ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.11.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2011
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Larnaka - Lemesos - Paphos, un posibil traseu de o zi

Ilustrație video-muzicală
Antaeus - Motherese
TIPĂREȘTE

continuare de aici

Cu Ivo la volan, cu Diane ghid si Eleni insotitor, am pornit sa aflam de ce se spune ca insula Cipru - a treia ca marime din Marea Mediterana (dupa Sicilia si Sardinia) - este atat de frumoasa. Traseul nostru de o zi urma linia coastei de sud, de la Larnaka spre Lemesos (Limassol) pana la Paphos - pe o distanta de 135 km - cu opriri in cele mai atractive locuri turistice, cu tururi de oras si intoarcere pe autostrada, in decorul feeric al apusului de soare.

Pe drumul marginit de pini maritimi, leandri si plantatii de maslini, ghida ne-a prezentat cu meticulozitate istoria Ciprului incepand din neolitic si epoca bronzului, continuand cu epoca greaca si romana cand au fost construite primele drumuri, amintind de Sf. Pavel, Sf. Barnaba si Sf. Lazar primii propovaduitori ai crestinismului in zona, asa incat timpul necesar parcurgerii celor 66 km pana la Lemesos a trecut repede.

Lemesos (Limassol) , al doilea oras ca marime dupa Nicosia, a cunoscut o ampla dezvoltare dupa invazia Turciei in Cipru (1974) si pierderea Famagustei, cel mai important oras turistic in acel moment. Lemesos (in traducere "orasul din mijloc") a devenit in cativa ani principalul port al insulei, centrul industriei viticole si o statiune turistica de renume. Cu 17 km de plaje nisipoase, cu faleze cu arbori meditaraneeni, cu multe hoteluri si resturante, Lemesos este gata sa-si primeasca oaspetii oferindu-le in afara de mare si soare si multe alte atractii.

Am remarcat ca in orasul aflat candva sub control britanic, arborii decorativi inca sunt tunsi in stil colonial britanic, cu forme simetrice si linii perfecte. De asemenea am remarcat un sediu al unei banci romanesti, Banca Transilvania.

Dupa turul statiunii cu autocarul, am continuat spre Paphos trecand pe langa Castelul medieval de la Kolossi, baza militara britanica de la Episkopi si am strabatut zona Phassouri cu minunatele ei plantatii de citrice. Aici, datorita climatului cu ierni mult mai blande decat in restul insulei, s-a adaptat foarte bine si bananierul. Am aflat cu acesta ocazie ca Cipru nu importa fructe care se pot produce in tara.

Chiar daca nu a fost vizitat, Castelul medieval de la Kolossi a fost mentionat de ghida pentru arhitectura sa si pentru faptul ca a gazduit Comandamentul Cavalerilor Ordinului St. John din Ierusalim, in sec XII ajungand in posesia Cavalerilor Templieri. In aceasta perioada, vinul dulce produs aici din struguri uscati, cu o concentratie alcoolica ridicata, a devenit cunoscut sub numele de vin de Commandaria. Cu numele perpetuat de 800 de ani, in prezent vinul de Commandaria este unul dintre vinurile traditionale ale Ciprului. In periplul nostru, am avut ocazia sa degustam acest vin de culoarea chihlimbarului, atat de renumit si cu un nume atat de vechi.

La Kourion, oras antic, unul dintre cele mai interesante situri arheologice, am facut un binemeritat popas pentru vizita si relaxare.

Asezat pe o inaltime care ofera frumoase panorame asupra tarmului si intinderilor marine, Kourion este un complex bine restaurat si protejat. Am vizitat mai intai ruinele Casei lui Eustolios, in varful dealului, in apropiere de teatru. Acoperita pentru a fi protejata, cu punti si scari de lemn pentru accesul turistilor fara a se calca pe relicvele antice, Casa lui Eustolios are un impresionant mozaic pe podea, in sala de mese. Baile pardosite tot cu mozaic, sunt construite dupa modelul roman, cu camere pentru bai calde sau reci. Inca mai pot fi vazute ramasitele conservate ale unor amenajari necesare incalzirii apei, rezervoare si canale de scurgere.

Teatrul datand din sec. II i. H, a fost construit de greci si extins mai tarziu de romani pentru a gazdui luptele gladiatorilor si cele dintre oameni si animale salbatice. Aflat in imediata apropiere a Casei lui Eustolios, teatrul este foarte bine pastrat, renovat, fiind folosit si in zilele noastre pentru reprezentatii de teatru si concerte. Cu ocazia festivalurilor aici se joaca in special Shakespeare.

Sapaturiile arheologice incepute in zona in anul 1873, continua si in prezent. In urma cercetarilor, ceva mai departe de teatru, pe acelasi deal, au fost scoase la lumina ramasitele mai multor cladiri antice: Casa lui Achille si Casa Gladiatorilor (cu mozaicuri), baile publice, Biserica din perioada Crestinismului Timpuriu, Agora.

Dupa ce am admirat si fotografiat aceste vestigii, ne-am imbarcat in autocar si am pornit spre unul dintre cele mai frumoase locuri ale coastei sudice a Ciprului, Petra tou Romiou.

Petra tou Romiou este considerat de mitologie ca fiind locul de nastere al Afroditei, zeita dragostei si frumusetii.

Zona de coasta cuprinsa intre Lemesos si Paphos este cu siguranta cea mai frumoasa, cu stanci spectaculoase si o mare incredibil de albastra. La Petra tou Romiou sunt trei stanci din calcar, una mai mare si doua mai mici, ingemanate (Afrodita si iubitul ei Adonis) poate cel mai mult fotografiate de turisti. Aici valurile marii se sparg de stanci formand o spuma alba, fina. Mitologia greaca spune ca Afrodita s-a nascut din aceasta spuma, calatorind spre tarm pe o scoica trasa de delfini.

In legatura cu aceste locuri exista mai multe legende pe care ghizii – in dorinta de a-si face prezentarile mai agreabile – nu pregeta sa le transmita turistilor. Dincolo de fictiune, Petra tou Romiou este un loc in care natura salbatica se percepe cu adevarat, un cer albastru, o mare limpede si stanci spectaculoase. Plaja neamenajata, cu alge uscate si pietre slefuite de valuri, atrage indragostitii care-si reinnoiesc juramintele legand batiste in crengile unui arbust si acoperind dealul din vecinatate cu inimi formate din pietre asezate una langa alta. Sunt inimi albe, inimi gri si inimi negre, dupa coloritul pietrelor. Ba chiar unii au fantezia de a colora pietrele cu vopsea rosie.

Satul Ieroskipou, aflat la doar cativa kilometri de Paphos, ne-a oferit prilejul de a vedea una dintre putinele biserici cu cinci turle din Cipru. Biserica Sf. Paraskeva are cele cinci turle asezate in forma de cruce. Nu sunt inalte asa cum m-as fi asteptat si nici interiorul bisericii nu este prea larg. Ceea ce impresioneaza aici este altarul foarte frumos sculpat in lemn si mai ales cele doua straturi suprapuse ale picturii murale, pe alocuri vizibile. In stanga altarului se vade clar suprapunerea a doua scene: "Adormirea Maicii Domnului", apoi, deasupra, "Rastignirea lui Iisus" din care se vede doar Maica Domnului indurerata.

Paphos cel mai vestic punct al insulei vizitat de noi, este declarat in intregime patrimoniu mondial UNESCO. Dezvoltat mult in ultimii zece ani, orasul este considerat capitala vestica a insulei, aici fiind si cel de-al doilea aeroport al tarii. Important port, orasul este si o statiune unde natura si istoria au multe de oferit.

Autocarul ne-a lasat aproape de faleza, iar noi am continuat pietonal spre situl arheologic unde aveam programata o vizita la Casa lui Dionysos.

In 1962 un fermier - sapand - a descoperit ceva care i-a atras atentia. Ulterior, cercetatorii arheologi au dat la iveala cinci case romane care adapostesc mozaicuri impresionante ca dimensiune, bine conservate, infatisand scene din mitologia greaca. Cladirile apartineau probabil unor persoane instarite si au fost denumite dupa personajele reprezentate si identificate in primele mozaicuri descoperite: Casa lui Dionysos, Casa celor Patru Anotimpuri (adaposteste mozaicuri cu Zeii Anotimpurilor si scene de vanatoare. Cercetarile fiind in desfasurare, casa are portiuni inaccesibile publicului), Casa lui Aion (cu mozaicuri descoperite in 1983. Aion apare jurizand un concurs de frumusete), Casa lui Orfeu (mozaic infatisandu-l pe Orfeu cu lira inconjurat de animalele care ii asculta muzica), Casa lui Tezeu (mozaic infatisand pe Tezeu omorand Minotaurul).

Casa lui Dionysos, cea care a fost descoperita prima, este cea mai frumoasa si aici am ramas cel mai mult. Inaintand pe puntile de lemn special instalate pentru a proteja vestigiile, am vazut multe mozaicuri in pardosela, bine conservate, sub acoperis. Unele portiuni ale casei sunt in restaurare, panouri cu scheme si explicatii in acest sens fiind expuse vizibil. Cel mai mare mozaic este cel din sala de mese (alcatuit simetric din punct de vedere al designului pentru ca fiecare invitat sa aiba aceeasi imagine oriunde ar fi asezat), iar cel mai frumos este cel care infatiseaza maretia lui Dionysos in timp ce traverseaza vazduhul intr-un car de lupta tras de leoparzi. Dionysos - potrivit legendei - a fost cel care a descoperit cum se obtine vinul. Casa apartinand unei persoane din elita romana, impresioneaza prin suita de patru mozaicuri aflate la intrarea in sala de mese. Nu intamplator asezat aici, mozaicul lui Dionysos este si un indemn la cumpatare.

In timpul de o ora si jumatate la dispozitia noastra, a fiecaruia, grupul se intoarce pe faleza pentru shoping, plimbare sau pentru o gustare. Am decis sa raman in situl arheologic si – cu ochii pe ceas – sa vizitez ceea ce se mai putea vizita. Un panou m-a indreptat spre ruinele Castelului Saranta Kolones (a carui imagine o vazusem intr-un tablou din camera de la hotel), apoi la Odeon – teatrul construit in sec II din blocuri masive de piatra ale carui prime randuri s-au conservat foarte bine, la Asklepeion care are in centru altarul lui Asklepios, zeul vindecarii si la Agora, piata romana de forma patratica (95 x 95 m).

Aproape de casa lui Dionysos si port, castelul Saranda Kolones (Patruzeci de coloane) a fost construit in sec. XIII pentru a proteja portul de atacatorii care veneau pe mare si a fost numit astfel datorita coloanelor de granit folosite la constructia lui.

Pe o mare intindere, inca se mai pot vedea ruine din coloanele originale, fortareata si ramasite ale turnurilor de pe zidurile exterioare. Zona fiind accesibila in intregime turistilor, m-am strecurat printre ruine si am fotografiat in voie, din toate unghiurile favorabile.

Dar pentru ca timpul trece iremediabil, am pornit pe aleea de intoarcere, pe langa panoul care dirijeza inspre Casa lui Tezeu, Casa lui Aion si Casa lui Orfeu. M-am intors pe faleza si constatand ca mi-au mai ramas 30 de minute pana la momentul reintregirii grupului, am luat la rand micile magazine cu souveniruri si am admirat marea in port.

Grupul fiind reunit la autocar, am pornit pe drumul de intoarcere spre Larnaka. De asta data mergand numai pe autostrada, fara opriri si tururi de oras, in lumina tot mai imputinata a asfintitului, am strabatut rapid cei 135 km incheind prima zi dedicata vizitelor turistice in Cipru.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 22.11.11 09:55:34
Validat / Publicat: 22.11.11 11:07:09
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P33 Paphos - Teatrul antic, Agora si in plan indepartat, farul.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[22.11.11 10:15:42]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

iulianicAUTOR REVIEW
[22.11.11 12:14:16]
»

@webmaster: Multumesc pentru "continuare de aici". N-as fi indraznit sa cer asta dat fiind ca vor mai urma patru continuari.

ileanaxperta*
[22.11.11 18:27:21]
»

Citesc cu interes tot mai crescut impresiile tale din Cipru si-mi plac tot mai mult, ca si destinatia. Imi place ca scrii la subiect, fara batut campii si chiar retin cate ceva din ceea ce citesc.

Afrodita s-o fi nascut ea din spuma marii, dar vad eu, cel putin si din poze, ca, sarmana, s-a infiripat si pe ditamai pietroaiele...

Daca voi ajunge vreodata in Cipru, am dupa ce ma ghida. Multumesc frumos!

Imi plac si pozele si astept continuarea. Voi citi cu placere si interes.

Numai bine si vacante de vis oriunde si oricand!

iulianicAUTOR REVIEW
[22.11.11 21:43:50]
»

@ileanaxperta: Multumesc pentru aprecieri!

Cat despre Afrodita si pietroaiele… "Baile Afroditei" sunt intr-un loc complet neamenajat si cred ca este in intentia cipriotilor sa-l lase asa. Este aproape de sosea. De fapt soseaua urmareste linia coastei sudice, iar de la Limassol la Paphos vezi in permanenta marea pe partea stanga.

La Petra tou Romiou, in locul de parcare exista si un restaurant. Trecerea catre plaja se face pe sub sosea, printr-un pasaj ingust (cat sa treaca doar un om), sapat direct in stanca, solul fiind numai stancos. Cum cobori in subteran, este un spatiu mai larg dotat si cu dusuri pentru cei care fac plaja acolo.

Plaja propriu-zisa este o intindere de pietre mari cat palma, netede, pe care unii chiar stau intinsi la soare. Daca sunt in cautare de liniste si locuri retrase, nu prea au parte pentru ca acolo opresc multe autocare cu turisti si imagineaza-ti ce liniste mai e aceea cand se revarsa peste tine un puhoi de 40 de oameni rascolind pietrele cu pasul lor, grabiti sa imortalizeze cat mai mult din stancile legendare ale Afroditei.

Mie mi-a placut natura salbatica, valurile izbindu-se de stanci, apa albastra si inspumata. As vrea sa trec din nou si sa ma opresc o ora in peisajul acela, dar a face plaja la Petra tou Romiou, mi se pare o pedeapsa.

webmaster13
[23.11.11 09:31:49]
»

Melodia atasata se poate sterge/schimba!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ileanaxperta*, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Limassol şi sudul Ciprului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045957803726196 sec
    ecranul dvs: 1 x 1