ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.08.2012
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 17.04.08
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2012
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Peştera Devetashka

TIPĂREȘTE

Deşi am vizitat câteva peşteri din diferite zone ale lumii iar în subconştientul meu s-a întipărit ideea că o peşteră este un loc relativ îngust unde cei care suferă de claustrofobie pot avea probleme, Peştera Devetashka mi-a curmat toate teoriile subliminale, fiind un obiectiv cu totul diferit de ceea ce văzusem până atunci.

Peştera este localizată între Levski (31 km) şi Lovech (18 km) în apropierea satului Devetaki (2 km) într-o zonă unde râul Osam îşi creează un mic defileu. Pentru a ajunge la această peşteră trebuie să urmaţi drumul dinspre Levski spre Lovech, urmând ca după cca. 30 km să viraţi stânga spre satul Devetaki. Se traversează podul peste râul Osam şi în aproximativ 500m, într-o curbă destul de strânsă trebuie lăsată maşina pentru a continua drumul pe jos (există şi un semn, ceva scris pe o bucată de lemn). Se urmează o potecă neamenajată şi după 1,5 km se ajunge la intrarea în peşteră. Pentru a facilita accesul la peşteră am văzut că s-a construit un pod peste râu chiar în dreptul peşterii, probabil în viitor vei putea parca maşina chiar la intrarea în peşteră şi de ce nu (nu că mi-ar place acest lucru) chiar în peşteră la răcoare... că loc e destul. Coordonate GPS (locul unde am lăsat maşina): N43.231556 E24.884965.

Intrarea în peşteră se face printr-un portal imens, 30 m înălţime şi 35 m lăţime iar după aproximativ 50 m se ajunge într-o sală de dimensiuni impresionante, cu o suprafaţă de 2.400 m şi cu o înălţime ce variază între 60 m şi 100 m (date specificate pe un panou de prezentare) se creează o adevărată cupolă. În această sală acustica este foarte bună – am făcut şi noi mai multe încercări – şi probabil că se organizează şi concerte. (nu de natura şi calibrul celor pe care le-am interpretat noi)

Pe alocuri tavanul peşterii s-a prăbuşit, pe suprafeţe mari lăsând să se vadă sus albastrul cerului, jos verdele crud aproape fosforescent al vegetaţiei crescută în semiîntuneric, vegetaţie ce acoperă grohotişul şi stâncăriile prăvălite în hău. Un mic pârâiaş curge alene ocolind diverse obstacole ivite în cale, oglindind în apele sale reci culorile de smarald, opal şi safir, combinaţii contrastante ale peisajului subteran şi suprateran. O colonie imensă de lăstuni ce şi-au găsit adăpost în fisurile pereţilor calcaroşi îşi desfăşoară zborul gălăgios în căutare de insecte. Prin porţile deschise către cer se vede câte un vultur ce planează alene prin văzduh.

La un moment dat, la capătul acestei săli mari, drumul se bifurcă. O cale urmează cursul râului dezvoltând o nouă peşteră ce are o lungime de cca. 2 km, pe când cealaltă cale, uscată de data aceasta, pătrunde în peretele muntelui şi formează după cca. 50 m o cameră rotundă cunoscută sub numele de „Altar”.

Accesul spre cele două peşteri pare oprit, o bandă avertizoare te împiedică formal să te îndrepţi spre ele. Am trecut totuşi peste acest impediment şi am vizitat peştera uscată (ai nevoie de lanternă pentru că nu există iluminat) şi de asemenea o mică porţiune din cea prin care curge râul, fără a vedea însă nimic spectaculos.

Intrarea în peşteră este liberă, nu am văzut pe nimeni care să o supravegheze, doar după ce am plecat, pe drumul de întoarcere ne-am intersectat cu o persoană ce purta însemnele peşterii. Probabil omul fusese la masă.

Ţinând cont că Peştera Devetashka are un specific aparte, cred că merită să o treceţi pe lista obiectivelor turistice ce urmează să le descoperiţi în viitor.


[fb]
---
Trimis de marius.covaci in 03.08.12 13:16:45
Validat / Publicat: 03.08.12 14:34:27
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8940 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marius.covaci); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Peştera Devetashka - culori de smarald, opal si safir se oglindesc in apele micului pârâiaş
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14150 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[05.08.12 13:33:25]
»

Pestera este una din destinatiile mele viitoare, multumesc pentru detalii si poze!

lucifer
[13.03.13 15:24:36]
»

Exista posibilitati de cazare in apropiere sau tocmai in Loveci?

vasilica
[13.03.13 15:49:06]
»

@lucifer: Îţi răspund şi eu, căci am vizitat peştera chiar astă toamnă. Cazare chiar în Devetaki nu am văzut, însă Loveci (vezi impresii) merită cu prisosinţă ales pentru înnoptat pentru că este absolut încântător şi are câteva pensiuni din care să alegi.

În plus, recomand şi cascadele de la Kruşuna, la numai 15km de peşteră, despre care am şi povestit pe aici (vezi impresii).

Dragoș_MD
[13.03.13 16:04:37]
»

@lucifer: desigur; iată câteva:

- varosha2003.com/Home.aspx;

- hotellovech.com/lovech.htm;

- presidivm.com/hotel/index.htm...

Și altele, vezi pe booking.com sau pochivka. bg!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
lucifer
[14.03.13 16:45:08]
»

Multumesc amandurora pentru informatii!

chrisstina
[20.03.16 15:16:42]
»

@marius. covaci "Pestera este inchisa vizitatorilor in iunie si iulie, in perioada de reproducere a liliecilor care o populeaza".

Aveti idee daca afirmatia este reala? Am rasfoit zeci de surse si nu am gasit decat una care confirma.

marius.covaciAUTOR REVIEW
[20.03.16 17:07:24]
»

Eu am fost pe 21.06.2012. Pestera are o inaltime foarte mare si nu vad cum poti sa deranjezi liliecii. In plus nu era o intrare organizata sa te opreasca cineva sa te intrebe de sanatate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
georgiana.bPHONE
[18.09.23 10:31:30]
»

Buna ziua,

Pe data de 17.09.2023 am vizitat această peșteră.

Aproape de intrare exista un chioșc unde se plătește o taxă de 3 leva/ adult.

Țin să menționez că taxa de intrare se achita doar cu moneda lor națională, cash!

Nu accepta plata cu cardul!

Vis-a-vis de acest chioșc sunt niște băieți care fac gogoși și doar la ei poți schimba euro, daca nu ei leva, dar la un curs de-al lor.

Noi am fost un grup de 4 adulți și o adolescentă și ne-au cerut 7 euro pe care i-am schimbat în 10 leva că sa putem plati intrarea.

In schimb peșteră este spectaculoasă. Merită văzută.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX
[18.09.23 10:45:58]
»

@georgiana. b: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
chrisstina, georgiana.b, lucifer, marius.covaci, vasilica
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lovech și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066062927246094 sec
    ecranul dvs: 1 x 1