GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am citit astazi niste impresii minunate ale prolificului nostru coleg ionescunic, despre o excursie facuta de el la munte in Bulgaria si deodata m-au invadat la maxim amintirile dintr-un loc vizitat de mine de curand…
Deci, nu pot incepe descrierea succesiva a cazarilor si a locurilor din circuitul Elvetia- Austria in ordinea lor fireasca, deoarece primul lucru ce-mi vine in cap este aceasta amintire atat de vie si de pregnanta a celei mai ravnite si fierbinti zile: excursia la Chamonix, cu urcarea pe cablu pe masivul Mont Blanc. Aceasta a fost de fapt, principala atractie care m-a determinat sa aleg acest circuit.
Ziua de 23 august 2011 imi va ramane pentru totdeauna intiparita in cuget si-n simtire (vorba cantecului) ca cea mai intensa, incitanta, incredibila, extraordinara, frumoasa si deosebita experienta a vietii mele. De ce?! Simplu. Pentru ca mi-am dorit-o atat de mult, s-a realizat si am trait-o din plin, cu toata fiinta mea, am absorbit fiecare moment cu toti porii mintii si inimii mele. Pentru cei care au fost acolo, atat de aproape de cer, poate ca imi inteleg starea de fericire maxima pana la extaz, chiar si acum cand scriu aceste randuri; cine nu a fost, sa mearga si cu siguranta vor fi patrunsi de momentul intalnirii cu cerul si pamantul cel mai inalt, vesnic alb, de sus, de pe acoperisul Europei…
Fiind cazati in oraselul francez Aix les Bains, la ora 8 fix, am plecat cu totii la Chamonix. Toata ziua am avut-o rezervata acestui obiectiv: urcarea cu telecabina pana sus, pe masivul Mont Blanc. Poate aveam norocul de vreme buna pentru a vedea si cel mai inalt varf al sau, Mont Blanc, de 4807 m… (in alte scripte am vazut ca are 4810 m, dar eu am scris dupa o vedere luata din Chamonix, unde sunt toate varfurile masivului Mont Blanc).
Ziua promitea soare, cald, buna dispozitie, entuziasm, deci ingredientele perfecte pentru o excursie reusita. Si oare cum credeti ca a fost? Cititi in continuare.
Drumul pana la Chamonix a fost o minunatie, cu peisaje parca decupate din cartile postale: un cer senin, fara o pata alburie, soseaua imaculata, ce strabate munte dupa munte, invesmantati bogat in verdele verii sau cu stanci din piatra cenusie. Soseaua trece prin vai adanci, de unde apar din loc in loc sate traditionale de o frumusete parca ireale, risipite pe pajistile atat de frumos ingrijite.
La un moment dat, am zarit de la geamul autocarului, primele culmi inzepezite, ca o cupola argintie, ce stralucea la granita dintre terestru si infinit: era masivul Mont Blanc. Deodata am simtit ca mi se furnica pielea pe mine de o stare amestecata cu teama, curiozitate, o stare imensa de fericire, de entuziasm si mai ales, de nerabdarea de a ajunge acolo sus, cat mai repede. Am inceput chiar sa cred ca apropiindu-ma tot mai mult de acest munte ce ma tot atragea la el, voi reusi cu adevarat aceasta performanta: de a fi fata in fata cu colosul inzapezit al Europei. Pana atunci, am tot avut unele indoieli.
In pofida celor spuse de ghidul nostru, cum ca urcarea pana la acea altitudine poate crea disconfort sau chiar probleme serioase la persoanele care sufera de rau de inaltime, la cardiaci si cei cu afectiuni circulatorii, lucruri care ne-au cam speriat pe multi dintre noi, am hotarat sa mergem cu totii. Excursia a fost optionala, dar pentru noi a fost un “must see” obilgatoriu. Fiica mea se cam temea, dar vazandu-ma pe mine atat de entuziasta si de dornica, i-a mai trecut din teama. Doar aveam sa vedem “live”, cu ochii nostri, Mont Blancul, stapanul de veacuri al acestor tinuturi, podoaba de pret a Alpilor si ai Europei, situati la granita dintre Franta, Italia si Elvetia.
Am ajuns in statiunea Chamonix in jur de ora 10 dimineata. Soarele stralucea cu indarjire, cerul era senin, caldura se instala cu mare tupeu. Dupa mai bine de ora de asteptare pentru luarea telecabinei, aici, la punctul de urcare cu telefericul, la altitudinea de 1030 m, temperatura ajunsese la 28 gr. C. Eu ma intrebam deja oare cat de frig o fi sus de tot, la 3842 m?!...
Ghidul a luat bilete, care au costat 42 euro/persoana, pentru ambele urcari: prima pana la 2317 m, la Plan de L’Aiguille si apoi cea mai spectaculoasa urcare, fara niciun pilon intermediar, foarte aproape de stancile muntoase, pana pe Aiguille du Midi, la altitudinea de 3842 m.
Am observat ca totul este foarte bine organizat; chiar daca coada era foarte stufoasa, a mers destul de repede.
Odata cu biletele ni s-a dat la fiecare si un cartonas cu nr. telecabinei dar si ora aproximativa pentru imbarcare, astfel se evita pe cat posibil inghesuiala si asteptarea. Dar la coborare nu a fost deloc asa, veti afla de ce…
In timpul cat am asteptat, am reusit sa dam o scurta raita prin aceasta parte a oraselului.
Chamonix, situat pe raul Arve, este o statiune montana turistica foarte cunoscuta pe tot timpul anului. Se stie ca iarna gazduieste schiorii impatimiti dar si vara din ce-am vazut, este intesata de turisti veniti din toate colturile lumii. Am vazut multe hoteluri, cabane, restaurante si magazine cochete, chiar acolo, in apropierea telefericului si ma gandesc cat o fi de mare, de frumoasa si de interesanta intreaga statiune. De asemenea mi-au lasat o impresie foarte placuta terasele frumos aranjate, cu mult bun gust, in care aranjamantele florilor multicolore ies in evidenta in modul cel mai firesc si placut cu putinta. Stand linistit la una dintre aceste terase, poti bea o cafea buna, admirand in tihna maretia Alpilor.
Mi-a placut mult forfota din statiune, vibratia pozitiva a acestui loc, pe care am simtit-o cum ma incarca si pe mine cu o stare extrem de placuta si de linistitoare…chiar daca in interior ardeam de nerabdare sa urc mai repede.
Chamonix mi-a lasat impresia de locul unde lumea multa adunata acolo jos, la poalele Uriasului Alb, intra atat de usor in comuniune directa cu Natura, am simtit ca statiunea este mereu primitoare, zambitoare prin tot ceea ce daruieste tuturor, nestingherita de nimeni.
Dupa parerea mea, Chamonix ramane o statiune alpina de varf atat in Europa cat si in intreaga lume, fiind un oras de munte stilat, cu o clientela internationala sofisticata. In jurul meu am auzit vorbindu-se multe limbi, lume buna, linstita, deloc agitata…hm, mult diferita de a noastra.
Am aflat ca Chamonix se poate lauda cu cea mai lunga pista de schi din lume, de aproape 24 km (Valle Blanche sau Valea Alba pe limba noastra) si concureaza cu multe statiuni din lume. Tot aici, la Chamonix, a avut loc editia inaugurala a Jocurilor Olimpice de iarna din anul 1924.
Vazut de jos, din statiune, masivul Mont Blanc intimideaza prin varfurile sale marete dar si apasatoare. Este ca un magnet pentru temerarii aplinisti care se avanta cu mare indrazneala in incercarea de a cuceri “Acoperisul Europei”. Dar totodata, acest munte unic pe pamant, este si inselator, prinzand in capcanele avalanselor sale atatia cutezatori aplinisti care, precum se stie, au murit in incercarea de a-i cuceri varfurile semete si de-a pururea inzapezite.
Dupa o asteptare de vreo ora, iata ca a venit si randul nostru: nr. 39 la urcare. Cu teama in gat (trebuie sa o recunosc, ca imi cam tremurau genunchii iar inima incepuse sa bata tot mai repede), ne-am urcat in marele teleferic. Acesta nu este ca telecabina noastra, ci mult mai incapatoare. Am inteles ca ar cuprinde in jur de 65 persoane, dar este si in functie de greutate. In cazul in care se depaseste aceasta greutate, apare un semnal luminos.
I-am spus lui fii-mea sa se strecoare repede sa prindem un loc la fereastra…va dati seama de ce.
Ne-a reusit miscarea si iata ca telefericul s-a pus in miscare cu directia spre cer, pe un plan inclinat destul de acceptabil. Urcarea pana la prima statie dureaza in mod normal in jur de 5-7 minute si are 3 piloni. Deci cred ca va dati seama ca viteza este destul de mare, sa urci de la 1030 m pana la 2317 m in doar cateva minute.
Deci, cu toata viteza inainte, tot mai sus spre infinitul albastru!
Adrenalina a inceput sa curga valuri valuri in mine si cred ca in fiecare dintre turistii incantati. Entuziasmul amestecat cu teama a inceput sa explodeze la trecerea prin dreptul fiecarui pilon, cu starile binecunoscute. Tipete usoare printre noi, uimiri, rasete vesele, vorbe peste vorbe din toate partile, asa ne-am manifestat mixtura de sentimente care ne cotropisera pe toti. Urechile au inceput sa ni se infunde, dar nimic din toate acestea n-a mai contat si au palit repede in fata peisajelor care au inceput sa se succeada din toate partile.
Chamonix, cu toate frumusetile sale, se pierdea usor, usor, undeva jos. Iar muntele la inceput, imbracat doar in verdele bogat al padurilor de brazi si ceva stanca se metamorfoza cat ai clipi in ceva extrem de greu de descris in cateva cuvinte; treptat, treptat muntele a inceput sa-si arate adevaratul sau chip: stancos, maret, grandios, atat de alb, de frumos si de inegalabil.
Am inceput febril sa pozez din toate colturile si toate partile posibile, dar la un moment dat, aparatul cel nou a cedat. Murise bateria. Sa mor si eu nu alta. Noroc ca am avut la mine si micul meu Sony, cu care am reusit sa fac niste poze superbe. Cel putin eu ma topesc dupa fiecare clip “furat” de la Marele Alb, cum l-am botezat atunci pe Mont Blanc.
Prima urcare a luat sfarsit repede si iata-ne la altitudinea de 2317m, pe Plan de L’Aiguille. Iesiti pt. putin timp in aerul rece si curat al muntelui, ne-am revenit din primul joc pe fir al telecabinei. Dar ce urma a fost si mai incitant. Acum venea partea a doua, unde telecabina urca doar pe firul gros de cablu, fara niciun pilon intermediar intre plecare si sosire. Nici ca ar fi avut cum: aici, muntele isi face de cap, se joaca prin haurile sale adanci, nemailasand niciun fel de sprijin; doar el cu nemarginirea albastra.
Dar omul este ingenios, inventiv si muncitor si a realizat urcarea aproape pe plan vertical, printre stancile semete si vaile extrem de adanci. Aici Omul a cucerit muntele…
Am asteptat putin sosirea telefericului si ne-am imbarcat iara pentru a ajunge acolo unde muntele parca strapunge cerul cu crestele sale albe si cutezatoare. Urcarea a durat tot cam vreo 6-7 minute, dar ceea ce am simtit atunci, nu stiu daca voi putea reda intocmai vreodata in cuvinte. Nu am trait niciodata asemenea emotii; este un “coctail” perfect de teama, placere pana la extaz, uimire, incredere dar si indoiala. Nu am mai fost niciodata la o asemenea inaltime, urcand cu asa viteza printre stancile ce aproape ca le poti atinge cu mana. Mi-am dat seama de viteza cu care urcam, doar cand a trecut pe langa noi cealalta telecabina care cobora. Am simtit ca ma zbarlesc toata, atat de teama cat si de o fericire fara margini iar urechile imi pocneau de zor. Practic, am urcat cu un lift pe cel mai inalt munte al Europei!
Chamonix nu se mai vedea. Acum intrasem in imparatia zapezilor vesnice, un peisaj unic, taramul unde se intalneste perfectiunea naturii.
Pe culmile inzepezite am reusit sa vedem cativa temerari care luasera la picior acest tinut greu de cucerit in acest fel. Dar tenacitatea si marea lor dorinta ii va ajuta. Bravo lor! Din telecabina se vedeau ca un sir de furnicute harnice, care urca de zor pe o suprafata de un alb imaculat, dovada ca nimic nu este imposibil pe aceasta lume trecatoare. Acolo sus, acesti curajosi neintrecuti, depasind vanitatile, au inteles ceva ce, probabil ca multora dintre noi ne scapa: simplitatea, modestia si curajul - frumusetile caracterului uman. Am reusit sa le fac poze.
Am ajuns la punctul terminus al calatoriei noastre pe cablu. Aici, sus, frig, termometrul arata 8 gr. C. Ne-am imbracat cu toate hainele luate si am iesit pe Acoperisul Europei.
Doamne!... Aerul rece, cu soarele mereu stralucitor, cerul mai mereu albastru si muntii imbracati cu straiele vesniciei albe, toate acestea au avut asupra mea efectul unui drog. Si chiar ca am ramas drogata si acum cand scriu, simt ca plesnesc de o multumire sufleteasca foarte greu de redat in cuvinte. Eu cred ca cele mai intense sentimente si emotii nu se pot descrie, ele doar se simt si se traiesc cu toata fiinta umana.
Am iesit pe terasa din lemn si in fata noastra, aici, pe Aiguille du Midi, am vazut cum se intinde marea si grandioasa panorama a celor mai inalte piscuri din Europa. Iar existenta ghetarilor de aici este unica. Eram deasupra Europei, la granita dintre pamant si cer, un cer albastru, patat din loc in loc de albul norilor, mangaiat alene de razele unui soare generos. Natura in marinimia ei ne-a dat ocazia de a vedea de foarte aproape, in toata splendoarea sa varful Mont Blanc du Tacul, cu inaltimea sa de 4248 m si in stanga lui Aiguilles du Diable, de 4114m. Langa Tacul ceva mai in spate, Mont Blanc de Courmayeur, de 4704 m. Iar mai in dreapta si ceva mai in spate, “boss-ul” tuturor varfurilor, maretul Mont Blanc, de 4710 m trona ascuns foarte usor de o patura subtire de nori. Dar am reusit totusi sa-l cunosc personal… Acolo sus, trebuie sa recunosc ca nu am stiut exact care este varful cel mai inalt. Dar, ulterior, dupa pozele facute si dupa ce am luat o vedere in care se prezinta tot lantul muntos Mont Blanc, impreuna cu toate varfurile si inaltimile sale, mi-am dat seama ca ne-am pozat si noi cu varful Mont Blanc. Deci am reusit!!!...
Invesmantat cu eterna sa trena de zapada, intregul masiv Mont Blanc stapaneste aceste tinuturi dintotdeauna. Senzatia pe care am avut-o este de neinlocuit. Am facut multe poze, incecand sa imortalizez din toate partile intregul peisaj de-a dreptul fantastic si fermecator. Si cred ca am reusit.
Am trecut apoi o pasarela tot din lemn, ce face legatura cu 2 culmi muntoase si am luat un lift ce urca repede prin stanca pana sus de tot, la punctul maxim. Acolo este de fapt altitudinea de 3842 m.
Acolo, pe terasa aceea, nu am putut rezista si privind in imensul hau ce se intindea jos, printre stancile pudrate din plin de zapada, aplecata usor peste balustrada din lemn, cu mainile intinse de-o parte si de alta a corpului, am simtit ca imi iau zborul si am strigat cu toata puterea: “Am reusiiit! Sunt sus, pe Mont Blanc!!! ” Fiicei mele i-a fost frica sa priveasca in jos…ce-i drept, imaginea este de-a dreptul halucinanta. Dar senzatia a fost…practic nu stiu cum s-o mai descriu. Eram sus de tot, deasupra norilor ce se vedeau in zare ceva mai jos, impreuna cu lanturile ascutite ale versantilor mai indepartati, ale carori varfuri se ascundeau undeva printre acei nori pufosi iar toate acestea mi-au dat un sentiment de maxima satisfactie, fericire si implinire. Vantul puternic ce mi-a suierat strasnic la urechi, muntele alb, haurile de stanca dura, toate m-au facut sa traiesc niste clipe unice, cu totul speciale, pe care nu le voi uita niciodata!
In acele clipe, rafalele aprige de vant mi-au smuls de pe cap sapca mea cea draga, luata de la prima mea vizita la Meteore, in vara lui 2005 si de care nu m-am despartit de ea in nicio vacanta. O stare asemanatoare cu cea de acum am avut-o si cand am urcat prima oara acolo, pe stancile sfinte si unice ale Meteorelor. Si atunci, ca si acum, pe Mont Blanc, am trait clipe de vis, momente de implinire sufleteasca maxima, cea mai puternica apropiere cu Natura, cu Divinitatea…
Mont Blanc, ca si stancile Meteorei, raman de neinlocuit in gandul si in inima mea, ca locurile cele mai interesante, speciale si sfinte ale Maretei Naturi, in care eu, un simplu om, am reusit sa ajung sa le vad, sa le cunosc, sa le simt si sa le port intotdeauna cu mine, in inima si gand.
Dupa multe, multe poze, si admirarea cu cel mai mare nesat a intregului tinut, am intrat si la restaurantul care, sugestiv, poarta numele de “3842”, unde ne-am rasfatat cu o inghetata pt. fiica mea si eu cu o cafea fierbinte.
In interiorul acestui complex, am vazut ca la un moment dat, se face un culoar si este o placuta care indica faptul ca se poate trece prin el si ajunge la o statie de unde se pot lua niste telecabine micute, de fapt telegondole, ce au ca destinatie Helbroner, in Alpii italieni. Era acolo si un afis cu o poza color ce arata asta. Am si vazut turisti ce soseau din acea directie. Va dati seama ce extraordinar trebuie sa fie sa ajungi aici, pe Mont Blanc-ul francez unde eram noi si sa poti trece apoi granita dintre Franta si Italia in aer, atarnand de un cablu, in niste cutiute rosii de metal, deasupra haurilor si a crestelor inzapezite ale Alpilor?!... Acolo cred ca simti cel mai tare sentimentul de libertate absoluta, de descatusare, de zbor, nu mai exista nicio frontiera de niciun fel, ci esti doar tu cu Muntele Alb. Trebuie sa fie o senzatie fabuloasa!
Dar repede, repede timpul a trecut si ne-am asezat la coada pt. coborare. Ei, aici datorita faptului ca intre timp vantul a inceput sa bata mai puternic, telecabinele au fost nevoite sa-si micsoreze viteza, deci si timpul de rulare s-a marit. Si uite asa, s-au decalat toate orele. Am asteptat vreo ora jumate fata de ora noastra de pe bilet, pana am reusit sa luam telecabina pt. coborare.
Tot stand in inghesuiala aceea, cu galagie si nervi din toate partile, lui fii-mea i s-a facut rau, a inceput sa o doara capul si cu ameteli, aproape sa lesine. Mi-a tras o mare spaima. Am sustinut-o cat am putut si in final a sosit telecabina. Am pus-o sa stea numai jos si pana la coborarea finala si-a revenit.
Eu intre timp, cu un ochi la ea si cu celalalt la peisaj, am reusit sa mai fac poze cu Chamonix-ul care se vedea din nou atat de super…
In concluzie, cu tot raul fie de inaltime sau altfel, eu va recomand cu toata taria, placerea si increderea, o plimbare pe cablu, la inaltime, pana la Aiguille du Midi, denumit si “acul de amiaza”, deoarece la pranz, soarele se afla chiar deasupra varfului ascutit, cand este privit de jos, din Chamonix. Pe langa un “must see”, Mont Blanc este o destinatie de top, de implinire sufleteasca, deci un “must feel”. Trebuie sa fiti insa, bine pregatiti sufleteste, pentru o calatorie fabuloasa, deoarece acesta este singurul teleferic din lume care urca abrupt, pe un singur tronson, pana la altitudinea de 3842 m.
Reveniti in frumosul Chamonix, regrupati cu totii, am plecat mai departe. Mai aveam un obiectiv de vizitat: Mer de Glace (Marea de Gheata) , un fenomen natural extrem de impresionant. Am pornit la gara, pentru a lua un tren cu cremaliera care avea sa ne duca pe alte carari de vis incredibil de frumoase. Biletul dus-intors pt. adult a costat 25 euro, iar pt. fiica mea, care nu avea 16 ani, biletul a fost 20 euro.
Am fost martorii vizuali la alte peisaje superbe, am urcat de la 1042 m, unde era gara Mer de Glace, pana la altitudinea de 1913 m, in Le Montenviers.
De aici, muntele si-a aratat o alta fata dar tot extrem de spectaculoasa. Pentru a ajunge cat mai aproape de Marea de Gheata, a trebuit sa coboram o gramada de trepte, formate mai mult din bolovani, ce a ingreunat foarte mult atat coborarea dar mai ales urcarea.
De acolo, muntii se despart intr-o vale larga, in care “curg” valuri de gheata. Imaginea este de-a dreptul fantastica, incredibila.
Marea de Gheata este de fapt un imens ghetar situat in partea de nord a versantilor din masivul Mont Blanc. Cu o lungime de 7 km si o adancime de 200 m, este unul dintre cei mai mari ghetari din Franta.
Aceasta curiozitate naturala, cum am denumit-o eu, pentru ca la vedere nu seamana deloc cu un ghetar, asa cum poate ni l-am inchipui cu totii, se formeaza continuu, atat prin acumularea caderilor de zapada, cat si prin topirea acesteia. De aceea, Mer de Glace iti da senzatia vizuala ca este intr-o “curgere” permanenta sub efectul propriei greutati, formand astfel crevase, coloane si valuri de gheata, dar si ochiuri de apa foarte rece si cristalina.
Se pot vedea pe versanti dare de gheata, ca niste firicele de cascade, dar majoritatea dintre ele sunt solide, din gheata. Am vazut si unele “vii”, curgand subtirele la vale.
Mi-am imaginat aici ca, poate, odinioara, un mare fluviu, serpuia printre vaile taiate adanc in piatra. In trecerea timpului, biciuit de vanturile reci, acest fluviu se napustea vijelios printre minunile vailor alpine, cu valuri amenintatoare, lasand in urma lui doar hauri de spuma. Apoi, deodata, intr-o clipita, acest torent zbucimat a incremenit si s-a transformat intr-o masa solida din gheata. Cine stie, poate ca asa a si fost (sau pe langa… :)).
Oricum, peisajul este unul inedit si merita facut efortul de a ajunge si aici. Mai trebuia sa ajungem si in interiorul ghetarului pt. a-l vizita, dar era deja tarziu si inchisese. Programul este doar pana la ora 17. Statul la coborarea de pe Mont Blanc ne-a incurcat socotelile, caci altfel reuseam sa mai bifam si aceasta vizita. Am vazut ceva poze din interiorul ghetarului si este un loc spectaculos si aici. Stiu eu? poate o data viitoare. Oricum, ziua aceasta a fost pentru mine cea mai senzationala zi turistica din viata mea (din punctul de vedere al cunoasterii unor locuri incredibile pe care le are Mama Natura), cea mai frumoasa si cu siguranta ramane inedita si de neuitat.
Si v-am povestit si eu cate ceva despre urcarea pe Mont Blanc cu telefericul, doar pentru ca si noi, precum multi altii, AmFostAcolo!
Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,
Ileana
PS. va rog mult sa adaugati impresiilor mele acest clip:
http://www.youtube.com/user/ileanaxperta62#p/a/u/0/PQC3-ckhmz8
Trimis de ileanaxperta* in 15.09.11 18:23:12
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Uau!!! Super colaj, si o muzica pe masura! Felicitari!
Am atasat clipul solicitat.
@web13 cu noroc, multumesc mult si ma bucur ca ti-a placut. Sper din tot sufletul sa placa tuturor!
Am terminat de atasat si 70 de poze. Imi doresc si sper sa fie vazute si acestea. Merita, zic eu...
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
@ileanaxperta
Exceptional review-ul tau... fara cuvinte... esti nemaipomenita!
Mi-au dat lacrimile de emotie, mi sa zburlit parul pe maini... cand am ascultat muzica din videoclip... ai ales-o pe Enya la marele fix... FELICITARI!!!
Ai reusit sa ne descrii atat de bine starile tale sufletesti traite acolo sus, aproape de infinitul albastru precum declari in titlu, incat personal m-ai transpus pret de o clipa pe crestele inzapezite ale MB.
Multumim! Intr-adevar esti o mare experta in ale scrisului!
@web15, multumesc mult pt. apreciere. Sper sa fie de folos la cat mai multi turisti.
@dananecula, ma bucur mult ca am reusit sa te fac sa "vibrezi" odata cu mine. Inseamna ca ceva, ceva am reusit sa transmit prin randurile mele si te-am facut sa calatoresti si tu, macar virtual spre infinitul albastru pana pe Mont Blanc.
Nu sunt pe departe "o mare experta" in ale scrisului. Doar inspiratia si trairea intensa m-au facut sa scriu asa... Oricum, iti multumesc mult pt. frumoasele tale cuvinte!
Numai bine tuturor!
Uau! Si eu m-am indragostit pe loc de acest peisaj pe care l-am vazut anul trecut. Pacat ca i-am privit doar de la poale. Mi-a fost frica sa urc acolo cu copilul.
In fiecare an urcam pe undeva, daca nu cu telecabina, cu masina sigur, pana la 3000m. Eu acolo simt ca sunt cu adevarat in concediu.
Asa am urcat si noi anul acesta pe Dachstein, Austria la 3000m, cu telecabina fara stalpi intermediari. Ce senzatii... dar si ce muzica se auzea in boxele din telecabina... a fost ceva unic.
In mod exceptional, nu s-ar putea sa votam macar de doua ori review-ul acesta, pleeeaaase, webmaster? Ar fi modesta noastra modalitate de a-i fi recunoscatoare acestei Doamne pentru bucuria pe care ne-o face, oferindu-ne privirii frumuseti neasemuite, pe care, altminteri, nu stiu daca le vom putea vedea vreodata ' pe viu '.
Felicitari si multumiri, Ileana si banuiesc ca excursia de-o zi pe Mont Blanc a facut parte dintr-un concediu pe care te-as ruga sa ni-l dezvalui si noua, atat cat se poate. Franta ramane o destinatie nu tocmai la indemana tuturor, desi indelung ravnita de multi.
Astept cu nerabdare si incredere.
@Alina, cand mai ajungi la Chamonix, te rog, nu pregeta sa urci cu baietelul tau cel dragalas pana sus... sunt convinsa ca si lui ii va face maaare placere, ca si voua, de altfel. Una este sa vezi muntele de jos si alta este sa fi atat de aproape de el... dar si de cer. Este o senzatie cu totul speciala. Dar stii tu cel mai bine ce vreau sa scriu, ca si tu esti... "calareata" infocata si strabati mai abitir decat mine, muntii fermecatori ai Austriei (mai ales) si nu numai. Bravo!!!
@stimata d-na ileana45, imi permit sa va spun "tiza" mea. Va multumesc mult pt. aprecierile dv. Ma bucur nespus ca va place aceasta destinatie. Va doresc din toata inima sa ajungeti personal acolo, sa va incante la maxim tot ce veti vedea, sa faceti poze si mai reusite si sa ni le impartasiti si noua aici, pe AFA.
Daca doriti sa aflati mai multe amanunte despre circuitul Elvetia-Austria, care a cuprins si excursia aceasta, va invit cu toata placerea sa cititi review-ul meu, intitulat "Marea fugareala". Sper sa va placa.
Numai bine si vacante de vis oriunde si oricand!
Frumos review... noi din pacate nu am urcat pe Mont-Blanc deoarece nu suntem pregatiti de asa ceva. Vrem sa urcam cu piciorul Insa am vazut pozele tale, am vazut pozele unor cunostiinte care au urcat pe jos... si cred ca se merita cat mai curand...
@andreiusca, cred ca este EXCEPTIONAL daca veti reusi sa urcati pe jos. Iti doresc din inima sa reusesti, fiind si tanara.
Pe mine nu ma mai tin puterile decat pe cablu, asta e! Si nici la tinerete nu as fi reusit, caci nu am avut cine stie ce conditie fizica. Dar cu gandul si imaginatia cred ca pot urca pana la stele!
Iti multumesc pt. apreciere si astept impresii de pe drum... spre Acoperisul Europei! Mult succes si numai bine!
Supeeeeeeeeeeer!
Exceptional review si exceptionale poze, la fel ca toate review-urile scrise de Ileana, cu adevarat experta in calatorii.
Citesc fiecare review cu sufletul la gura si chiar daca stiu ca nu voi avea niciodata puterea financiara si fizica sa vad atatea locuri, mi se umple sufletul de bucurie citind aceste jurnale de calatorie.
Felicitari inca o data!
Si totusi chiar ar frumoasa o carte de calatorii!
Draga Ileana
Pot sa-mi permit sa te intreb ce profesie ai, talentul tau este impresionant!
@crisbl123, multumesc mult pt. aprecierile tale si ma bucura cel mai mult cand randurile mele plac si sunt utile.
Sa stii ca nu ma consider nicidecum "xperta" in calatorii... sau in scrieri; acesta este numele meu pe internet, luat cu mult timp inainte de a scrie pe acest site. E o mica poveste in spatele lui, pe care am tot scris-o aici...
Nu spune niciodata "Niciodata! ". Poti sa ajungi si tu acolo unde iti doresti, intr-adevar cu enorm de multe sacrificii financiare (ca si mine de altfel). Important este CAT de mult iti doresti tu sa ajungi in acel loc! Eu, una, iti doresc din tot sufletul sa calatoresti intotdeauna acolo unde iti doresti si sa-ti indeplinesti cat mai multe vise!
Numai bine si vacante de vis oriunde si oricand!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2017 Mont Blanc, un vis împlinit! — scris în 25.12.17 de scoty din RO - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Lumea Albastra a Ghetii - Mer du Glace - Ice Cave — scris în 25.10.17 de mecut din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Inegalabilul Aiguille Du Midi — scris în 10.08.17 de mecut din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2015 Ski la Chamonix Mont Blanc — scris în 03.03.15 de negoita* din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Mont Blanc - visele devin realitate — scris în 25.09.14 de andreip2 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Aiguille du Midi - Dincolo de nori — scris în 04.10.12 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Cu trenul de la Chamonix la Montenvers-Mer de Glace — scris în 07.02.12 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ