Platamonas - drumul şi ospitalitatea greceasca - capitolul 1

TIPĂREȘTE

După o săptamană de amânare a sejurului (datorată faptului că nu erau turişti pentru perioada din 27 iulie 2009) pe data de 03 august am trăit bucuria plecării spre fascinanta Grecie, în staţiunea Paltamonas, o staţiune mică aflată pe in partea de vest a Greciei, pe malul Mării Egee. Plecarea ca în majoritatea destinaţiilor turistice s-a făcut seara la orele 20. 00 din faţa restaurantului Cina. Am plecat cu un autocar super, încăpător, AC, TV, ce mai, condiţii bune de călătorie. La orele 22. 00 după oprirea la PECO din apropierea vămii, ieşeam din ţară urmând să ne aştepte aprox. 16 ore de mers cu autocarul (incluzând aici şi opririle de pe drum, vizita în Salonic).

Bulgaria

Nu ştiu, nu este spectaculoasă cu absolut nimic oraşul Ruse un oraş urâţel pot spune fără să-i jignesc (blocuri... cam cum erau ale noastre prin anii 80, cu nişte culori urâte dar cu blocuri ale căror apartamente se vedeau că le-au „izolat”... dar nu va vine să credeţi cu ce - cu rigips şi nu oricum ci un apartament cu alb, unul cu verde depinde de culoarea rigipsului). Un lucru şocant la constituit faptul că multe case sunt netencuite pe exterior, ulterior aflând şi motivul: în Bulgaria casele netencuite pe exterior se consideră neterminate şi nu se plăteşte impozit!!! Acest lucru l-am observat mai bine în 2010 când am parcurs teritoriul Bulgariei pe timp de zi şi am constatat că... mai mult de 50% din proprietari... nu plătesc impozit aşadar.

Benzinăriile... urâte multe din acestea semanând cu cele din filme care le vedem la americani în diferite deşerturi. Pompe cu afişaj cum era la Gara de Nord odată (cu plăcuţe care se rotesc) cele mai răsărite erau cele aparţinând unei companii româneşti şi vestitele benzinării cu numele unei vietăţi marine. În mare parte pe teritoriul bulgar am dormit, excepţie cât ne-am uitat la filmele puse pe DVD. Opririle erau făcute deobicei în locuri bine stabilite dinainte (popasuri, de altfel urâţele, benzinării, magazine din afara oraşelor) astfel că la ora 06. 00 dimineaţă eram în vama cu Grecia. Vameşii oameni de treabă de altfel, urcau în autocar se uitau sumar la paşapoarte şi la noi, ne întrebau unde mergem şi drum bun. Aici la vamă ne-au întrebat unde mergem crezând că mergem la Paralia Katerini au zis: Aaa Paralia Romania, apropo de procentajul românilor din această staţiune (de altfel cu adevărat o Mamaia grecească).

Drumul prin Grecia

L-am parcurs deci pe zi, unde întradevăr am avut ce admira (plantaţii de măslini, leandri de la un capăt al Greciei la altul, portocali, foarte mulţi chiparoşi - consideraţi ca reprezentând în accepţiune grecilor arborele morţii spre deosebire de măslin considerat arborele vieţii). Un lucru interesant la greci este faptul că trecând pe lângă o casă grecească poţi şti câte fete şi câţi băieţi are familia respectivă: dacă în faţa casei sunt plantaţi 2 măslini iar în spate unul, înseamnă că acea familie are doi băieţi şi o fată. La naşterea unui băiat deci, grecii plantează în faţa casei un măslin, iar la naşterea unei fete ăn spatele casei. Interesant, nu? Multe din aceste lucruri observate de noi nu le-am fi înţeles dacă nu aveam parte de un ghid excepţional: doamna Alexandra (nu mai ştiu şi numele de familie), din câte am înţeles profesor la un vestit liceu fiţos din Bucureşti. Eu legendele Olimpului le-am invăţat vreau să vă spun în acest concediu.

În jurul orei 11. 00 am ajuns în Salonic. Aici am vizitat biserica Sf. Dumitru, o biserică cu hramul aceluiaşi sfânt. Superbă, simpli pereţii în interior nu ca la bisericile noastre, subsolul unde este locul unde acest sfânt se spune că a fost omorât. Nu uitatţi dacă treceţi pe la această biserică să luaţi apă de la izvorul din interiorul ei. Apoi am avut program de voie aproximativ o oră, unde fiecare a făcut ce a vrut, am vizitat Piaţa Aristotelus, Turnul Alb, etc. Feriţi-vă de aşa zişii vânzători de chilipiruri (telefoane mobile, ceasuri de firmă, etc. ) sub motivul că au de vânzare aceste lucruri pentru a-şi cumpăra droguri, de aia vi le lasă aşa ieftin. Sunt fake-uri!!! Sunt lucruri aduse de pe vase ce vin din Chima, dar nici nu-ţi dai seama că nu-s originale aşa de bine făcute sunt. Deci atenţie!

Condiţiile de cazare

In jurul orei 14 am ajuns la hotelul Smolikas, un hotel de 2**+, un hotel aflat pe o straduţă aflată la 5 minute de plajă, străduţă foarte îngustă, cu maşini parcate şi pe unde ne-a luat 10 minute să trecem cu autocarul. Am ajuns deci, am fost cazaţi, am preferat să fim cazaţi în celălalt corp – nu în corpul principal fiind, puţin mai aerisit – adică cu camerele puţin mai mari. Camerele nu aveau aer condiţionat, dar în perioada în care am fost temperaturile au fost până în 30 de grade (deci super, pentru cine nu suportă căldura), chiar a plouat în două zile (impropriu spus plouat, a burniţat detsul de multicel) dar am făcut plajă fără probleme chiar şi atunci.

Hotelul era destul de vechi dar frumos atat prin aspect cat şi prin organizare, patronul, domnul Dimitros – nu ştiu dacă zic bine - (Dumnezeu să-l ierte, a murit în octombrie 2009) şi doamna Irina, doi prieteni al românilor de altfel, care din câte am înţeles au contract cu noi românii de foarte mulţi ani. Cu ei vorbeam în româneşte, ştiau foarte bine limba noastră. Erau foarte volubili, vorbeau multe cu noi, permanent ne întrebau dacă totul e bine şi pe care i-am întrebat secretul preţurilor mici cu care ei lucrează. Patronul ne zicea că preferă să facă profit de 100 de euro de la 1000 de persoane decât 1000 de euro de la 100. Zicea că doar începând din acel an intra îşi amortiza investiţia în hotel. Radea de noi că noi facem hotelul anul ăsta şi la anul vrem profitul şi amortizarea sută la sută. Şi avea dreptate, deci ne cunosc şi alţii la fel de bine. Zicea că, copii lui vor beneficia de investitia sa, şi a avut dreptate săracul.

Să revenim la condiţiile de cazare. Camerele am zis, poate puţin mai mari decât cele din corpul principal, am luat cameră cu 3 paturi (având şi copilul cu noi). Erau dotate cu TV, baia era curată, cu toate cele necesare (săpun, prosoape – schimbate zilnic, duş, chiuvetă spaţioasă). Lenjeria şi curăţenia în camere se făcea zilnic, balconul era mare, balustradele fiind împresurate de plante, flori frumos mirositoare, masă şi scaune în balcon. Dacă vroiai aer condiţionat mai plăteai 5 euro pe zi, dar deşi sunt o persoană care nu suportă pre bine căldura, sincer nu am avut nevoie, altfel îmi luam.

Masa

Era în regim de demipensiune, foarte multă, în regim de bufet suedez. Seara era compusă tot din bufet suedez şi încă un fel de mâncare principal, dar care era servit individual. Spun foarte multă mâncare, deoarece după masa de dimineaţă nu-ţi mai trebuia mâncare până seara. Era consistentă altfell nu-mi explic cum ne ţinea aşa mult (şi mâncam normal, ca acasă).

După masa de dimineaţă urma binemeritata cafea de dimineaţă, servită tot pe aceiaşi terasă unde mâncam, după care ori plecam în excursii ori la plajă.

Plaja

Se putea face în 2 locuri (la ieşirea spre Nei Pori sau în stânga în centrul staţiunii). Staţiunea nu este aşa mare, dar este intimă zic eu. Deci am făcut plajă în ambele părţi, frumoase amândouă, plaja propriu-zisă mult mai frumoasă decât cea turcească dar mult mai mică decât cea românească (măcar aici nu ne pot ajunge grecii şi turcii). Pe plajă şoc nu plăteai sezlongurile, ci doar comandai ceva + o salată, o îngheţată, un cafe frappe, cu preţuri cuprinse între 2 şi 5 euro. Şi nu toţi ocupanţii sezlongurilor trebuiau să comande, putea doar unul din 3 să-şi comande, nu le zicea nimic celorlalţi. Noi ne luam câte un frappe (deşi băusem cafea la hotel) care costa 3 euro/buc. , fata îşi lua îngheţată 3-4 euro (depinde de care şi ce gramaj). Un lucru de apreciat l-am remarcat într-o zi când am rugat ospătarul care deservea plaja ca la ora 13. 00 să ne aducă o salată de ton. Ne-a întrebat dacă mare, mijlocie sau mare, noi i-am zis mare iar el zicând nu, e prea mare (la noi în Romania nu ţi-ar fi zis nimeni aşa ceva) şi ne-a recomandat una mijlocie (5 euro). Deşi chiar noi uitasem de comanda făcută dimineaţa, la ora 13. 00 fix, baiatul a venit cu comanda si am constatat că avea dreptate. Era super multă salata de ton la porţia recomandată, de am mâncat 3 persoane din ea şi a mai şi rămas. Lucrul acesta (mâncare îndestulătoare într-o porţie) l-am remarcat şi mai târziu la o altă terasă unde comandând 2 porţii de pulpe de pui şi o carafă de vin am primit în plus garnitura (e o regulă la greci, garnitura intră în preţ deşi pe meniu se spune doar de felul principal), cremă de zahăr ars, încă o carafă de vin din partea casei, cafea şi binecunoscuta apă (în Grecia la orice comanzi, inclusiv cafea, primeşti o sticlă de jumătate de litru de apă gratis). Ştiu deci să-şi atragă clienţii! Plaja, ca să revenim la ea, era formată din nisip amestecat cu pietriş, nu ştiu de care pietriş dar nu te înţepai în el, puteai merge în picioarele goale. Apa foarte foarte foarte curată, limpede chiar şi la 10-15 metri de mal puteai să-ţi vezi laba piciorului în ea şi lină în adâncime, cam ca la noi. Şezlongul ocupat de dimineaţă era valabil şi după amiază, nemaifiind nevoie să comanzi ceva – te recunoaşteau baieţii de acolo, nemaifiind nevoie să le arăţi bonuleţul de la comanda de dimineaţă.

Staţiunea

Era animată seara, multă lume plimbându-se ori în micul portuleţ, pe faleză sau prin staţiunea propriu zisă. De-a lungul străzii principale, seara (căci ziua între orele 13 şi 17 grecii îşi fac fiesta, închid magazinele şi se odihnesc, e regulă la ei) te plimbi şi încerci să întri în magazinaşele lor cu de toate (de la mici suveniruri la haine de piele, aur, etc. ). Sunt lucruri, pot spune mai ieftine decât la noi, au supermarketuri de unde te poţi aproviziona cu de toate (de la vinul pelin cunoascut nouă – 2 euro sticla de jumătate, sucuri la cutie – de la 0, 85 euro 2 cutii, berea – de la 0, 35 euro la sticlă, vestitul iaurt de capră atenţie nu de vacă cu care ei prepară la fel de vestitul Tzatziki – 15 euro găleata de 5 kg, până la uleiul de măsline extravirgin – 18 euro cutia de 5 litri de metal). Bani să ai, marfă se găseşte. Aurul grecesc e la metru (!!! ) dar e un aur suflat care în maxim 6 luni dispare de pe lanţişor, cercei, inel... Pielăria şi hainele de blană sunt opera românilor. Aceştia (mulţi din Botoşani) au deschise magazine şi au preţuri variate – totul se negociază – între 50 de euro geaca de piele de damă scurtă, 140-150 de euro o haină de blană deasemenea scurtă. Deci se pare că la acest domeniu predomină şi excelează marfa româneasca, ajungând la concluzia că mai bine cumperi de la noi decât să le cari de acolo. La taverne mancarea e la preţuri acceptabile (de la 5 euro porţia de peşte şi v-am spus ce mai primiţi de la gazde). Merită o ieşire cel puţin la restaurant într-un asemenea concediu. Suvenirurile de la 1 euro în sus, o rochiţă de plajă, de altfel frumoasă pentru fetiţă m-a costat 8 euro. Ţigările sunt în general la pachete de 25 de ţigarete, 2, 75-3 euro pachetul. Per general staţiunea este recomandată celor care vor să se odihnească în concediu, e linişte deplină („animată” rar de vreo maşină bineînţeles romanească cu binecunoscutele manele date la maxim. Deh, dacă nu ne remarcă nimeni pur şi simplu, ne facem noi remarcaţi). În staţiune este foarte curat, cişmele de apă la tot pasul, chiar şi o bisericuţă ortodoxă foarte faină

Ce nu mi-a plăcut:

99% din denumirile produselor, meniurilor erau scrise în greacă. Nu prea ştii ce scrie pe acolo, nu prea ştii ce meniuri sunt decât doar dacă îi întrebi pe patroni, iar cu aceştia vorbeşti în limba gimnastică (o limbă engleză, amestecată cu greacă şi cu dat din maini cat mai mult! Grecii nu excelează la capitolul limbi străine, sunt mai comozi, dar până la urmă reuşeşti să te înţelegi cu ei! ). De altfel să vă povestesc o întâmplare haioasă zic eu: Tanti Irina, patroana de la hotel, ne-a spus unde să mergem să ne cumpărăm pentru în Romania ulei de măsline bun şi iaurtul de capră. Ne-a spus şi cum se zice la iaurtul de capră în greacă, dar până am ajuns la magazin am uitat cum se zice la capră. Vedem iaurtul la găleată şi o rugăm pe vânzătoare să ne spună dacă e de vacă sau de capră, dar în engleză. Văzând că nu ne înţelegem am apelat cum vă spuneam la limba gimnastică si am întrebat despre iaurt dacă este de behehe la care am primit răspuns că nu, e de muhuhu. Haios n-am ce zice, dar ăsta e adevărul.

De-a lungul sejurului am făcut şi excursii (o zi relax în staţiune, o zi excursie) : Meteora (nu trebuie ratată), Atelierul de icoane de la Zindros, Muntele Olimp (Litochoro-Canionul Enipea-Cazile lui Zeus), Manastirea Dionisos, Paleo Pantelimonas (un vechi sat grecesc de peste 500 de ani), Platoul lui Stavros - Saua lui Zeus, Mănăstirea Sf. Paraschieva (cu binecunoscuta apa binefăcătoare) precum şi cea mai tare excursie – cea pe insula Skiathos (incluzând aici plaja făcută pe insula Kukunaris – cu vasul de croazieră Elisabeth aparţinând vestitului căpitan Kostas şi familiei acestuia, dar despre asta în capitolul următor, altfel prezentul capitol va fi prea lung şi greu de urmărit.

Drumul spre casă înapoi, s-a desfăşurat la fel ca cel de la dus, am plecat după amiaza la orele 17. 00 din Platamonas, ajungând în România a doua zi dimineaţă la orele 08. 00.

-------------------------

Nota webmaster: Capitolul 2: Meteora și Mănăstirea Sf. Parascheva

---

VIZUALIZĂRI: 6229 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI