La Capul Sounion în aşteptarea unui fabulos apus de soare

TIPĂREȘTE

Sounion este poezie, este unul dintre cele mai romantice locuri din Grecia, în stare să inspire orice artist sau măcar să-i sensibilizeze pe diletanți. Un promontoriu de stâncă suspendat deaspra mării privind către insule sau Peloponez. O operă de artă creată de natură pe care, demult, semenii noştri au ales să clădească un templu închinat zeului mărilor, Poseidon. Nu degeaba vestitul lord Byron, unul dintre poeţii englezi ce se îndrăgostise până peste urechi de Elada, găsea că Sounion este locul unde vrea să moară. Spunea el că ar vrea să fie așezat pe treptele de marmură de la Sounion unde ”doar eu și valurile să ne auzim murmurul și acolo voi să mă lăsați să cânt și să mor precum o lebădă”.

Auzisem de ani buni de capul Sounion, dar acesta nu ne-a fost niciodată la îndemână în vacanţele noastre din Grecia, nici măcar atunci când am fost în Peloponez. Auzisem şi văzusem pe internet faimoasele asfinţituri care învăluie capul Sounion când cerul dezvoltă nuanţe demenţiale. Gândul că am putea ajunge acolo mi-a fost sădit de un taximetrist la precedenta vizită în Atena (sfârşit de noiembrie 2017), când, fiind la intrarea în situl arheologic Zeus Olimpianul, ne-a interpelat propunându-ne să ne ducă şi aducă de la Akrotírio Soúnio (Aκρωτήριο Σούνιο). Bineînţeles că atunci l-am refuzat politicos fiindcă programul era deja făcut şi nu vroiam să ne abatem de la acesta.

De data aceasta, ipotetic, am luat în calcul o posibilă incursiune la Sounion, însă rămânea ca vremea să fie factorul major în funcţie de care ne-am fi hotărât. Cum vremea s-a dovedit prielnică, nu numai fără ploaie, ci cu un soare generos şi grade primăvăratice în termometre, ne-am zis să ne atingem obiectivul încă din prima zi.

Situat la 69 km sud-est de Atena, în zona Attica, capul Sounion este acea limbă de pământ ce se înfige adânc în mare și se înalță semeț la 60 m deasupra apelor. Amplasamentul acestui cel mai sudic punct al continentului în zona Atticii este excepțional, luând în considerare deschiderea panoramică pe care o oferă, fapt constatat și de grecii antici care au găsit să ridice în secolul al V-lea Î. C. un templu maiestuos închinat zeului mărilor, Poseidon. E drept, este unul dintre puținele temple dedicate acestei zeități, dar cu siguranță cel mai frumos.

La Sounion se poate ajunge din Atena fie cu autobuzul, fie cu mașină închiriată, fie cu taxiul. De pildă, de la hotel Epidavros unde am avut cazarea acum, taxiul până la Sounion costa 190 € dus-întors. Am ales să mergem cu autobuzul.

După ce ne-am cazat şi am respirat aer călduţ, atenian, ne-am „scoborât” la metrou pe care l-am luat o staţie pe linia verde, de la Omonia la Victorias, pentru a ajunge la Pedion Areos, autogara KTEL ktelattikis.gr/en de unde se pot lua autobuzele spre zona Attica. Autobuzele pleacă cam din oră în oră după un program prestabilit (vezi foto), noi am ales să-l luăm pe cel de 14,05, însă cum l-am ratat la mustaţă, următorul (și ultimul din orar) fiind la 15,30, ne-am reorientat introducând masa de prânz prin zonă. Durata călătoriei este de aproximativ două ore pentru că autobuzul oprește destul de des, în toate stațiile de pe coasta Aticii, o coastă superbă pe care se înșiruie o salbă de stațiuni șic în care am văzut și oameni făcând baie în mare, deși eram doar în februarie.

De la Sounion, ultimul autobuz către Atena pleacă la orele 19,00, deci la aproximativ o oră și jumătate după ce ajunseserăm. Biletul individual costă 6,90€/persoană/sens, însă, cumpărându-l de la început dus-întors a fost de 12,50€/persoană, în felul acesta economisind 2,60€, per total.

Desigur că Sounion se mândrește cu una dintre cele mai faimoase și triste legende ale antichității, cea care spune că regele Atenei, Aegeu, s-a aruncat de pe stânci în mare crezând că fiul său, Tezeu ar fi fost ucis, deoarece la vederea corabiei lui Tezeu, aceasta nu avea arborat steagul alb de catarg. Acest lucru ar fi însemnat că Tezeu murise în Creta, acolo unde mersese să ucidă Minotaurul, monstrul jumătate taur, jumătate om, căruia atenienii îi dădeau tribut anual șapte femei și șapte bărbați spre a fi devorați de acesta în labirint.

Aegeu și Tezeu conveniseră ca la întoarcerea corabiei fiului către casă, în caz de biruință, aceasta să aibă un steag alb arborat pe catarg. Tezeu, deși a izbândit în lupta cu bestia răpunând-o, a uitat să înalțe steagul alb, iar regele Aegeu, aflat pe promontoriul de la Cap Sounion să-și aștepte fiul, în mod tragic a înțeles că acesta murise, iar de supărare s-ar fi aruncat de pe stânci în mare. În onoarea regelui, marea a căpătat de atunci numele de Egee.

Bineînțeles că Sounion nu putea lipsi din literatură, cea mai timpurie referință literară la acesta fiind în Odiseea lui Homer, unde se povestește călătoria de întoarcere a miticului erou grec, Ulise, după căderea Troiei, în locul său natal, insula Itaca din Marea Ionică. Călătoria a durat 10 ani și a fost plină de încercări și pericole puse pe seama zeului Poseidon care ar fi vrut să-i încurce pe acesta și pe regele Menelau, de aceea templul i-a fost închinat divinității mărilor, spre a-l îndupleca.

Mult mai târziu, în anul 1810, lordul Byron, poetul englez ce a iubit Grecia cu toată ființa sa, a vizitat Sounion și a fost fascinat de templul lui Poseidon căruia i-a dedicat versuri și pe a cărui coloană aflată cel mai aproape de intrare și-a scrijelit numele. El a declanșat un adevărat curent, templul fiind astăzi zgâriat cu nume, semnături si inițiale ale călătorilor.

Istoria ne confirmă că templul închinat lui Poseidon, așa cum îl știm astăzi (mai bine spus vestigiile sale), a fost ridicat între 444-440 Î. C., pe temelia unuia și mai vechi ce fusese edificat cu un secol mai devreme. Construcția sa a fost realizată în timpul marelui conducător Pericle, cunoscut ca artizanul Atenei înfloritoare, cam în aceeași perioadă cu templul lui Hefaistos (450 Î. C.) din Agora Antică a Atenei, fiind edificat după un plan asemănător, având probabil același architect, din păcate, rămas necunoscut.

Templul lui Poseidon a fost edificat din marmură gri extrasă din cariera Agrileza, aflată la distanță de doar câțiva kilometri, în stil doric, hexastil, cu (6X13) coloane. Din cele 43 coloane, astăzi mai sunt în picioare numai 15. În centrul colonadei templului, se afla sala de cult (naosul), o incintă generoasă, dreptunghiulară, ce ar fi găzduit la capătul opus intrării statuia zeului Poseidon, impresionantă ca dimensiune, de 6 m înălțime și, probabil, acoperită cu foiță de aur. Poseidon a fost înfățișat ținând în mână un trident, armă cu care stârnea furtuni atunci când dorea.

Pe partea de est a templului, se află o friză realizată din plăci de marmură de Paros ce conţine scene din bătălia lapiţilor cu centaurii, precum şi aventurile lui Tezeu sau întrecerea dintre Poseidon şi Atena pentru supremaţia Atticii. Din sit, în 1906 au fost excavate mai multe artefacte dar, cel important, o statuie de marmură a unui kouros şi un basorelief impresionant.

Într-o țară ca Grecia, în care marea reprezintă unul dintre„bunurile” sale cele mai de preț, Zeul Mărilor a avut o poziție privilegiată în ierarhia divinităților, fiind considerat al doilea ca putere, după Zeus, zeul suprem. Toți corăbierii se temeau cumplit de furia lui Poseidon care putea declanșa furtuni ucigătoare, prin urmare, templul de la Cap Sounion a fost un loc unde toți navigatorii din antichitate veneau să-l venereze pe zeul Poseidon aducându-i ofrande spre cinstire.

Se spune că în ziua cea mai lungă a anului, soarele apune exact în dreptul mijlocului insulei Patroklos, vulcanul stins care se află la trei km în larg, sugerând o semnificație astrologică pentru amplasarea templului. Cert este că pentru zeul mărilor, nu s-ar fi putut găsi alt decor mai potrivit pentru ridicarea unui templu grandios decât această fâșie înaltă de pământ cu o privelişte uluitoare asupra Mării Egee.

După o călătorie de aproape două ore de-a lungul țărmului Atticii prin stațiuni renumite precum: Glyfada, Voula, Vouliagmeni, Varkiza, Lagonisi, Saronida, Anavyssos, Legrena, autobuzul sosește în stația de la intrarea în situl arheologic de la Cap Sounion, după ce oprise în sumedenia de stații de pe drum. Era deja în jur de 17,15-17,20, soarele mai era încă pe cer la așa-numita, de către fotografi, „oră de aur”, atunci când lumina apusului este mai strălucitoare ca oricând. Șoferul, știind că avem bilete dus-întors, ne atenționează că ultima cursă spre Atena este la orele 19,00. Ne-am grăbit spre casa de bilete, cumpărăm două (4 €/persoană) şi atunci am putut observa că programul se încheie la apusul soarelui, deci, hai la treabă, că nu mai era timp prea mult la dispoziție.

Deși templul ne apăruse în raza vizuală în ultima parte a drumului, acum că eram la o aruncătură de băț, am străbătut vreo sută de metri urcând pe o alee și dăm pe partea stângă de ruinele fortăreței și ale zidurilor de apărare construite în 413 Î. C. de atenieni în timpul războiului peloponesiac, menite să protejeze locul de eventualele distrugeri ale spartanilor. Ne-am depărtat ușor după câteva poze și o priveliște către est, căci templul ne atrăgea ca un magnet. Deja era destul de multă lume în sit, așa că trebuia să ne croim drum spre toate laturile sale. Accesul nu este permis foarte aproape de coloane, așa că tot ce ne rămânea de făcut era să-i dăm ocol de câteva ori, urmărind să-l surprindem cât mai bine. În curând cerul a început să schimbe și să expună diferite nuanțe de cărămiziu, sângeriu, roşiatic până la mov, iar soarele părea un disc de foc ce căuta să se ascundă după insula Patroklos, cel mai apropiat petic de pământ de continent.

Cum priveam către mare, jos, în dreapta, se vede plaja cu acelaşi nume, o plajă lungă de vreo sută de metri, care are un hotel, taverne, parcare pe lângă ea. O potecă pornea de la templu şi ducea la ţărm trecând pe lângă alte fortificaţii scunde. Vedeam cum alţi turişti se întorceau, alţii mişunau pe jos, dar nouă nu ni s-a mai permis accesul acolo în ideea că mai era puţin până la asfinţit şi lumina ar fi devenit precară. Am căutat cu privirea coloana pe care lordul Byron şi-ar fi scris numele, dar n-am reuşit să disting decât cu totul alte nume.

Cert este că templul privit în lumina apusului este splendid, lucru de care se minunau şi pe care-l admirau turiştii aflaţi în sit, şi nu puţini, unii veniţi în excursii organizate, care ascultau cuminţi explicaţiile ghizilor proprii. Toată lumea asista vrăjită la spectacolul apusului de soare în vecinătatea templului, într-un decor demn de paleta unui pictor talentat.

Imediat cum soarele a dispărut în spatele insuliţei Patroklos, gardienii din sit au început să fluiere şi să ne invite politicos la început, afară din sit. Vizitatorii nu se prea îndurau, dar mânaţi de la spate, nu aveau încotro. Cu greu ne-am urnit şi noi, mai încercam câte o poză, gardianul mă ruga: Please! , stând după mine. Apoi, ne-am retras spre taverna Naos aflată în apropierea intrării în sit cu gândul să bem o cafea, dar, stupoare, şi taverna de altfel foarte spaţioasă, cu terasă generoasă, stătea să închidă. Pe urmă, ne-am răzgândit şi am pornit în cutreierarea vecinătăţilor, mai ales că de acolo templul se vedea încă bine, iar după un timp a fost pornită instalaţia de iluminat din sit care a pus templul în valoare în alt mod, dar la fel de fascinant.

Aceasta a fost experienţa noastră la Sounion şi cred că, pentru templul lui Poseidon şi apusul de soare, timpul a fost suficient.

Părerea mea de rău a rămas pentru neputinţa de a vizita în areal şi vestigiile templului Atenei, situat un pic mai jos, la vreo trei sute de metri, cumva vizavi de plajă, dar şi dincolo de şosea. Din câte am citit şi am văzut în pozele de pe internet, mare lucru n-a mai rămas din el. Însă, dacă veţi ajunge pe acolo, îl puteţi include şi pe acesta în program, cu condiţia să vă asiguraţi că încape.

Voi încheia tot în nota romantică de la începutul articolului, spunând că Sounion este o adevărată încântare pentru ochi și suflet, un melanj reușit de soare, mare și ruine antice ce se împletesc armonios într-un singur „pachet” oferit dintr-o singură privire.

Cert este că Sounion este un simbol regăsit și pe panourile mari de pe clădirile înalte din Atena, care îndeamnă vizitatorii să descopere încă o emblemă a Greciei, un loc sacru în lumea elenistică, parte din triunghiul sfânt al antichității, alături de Parthenonul de pe Acropole şi Templul zeiţei Aphaia din insula Aegina.

Dacă aveți ocazia, vizitați Sounion, fie că veniți special pentru doar câteva ore din Atena așa cum am făcut și noi, fie alegeți să zăboviți acolo mai mult timp luându-vă cazare prin apropiere, bucurându-vă și de plaja cu același nume, musai și de tavernele din areal.

Sursă de informare: odysseus.culture.gr/h/3/e ... jsp?obj_id=2390

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 6029 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI