ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.09.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Germania
ÎNSCRIS: 23.08.14
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

7 zile în Creta

TIPĂREȘTE

Dragilor, iata ca am ajuns si in Creta la acest sfarsit de august-inceput de septembrie.

Apa a fost calda, vremea a fost frumoasa si am explorat si noi cat am putut aceasta binecuvantata insula.

Si pentru ca am citit de atatea ori pe acest site reviewuri care m-au ajutat, o sa postez si eu aici micul meu jurnal, scris de obicei pe plaja la sfarsitul fiecarei zile pe telefonul mobil.

Asadar sa incepem :

Preview, am luat avionul separat de la Aegean, hotelul de pe booking si masina tot de pe internet.

Aegean super ok - nu mai zburasem cu ei dar auzisem de bine, si s-a confirmat, nu s-au zgarcit am primit o masa ptr cele 3.20 de zbor, avionul curatel serviciile foarte bune.

Din pacate aeroportul din Heraklion a fost foarte dezamagitor, arata cred mai rau decat cel mai prost aeroport din Romania in care am fost, baile erau intr-o stare deplorabila, in fine sa trecem peste acest aspect dar nu le face cinste.

Creta1:

The Best cars ok ne-au asteptat la aeroport la ora 23:00, masina un Fiat Panda arata f bine totul a decurs foarte bine si rapid.

Dupa o ora de condus am ajuns la hotel Axos in Platanes, o petrecere disco anii 80 era in plina desfasurare, am gasit loc de parcare si ne-am bagat la somn.

Dimineata micul dejun ok f divers cu de toate.

Dupa am plecat fara harta inspre est paralel cu plaja si in dreptul la Hotel Rethymno 5 * am intrat sa vedem plaja, din pacate desi apa curata si totul amenajat f fain, valurile erau mari si destul de violente, doar cei mai temerari stateau in apa. Asa ca am decis sa ne urcam in masina si sa cautam o plaja din Golful Souda, asta dupa ce am gasit pe net ca plajele din acest golf sunt ferite de valuri.

Pe drum am admirat peisajul superb in special dupa Rethymno este o portiune foarte lunga de plaja superba, dar tot asa cu valuri, apoi am intrat in Kalyves tot in cautare de o plaja cu apa linistita, dar fara noroc, pana la urma am pus o destinatie in Chania si mergand spre drumul care duce la aeroport am zarit o plaja mica cu apa lina, unde am si intrat de altfel.

Plaja este in punctul cel mai ferit din Golf, intrarea in apa este extrem de lina, abia la vreo 2-300 m de tarm cred ca ajunge apa la piept si bineinteles apa este foarte foarte calda. Conditiile fiind foarte bune, am ramas aici restul zilei la plaja si baie in mare, si seara am incercat si mancarea de la taverna adica traditionalul souvlaki.

Creta2:

Trezirea a fost tarzie pe la 09:45 apoi mic dejun inca ceva timp pierdut si s-a facut 11:00, deci nici o sansa de mers la Elafonisi.

Asa ca am ales plaja Plakia de la. sud de Rethymno si am plecat intai pe european si apoi pe ceva drum care urca spre munti si apoi coboara printr-un fel de Canyon (Kortokali) destul de spectaculos, erau multe masini sa faca poze.

Dupa inca o coborare am ajuns si in Plakia, am parcat in parcarea free si apoi ne-am asezat la umbra pe sezlongurile din fata de la Alynthos Hotel, undeva sub pini ptr ca era 12:30 si soarele ardea prea tare ca sa stai la plaja sau in apa.

Langa hotel este si o terasa Kamy care are mancare ieftina si destul de buna, pe la 2 dupa amiaza am bagat cate o pita gyros la 3 euro, foarte buna si cel mai interesant fara piele!

Ceva mai tarziu am intrat si in apa, intrarea este destul de abrupta, plaja e nisip cu pietre mari la intrare, apoi nisip, apa foarte linistita cu valuri line, numai bune sa te legene cand lenevesti pe colac...

Creta3:

Fiind la mijlocul aptamanii ne-am trezit de data aceasta la 8.30 am papat rapid si apoi am plecat spre Elafonisi, faimoasa plaja-laguna cu nisip roz care se afla in coltul de S-V al Cretei. Din Platanes si pana acolo cred ca sunt in jur de 140 de km, din care 80 pe autostrada Cretei, de fapt s-ar putea sa fie un drum expres care traverseaza insula in partea de nord de la est la vest si pe care se poate merge cu 90 legal, dar localnicii merg mult mai tare...

Sunt si camere in zona cu 60, dar nu am reusit sa-mi dau seama daca functioneaza sau nu, eu incetineam cand le vedeam dar localnicii treceau pe langa mine si nu am vazut nici flash... poate sunt dezactivate cat este sezon... cine stie.

Revenind la Elafonisi, dupa ce am iesit de pe Expres drumul a devenit destul de accidentat, in sensul ca mergi mai mult pe un drum asfaltat dar care urca si coboara pe creasta unor munti, asadar viteza nu poate fi prea mare, nici masina noastra nu era prea fortoasa asa ca pana la urma cred ca am facut 3 ore pana la Elafonisi.

Ce mi-a placut a fost cand am ajuns la 4-5 km de plaja este o zona de coasta cu pini, mirosul era incredibil, ca si cum ai fi facut inhalatii cu miros de pin!

Imediat ce am ajuns in parcare mi-am dat seama ca probabil nu o sa fie o experienta prea frumoasa, parcarea este foarte mare si bine amenajata, problema ca era plina cu sute de masini majoritatea inchiriate. Asadar am gasit si noi un loc de parcare, caldura era deja sufocanta, si apoi am inaintat spre plaja, apa este intr-adevar interesanta dar era asa de multa lume si viermuiala pe plaja, incat noua ne-a lasat un gust amar...

Pe langa asta, era foarte cald si nici pic de vant, si normal ca la cele 3-4 grupuri de sezlonguri nu mai era nici un sunbed sau umbrela disponibila. Lumea care nu reusise sa prinda loc era ascunsa pe unde putea, la umbra putinilor copaci mai aproape de apa.

Dupa ce am luat toata plaja la picior, pana la urma am ajuns intr-un colt unde era mai putina lume (langa culoarul ptr Wind Surf) si pana la urma ne-am instalat cu mare greutate in nisip micul cort in forma de semicerc, si ne-am petrecut timpul pana pe la 5 alternand baile in apa cu statul la umbra si inghititul nisipului purtat de vant.

A fost o zi obositoare, la care a contribuit si faptul ca zona fiind protejata, baile sunt un fel de toalete ecologice, probabil mai bune din ce am inteles de la sotie, ideea ca sunt putine asadar intotdeauna e o coada imensa.

Cam asta a fost Elafonisi ptr noi, recomand sa mergeti f f de dimineata ca sa prindeti loc si sa va bucurati de acest loc.

Drumul inapoi a fost obositor, am ajuns franti dupa alte inca 3 ore pe drum.

Creta4:

Obositi dupa experienta Elafonisi peste masura, ne am trezit f tarziu miercuri, am mers tarziu la micul dejun si am mai zabovit mult si dupa in camera, astfel ca atunci cand ne-am pornit la drum era deja 12:30 asa ca trebuia sa alegem o destinatie aproape ptr a nu pierde mult timp cu drumul.

Din fericire aseara in timp ce mancam un delicios Stifado la taverna Yannis, am auzit cum chelnerita le-a recomandat unor clienti plaja Preveli ca fiind foarte frumoasa, si cum am gasit o referinta buna si in revista pe care o aveam in camera de hotel, am ales aceasta destinatie.

GPS ul ne a scos pe acelasi traseu ca si cel spre Plakias, doar ca de data aceasta am facut undeva la stanga spre Preveli si am tot coborat spre un drum cu o priveliste superba pana am ajuns la o parcare foarte mare unde am platit 2 euro si am lasat masina.

De acolo urmeaza 431? de trepte taiate in stanca, si cateva balcoane zidite (de catre cine oare si cu ce efort) de la unul dintre ele deja am putut vedea padurea de palmieri de pe marginile unui rau care curge spre plaja, si o plaja marginita de niste stanci spectaculoase si o apa cristalina prin care se vede pana si la mare distanta de tarm.

Pe scurt, aceasta plaja are toate ingredientele pentru a fi cea mai frumoasa plaja din Creta (pentru noi cel putin).

Asa ca am zabovit la umbra copacilor, am trecut prin rauletul rece in drumul spre plaja si am facut baie in apa limpede dar destul de rece mai ales cand venea cate o masa de apa rece dinspre largul marii.

Probabil ca se poate face si snorkeling fain pe langa stancile care marginesc plaja, din pacate am constatat ca mascuta mea si-a cam dat obstescul sfarsit, sau cel putin are nevoie de o reparatie capitala, asa ca am abandonat snorkelingul ptr vremuri mai bune.

Pe la 4-5 ni s-a facut foame asa ca am servit o salata greaceasca, o portie de cartofi prajiti si o bere Mythos de pe singura terasa de pe plaja unde preturile sunt f bune, 8 euro salata si cartofii, 2.5 berea practic e mai scump in Rethymno la terasa decat la mama naibii pe plaja la Preveli...

Dupa asta am intrat si in padurea de palmieri si am facut poze pe marginea rauletului.

Bineinteles ca a urmat apoi si glorioasa urcare a celor 439 de trepte, deja dupa primele 100 eram fara respiratie in timp ce altii cu copii in brate alergau pe langa noi la deal, spune si asta ceva despre conditia fizica... in fine vorba americanului... We made it! si uite asa s-a terminat si vizita noastra la Preveli probabil cea mai frumoasa plaja pe care am vazut-o in Creta.

Am ajuns devreme la hotel, dar n am gasit loc de parcare, pana la urma m-am descurcat cumva, am iesit la cumparaturi dupa o masca fara tub, tubul meu este mai bun decat cele care se vand pe la magazine, n-am gasit nimic asa ca am amanat cumpararea ptr o alte zi sau pe la anul...

Ptr cina initial am vrut sa mergem iar la Yannis, dar cum era plin am decis sa mai exploram, asa am vazut ca la terasa Vergina era ceva muzica greceasca traditionala live, ne-am uitat si pe meniu si am vazut ca preturile sunt ok, si uite asa am ajuns la terasa de pe acoperis, intr-o atmosfera foarte frumoasa sa mancam ceva vita la cuptor si musaca in ritmuri de sirtaki.

O zi reusita!

Creta5:

Trezire tarzie ptr ca somnul in Creta este atat de odihnitor si totusi suntem in concediu, iarasi pe la 12 ne-am pus in miscare cu destinatia plaja Stavros adica 68 km din Platanes cred.

Drumul a fost ok, ne-am ratacit la un moment printr-o livada de maslini dar cumva ne-a scos GPS ul la drumul cel bun, cam cu 5 km inainte de Stavros am vazut multe masini parcate si o plaja interesanta cu o stanca aproape de tarm si multe placi de surf.

Am ajuns si la Stavros, nu stiu daca am ajuns la plaja care trebuia, dar inafara de cateva poze nu a parut asa interesanta asa ca ne-am intors la plaja dinainte unde am inchiriat un body board si am petrecut restul zilei.

Atmosfera placuta, nu am platit sezlong ceea ce e bine, apa cu valuri placute, plaja cu nisip, singura chestie deranjanta cam multa pungi de plastic prin apa, de obicei nu vezi asa ceva in Grecia.

Am stat la aceasta plaja pana aproape sa apuna soarele, apoi am pus pe GPS destinatia restaurantul Alana din Rethymno, trafic destul de greu in zona portului si la Fortezza, dar am gasit pe faleza parcare destul de usor si am luat-o la pas printre tavernele de pe faleza in cautarea restaurantului.

Restaurantul a fost o dezamagire in sensul ca era prea de fite ptr ce ne doream noi, si preturile erau pe masura, gen 15 euro ptr un fel destul de simplist si 20 ptr ceva normal, apoi am constatat ca toate restaurantele din zona de langa Fortezza au preturile asa si mai mult au mancaruri de trattoria decat grecesti specifice.

Am decis sa ne mai plimbam un pic si sa ne intoarcem in Platanes, unde am si cinat din nou la taverna Yannis, si rau nu ne-a parut 25 de euro ptr 2 pers, o salata greceasca, shrimps saganaki si o portie sanatoasa de pastizio si 0.5 l de vin alb bunisor.

La sfarsit am mai stat la povesti cu proprietarul si am mai si baut vreo 5 paharele de raki bonus ptr digestie.

Creta6:

Trezire tarzie ca de obicei si ultima zi full pe insula.

Alegerea trebuia sa fie una potrivita ocaziei, am luat ca variante una din plajele de pe drumul dintre Rethymno si Chania, sau una din plajele din sud din zona Preveli Plakias.

Pana la urma am ales spectaculosul asadar a cata oara oare am luat drumul spre sud prin Canyonul de la Krotokali si apoi ghidati de GPS am luat-o spre Pirates Cove de la Kalypso.

Aceasta nu e o plaja propriu zisa, ci e o o ascunzatoare perfecta creata de o stanca unde apa marii patrunde si formeaza un fel de piscina naturala foarte adanca.

Din fericire locul este foarte bine amenajat la cat de abrupt este relieful, un intreg hotel este construit pe stanca, sunt construite terase in trepte langa apa unde se poate sta la plaja, exista un bar Barbarossa unde se poate servi ceva de baut, baie foarte curata langa piscina etc.

Aici am platit 8 euro sezlongurile si umbrela care sunt gratis doar ptr clientii hotelului.

Singurul lucru deranjant care nu apare in poze este vantul care sufla foarte puternic dinspre mare si spulbera totul in cale, asa ca mare atentie la orice obiecte care pot fi rapite de acesta.

Am sarit in apa de pe margine, apa e destul de rece dar nimic de speriat.

Aici am stat pana in jur de ora 17.00 apoi am plecat cu directia Rethymno unde am parcat iarasi langa Fortezza, si ne-am plimbat un pic pe strazile inguste de langa fort si am facut poze.

Seara s-a incheiat cu o sesiune de cumparaturi, am spart pusculita sau ce mai ramasese prin ea pe ceva ulei de masline, ouzo cu cafea, lokoumi, condimente, magnetei etc...

Nu se putea incheia seara fara o noua masa la Taverna Yannis, o musaca si un platou de peste, vin roze si un raki la urma, ne-am luat ramas bun de la inimosul amfitrion si cam asta a fost.

Creta7:

In mod normal nu as fi scris nimic ptr aceasta zi, ptr ca a fost doar mic dejun, pregatit bagaje si drumul pana la aeroport.

Dar ptr ca a fost o intamplare neobisnuita la aeroport hai sa o scriu si pe asta, asadar ajung acolo cu masina de la Best Cars, parchez in spatele unei masini, ma vede tipul de la Best cars si vine spre noi, cand ma trezesc cu o izbitura grozava.

Initial am crezut ca am uitat masina in viteza si am luat piciorul de pe ambreiaj si s-a oprit motorul, dar de fapt masina din fata a dat in spate fara sa ma vada si mi-a tras un tampon exact in fata tipului de la Best cars.

N-a mai zis nici el nimic, s-a uitat la masina care nu parea prea afectata cel putin la prima vedere si aia a fost.

Curios ca in aproape 1000 de km prin aglomeratie cateodata destul de mare nu s-a intamplat nimic si se intampla la aeroport.

Well asta e, bine ca n a fost mai rau.

Cu aceasta intamplare se termina sejurul din Creta pe 2016, au ramas atatea de vizitat, poate data viitoare!


[fb]
---
Trimis de bbogdanmircea in 03.09.16 23:09:06
Validat / Publicat: 03.09.16 23:59:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Corfu, Zakynthos, Thassos, Lefkada

VIZUALIZĂRI: 8484 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bbogdanmircea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Stavros
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[03.09.16 23:58:20]
»

@bbogdanmircea:

Dupa o ora de condus am ajuns la hotel Axos in Platanes

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

maryka
[04.09.16 13:57:15]
»

Foarte frumoasă vacanță, frumos povestit! Frumos ilustrat prin poze, ați văzut multe plaje. Noi am fost în iunie, am vizitat destul de mult din insulă, nici pe departe pe cât am fi vrut. Toate cele bune, călătorii frumoase pe mai departe.

calatorul
[06.09.16 21:50:21]
»

@bbogdanmircea - Felicitari pentru frumoasa vacanta greceasca, multumim pentru informatiile si impresiile impartasite. Nu pot sa/mi amintesc decat cu placere de minunata insula Creta, in care imi doresc sa revin sa mai vad si alte lucruri, desigur tot data viitoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, maryka
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Creta:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057204008102417 sec
    ecranul dvs: 1 x 1