ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.04.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2008
DURATA: 10 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Kuşadası, prima şi cea mai aventuroasă experienţă turcească

Ilustrație video-muzicală
- Ayrilik Zor


TIPĂREȘTE

Prolog: Vacanţa în Kuşadası, n-o voi putea uita, câte zile voi avea, asta, nu neapărat, că era pentru prima oară când călcăm în Turcia, ci pentru curajul şi inconştienţa de care am dat dovadă.

Pentru că, deja, aveam la activ câteva vacanţe în Grecia, la începutul anului 2008 ne-am hotărât să abordăm şi Turcia ca destinaţie de vacanţă, în luna iunie, mânaţi de similitudinile reliefului şi climei cu cele ale Greciei, dar, mai ales de oferta bogată a obiectivelor turistice de aici de care tot auziserăm de la prieteni, cunoştinţe şi colegi de serviciu care fuseseră în concediu pe aici. În acest scop, soţul meu şi cu mine, împreună cu familia de prieteni cu care mergeam, am început să ne informăm temeinic despre vacanţa ce urma, mai cu seama că plănuiserăm un fel de sejur individual de zece nopţi cazare în Kuşadası, în sistem self-catering cu o agenţie din Albion, şi, la final, marea provocare:trei zile în Istanbul, la întoarcere.

Zis şi făcut rezervarea, destul de accesibilă finanaciar vorbind, pentru Kuşadası, însă pentru noaptea intermediară la sosirea în Turcia şi pentru cele din Istanbul nu am făcut, hotărându-ne că vom alege ceva ad-hoc. A urmat culegerea de informaţii, deşi plăcută, nu foarte uşoară, despre ce am fi vrut să vedem: sit-ul arheologic Troia în după-amiaza zilei de sosire în Turcia, noapte petrecută în Çanakkale iar din Kuşadası, ca orice sosiţi pentru prima dată în Turcia: sit-ul arheologic Efes, casa Fecioarei Maria de pe muntele Privighetorii, Pamukkale, parcul acvatic de distracţii Adaland din Kuşadası, şi pentru mine şi soţul meu, excursie în insula greacă vecină, Samos. Am spus că numai pentru noi doi, pentru că transportul în Turcia, lucrul foarte important, după cum veţi sesiza, se făcea cu un singur autoturism, cel al familiei prietene, pentru a economisi banii daţi pe benzină, deloc ieftină în Turcia, şi, la vremea aceea, proprietarul maşinii (ce primea pe paşaport o viza suplimentară pentru auto) nu putea părăsi Turcia decât cu maşina cu care intrase în Turcia, ceea ce însemna că nu putea ieşi în excursie în Samos, fiind, deja, vorba de altă ţară. N-a fost bai, prietenii noştri nu au părut deranjaţi de acest neajuns. Cu cât se apropia vacanţa, prietenul nostru care, între timp, se implicase şi în alte activităţi, ne lăsa să înţelegem că, în timpul vacanţei, spre sfârşitul acesteia, ar fi fost posibilă organizarea în ţară a unei şedinţe foarte importante pentru el la care, desigur, n-ar fi putut ajunge, dar, n-ar fi fost o problemă foarte mare, odată ce s-ar fi organizat din nou imediat ce ne-am fi întors. Atunci nici prin cap nu-mi trecea că s-ar fi putut întâmpla altfel!

A trecut timpul şi iată-ne gata de plecare, cu bagajele făcute! Drumul până în Turcia l-am făcut pentru prima şi ultima oară atunci prin Veliko Târnovo şi Stara Zagora, mai greoi şi ceva mai lung faţă de varianta adoptată în anii ulteriori, însă am ajuns fără probleme în Turcia unde, încă de la început, am remarcat şoselele lor, net superioare celor de la noi. Am traversat cu feribotul primitiv de la Eceabat trecând în Asia, la Çanakkale, grăbindu-ne spre Troia pe care speram s-o găsim deschisă, în ciuda orei târzii de după-amiază, aproape seară. N-am mai găsit deschis, programul se terminase cu o oră în urmă, aşa că am plecat, înapoi, spre Çanakkale să găsim cazare pentru noaptea ce venea. N-am mai ajuns în Çanakkale pentru că am văzut un panou modest pe marginea drumului ce făcea publicitate unei pensiuni numită „Ay Pansion” aflată în apropiere la care ne-am prezentat şi ne-am înţeles bine cu proprietarul (ce-i drept făcând apel şi la semne), turcii fiind recunoscuţi drept ospitalieri şi amabili cu turiştii. În anii ce au urmat am mai rămas aici, în Güzelyalı mica staţiune de lângă Çanakkale, la Sinan, căci acesta era numele proprietarului ce ne recunoştea de fiecare dată, fiind foarte drăguţ mereu.

A doua zi, după ce ne-am abătut la Troia ale cărei ruine le-am vizitat, ne-am continuat drumul spre Kuşadası cu mari emoţii la trecerea prin enormul Izmir, însă ne-am descurcat şi am ajuns cu bine la destinaţie: Happy Aparthotel, lângă Ladies Beach sau Kadınlar Denizi, în turcă, adică plaja doamnelor. Toate bune şi frumoase şi în continuare, vacanţa şi-a urmat cursul pe care ni-l doriserăm şi pe care-l trasaserăm împreună: băi de soare şi mare, plimbări pe jos sau cu dolmuşul până în centrul Kuşadası unde am vizitat şi bazarul, sau mai bine zis doar intrarea, căci ne-au agăţat imediat comercinatii văzându-ne novici, excursii opţionale propuse (despre care sper să scriu, separat, în alt/alte review/reviewuri), seri încântătoare la terase, etc.

Kadınlar Denizi, una dintre cele cinci plaje ale Kusadası, este o plajă din nisip fin, cu intrare lină în apa marii, însă nu este foarte generoasă în lăţime. Nici prea lungă nu era (nu atinge un km), desfăşurându-se între două coline, dar foarte aglomerată, ea era nevoită să-i primească pe toţi turiştii, deloc puţini, ai hotelurilor din jur, ca şi pe mulţi localnici, aşa încât apa nu era întotdeauna atât de curată pe cât m-aş fi aşteptat. Ladies Beach este aliniată de palmieri, magazine, baruri, cafenele, restaurante şi mari hoteluri, fiind una dintre cele mai populare şi aglomerate plaje din Kuşadası. Pe vremuri, plaja era frecventată doar de către femei şi de atunci aşa i-a rămas numele. Astăzi Ladies Beach este deschisă tuturor iar la amiază, când dogoreşte prea tare soarele, te poţi relaxa la una dintre zecile de terase, baruri, restaurante ori magazine de lângă plajă. Ladies Beach oferă şi posibilităţi pentru sporturi acvatice, scufundări, cabine de schimb, umbrele iar între 08:00 şi 19:00 serviciul unui salvamar.

Relieful deluros făcea ca hotelul nostru să fie cocoţat la ceva înălţime faţă de cota mării, drumul de la plajă către hotel (aproximativ 250 m), fiind aproape criminal. Ceea ce m-a impresionat în zonă era aerul foarte uscat prezent (cauzat probabil de canicula acelor zile) şi nu lipsa apei potabile, ci cea cu gust sălciu din hotel pentru care găsiserăm în camera avertismente scrise să n-o consumăm.

Kuşadası, în limba turcă semnificând insula păsării, face referire la forma unui cap de pasăre ce-o capătă peninsula văzută dinspre mare. A fost cunoscut ca Efes Neopolis, în greacă (Ἔφεσος Νεόπολις) în timpul epocii bizantine, şi mai târziu ca Scala Nova sau Scala Nuova sub genovezii şi veneţienii ce au urmat la cârmuirea aceste ţinuturi. Astăzi este o minunată şi cunoscută staţiune de vacanţă, foarte populară în rândul turiştilor străini, un oraş de mărime medie în Turcia, de cam 60.000-70.000 locuitori în extrasezon, în sezon aproape cvadruplându-şi numărul de suflete. Are o peninsula superbă de care este legată printr-un pod, Güvercin Ada (în turcă Insula Porumbelului) ca semn distinctiv şi emblematic pe care este construită o fortăreaţa bizantină ce se vede superb atât de pe uscat, cât şi de pe mare. Ea a fost construită în scopul apărării din calea atacurilor otomanilor ce atentau la aceste meleaguri, ca după cucerirea ei de către aceştia să servească la defensiva atacurilor contra piraţilor ce ar fi îndrăznit să se apropie de ţărm.

Aşa au trecut cinci zile minunate, după care am fost anunţaţi de prietenii noştri, mai precis de partea masculină, că trebuie să se întoarcă neapărat peste două zile în ţară, la şedinţa cu pricina care nu mai putea fi repetată şi cum prezenţa lui era obligatorie pentru că se încununa cu primirea unei funcţii importante, ne-a zis :”Asta e, vă scurtaţi şi voi vacanţa cu o zi-două! ” Am simţit atunci pe moment o furie atât de mare, că nu m-am putut abţine şi am izbucnit reproşându-i că, bănuind că va proceda aşa, de ce nu ne-a lăsat să luăm şi noi maşina noastră, de ce să se aleagă praful de vacanţa atent şi minuţios planificată de o jumătate de an. În final, de nervi soţul meu i-a zis că noi nu vrem să ne întoarcem cu ei şi vom căuta o varianta alternativă de transport pentru returul în România, în felul acesta rămânând măcar cele zece nopţi în Kuşadası, de Istanbul, nici nu mai putea fi vorba.

La vremea aceea, nu prea ştiam cum funcţiona transportul înspre/dinspre Kuşadası, noi credeam că e mult mai facil, că deplasarea se putea face uşor, ca din Bucureşti către Istanbul, cu diverse firme de transport. Am consultat la faţa locului câteva agenţii de turism din Kuşadası, şi curând ne-am dat seama că nu era nici pe departe aşa cum bănuiserăm noi, toate firmele de transport asigurau curse către Ankara şi Istanbul, înspre/dinpsre România se făceau organizat cu agenţiile de turism contractate, toată lumea ne spunea să mergem în Istanbul şi să luăm de-acolo autocar spre Bucureşti. Rămânând cu buza umflată, începuserăm să ne blazăm şi să acceptăm că vacanţa era pe sfârşite, chiar gândindu-ne cum să facem, cu coada între picioare, să le zicem prietenilor că mergem şi noi cu ei în ţară. Asta până când, a intervenit neprevăzutul în persoana proprietarului agenţiei de la care cumpăraserăm pachetul de excursii, aflată pe deal, în drumul nostru de la plajă la hotel. De fapt, acesta, cu care schimbam politicos în fiecare zi câteva vorbe de cel puţin două-trei ori, văzându-ne abătuţi şi trişti, ne-a întrebat care-i motivul stării noastre. După ce ne-a ascultat, surprinzător pentru noi, care ne pierduserăm speranţa de a ne găsi variantă de întoarcere în ţară la termen, ne-a spus că ne poate ajuta. „Vedeţi hotelul acela? ” ne-a întrebat arătând puţin mai sus spre hotelul Minay despre care ştiam că e locuit şi de turişti români. „Acolo sunt români de-ai voştri veniţi organizat cu autocarul iar eu o cunosc de multă vreme pe ghida lor cu care colaborez din când în când. Dacă vreţi, pot s-o întreb dacă la întoarcere vă poate lua şi pe voi în autocar cu grupul ei, sau, mai bine, vă pun în legătură cu ea şi stabiliţi voi ce şi cum. ” Ne-am învoit mai mult pentru a-i face pe plac turcului, pentru că ne imaginam că nu era posibil, în autocar fiind omul şi locul. Totuşi ne-am dus la întâlnirea cu ghida Iuliana, căci aşa se numea, în holul hotelului Minay, întâlnire pusă la cale de turcul nostru, Murat. Iuliana a venit, şi să nu ziceţi că nu există mână divină?! Ne-a ascultat, ne-a întrebat când ni se termină cazarea şi ne-a spus: „Pot să vă spun că aveţi noroc şi ghinion în acelaşi timp. Noroc pentru că (lucru absolut providenţial) mai avem fix două locuri libere în autocar, întrucât o pereche a anunţat în ultima clipă, înaintea plecării din Bucureşti, că nu mai vine şi pentru că şi nouă ni se termină sejurul tot vineri, ca şi vouă. Ghinion pentru că noi de-aici plecăm către Istanbul, nu înainte de a vedea Pamukkale, iar la Istanbul mai rămânem două nopţi şi abia apoi plecăm spre Bucureşti. ” Nu ne venea să credem ce auzeam, mai bine de-atât nici că se putea, ne venea să sărim în sus de bucurie, uite cum se aranjau lucrurile şi totul lua turnura pe care o doriserăm de prima dată, ba, încă, şi cu ghid. Bineînţeles că am acceptat imediat, i-am cerut detalii şi, desigur, să ne spună cât ne costă, ca să ştim cum să ne facem socotelile.

Ne-am întors la hotel mândri, că pe ultima sută de metri, graţie turcului nostru Murat, ne găsiserăm soluţia ideală pentru continuarea vacanţei în linia, încă de la început, dorită, ba pe deasupra şi cu ghid, am scăpat de grosul bagajului pe care l-am dat prietenilor să-l care înapoi cu maşina lor cu care veniserăm şi noi. În zorii zilei imediat următoare ne luam la revedere de la prietenii noştri care porneau către ţară. Deşi aveam aranjamentul de întoarcere făcut, în clipa când au plecat am simţit un ghem în stomac, deşi n-ar fi trebuit.

Cele două zile pline care au venit ni le-am petrecut singuri, după placul şi pofta inimii, dar, mai ales, ne-am plimbat mult în Kuşadası, prietenii noştri neagreând prea mult această activitate din pricina căldurii groaznice din anul acela, când temperaturile de la mijlocul zilei depăşeau lejer 42 grade. Pitorescul Kuşadası, spre centrul căruia luam dolmuşul pentru zece minute, a fost luat la picior aşa cum ne place nouă să procedăm în vacanţă. Am mers pe bulevardul Atatürk pe care l-am străbătut de la un capăt la altul căscând gura-n stânga şi dreapta, piaţa centrală cu fântânile publice, parcul în care ne-am odihnit pe bancă privind către marina de vizavi cu admiraţie la vasele mai mici sau mai mari.

Îmi amintesc perfect şi acum că vineri de dimineaţă am strâns repede ultimele lucruri în bagaj, am coborât să predăm camera cu emoţii mari pentru ce avea să urmeze şi ne-am înfiinţat în holul hotelului Minay, după cum stabiliserăm cu Iuliana. Am plătit suma pe care ne-a cerut-o atât pentru ea cât şi pentru şofer, şi hai la drum! Bineînţeles că în autocar am avut cele mai proaste locuri: în spate, pe roată, dar ce mai conta, totul ieşise bine, până la coadă! Ne îndreptam către Pamukkale, apropo, nu cred să mai fie cineva ca noi, să aibă onoarea ca în decurs de câteva zile să vadă superbul Pamukkale de două ori, dar ce să-i faci, asta e!

Plecaţi de-acolo, am străbătut, pe traseul spre Kutahya, Podişul Anatoliei cu aspect nu foarte plăcut, de culoare cenuşie, cu ceva lacuri sărate şi multă uscăciune. Aici ne-a fost arătată şi o cale ferată, una dintre primele din Turcia. În Kutahya, patria porţelanului, care avea la intrare, ca semn distinctiv şi emblematic, o farfurie uriaşă, am făcut o pauză scurtă şi am vizitat un magazin de gen, unde toate vasele erau foarte ieftine, toată lumea din autocar cumpărând ceva, cel puţin un mic suvenir, ca şi mine, dealtfel. Tot în Kutahya exista o baza NATO pe lângă care am trecut şi care ne-a fost şi ea arătată de ghidă. Notabilă este şi trecerea pe lângă marele oraş Bursa, după care ne-am îndreptat spre Istanbul, imbarcându-ne pe feribot la Yalova pentru a scurta din drumul pe şosea ca să ajungem mai repede să ne înscriem pe unul din podurile peste Bosfor, foarte aglomerate căci era weekend, deja. Era trecut de două nopatea şi Istanbulul se iţea bine şi puternic luminat, întunericul nopţii doar făcându-l mai frumos şi mai interesant! Despre ce am făcut în oraşul de pe două continente, va voi povesti aparte!

Epilog: Totul e bine când se termină cu bine, dar destinul nu trebuie forţat!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 10.04.15 17:55:50
Validat / Publicat: 10.04.15 20:04:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2715 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P25 Sosele ce traverseaza Podisul Anatoliei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

iulian68
[10.04.15 20:23:43]
»

Troia e visul oricui, dar sunt contestatii cu privire la locatia exacta. Am fost si noi acolo, am sa scriu despre asta, chiar am "scormonit " sa-mi iau o pietricica cat de mica, insa nu stiu daca as putea sau nu sa dau dreptate celor care spun ca, intr-adevar, Troia a fost acolo. In fine, noi, ca si tine am "bifat-o ", dar calul ala nu avea "fata" de "original". Orice prost isi dadea seama ca e un cal "locuit"! Cica am vazut replica in Canakake, dar nici originalul nu arata a veritabil @

Dan&Ema
[10.04.15 20:25:02]
»

Start vot!

Ce excursie de neuitat! Acestea sunt intr-adevar aventuri de pomina. Si da totu-i bine cand se termina cu bine si ai noroc chior! Dar a fost mai mult decat meritata recompensa.

Eu sunt fascinat de Turcia, de Ege Denizli (Marea Egee), de Troia, de Efes, de Canakkale si feribot, de Istanbul, de Izmir...

La Kusadasi am fost o singura zi, in vizita practic, si retin ca la intrare m-a intampinat un panou cu Bine-ati venit va ureaza Agentia Sinaia, in limba romana.

Si plimbarea pe strazile din Kusadasi mi-a placut.

Un articol antrenant cu povestea lui aparte care ii da culoare.

iulian68
[10.04.15 20:26:37]
»

@iulian68: imi cer mii de scuze, scriu de pe telefon si mai gresesc, insa nu stiu cum ppt corecta...

irinadAUTOR REVIEW
[10.04.15 20:43:09]
»

@iulian68 - Da, asa este, sunt de acord cu tine, dar n-as fi putut sa trec pe langa Troia fara sa s-o vad. Ce sa spun in privinta calului? Fireste ca era o facatura care nici macar nu semana bine cu ceea ce vazusem prin filme, unde sa incapa atatia oameni, dar asta e, turcii au facut si ei ce-au putut! Nu-i nevoie de scuze, stiu cum e, si eu patesc la fel cand scriu de pe telefon!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[10.04.15 20:53:38]
»

@Dan&Ema - Da, asa a fost, insa mereu m-am temut sa scriu despre aceasta patanie fiindca e, deja, prea veche. Insa ieri o prietena buna m-a anuntat ca si-a cumparat bilete de concediu in Kusadasi cu acelasi program la final cu doua nopti in Istanbul si, amintindu-mi de intamplare, n-am mai rezistat sa nu scriu. Si eu, ca si tine, iubesc Turcia, semn ca in fiecare an merg intr-una din vacante acolo. Dar Kusadasi a fost inceputul si e de neuitat! Paste fericit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[10.04.15 20:57:02]
»

@irinad:

Paste fericit!

irinadAUTOR REVIEW
[10.04.15 21:23:49]
»

@iulian68 - Ca scrii de pe telefon e ok, spre, insa, ca nu esti si la volan! Sarbatori fericite!

Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[10.04.15 21:47:06]
»

Super review!!! Vacantele cu peripetii sunt cele mai faine

irinadAUTOR REVIEW
[10.04.15 21:56:12]
»

@Andox - Ma bucur daca ti-a placut! Asa este vacantele cu peripetii sunt cele mai frumoase, insa si pline de adrenalina si de emotie care te consuma, dar, daca finalul este unul bun, ce mai conteaza?! Sarbatori fericite!

traian.leuca †
[10.04.15 22:02:00]
»

Ceva asemănător ni s-a întâmpla și nouă în Croația, când am fost nevoiți, din cauza prietenilor noștri, să ne scurtăm sejurul cu o zi.

Paște fericit!

Dabator
[10.04.15 22:11:17]
»

@irinad: Acum nu înseamnă că ce am văzut în filme nu e o făcătură. Sigur că nici eu nu am ocolit Troia, dar pot spune fără prea mari rețineri că nu e nici o pierdere dacă obiectivul este sărit. Mai ales că a fost locul a fost ales printr-un „decret” al guvernului turc bazat pe niște prezumții ale lui Heinrich Schliemann. Și așa cum am mai spus-o pe aici, marketingul turcesc funcționează perfect.

Nimic rău în asta, dar aș vrea să-i văd și pe ai noștri cum exploatează astfel de “slăbiciuni” istorice. Să-l găsesc pe Zalmoxe la Sarmisegetuza, după unii unul din cel mai importante puncte energetice ale planetei. Dacă e nevoie să dea și o hotărâre de lege, dar să și amenajeze ceva .

Altfel și pentru mine anul 2008 a reprezentat prima întâlnire cu Turcia, Kusadasi și Bodrum plus ce era de vizitat de jur împrejur. A, și era să uit: felicitări pentru impresiile postate!

irinadAUTOR REVIEW
[10.04.15 22:24:07]
»

@traian. leuca - Si nu v-a parut rau, chiar si pentru o zi? Sarbatori fericite si dvs!

irinadAUTOR REVIEW
[10.04.15 22:44:09]
»

@Dabator - Da, ai dreptate, s-ar putea sa-mi fi facut eu o imagine usor gresita, luandu-ma dupa dimensiunile uriase ale calului din filme, insa daca stau sa ma gandesc mai bine la ceea ce "incapuse in burta lui"...

Ar fi bine sa-i vedem pe-ai nostri, intr-adevar, in stare "sa vanda" bine ce avem si noi, dar, deocamdata n-am prea vazut ca se poate.

Multumesc, inteleg ca ti-a placut reviewul meu! Si din partea sotului meu, la al tau "Buna seara, prieteni! " de la Predeal, iti dedic un "Fade to Black" de la Metallica. Sarbatori fericite!

danamandache
[10.04.15 22:53:51]
»

Super vacanta, norocosilor!!! Paste fericit si binecuvantat alaturi de familie sa ai!!!

irinadAUTOR REVIEW
[10.04.15 23:11:19]
»

@danamandache - Multumesc mult, intr-adevar, un noroc "porcesc" am avut atunci! Un paste fericit si tie si familiei tale!

viorica
[11.04.15 09:10:43]
»

@irinad m-ai ravasit! am stat chiar la Minay si desi nu erau conditii grozave a compensat cu atitudinea personalului si a celor de la agentie cand si eu am trecut printr-o situatie mai speciala!!!

de aia nu-mi mai place sa ma mai combin... sotul e suficient...

Paste fericit tuturor!!

webmaster13
[11.04.15 09:22:04]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

irinadAUTOR REVIEW
[11.04.15 10:05:59]
»

@viorica - Inseamna ca esti familiarizata cu programul pe care l-am mentionat eu.

In mare parte, ai dreptate in ceea ce priveste "combinarea" si cu alti companioni. Exista avantaje si dezavantaje ca in orice lucru, dealtfel. Imporatnt e sa faci in asa fel incat lucrurile sa mearga bine si, mai ales, sa-ti fie bine, pentru caci altfel nimic n-are ratiune!

Sa ai sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[11.04.15 10:11:26]
»

@webmaster13 - Multumesc foarte mult, e ok!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, danamandache, irinad, iulian68, viorica
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kusadasi și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.35425400733948 sec
    ecranul dvs: 1 x 1