GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un concediu placut si relaxant, recomand!
De cum am ajuns la hotel, desi era ora 12 ne-au pus bratarile si ne-au poftit la masa. Cazarea s-a facut la ora 13.30 atunci cand ne-am intors de la masa.
Camerele curate, renovate, mobilier nou, o idee cam mici pe latime dar frumoase si cu bun gust!
Miros de canal destul de deranjant in baie, miros care intra si in camera. Am fost la receptie si pe moment s-a rezolvat dar apoi dupa vreo 2 zile mirosul a reaparut. Din cate am inteles cu cine am mai vorbit pe acolo, problema canalizarii este in tot hotelul. Partea buna e ca dupa cateva min de stat in camera te obisnuiesti cu mirosul.
Prosoapele s-au schimbat zilnic, cosul ridicat zilnic, curatenie zilnic si fara sa lasam bacsis. E adevarat ca nu ne-am trezit cu vreo lebada pe pat dar am putut trai si fara ele.
Mancarea este foarte buna, diversificata, au chiar un suc de mere natural (aviz familiilor cu copii).
Am avut parte de o seara cu specific mediteranean si de o seara bulgareasca. La cea cu specific mediteranean am avut midii, creveti, somon si salate cu peste sau fructe de mare marinate. Peste era zilnic preparat in diferite forme, pastrav in general.
Nu mi-au placut cum aratau mezelurile si sunca - personal nu servesc asa ceva si alternative sunt daca vrei sa mananci sanatos.
Gratare zilnic, puiul si pastravul alternau iar ceafa a fost in fiecare zi. Garnituri aveai pe alese, mie personal mi-a placut f mult sfecla rosie.
Compoturi vreo 3 feluri, fructe (pepene galben, rosu, mere, piersici, banane, portocale), seminte de in, susan, dovleac, floarea soarelui, curmale, smochine, stafide.
Desertul a fost delicios, cu prajituri de tot felul si gustoase. Nu trebuia sa-ti faci provizii de la inceputul mesei cum se practica in general in sistemul all inclusive. Acest lucru este posibil, cred eu, pentru ca fiecare prajiturica era asezata pe cate o farfuriuta si nu puteai sa iei mai mult de 2 (nu-ti permiteau mainile... asa ne mai civilizam si noi :)) Am venit la masa si cu 15 min inainte de ora inchiderii si am gasit de toate.
Ne-au fost servite si clatite zilnic si le puteai umple cu miere, ciocolata si gem.
Inghetata gustoasa, vreo 4 sortimente, care putea fi servita pe tot parcursul zilei.
Cafea nu servim deci nu stiu cum a fost. Berea era ok cat era rece, slab alcoolizata, vinul bunicel, sucuri la bar 7 up, pepsi, mirinda. Sucul natural putea fi servit doar in timpul meselor principale de la dozatoarele din interiorul restaurantului.
La programul de divertisment copiii nostri nu au participat, la piscina n-am vazut sa fie, probabil era doar seara (si oricum am inteles ca se vorbea doar in germana) dar noi in fiecare seara am iesit cu copiii si ne-am plimbat cu cvadriciclu (cred ca se numeste - ma exact o bicicleta cu 4 roti), am luat trenuletul dintr-un capat in altul al statiunii si ne-am intors pe jos, pe aleea de langa plaja unde drumul este mult mai scurt. In alta seara fetita a vrut sa se imbrace in haine de epoca si a facut fotografii - 10 leva/buc, si o gramada de activitati pentru copii: topogane gonflabile, plimbare cu barcuta intr-o piscina, tot felul de carusele.
In statiune se afla spatii de joaca cu topogane, labirint de catarat, scranciobe atat pe nisip (unul chiar langa hotel) cat si pe spatiu verde (langa Hotel Dobrotitsa si mai era unul langa aleea de langa plaja intre Sandy Beach si Dobrotitsa) care sunt gratuite. Foarte apreciat de copii este si spatiul de joaca din piscina hotelului.
In fiecare seara am avut muzica live, a fost o atmosfera placuta.
Plaja si marea curate si la o distanta de aprox 100 m. Hotelul este in primul rand, chiar langa plaja dar zona cu sezlonguri era in fata hotelului din stanga noastra. Umbrela si sezlongurile sunt gratuite, saltelutele se platesc.
Am fi vrut sa prindem si noi sezlonguri mai in fata, pentru copii, sa-i putem urmari, dar acest lucru nu a fost posibil pentru ca se rezervau de dim la prima ora cu... prosoape. Cum nu este genul nostru sa facem de astea am prins sezlonguri numai prin ultimile randuri. In ultima zi nu am mai gasit niciun sezlong liber dar tipul care le administra, ne-a gasit in cateva sec o umbrela cu 2 sezlonguri cu... prosoape. A luat prosoapele, le-a pus pe alt sezlong tot cu prosoape si asa am avut si noi sezlong mai aproape de mare. :)
La intrare in statiune se ia un tichet de la bariera si trebuie pazit cu sfintenie pana la terminarea sejurului cand cei din hotel il activeaza ca sa poti pleca si tot atunci achiti si taxa de 5 leva. Daca vrei sa iesi cu masina din statiune primeai ceva de le receptie (la noi n-a fost cazul) ca sa nu mai platesti inca o data bariera din cate am inteles. Nu pot sa nu mentionez si faptul ca in Albena nu se ridica masini. Spun asta pentru ca in 2009 cand am fost in Nisipuri am fost marcata de vigilenta si rapiditatea celor care ridicau masinile.
Pot sa spun ca a fost un concediu placut si relaxant si daca n-ar fi fost problema mirosului din baie si a personalului de la barul piscinei care era cam plictisit, acest review avea nota 10. Cat despre animatori va spun sincer ca desi nu i-am vazut, nu le-am dus dorul. Il recomand!
Trimis de almir in 18.01.13 00:31:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nisipurile de aur, Hotel Central. Albena, Dobrotitsa
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (almir); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.36672300 N, 28.08094200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte utile amănuntele, mulţumim pentru recomandări. Pe de altă parte, ar fi mers câteva foto care să ilustreze aceste impresii. Poate data viitoare...
As vrea sa stiu ce tip de camera ati avut (standard sau superioara). Care este deosebirea dintre ele inafara de pret?
Daca aveti cateva minute va rog sa priviti putin fotografiile de pe site. Cele care apar pe site AFA sunt standard sau superioare?
Pe site-urile agentiilor apare altfel de mobilier, este mobilierul nou sau vechi?
Va multumesc anticipat
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Bulgaria, unde m-aș întoarce doar pentru plajă — scris în 28.08.22 de ux121507 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Un concediu ratat — scris în 19.08.22 de dana1987 din VASLUI - nu recomandă
- Jul.2022 Mizerabil hotel — scris în 11.08.22 de mihaibmw din BISTRIţA - nu recomandă
- Aug.2021 Un hotel modest, dar cu o locatie excelenta — scris în 01.09.21 de adynutza26 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Vacanta frumoasa, relaxanta cu o locatie la care merita sa revin — scris în 10.08.21 de shihana din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Sejur cu familia - all inclusive — scris în 19.08.19 de CeciliaH din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Hotel Sandy Beach o alegere gresita — scris în 08.08.19 de Nicu1984 din BUCUREşTI - nu recomandă