Cascada Rinului - Feerie pe inserate a apelor involburate

TIPĂREȘTE

Nota WM: detalii despre circuitul Austria-Germania-Elvetia-Italia puteti citi aici

- -

Dupa vizitarea incantatorului oras elvetian St. Gallen (impresii aici), soferul ne-a zburat practic pe soselele imaculate ale Elvetiei, chiar si atat de intortocheate, cu serpentine pe toate culmile si vaile muntilor, intr-un peisaj de poveste reala si fascinanta a Naturii. Dar am reusit sa ajungem pe inserat sa vedem si ultimul obiectiv pe ordinea de zi: cascada Rinului, in apropiere de Schaffhausen.

Magnificul Rin isi incepe drumul sau timid, de la izvoare, se presupune de fapt, din doi afluenti din zona alpina sudica a Elvetiei: Rinul Anterior care izvoraste din Masivul Gotthard, de langa trecatoarea Oberralpass si Rinul Posterior care izvoraste din Muntele Rheinwaldhorn. Fluviul strabate un drum lung de mai bine de 1300 km si fascinant, intesat cu multe frumuseti naturale deosebite. Unul dintre izvoarele sale, mai precis izvorul unde se formeaza Rinul Posterior, am avut norocul sa-l vizitez si eu intr-o optionala realizata de agentie. Este un loc cu totul special, prin spectaculozitatea sa si sper intr-o zi sa scriu impresii de acolo; este un alt loc de poveste…

Apoi Rinul isi destrama treptat, cu generozitate si frumusete dezinvolta pletele sale atat de minunate si uda malurile Elvetiei, ale Germaniei, unde formeaza binecunoscuta si renumita Vale a Rinului, o zona spectaculoasa, atat pentru multitudinea peisajelor neasemuit de frumoase, dar si a oraselor atat de pitoresti si a asezarilor rurale pe care le tot intalneste pe ambele sale maluri. Acesta este Rinul Superior. Tot aici se intalneste cel mai des, interesant si deosebit buchet in castele al Germaniei. Dar nu o uita nici pe Austria cea mereu verde dar si Franta. Ca apoi, bine crescut si tot mai tupeist si cu multe povesti adunate, care mai de care mai interesante, ajungand Rinul Inferior, se varsa lejer in Marea Nordului, intr-o delta in Hoeck, in Olanda, la granita cu Germania.

La acel ceas de inserare, noi am ajuns sa vedem Cascada Rinului. Aceasta se desfasoara intre Cantonul Schaffhausen pe malul drept si Cantonul Zurich, pe malul stang, fiind situata pe cursul Rinului Superior.

Aflata la 4 km de orasul elvetian Schaffhausen, foarte aproape de granita cu Germania, cascada Rinului este punctul cel mai atractiv si spectaculos din aceasta zona si, zic eu, de pe tot parcursul sau.

Am ajuns cu autocarul intr-o parcare din oraselul Neushausen. La acea ora nu prea mai erau turisti pe acolo… deh, cerul incepuse bine de tot sa-si diminueze lumina zilei si curand aveam sa vedem primele sclipiri ale lumanarelelor argintii.

Ghidul ne-a spus ca odata coborati din autocar nu vom vedea si auzi nicio cascada. Insa, pe masura ce ne vom apropia, de undeva de jos ni se va dezvalui o lume fantastica, greu de imaginat. Oare asa sa fie?!…

Am pornit deci la descoperirea acelui loc misterios pe un crepuscul ce adancea si mai mult misterul si pe mine deja ma starnise foarte mult la curiozitate.:) Eu ador cascadele, indiferent de marimea sau de inaltimea de la care se napustesc de sus, de pe versantul muntelui si le consider cele mai atractive si spectaculoase reusite ale Mamei Naturi.

Am lasat drumul asfaltat undeva in dreapta, unde am vazut un restaurant cu o terasa foarte pictorala, cu intrarea pe o poarta boltita, sub un turn vechi, in forma patratoasa, din piatra si ne-am continuat drumul in jos, pe niste trepte.

Ora fiind atat de intarziata, nu a mai trebuit sa platim niciun bilet; deci am trecut pe la un punct cu bariere ca la metrou, dar la liber si apoi am coborat fiecare in ritmul lui, adunandu-ne in final undeva jos. Unde? La cascada.

Pe partea dreapta a aleii in trepte, am vazut ca este si un lift panoramic, care urca pana undeva, deasupra, de unde ni s-a spus ca se poate vedea o splendoare de vedere generala asupra fluviului si a cascadei in toata maretia lor. La acea ora de seara, era si aici inchis…

Dar nu mult a trecut si printre frunzisul bogat am reusit sa vad apele jucause si atat de albastre-verzui ale Rinului. Am inceput sa-i aud deja si vorbele, deocamdata doar soapte discrete dar pe masura ce tot coboram, soaptele s-au transformat in strigate si mare harmalaie. Pentru moment, aceste sunete puternice ale apei parca mi-au dat niste fiori, dar nu reci, ci fierbinti, de nerabdare si de dorinta crescanda sa ajung cat mai repede jos. Si am ajuns.

Elvetienii, oameni extrem de inventivi si muncitori, au scobit in munte locuri de unde se poate admira cascada de la diferite nivele. La inceput pe o platforma, undeva mai sus mi s-a aratat un tablou mai mult decat de exceptie: in fata, am vazut celalalt mal, cu o cladire ce am inteles ca ar fi un hotel si un restaurant cu o terasa rotunda, situata direct pe mal. Acolo este si un loc de unde se poate pleca in croaziera pe Rin, cat mai aproape de cascada. Pe acel mal am vazut si steagul Elvetiei. Apoi in mijlocul fluviului am zarit niste stanci aparute parca din senin din apele inspumate si tare vijelioase ale Rinului. In final, in dreapta “scenei” Rinului, spectacolul grandios al cascadei era in toi.

Am vazut torentii inspumati, formati de caderea vijelioasa de la inaltime a apelor Rinului. Am inceput sa fac poze si deja vocile noastre numai de admiratie, care strigau frenetic tot felul de interjectii de uimire, de mare entuziasm se auzeau tot mai incet. Cel putin pe mine ma incercau crancen niste sentimente de mare placere, de admiratie si incantare amestecate oarecum cu un sentiment de o teama dulce si in acelasi timp atragatoare; si toate aceste stari puneau tot mai mult stapanire pe ratiunea mea, care aici, practic nu mai avea ce face. Doar simturile, cam toate (mai putin cel tactil… deocamdata) isi faceau pe deplin datoria. Vedeam cea mai mare si cea mai inspumata cascada din viata mea, renumita cascada a Rinului. Am inteles ca este cea mai mare din Europa prin volumul sau de apa. Auzeam vuietul atat de puternic ce ma infiora de o infinita placere si totodata adulmecam mirosul apei inspumate.

Dupa primul contact cu cascada de pe acea platforma de mai sus, am coborat direct spre involburarea apelor, pe terasa inferioara, situata imediat deasupra fluviului. Ei, aici a fost practic apogeul excursiei. Eram atat de aproape de Rin! Doamne, ce senzatii si ce emotii m-au trecut atunci. Doar cei care au fost acolo, fata in fata cu colosul imens ale apelor inspumate, doar cei care se bucura cu toata fiinta lor de splendorile Naturii, pot intelege pe deplin acele stari ale mele. Glasul Rinului, in caderea lui spectaculoasa si extrem de zgomotoasa, era singurul solist, cu vocea sa ”in cascada”, ne spunea de zor povestea lui extrem de vesela si de galagioasa. Iar de aici, am reusit sa simt fluviul in toata maretia si grandoarea sa, atingandu-mi fata si mainile prin milioanele sale de picaturi datorate vaporilor de apa, care se napusteau vijelios spre mine si spre toata lumea. M-am apropiat cat am putut de marginea parapetului de lemn si am privit mai intai in dreapta. La cot, acolo de unde practic se pravaleste tot torentul intr-un iures ametitor, am inteles ca apa cade de la o inaltime de vreo 25 m. Apoi torentul se rostogoleste cu o forta incredibila spre acele stanci, singurele “supravietuitoare” din mijlocul apelor, find stajerii cascadei, in haurile sale voluptoase, inspumate. Acolo am inteles ca este un loc special amenajat, in care poposesc vaporasele de agrement, in plimbarea lor spre intinderea “ondulata” a fluviului si este un loc strategic de unde se vede cascada in toata splendoarea ei. Pe una dintre stanci am reusit sa disting un alt steag elvetian ce flutura mandru in bataia rafalelor de vant formate de la vijelia apelor. Pe acea stanca se poate urca pe niste trepte si de acolo se asista la adevaratul “zbucium” frenetic al cascadei. Imi inchipui ce extraordinar trebuie sa fie… cocotata pe o stanca in mijlocul valtorii inspumate ale apelor Rinului. Si ce senzatii tari!...Ce pacat ca noi am ajuns mult prea tarziu sa ne putem bucura de acest lucru. Stiu eu? poate o data viitoare…

Am privit mult timp in jos, direct in “ochii” voluptosi si laptosi ai cascadei… in marea aceea imensa de spuma, caci apa parca se transformase numai intr-o uriasa vale de spuma alba si galagioasa. Si alte stari m-au trecut, senzatii de o imensa fericire contopita cu o mare placere si implinire sufleteasca. Si eu ajunsesem acolo… Si din nou, ganduri multe mi s-au invalatucit si mie in cap, precum torentii cascadei si inca o data mi-am dat seama de forta de nezdruncinat a uneia dintre elementele vitale ale vietii pe pamant: apa. Si cat de mici si neinsemnati suntem noi, oamenii, in fata maretei si puternicei Naturi! Nu am avut niciun fel de ameteala, ba dimpotriva, parca eram hipnotizata de cascada. Cred ca as fi stat acolo sa visez si sa privesc mult si bine, daca nu ar fi trebuit sa mai las si pe alti turisti sa se bucure de moment si sa faca poze. Am facut si noi cateva poze si acestea ne sunt amintirile vizuale minunate, pastrate de la cascada Rinului. Dar amintirea emotiilor traite acolo nu se pot explica in simple cuvinte; acestea se traiesc doar acolo, la maxim…

Intr-un final a trebuit sa parasim acest spectacol unic al apelor Rinului, acest loc atat de atragator, de frumos, de incintant si de maret, pentru a pleca grabiti spre cazarea de la Zurich. Avusesem parte de o zi turistica extrem de incarcata cu atat de multe locuri minunate vizitate… Si se promiteau inca multe, multe altele…

Si v-am povestit si eu cate ceva despre Cascada Rinului, doar pentru ca, precum multi altii, si eu AmFostAcolo!

Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 6925 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI