Khajuraho - Templele iubirii

TIPĂREȘTE

…Si iata-ne plecati din Agra dupa o zi plina si frumoasa (vezi impresii). Eram ca imparatul din povesti: un ochi imi plange (ca ma despart de Taj Mahal cu frumoasa lui poveste) si un ochi imi rade, pe de o parte ca totusi am apucat sa-l vad si, pe de alta parte, ca si in urmatoarele zile ne asteapta ceva deosebit: o calatorie cu trenul (ceva care ma astept sa fie inedit si pitoresc, doar e vorba de India) si maine celebrele temple de la Khajuraho.

Pentru ca pe sosea ne-ar fi luat f mult sa mergem cu autocarul, excursia prevede sa parcurgm o parte din distanta, pana la Jhansi, cu trenul, de unde sa ne continuam drumul spre Khajuraho, unde urma sa innoptam.

Calatoria cu trenul…ce sa va spun, ca ar fi multe de spus…pana atunci, insa, nu ma pot abtine (cu riscul sa iasa un rev. f. lung si pe alocuri plictisitor) sa va povestesc o scena de pe trotuarul din fata garii din Agra.

Pentru ca cineva din grup uitase ceva la hotel si a trebuit sa se intoarca (cu un –fel de –taxi) pana acolo, am zabovit cu totii in autocar asteptand sa se reintregeasca grupul. Ocazie cu care, bineinteles, am fost inconjurati de diversi vanzatori ambulanti si mai ales cersetori, unii cu diformitati (din pacate, nu putini in India, si condamnati din nascare). Am pus cateva portrete, toate sunt de acolo. Priviti-le, sunt f interesante. Ceea ce am remarcat, insa, era o “familie” compusa din doua femei si un barbat care evident dormisera pe trotuar in fata garii si care la ora la care eram noi acolo incepusera sa isi stranga “casa”-doua plapumi imense pe post de podele, paturi de acoperit, haine etc. De spalat nu le-am vazut spalandu-se, dar de fardat da (din pacate, tocmai acest moment mi-a scapat, si-au acoperit repede fata, dar va rog sa ma credeti pe cuvant!) - si inca cu mare arta! Dupa ce au terminat de strans, si-au facut doua boccelute, s-au suit intr-o tartareata, un soi de triciclu, cu capul “fameliei” la “volan” si dusi au fost.

Unde? Poate in alta gara, intr-un alt oras, poate la vreo “munca”. Sunt convinsa ca aceste scene sunt f frecvente, numai ca acum am avut ocazia sa le vad pe indelete (vorba vine, ca au fost f rapizi) in desfasurare.

Iata-ne in gara, o gara f aglomerata, ma uitam jumate cu curiozitate, jumate cu sila in jurul meu, era prima oara cand eram intr-un loc mai neturistic, ca sa zic asa, scosi din “our comfort zone” si voiam sa simt pulsul, mirosul (am regretat aceasta dorinta repede…), sa vad oameni “pe viu”, ei bine, n-a fost chiar asa de rau pe cat ma asteptam, a fost oricum prima oara cand s-a adeverit ceea ce mi se spusese despre “miasmele” indiene, nu stiu cat era de la oameni, cu siguranta si de acolo, cat de la niste falnice gramajoaie de stiti-dvs-ce care tronau printre sine din cativa in cativa metri.

In sfarsit, vine trenul, ne inghesuim cu totii ca sa intram cat mai grupati, vagonul era necompartimentat, cam ceea ce pe vremuri se numea bou-vagon, relativ curat, si care, surprinzator, nu avea acel absolut specific miros de tren pe care il au trenurile de la noi (nu stiu sa-l descriu, dar cred ca se intelege ce vreau sa spun).

Langa mine, un tanar, cu alura de student, lucreaza ceva pe un laptop. Mai sa fie, zic. Ma ridic dupa ceva timp sa merg spre ghida-vad multi tineri, imbracati occidental, cu tablete sau macar telefoane, butonand sau ascultand muzica. Sa fi fost o clasa superioara de tren, sa fi fost o ruta mai acatarii, sa fie atatia tineri culti in jurul meu si eu sa fi vazut doar saracia, poate din toate cate un pic. Sa nu uitam insa ca India are un nivel tehnologic f ridicat, sta bine cu invatamantul (dintr-un anume punct de vedere) si ca multi angajati ai celebrelor firme americane de varf din IT sunt de origine indieni.

Surpriza a fost si faptul ca ne-au servit si masa-da, incep sa ma lamuresc, sunt la clasa I-, in casolete gen avion, mancare indiana cu sos si curry, nu prea ne ardea la ora aia, avusesem un mic dejun f bun la hotelul Trident din Agra, am mancat doar niste biscuiti si am baut apa si sucul. Oricum, laudabil.

Ajungem in Jhansi, de unde luam autocarul (alt autocar si alt sofer, bineinteles, decat pana acum) spre Khajuraho, punctul final al zilei. Oraselul situat in centrul Indiei, cu doar cateva mii de locuitori, vreo 3000 din cate ne-au spus, este un loc de care n-ar fi auzit nimeni daca nu ar fi existat celebrele temple budiste si jainiste acoperite la exterior cu sculpturi continand scene sexuale explicite (Fac o paranteza, jainismul este o religie inrudita oarecum cu hinduismul si budismul, grosso modo vorbind, care crede in reincarnare si prezinta in consecinta un respect deosebit fata de orice forma de viata; am vazut intr-un templu jainist un calugar care mergea maturand drumul din fata lui cu o maturica extrem de fina pentru a nu calca nici macar pe o furnica! Bineinteles sunt toti vegetarieni tot din aceleasi motive. Ar mai fi multe de spus, poate cu alta ocazie).

Locul fiind insa atat de vizitat, s-a dezvoltat o intreaga retea de hoteluri, restaurante, magazine de suveniruri samd, care toate traiesc datorita faimei acestor temple sculptate.

Ajungem la hotel Ramada, ne cazam si mergem la masa. Hotelul, cam kitchos pentru gustul meu, cu o scara mare de marmura in lobby si niste aranjamente patetice de flori artificiale pe holuri, nu ma impresioneaza ca celelalte in care am stat in India, dar zic-ei, lasa, ca n-o sa murim, stam doar o noapte. Mergem la masa, un bufet destul de subtirel fata de ce eram noi obisnuiti, ghida noastra- ia-o de unde nu-i (cred ca am pomenit intamplarea in primul meu review despre India). Nu apucam bine sa terminam de mancat, ca apare ghidusa noastra spunandu-ne sa nu despachetam, ca nu-i place hotelul, ca ea nu vrea asta pt turistii ei, ca miroase a igrasie si ca este un hotel mult decazut fata ce isi amintea ea, bref, cert este ca ne muta cu tot cu catel si purcel la

Radisson. Deci de-aia lipsise, draga de ea, ca sa ne aranjeze asta! Bine ca nu apucasem sa depachetam nimic...

Iata-ne mutati la Radisson, mult mai bine totul, a doua zi ne trezim toti cu gandul la minunatiile pe care urmeaza sa le vedem in cursul zilei.

Templele de la Khajuraho…Uf! Sa trag aer in piept si sa incep. Incerc din rasputeri sa nu plictisesc. O sa spun in mare despre ce este vorba si o sa pun multe poze in detaliu (wm, sper ca este voie, nu? Sunt poze turistice: -))

In primul rand, am avut mare noroc cu un ghid local, urat ca limba rusa, dar de o charisma extraordinara, un tip de o cultura extrem de vasta, cu un har al povestirii nemaiintalnit, tipu’ juca, nu povestea, ce mai, un tip extraordinar, ghid profesionist independent, care fusese de altfel si premiat in anul anterior drept “Ghidul anului” in regiune. Lui ii datoram multe din impresiile puternice ale zilei si, spre rusinea mea, la cat de grozav a fost omu’, eu nici macar nu am retinut cum il chema (bine, e adevarat ca aveau niste nume imposibile, imi venea la toti sa le spun Raj Kapoor).

Deci templele astea despre care vorbesc acum sunt construite in jurul anului 1000, in timpul dinastiei Chandela. Au fost in jur de 85 de temple initial, din care s-au pastrat in stare buna 22, intinse pe o suprafata de 20 km patrati. Noi am vazut 4-5 dintre ele, cele mai frumoase, cred.

Nu se stie ce s-a intamplat intre timp cu ele, se pare ca au fost date uitarii, protejate bine fiind si de bogatele paduri din zona, redescoperirea lor facand-o un militar englez in sec. 19.

Templele sunt sculptate in pietre megalitice si sculpturile reprezinta nu numai scene de dragoste, ci si din viata de zi cu zi, scene de razboi, etc. De fapt, spunea hatru eruditul nostru ghid ca, desi scenele de dragoste (mai bine zis sex, ca sa fim corecti) reprezinta 3% din suprafata sculptata a templelor, ele acopera 90 % din vanzarea de carti, calendare, carti postale si alte materiale ilustrate la magazinasele de suveniruri din oras. QED!

Ne-a povestit multe despre fiecare in parte, intr-un cadru f frumos, templele pe care le-am vazut noi fiind asezate intr-o poiana cu iarba, niste tufe cu flori f frumoase, poate ma ajuta cineva si-mi spune si cum se numesc, si asezati pe iarba si ascultandu-l pe nenea ala cum vorbeste, parca te vrajea; dar ce incerca el sa ne faca sa intelegem este faptul ca trebuie sa privim sculpturile cu alti ochi, nu cu ochi de europeni perversi (ei, n-a zis chiar asa), si insista ca la hindusi, dragostea inseamna ceva sacru, o uniune cosmica a elementului feminin (Shakti) si masculin (Shiva), o alianta cu fortele spirituale superioare si o inaltare extatica. Multe din pozitii, sexuale sau nu, sunt desprinse din yoga. Forma de triunghi este forma care sta la temelia inaltarii energetice, imaginati-va de exemplu pozitia yoghina de lotus, in care baza triunghiului capteaza energia de la mama-pamant si prin palmele unite si ridicate deasupra capului accede la un nivel superior. Energia sexuala este transformata in energie spirituala (asa o fi!...). Actul amoros este sacru, iar scopul lui nu este satisfacerea unor instincte primare, ci uniunea cu divinitatea. Ma rog, cam asta era ideea desprinsa…

Au fost multe scene surprinse in piatra, pe langa care am fi trecut fara sa observam detalii, daca nu ne-ar fi atras el atentia si nu ne-ar fi povestit pe indelete despre fiecare din cele pe care le considera demne de a fi pomenite/povestite. Foarte frumoase, absolut deosebite, sper ca pozele sa fi surprins macar putin din farmecul locului. Si dupa ce ne-a povestit ghidul, chiar ca nu-ti mai venea sa chicotesti la scenele explicite, chiar daca unele erau de-a dreptul obraznice, gen sex in grup sau zoofilie.

Am stat, cred, cateva ore acolo. Ne-am plimbat, ne-am minunat, am fotografiat, ne-am fotografiat.

Cateva ore libere dupa amiaza, incercam un pic pulsul satucului, ceva targuieli (ca nu poti sa-i zici shopping) si chiar era mai multa targuiala dacat cumparat efectiv, dar nu prea aveam ce si zona de piata era cam ciudata, sa ne intelegem, indienii nu sunt oameni agresivi, care sa-ti starneasca frica, dar saracia si disperarea nu stii ce pot face din om!... Asa ca mai bine la hotel, pe terasa, la un cocktail si shopping de la galeria hotelului, ca e mai safe.

Dupa-amiaza Manu ne propune o vizita intr-un sat traditional, un sat sarac rau de tot, cu un nivel de trai atat de primitiv cum cu greu iti poti imagina. Trecem pe langa mai multe case si intram la o familie, numeroasa la prima vedere, si ceva mai instarita decat celelalte, facem cunostinta cu bunica (cred ca era mai tanara ca mine, dar parea de 60), cu nora(sau una din ele)- 19 ani, deja cu doi copii ,si cu copiii. Tatal era cred la munca.

Ce am retinut interesant este faptul ca din balegar de capra fac niste turtite pe care le aseaza artistic in gramajoare si le folosesc drept combustibil pt foc. Altceva ce am si pe poza este cum cara femeile apa pe cap, folosind drept suport pt vasul de apa un fel de cerculet facut din carpa, peste care asaza vasul. La plecare, le-am lasat ceva bani, nu s-au aratat prea surprinsi, probabil ca nu era prima vizita de genul asta, iar la autocar, cativa pasi mai incolo, ne asteptau nerabdatori copii, dar si batrani, disperati dupa bomboane, biscuiti sau ce sperau ei ca le vom da. Se pare ca orgoliul sau demnitatea sunt notiuni care nu au nimic in comun cu foamea, din pacate, asta era evident la tot pasul.

Chiar in acest sat, la doi pasi de locul unde parcase autocarul, un alt templu, din aceeasi perioada, dedicat (sorry, am uitat!) zeitei nu stiu care. F frumos, dar si apusul de soare cu care ne-am incheiat ziua-parca si mai frumos.

De fapt, ziua se incheiase doar dpdv turistic, pentru ca ziua mea se incheie un pic mai tarziu, dupa un masaj ayurveda la spa-ul hotelului, ca am vrut sa vad si eu ce-i aia, si vreo ora si jumatate de negocieri crunte la magazinul de bijuterii al hotelului, era si ziua patronului, am mancat si tort cu familia lui, va dati seama ca dupa o ora si jumatate de “mai pune tu, mai las eu” eram cei mai buni prieteni!... Nu-i vorba, ca nici n-am plecat cu mana goala de acolo nici una dintre noi…

O noua noapte in India-mon amour, maine plecam cu avionul spre Varanasi, locul sfant al hindusilor, unde baia rituala in apele Gangelui (Mama Ganga, cum ii spun ei) este obligatorie macar o data in viata. A fost o zi spectaculoasa cu adevarat!...

P. S. In drum spre Khajuraho venind dinspre Jhansi, ne-am oprit sa vizitam Orcha, capitala dinastiei Bundela, frumos, special, bine conservat, dar n-am vrut sa va plictisesc si sa lungesc prea mult review-ul. Si-asa mi-e teama ca putini il vor citi pana la capat!

---

VIZUALIZĂRI: 7466 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI