze înaintea fiecărei călătorii.
Excelent articolul și bine venite ponturile. L-am salvat la favorite. În vară spre să ajungem și noi pentru a doua oară (și sper că nu ultima la Roma. Prima oară mi-a plăcut teribil, dar am stat doar 1 zi jumătate. Acum vom avea 4 zile.
De vila Torlonia am citit și eu. Se vizitează și pe interior Casino Nobile și Casina delle Civette? Sau nu merită? In parc se intră gratuit?
La Vatican, coada aia imensă din poză ați parcurs-o în 30 de minute? Eu mă gândeam să rezerv pe Internet biletele pentru Vatican, pentru că vom merge în iunie, deci s-ar putea să fie și mai aglomerat decât acum în ianuarie.
@Jimmy1:
Salut,
Se pare că nu vorbim de aceiași ușă, ori... este un jubileu continuu din 2010 încoace
Uite aici cum sună aceiași recomandare scrisă de colegul TraianS în anul 2010:
"SCURTATURA: Cu spatele la Judecata de Apoi, este o usa in DREAPTA. Daca mergeti pe aceasta usa, ajungeti exact la Intrarea in Bazilica Sf. Petru, dincoace de coada. Nu o sa mai stati la coada.
Care-i treaba cu aceasta usa? Este folosita de catre cei care platesc bilet cu ghid si cu tur. In mod normal nu ar trebui folosita de catre ceilalti. Pe usa scrie nu intrati, sau ce scrie, nu mai stiu. In mod normal, ar trebui sa fie un paznic, dar nu o pazeste nimeni. Nu prea le pasa prea tare. Baietii sunt ocupati... sa zica, sa nu fotografiati – cica o companie japoneza a renovat Capela Sixtina, gratis pentru Vatican, la un cost destul de mare pentru ei, dar au toate drepturile asupra imaginilor. Isi scot banii, din vederile si calendarele care se vand.
Daca folosiți aceasta scurtătură, probabil salvați vreo 45 de minute, o ora, de mers. "
Apropo de asta: "Pe ușă scrie nu intrați, sau ce scrie, nu mai știu".
Eu am reținut exact ce scrie: în limba engleza scrie că este o ușă folosita doar de grupurile organizate
O zi bună,
FlorinAndrei
@RoxanaGRS:
Mulțumesc frumos pentru aprecieri, Roxana
Exact asta am intenționat să ofer în articol, cât mai multe informații utile și, eventual, inedite, pentru a diversifica puțin oferta de atracții din Roma.
Despre vizitarea celor doua muzee din pacul Torlonia: noi am văzut anunțuri prin parc "Spre casa de bilete", dar nu le-am vizitat. Uite o impresie din aprilie 2017 de pe TripAdisor: "we visited the elegant Casino Nobile and the bizarre Casino delle Civette. The web site is well done, informational and multilingual, it pays to look at it beforehand to make the most out of the visit, also choosing the access ticket combination most suitable to one's plans. The villa is easily reachable from the Policlinico stop of the Metropolitana, and a number of good restaurants are available nearby (ask for a local's recommendation), in addition to the usual tourist traps. "
Da, la Musei Vatican am stat exact 30 minute la coadă, deși ea se întindea, așa cum se vede în poza cu numărul P19 pusă de mine, de la intrarea în muzeu până la marginea din stânga fortăreței (practic până în strada din stânga) în care este muzeul.
Documentare ușoară și un sejur plăcut
FlorinAndrei
@FlorinAndrei: De aia cu grupurile organizate ştiam, dar nu am folosit-o acum 7 ani, probabil o păzeau mai bine. Anul trecut a fost an de jubileu şi am citit că era o uşă deschisă pentru toată lumea. Nu am folosit-o nici pe aia, am stat la coadă, că n-am mai fost la Vatican.
@Jimmy1: No problem.
Dacă mai ajungi la Capela Sistina... acum știi ce ai de făcut!
FlorinAndrei
@FlorinAndrei: Prea buna si de bun augur prezenare ta, ca sa cred ca va fi ultima prezenta la Roma. Mie mi-a placut ce ai scris, imaginile, inedite unele, cred ca ca trebuia sa le " botezi " pentru cei care, ca si mine, ar dori sa le vada "pe viu ". Multumiri sincere.
@mirceabrasov: Salut,
Mulțumesc frumos pentru aprecieri
Am ținut cont de sugestii și pentru că acum am remarcat că se pot edita textele pozelor atașate (@webmaster87:apropo, ar fi utilă aceasta funcție și pentru adăugiri ulterioare la articolele deja publicate, ce ziceți? ), am adăugat informații despre subiectul pozelor și localizarea lor la pozele de la P1 la P17 și am mai adăugat o poză, P41, cu "palatul paiajenului", despre care în texul inițial am scris că nu o identificasem: este chiar în Piazza Mincio, lângă casa The Villini delle Fate - cea despre care am scris că este cea mai frumoasă din Roma.
Uite și o descriere în limba engleză despre The Villini delle Fate:
"They are located in via Aterno 4, piazza Mincio 3 via Brenta 7-11. The side of via Aterno consists on the left side a partition with horizontal bands: in the lower area near the first floor there is a geometric decoration, while on the second floor there is a painting with human figures in the mullioned windows that recalls the drawings of famous people of the Villa Carducci at the Legnaia of Andrea del Castagno. The figures are: a toga woman, a woman with a peplum, a woman with old-fashioned clothes, a man with a beard, armor and a scimitar and a man with a sword and a hat. Among the materials used we have marble, bricks, travertine, terracotta, glass, and wood and wrought iron for the gate. Very particular are the exteriors, finely made, which in some places almost seem to be woven in silk and gold embroidery. The façade on this street is made up of several projecting bodies.
The first body on the left consists of a four-light window between the portraits of Petrarch and Dante. A signature dated 1954 is likely to be connected to a restoration. On the mezzanine floor there is a window with two columns a painting with festoon and cherubs and a relief decoration representing a bee.
The second body consists of a series of three windows separated by small columns. On the second floor there is a painting representing Florence with the inscription «FIORENZA BELLA». In one corner there is a decoration of a character on horseback. The plan consists of an arch with reliefs of bees and the coats of arms. Under the loggia there is a decoration with a falconer and a falcon.
The third body consists of a turret with festoons and cherubs. Under a mullioned window there is a clock with zodiacal motifs. At the bottom there is a coat of arms with a biscione. On the second floor there is a painting with a scene of a procession with Franciscan nuns and friars. At the corner there is an access ladder with a loggia. In the loggia there is a decoration with angels.
The side of Via Brenta is composed of three protruding bodies.
The first body on the left consists of a tower in which, on the second floor, there are decorations depicting the winged lion of San Marco and the eagle of San Giovanni. Under the eagle there is a decoration representing a procession, while under the lion there is represented a sailing ship. The façade completes a new decoration with festoons and putti
The second body consists of a small loggia with floral decorations, two arches with reliefs depicting the bees and grapes on the archivolt, coats of arms and small leaves inside and a fake graffiti representing two little angels. [7]
The third body consists of putti decorations on top. In the central floor there is a small balcony with a decoration representing the she-wolf with Romulus and Remus. The lower floor consists of decorations depicting the putti and the stylized leaves.
On the prospect of via Olona there is a representation of the tree of life. In the middle there is a painting depicting a sundial. Among other decorations there is a representation of a scene of a battle with the inscription " Domus Pacis " and other written " Domino laetitia praebeo " and " E paetre / ex art venustas " and a dove in the corner of the roof in the hut. "
Alte descrieri ale caselor celebre din Quartiere Coppedè se pot gasi pe Wikipedia:
https://it. wikipedia.org/wiki/Quartiere_Copped%C3%A8
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Roma altfel — scris în 07.02.24 de spirid72 din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Frumos la Roma — scris în 25.12.23 de Dida2017 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Roma! Cetatea eternă! (2) — scris în 12.03.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Roma! Cetatea eternă! — scris în 05.03.24 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Oct.2022 La pas prin Roma cea romantică, de-o parte şi de cealaltă a Tibrului, până la punctul final Musei Vaticani — scris în 28.08.23 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Din nou la Roma, o metropolă absolut încântătoare — scris în 30.07.23 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Tur pietonal prin Roma cu ghid — scris în 27.09.22 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ