«Dulce târg al Iesilor» (2) — Bojdeuca lui Ion Creanga

TIPĂREȘTE

Municipiul Iasi (i se mai spunea Iasii, Iassi…) este capitala judetului Iasi, un centru cultural, cu importante universitati academice, cu o bogata istorie în spate. Pe scurt câteva momente din istoria orasului: orasul a fost incendiat de trei ori, de tatari în 1513, de otomani în 1538 si de rusi în 1686. Plus o epidemie, plus o incursiune a turcilor contra revolutionarilor greci ai Eteriei ce rataceau pe aici. Orasul a fost si capitala a Moldovei în 1564 pe vremea domnitorului Alexandru Lapusneanu pâna în 1859 când a devenit si capitala, alaturi de Bucuresti, a Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei. Dupa 1862 uniunea celor doua principate a fost desarvîsita sub numele de România! cu capitala la Bucuresti.

Un moment important a fost si în timpul primului razboi mondial când pentru doi ani orasul a fost capitala României neocupate, cu familia regala refugiata aici. Orasul s-a dezvoltat si s-a extins, fiind întins pe 7 coline: Cetatuia, Copou, Galata, Bucium-Paun, Sorogari, Repedea si Breaza.

Dupa micul dejun bun si proaspat la hotel Astoria, ziua a doua este programata vizitarii orasului Iasi si am început cu Bojdeuca lui Ion Creanga.

Muzeul Ion Creanga fondat în 1918 se gaseste în strada Simion Barnutiu, nr 4, din soseaua Sararie unde am lasat masina, am luat-o pe jos si am coborât pe strada Simion Barnutiu, terenul e în panta, soseaua coteste la dreapta si dupa aprox 60-70 de m, pe stânga un panou te anunta ca ai ajuns la muzeul cautat. Pe partea dreapta a soselei pe peretele betonat din dreptul soselei sunt realizate stilizat personajele din povestile lui Creanga de catre elevii unui liceu iesean cu ajutorul unor sponsori. Frumoasa initiativa, admiram si fotografiem personajele din povestile: Fata babei si fata mosului, Punguta cu doi bani, Capra cu trei iezi, Pacala, Povestea lu Harap-Alb, Soacra cu trei nurori si altele.

Gardul care împrejmuieste muzeul e din uluci cu stâlpi din pietre si ciment. O alee coboara pâna la casuta, pe partea dreapta e amenajat un amfiteatru unde suntem poftiti sa ne asezam pentru ca muzeograful sa ne povesteasca câte ceva despre viata lui Ion Creanga si apoi sa vizitam casuta.

Am avut parte de o prezentare în dulcele grai moldovenesc, si asa am aflat ca Creanga nu a mai ajuns preot ci doar diacon la manastirea Golia, tatal murise pe o mosie si mama nu a mai razbit cu o liota de copii, în 1872 a fost ‘anchetat’ si dat afara din diahonie si din învatamânt (era un minister comun culte-învatamânt pe vremea aceea). Cu ce pacatuise: a fost o data la teatru si a fost vazut si pârât imediat, îsi mai taia pletele si purta si palarie nu doar potcapiu si a tras dupa ciori pe lânga turnul Goliei adica pe lânga cele sfinte… si asa a tulburat niste smintiti ce erau internati la manastire. Motive cusute cu ata alba, voiau sa scape de el, era un personaj incomod pentru ei. Si asa la 35 de ani a trebuit sa plece din camaruta de la Golia, nevasta Ileana l-a parasit imediat pentru chipesul egumen Iisaia si nu a mai interesat-o nici macar copilul lor de 12 ani Constantin. Cu copilul de mâna, Creanga umbla pe uliti pline de glod « în care îti pierdeai ciubotele » pâna la bojdeuca « hrentuita » adica prapadita pe care o închiriase. Creanga s-a ocupat de copil, l-a dat la o scoala militara si Constantin a ajuns capitan în armata româna, a avut 4 copii, doua fete si doi baieti ce au ajuns mari arhitecti (de ex Horia Creanga).

Roata politica s-a întors, conservatorii au ajuns din nou la cârma tarii, junimistii erau toti conservatori, si Creanga a revenit ca învatator si Mihai Eminescu ca revizor. Creanga a editat manuale scolare, singur sau împreuna cu colegii si a strâns bani, 50 de galbeni austrieci si a cumparat bojdeuca pe numele Tincai Vartic cu care traia. Nu a fost o dragoste între cei doi, Tinca era mult mai tânara, dar erau doi oameni încercati de viata, erau doua nevoi la un loc pentru a le fi un pic mai bine. Creanga era un om masiv, avea diabet, facea crize de epilepsie si s-a stins din viata în noiembrie 1889, dupa plecarea spre stele a bunului sau prieten Mihai Eminescu. V-am relatat o parte din povestea auzita, a fost o adevarata placere sa îl ascultam pe acest domn muzeograf pasionat de istoria literaturii, de marii scriitori si poeti ai literaturii române.

Casuta a fost construita în 1842 pe un teren ce a apartinut bisericii Bunavestire, o casuta cu doua odai scunde separate de un mic hol, tinda si cerdac. Camera din dreapta era a scriitorului, în cea din stânga, bucataria, statea Tinca Vartic. Pâna sa ni se atraga atentia am facut câteva fotografii, nu este voie sa fotografiezi în interior, sunt camere video montate, pe motiv ca sa cumperi brosuri, vederi, diverse obiecte, papusi ce întruchipeaza personajele din povestile lui Creanga de la magazinul muzeului.

Aici a scris povestile si ‘Amintirile din copilarie’ la masa de brad, la lumina unei lampi pe gaz, alaturi e condeiul si calimara, ceasul de argint si tabachera cu monograma « I. Creanga ». În bucatarie e cuptorul ce seamana cu cel din copilaria lui, portretul Tincai Vartic, masuta cu trei picioare, velinte, icoane. În camera lui Creanga e o icoana primita în dar de la bunicul David Creanga de la Pipirig, un portret realizat de prietenul sau pictor Musnetanu chiar înainte ca Ion Creanga sa treaca la cele vesnice, pe o masuta e portretul lui Mihai Eminescu si o lampa frumoasa pe care poetul a lasat-o aici ca amintire.

În 1876 aici a locuit timp de sase luni si marele sau prieten Mihai Eminescu, Tinca le facea sarmale, a fost o perioada buna în viata celor doi, mergeau împreuna la seratele junimistilor unde citeau ceea ce scria fiecare, Creanga avea o vorba « am venit si eu cu taranismele mele », se spuneau glume mai mult sau mai putin deocheate si când lucrurile lunecau mai mult, câte unul zicea tare « Atentie! sa nu se supere duduca de la Vaslui », apoi povesteau la o carafa de vin si una de apa o noapte întreaga pe la Bolta Rece.

«Bojdeuca de casuta», cum o alinta Creanga dupa ce îndragise locul, este renovata, muzeograful ne-a atras atentia ca sa nu ne închipuim ca casuta arata asa bine atunci când locuia scriitorul în ea. În 4 martie 1977 în urma cutremurului casa s-a subrezit, statea într-o râna, acoperisul abia se mai sprijinea pe bârne, a trebuit sa fie scoasa din circuitul de vizitare si în anul 1984 au început lucrarile de restaurare, s-au consolidat peretii si temelia cu mortar si plase de sârma, capriori noi si dranita noua la acoperis, interiorul a fost amenajat cum erau casele taranesti în epoca respectiva si în iunie 1985 casa a reintrat în circuitul de vizitare.

Am iesit si eu în cerdacul din spatele casutei, locul de unde Creanga si Eminescu priveau dealurile Ciric si Sorogari si cerul plin de stele, privelistea s-a schimbat acum, doar au trecut peste 140 de ani, dar te cuprinde o emotie deosebita stiind ca esti în locul în care cei doi prieteni au depanat povesti frumoase.

În curte s-a construit o cladire noua, la intrarea in cladire e casa de bilete si magazinul cu suveniruri. Cladirea adaposteste expozitia documentara « Viata si opera lui Creanga », o biblioteca si o sala pentru evenimente culturale. Anul trecut s-au sarbatorit 100 de ani de la înfiintarea muzeului ‘Ion Creanga’.

Programul de vizitare de marti pâna duminica, luni închis, între orele 10-16.30.

Am revenit în centrul Iasiului pentru a vizita biserica Trei ierarhi si manastirea Golia. Am uitat ca e o sarbatoare mare pe 29 august si erau o multime de pelerini… am revenit dupa amiaza dupa ce am vizitat Palatul Culturii ca sa trec pe la Sf Paraschiva.

. La Golia am vrut sa vedem camera unde a stat Ion Creanga cât timp a fost diacon aici, dar preotul responsabil de turisti conditiona deschiderea camerei de plata unei taxe… la fel este taxa si pentru a urca în turnul Goliei.

«Mergeti cu bine, cu sanatate, în vremurile care vor veni!» urare getica straveche.

---

VIZUALIZĂRI: 1038 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI