All posts by Administrator

Abuzuri și fraude. Conturi închise

Aseară mi-a căzut sub ochi, absolut întâmplător, un caz unic până acuma, în istoria acestor “evenimente”.  Am intrat întâmplător în usercardul lui vega06 şi am observat ceva cu totul uluitor: toate articolele lui din usercard (erau afișate “cele mai recente 20”) aveau ZUPERBONUS. Absolut toate.

Drept e că e un autor destul de popular, dar totuși – nimeni, până acum, în toată istoria AFA nu reușise această performanţă.

După care observ o “coincidenţă” destul de ciudată: destul de multe dintre ele (ulterior s-au dovedit foarte multe) au prins ZB chiar la “mustaţă”   aveau/au fie FIX 50, fie 51-53/54 voturi). Măi să fie….

De curiozitate, m-am uitat peste analizele / statisticile pe care le am la dispoziţie, în fiecare usercard – pe primele locuri între votanţii săi cei mai sârguincioși  (cu sute de voturi) erau… 3 conturi CHIBIŢ! Pfff… hopa, îmi zic, ceva pare putred în Danemarca.

După alte 2-3 clickuri mă lămuresc  – conturile respective l-au votat doar pe vega06 și  încă un alt user. (dintre prietenii lui “intimi”; nu-l nominalizez aici pentru că nuam dovezi c-ar avea de-a face  cu această poveste; cel mai probabil nici nu a avut / nu are habar…).

În plus, cel puţin unul dintre acele conturi a intrat de pe aceleași IP-uri ca vega06.

stop_sign_64Long story short“:  conturile eduardo, dianasteffi, adriananico au fost banate, cf Regulamentului (clonă și/sau voturi acordate “la foc automat”; tentativă de fraudare);  în plus, voturile acordate de pe aceste conturi au fost anulate.  (le regăsiţi în statistice voturilor fiecărui review, de exemplu, însă cu valoare 0).

În mod evident, acele voturi S-AU SCĂZUT, automat, de la fiecare review  (de exemplu); nu au mai fost luate în calcul la determinarea ZB, astfel că un număr semnificativ dintre reviews-urile lui vega06 și-au pierdut atributul ZB (la ZB se contabilizează doar voturile pozitive (>0)).

important_albastru_64Aceste analize vor continua, pe tot parcursul anului. Atât pentru voturile din trecut, cât și pentru voturile care vor fi acordate de acum încolo.

 

 

Un centralizator al modificărilor deja anunţate a intra în vigoare în 2017

În ultimele luni am comunicat, pe diverse fire de discuţie, mai multe modificări preconizate a fi efectuate în Regulamentul de desfăşurare a concursului şi în Sistemul PMA începând cu 1.1.2017. M-am gândit să le centralizez în acest post pe blog, pentru a fi cât mai uşor accesibile

1. Pragul pentru Superbonus (SB) şi Zuperbonus (ZB) creşte la 20, respectiv 75 de voturi (anterior erau 14, respectiv 50).

2. La articolele “hors concurs” (fără PMA_std; cele din categoria off-topic de exemplu) programul nu mai acordă  SB, ZB

3. Se publică cu PMA_STD doar maxim 10 revs/an despre obiective din localitatea de domiciliu şi împrejurimile sale (în plus maxim 2 / săptămână)

3a. Recomandările despre restaurantele din localitatea de domiciliu NU sunt incluse în limita definită la pct 3.

3b. Reviews-urile despre  restaurante (i) din localitatea de domiciliu sau (ii) din acelaşi sejur SUNT supuse limitei “maxim 2 (cu PMA_STD) / săptămână”.

4. Se vor aplica mai strict prevederile din Regulament referitoare la (i) fragmentarea considerată nejustificată şi la (ii) subiecte considerate de “interes turistic restrâns”

4a. Etichetarea  unui articol ca fiind “fragmentare nejustificată” sau “de interes turistic restrâns” se stabileşte de echipa tehnică, prin norme interne ce ţin de politica saitului – de exemplu funcţie de  modul interesat sau dezinteresat în care o posibila fragmentare a apărut.

5. Pragul de la care programul aplică limitări mai relaxate în analiza votului va creşte de la GOLD la SENIOR. Cu alte cuvinte, membrii GOLD şi PREMIUM vor fi supuşi şi ei unor restricţiilor cantitative în privinţa voturilor acordate unui acelaşi concurent (mai relaxate totuşi faţă de utilizatorii SILVER sau inferior).

6. Bursele voiagere NU se cumulează – dacă se trece de la CONSUL la AUGUSTUS, rămân valabile doar cele 5 rente voiagere conferite de AUGUSTUS, indiferent de câte dintre cele 3 rente voiagere CONSUL au fost “consumate”.

7. Începând cu 2018 nu se vor mai acorda burse voiagere noi. Cele acordate până la finalul anului 2017 inclusiv se vor onora însă integral.

8. Articolele despre destinaţii apreciate inedite (sau din care nu mai avem impresii recente), din punct de vedere al politicii saitului , vor fi punctate suplimentar – prin voturi FB/FU de câte 1300 PMA, respectiv B/U = 600 PMA.
[20.1.2017] Prin “destinaţii inedite” se vor înţelege atât zone geografice (ţări, regiuni, oraşe, zone noi), cât şi obiective turistice inedite. (de exemplu un muzeu sau alt obiectiv deosebit din oraşul X, despre care nu s-a mai scris până acum).
Subliniez deasemenea că pot fi marcate DI IS+ şi impresii din zone sau obiective despre care s-a mai scris pe AFA, dar de la care nu avem impresii recente.

8a. Setarea unui articol ca fiind din categoria descrisă la pct 8 se face,  echitabil, de moderatori, prin norme şi proceduri interne ce ţin de politica saitului.

8b. [10.01.2017] În cazul articolelor de călătorie de tip “serial”, doar un singur episod din acea serie poate beneficia, de regulă, de bonusul descris la punctul 8 .

[actualizare 16.5.2017]: Pentru o mai bună înțelegere / claritate, termenii ”destinație inedită” și  ”interes turistic crescut – din punct de vedere al politicii saitului” au fost schimbați în „interes editorial crescut («interesul saitului»)”.
În consecință, abrevierea  afișată la articolele astfel selectate (bonificate) se schimbă din „DI” sau „IT+” în IS+

[precizare suplimentară, 17.5.2017] Art. 8.b se aplică doar reviews-urilor „DE CĂLĂTORIE” și NU se aplică reviews-urilor „DE CAZARE”.
Dintre articolele de tip „DE CAZARE” ale „serialului” respectiv, pot beneficia de bonus toate acelea care trec condițiile tehnice din procesul de selecție.

 

[LE[ Prevederile au fost adăugate Regulamentului  sub forma unui capitol distinct – Capitolul 7

Modificări în sistemul de votare

Un mesaj recent sesiza numărul neobişnuit de mare de votanţi “chibiţi” pentru un anumit  concurent. O analiză minuţioasă a indicat că un număr seminificativ de conturi noi par create doar pentru votarea unui număr mic de concurenţi

Contul iacobinul de exemplu, CHIBIȚ, a acordat un total de 388 de voturi unui acelaşi beneficiar (autor) – dintr-untotal de 395 de voturi. Este exemplu cel mai “strigător”, însă mai sunt şi alte cazuri.

Nu e normal şi sunt obligat să iau măsuri pentru a împiedica aceste anomalii.

Începând de luni, 31.10., am implementat o nouă restricţie în sistemul de votare: utilizatorii CHIBIŢ, UCENIC, JUNIOR pot acorda maxim X voturi / AN unui ACELUIAŞI BENEFICIAR – unde X = 2 + 2*NrImpresii scrise de votant. (limita anterioară era maxim 2 / săptămână)

NOTE: 1. Măsura urmărește, evident,  descurajarea creării de conturi în scop unic și exclusiv de votare a unui anumit concurent.

2. din păcate această restricție va afecta mulți alți utilizatori ONEȘTI, care ar fi dorit să voteze – cu bune intenţii  – de mai multe ori acelaşi autor*. Este un  “cost” pe care suntem însă nevoiţi să-l acceptăm,  cu toţii – şi eu, şi votanţii oneşti respectivi, şi potenţialii beneficiari ai acelor  voturi.

3. De remarcat că dreptul de vot al utilizatorilor oneşti amintiţi la punctul 1 este afectat totuşi în MICĂ măsură – aceştia pot acorda un număr mare de ALTE voturi, unor alţi autori

Suplimentar, analizând cauzele şi efectele profunde ale comportamentului impropriu de mai sus (crearea de conturi în singur scop al susţinerii unui concurent), am observat că au crescut exponențial numărul de articolul cu SUPER- și ZUPERBONUS.

Am decis astfel ca începând din 01.01.2017, pragurile de obţinere a SUPERBONUSULUI şi a ZUPERBONUSURILOR să crească la 20, respectiv 75 de voturi. 

Vechile praguri erau 14, respectiv 50 voturi. Măsura urmăreşte o selecţie mai bună a articolelor care primesc aceste distincții.

Tot din 2017 (01.01), pragul de la care programul aplică limitări mai relaxate în analiza votului va creşte de la GOLD la SENIOR.

În momentul de faţă, utilizatorilor GOLD sau superior nu li se aplică restricţia bazată pe “nr de impresii scrise în acel an” (maxim voturi = 2 + 2 *NrImpresii), ci doar o limită maximă / săptămână / beneficiar calculată de program ca o medie a ceea ce el consideră normalitate.

Începând din ianuarie 2017, această votare “mai puţin restrictivă” va fi posibilă doar în cazul utilizatorilor SENIOR sau superior.

Reduceri speciale pentru zborurile Blue Air

promo20_RO_logo

Am crescut împreună şi am devenit cea mai mare companie aeriană românească.

Dorim să vă mulţumim pentru această realizare şi să vă bucuraţi alături de noi cu o reducere de 20% valabilă pentru toate rutele Blue Air din şi către Romania!

Perioada de călătorie este 1 iulie 2016 – 25 martie 2017. Promoţie valabilă intre 1 si 3 iulie 2016.

Puteţi rezerva biletele pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la agenţiile Blue Air şi cele partenere.

Blue Air, zbori asa cum iti doresti!

Vă invităm la TTR, ediţia de primăvară — 25-28 februarie, Romexpo

Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României se va desfăşura la Romexpo între 25 şi 28 februarie 2016 în Pavilioanele C1 – C6. Deschiderea oficială va avea loc joi, 25 februarie a.c., în Pavilionul C3, începând cu ora 11.00.

Comunitatea AmFostAcolo, partener tradiţional media, va fi reprezentată şi în acest an, în standul partenerilor media, din pavilionul C6.

Eu nu voi reuși să ajung în acest an, dar vom folosi și de această dată standul ca “punct de întâlnire” pentru membrii comunităţii AmFostAcolo.

Am deasemenea nevoie de voluntari care să asigure “continuitatea ” acolo…

Mai jos redau comunicatul oficial al organizatorilor

La deschiderea oficială a Târgului vor participa: domnul Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, un reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale, doamna Anca Pavel Nedea, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Turism, domnul Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, domnul Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România, domnul Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, şi domnul Gabriel Zamfir, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.

Programul deschiderii oficiale este următorul:

Intervalul orar: 11.00-12.00  

  • Alocuţiune de introducere susţinută de domnul Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României;
  • Alocuţiune susţinută de reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale;
  • Moment artistic susţinut de Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”;
  • Alocuţiune susţinută de doamna Anca Pavel Nedea, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Turism;
  • Alocuţiune susţinută de domnul Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism;
  • Alocuţiune susţinută de domnul Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România;
  • Alocuţiune sustinută de domnul Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc;
  • Alocuţiune susţinută de domnul Gabriel Zamfir, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural;
  • Moment artistic susţinut de Ansamblul Folcloric „Junii Braşovului”;
  • Doamna Anca Pavel Nedea, preşedinta ANT, şi domnul Mihai Daraban, preşedintele CCIR, acordă premiul pentru activitatea de incoming;
  • Discurs susţinut de câştigătorul premiului pentru activitatea de incoming;
  • Tăierea panglicii.

   Intervalul orar: 11.00-12.00  

  • Turul oficial al Târgului de Turism al României.

           Ora 13.00

  • Conferinţă de presă organizată de Autoritatea Naţională pentru Turism la standul ANT din Pavilionul C3.

Evenimentele organizate la fiecare stand în parte pot fi consultate pe pagina web oficială a târgului, www.targuldeturism.ro, la categoria Manifestări conexe.

Programul Târgului de Turism al României cuprinde şi o serie de conferinţe destinate tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, dar şi vizitatorilor. Joi, 25 februarie a.c., Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează începând cu ora 12.00, în Sala Bălcescu, conferinţa „Implicaţiile modificărilor legislative din domeniul fiscal pentru agenţii economici din sectorul turistic şi industria hotelieră”, Academia de Studii Economice prin Facultatea de Business si Turism invită publicul la seminarul „Bucureşti: timp şi spaţiu pentru turism” iar Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc organizează „Întâlnirea organizaţiilor patronale din turism: FPTR, ANAT, ANTREC, OPTBR, FIHR”.

Vineri, 26 februarie a.c., Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) organizează seminarul cu tema „Staţiunile balneare se pregătesc pentru piaţa europeană” iar Autoritatea Naţională pentru Turism va desfăşura conferinţa cu tema „Promovarea destinaţiilor turistice din România în viziunea hotelierilor”.

Expozanţii vor pregăti zilnic, pe scena Târgului de Turism, evenimente artistice pentru vizitatorii prezenţi. De asemenea, Romexpo împreună cu ANAT, FPTR, OPTBR si ANTREC vor organiza în perioada 25-28 februarie 2016 cea de-a treia ediţie a „Bursei de Turism pentru specialiştii din domeniu”.

La Târgul de Turism al României vor participa în calitate de expozanţi şi co-expozanţi 285 de firme din 15 ţări: Albania, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria, suprafaţa expoziţională ocupată fiind de peste 13.800 mp.

În Pavilionul C3, în care se va desfăşura dechiderea oficială, se vor regăsi standurile Autorităţii Naţionale pentru Turism, ANAT, OPTBR, FPTR si ANTREC. Tot în C3, zonele turistice autohtone vor fi reprezentate prin Consilii Judeţene: Alba, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Maramureş, Mehedinţi, Neamt, Satu-Mare, oraşele: Alba-Iulia, Amara, Cluj, Făgăraş, Mangalia, Piatra-Neamţ, Poiana Braşov, Târgu-Neamţ, Techirghiol sau Timişoara, şi comune precum Poiana Câmpina (Prahova), Turia (Covasna), Molivisu (Brăila) şi Miroslava (Iaşi).

 —

Târgul de Turism al României este organizat şi găzduit de Romexpo, bianual, primăvara şi toamna, cu sprijinul Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), în calitate de partener strategic, şi al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).


            Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României se va desfăşura între 25 şi 28 februarie în Pavilioanele C1 – C6. Programul de vizitare este de joi, 25 februarie, până sâmbătă, 27 februarie, de la ora 10.00 la ora 18.00, şi duminică, 28 februarie, de la ora 10.00 la ora 16.00. Preţul unui bilet de acces este de 10 lei.

Ocolul Pământului în patru zile, la Târgul de Turism al României (12-15 noiembrie, Romexpo)

Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României (www.targuldeturism.ro) va avea loc între 12 şi 15 noiembrie 2015, în Pavilioanele C1, C2 şi C3 ale Centrului Expoziţional Romexpo.

 800 x 300 px TTR 2

Destinaţii fascinante din România şi străinătate se dezvăluie călătorilor, prin intermediul ofertelor prezentate în cadrul celei de-a 34-a ediţii a celui mai mare eveniment de turism din ţară.

Manifestarea promovează atracţii turistice care includ: turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinaţiile exotice, croazierele şi turismul de aventură.

DSC_0174În acelaşi timp, pe parcursul celor patru zile de târg, Romexpo devine pentru vizitatorii specialişti locul ideal pentru stabilirea şi desfăşurarea întâlnirilor de afaceri în turism, în scopul reînnoirii si fidelizării relaţiilor existente cu partenerii tradiţionali.

 

223 de companii vor întâmpina vizitatorii cu:

  • Pachete turistice avantajoase, potrivite oricărui buget sau oricărui tip de calatorie (recreaţională, de afaceri, individuală, de grup, excursie sau sejur).
  • Discount-uri considerabile aplicate pachetelor de călătorie către destinaţii exotice, fie cele frecventate des de români, fie unele mai puţin promovate şi cunoscute de public.
  • Gadget-uri şi accesorii utile, unice, moderne şi adaptabile, în funcţie de tipul şi scopul călătoriilor.
  • Oferte şi evenimente de promovare a diferitelor destinaţii româneşti, montane sau de pe litoralul Mării Negre, precum şi a agroturismului românesc.
  • Asigurări de călătorie şi alte servicii complementare: transport, bilete de călătorie, etc.

Gradul de internaţionalizare a Târgului de Turism al României 2015-ediţia de toamnă este de 27%, 16 ţări promovându-şi la târg zonele şi obiectivele turistice atractive: Albania, Austria, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia, India, Iordania, Israel, Italia, Marea Britanie, Palestina, Polonia, România, Tanzania, Ungaria. Suprafaţa de expunere la această ediţie este de peste 7500 de mp.

 

Târgul de Turism al României este organizat şi găzduit de Romexpo, bianual, primăvara şi toamna, cu sprijinul:

  • Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ), în calitate de partener strategic

şi al:

  • Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR)
  • Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR)
  • Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC)
  • Camerelor de Comerţ şi Industrie din România.

 

Frumuseţile turistice ale României sunt dezvăluite la Romexpo

Multe zone turistice din România sunt promovate la târg prin intermediul consiliilor judeţene şi locale, ai căror reprezentanţi vor fi prezenţi la standuri pe tot parcursul evenimentului, în Pavilionul C3. Publicul va avea, astfel, ocazia de a afla informaţii diverse despre: locurile fascinante ale României, din toate regiunile ţării, despre oraşe şi comune încărcate de istorie şi de valori culturale artistice şi gastronomice.

DSC_0160

Târgul de Turism devine astfel locul detaliilor despre istoria, tradiţia şi peisajele României, locul unde turismul rural se îmbină cu cel ecologic şi cultural.

Vizitatorii vor avea ooportunitatea să descopere judeţele emblematice ale ţării şi punctele lor de interes turistic, începând cu poarta României către vest, Aradul, judeţ bogat în vestigii istorice, monumente de arhitectură, lăcaşe de cult, dar şi elemente de cultură gastronomică precum: salamul de Nădlac, pâinea de Pecica şi vinurile de Miniş.

 

Alte judeţe precum: Alba, Arad, Bacău, Brăila, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Neamţ, Suceava, Sibiu îmbogăţesc târgul de turism cu programe care includ vizitarea unor obiective precum: cetăţi, castele şi conacuri încărcate de istorie, mănăstiri, dar şi organizarea de trasee gastronomice şi viticole. Agroturismul este prezent în cadrul evenimentului din Centrul Expoziţional Romexpo prin intermediul standurilor unor comune care în ultimii ani au cunoscut o puternică dezvoltare a turismului rural: Brăduleţ (Argeş), Turia (Covasna), Tătăruş (Iaşi), Tupilaţi (Neamţ),  Aroneanu (Iaşi).

 

Bulgaria şi Palestina, participări oficiale la Târgul de Turism al României

La Târgul de Turism al României vizitatorii vor face  un adevărat ocol al Pământului în patru zile şi vor avea ocazia să se informeze şi să aleagă atât acele vacanţe sau călătorii care se pliază cel mai bine pe bugetele şi stilul lor de viaţă, către destinaţii binecunoscute şi des agreate, precum: Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, cât şi oferte de călătorie în ţări a căror frumuseţe este mai puţin cunoscută de publicul nostru: India, Iordania, Palestina, Tanzania.

Palestina şi Bulgaria vin cu oferte speciale pentru turişti şi călători, fiind ţări care au statutul de participanţi oficiali ai evenimentului.

Vacanţe la reduceri semnificativeDSC_0182

Târgul de Turism al României este perioada în care vacanţele se ofertează la costuri mult scăzute, atât în privinţa transporturilor, cât şi a cazărilor. Companiile şi agenţiile de transport vin cu nenumărate bonusuri, carduri de fidelitate şi aplicaţii web care să ofere publicului accesul la vacanţe potrivite scopului şi bugetului călătoriei fiecăruia.

De asemenea, vizitatorii târgului vor avea posibilitatea accesării unor bugete de vacanţă, oferite prin intermediul unor produse de tip carduri sau credite, de către diverse bănci.

Servicii conexe în sprijinul turiştilor  

De la târg nu lipsesc companiile care oferă produse şi servicii conexe turismului, acelea care oferă călătorilor confortul de care au nevoie pe parcursul oricărui tip de sejur sau excursie: asigurări de călătorie, servicii de închiriere transport rutier sau soft-uri destinate facilitării relaţiilor dintre tour-operatori, agenţii şi clienţi.

 

Programul de vizitare al ediţiei de toamnă:

  • 12-14 noiembrie 2015 (joi-sâmbătă): 10.00-18.00
  • 15 noiembrie 2015 (duminică): 10.00-16.00

 

Loc de desfăşurare:

Pavilioanele: C1, C2, C3

C1 – agenţii de turism şi tour-operatori

C2 – agenţii de turism si participari oficiale internationale din: Bulgaria şi Palestina

C3– evenimente şi standuri de promovare a zonelor turistice din Romania, cu participarea oficialităţilor şi administraţiilor turistice locale şi regionale. Astfel, în acest pavilion se vor regăsi standurile partenerilor Târgului de Turism al României: ANAT, OPTBR, FPTR şi ANTREC, dar şi cele ale oficiilor turistice locale, regionale şi naţionale care promovează atracţii şi zone cu un dezvoltat şi promiţător potenţial turistic. 

  • Zone turistice din Romania, reprezentate la Turism al Romaniei 2015 -ediţia de toamnă, prin prezenţa reprezentanţilor consiliilor judeţene: Alba, Arad, Bacău, Braila, Cluj, Damboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Neamţ, Suceava, Sibiu;
  • Oraşele care îşi prezintî oferta turisticî: Amara, Horezu, Piatra Neamţ, Satu-Mare, Sinaia, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Târgovişte;
  • Comune: Brăduleţ (Argeş), Turia (Covasna), Tătăruş (Iaşi), Tupilaţi (Neamţ), Aroneanu (Iaşi)

 

 

 

Acces: Bilet intrare adulţi şi studenţi: 10 lei/zi; Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită.

Tarif acces parcare : 3 lei/ ora

Biletele pot fi achiziţionate şi online, prin accesarea platformei  de vanzare bilete.

  • * *  

 

Program manifestari conexe – Târgul de Turism al României  2015 –  ediţia de toamnă

joi, 12 Noiembrie 2015                        — 12.00 – 14.00 Pavilion  H3, sala 1

Academia de Studii Economice, Facultatea de Business si Turism organizeaza seminarul : ”Calitate si performanta in programele de masterat.

Vineri, 13 Noiembrie 2015                       — 11.00 – 13.00 Pavilion  H2, sala Brancusi

Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania – OPTBR organizeaza seminarul „Statiunile balneare – noi investitii, noi programe”.

Zilnic –  Pavilion  C1, etaj

ROMEXPO impreuna cu ANAT, FPTR, OPTBR si ANTREC organizeaza ce-a de-a doua editie a Bursei de Turism pentru specialistii din domeniu.

 

  • * *

 

În perioada 12-15 noiembrie, a.c,  concomitent cu Târgul de Turism al României, în Centrul  Expoziţional Romexpo,  are loc un eveniment de referinţă pentru domeniul HORECA, ROMHOTEL (www.romhotel.ro)    Expoziţia Internaţională de echipamente, mobilier şi dotări pentru hoteluri şi restaurante

 

=========================

 

Despre: ROMEXPO S.A. (www.romexpo.ro) este liderul industriei românești de târguri și expoziții, îmbinând tradiția cu experiența și calitatea de nivel internațional, toate în beneficiul expozanților și vizitatorilor specialiști care, an de an, confirmă buna reputație a firmei.

ROMEXPO S.A. este recunoscut și pe plan internațional, fiind membru cu drepturi depline al Asociației Mondiale a Industriei de Expoziții – UFI, al Alianței Târgurilor din Europa Centrală – CEFA, al Uniunii Internaționale de Raportare a Statisticilor Expozițiilor – CENTREX și al Asociației Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa – EURASCO.

Societatea dispune de propriul sau centru de expoziții, denumit Centrul Expozițional ROMEXPO, care se întinde pe o suprafața totală de 100.000 mp. Din 1991, strategia de dezvoltare a societății ROMEXPO S.A. s-a concentrat pe trei direcții prioritare: modernizare, diversificare și specializare, toate acestea într-un efort de creștere substanțială a calității serviciilor atât pentru expozanți, cât și pentru vizitatorii specialiști, din ce în ce mai exigenți.

 

Mărginimea Sibiului — „Destinaţie Europeană de Excelenţă”

Mărginimea Sibiului a câştigat titlul de „Destinaţie Europeană de Excelenţă” privind turismul şi gastronomia locală, în urma concursului Comisiei Europene, „European Destinations of Excellence Network – Destinaţii Europene de Excelenţă”, a anunţat primarul comunei Răşinari, Bogdan Bucur.

Zona Mărgininea Sibiului a surclasat ceilalţi trei concurenţi din România — Colinele Transilvaniei, Tismana şi Judeţul Neamţ.

„Primăria Comunei Răşinari şi Asociaţia Pensiunilor Agroturistice Răşinari, prin câştigarea concursului EDEN 2015 – Turismul şi gastronomia locală, a creat astfel o oportunitate enormă în creşterea vizibilităţii zonei Mărginimii Sibiului atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.
Toate manifestările, activităţile şi evenimentele care se desfăşoară în Mărginimea Sibiului (Festivalul Brânzei şi al Ţuicii organizat la Răşinari, Festivalul Sus pe Muntele din Jina, Festivalul Bujorului din Gura Râului, Drumul Brânzei şi altele) pot intensifica premisele unui turism gastronomic în Mărginimea Sibiului”, a comentat Bucur, citat de Agerpres.

Zona Mărginimii Sibiului va fi promovată pe site-ul www.edenineurope.eu, prin crearea unei pagini speciale.

Mărginimea Sibiului va beneficia între 12 şi 15 noiembrie, la Târgul de Turism al României de la Romexpo Bucureşti, de un spaţiu de prezentare în cadrul standului Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Reprezentanţii Primăriei Răşinari şi ai Asociaţiei Pensiunilor Agroturistice din această comună vor fi premiaţi în decembrie, la Bruxelles pentru proiectul “Intensificarea turismului gastronomic în Mărginimea Sibiului”.

Călătoriile în Asia devin mai accesibile

De-acum găsirea / algerea unui bilet de avion spre destinaţii din Asia devine o sarcină mai uşoară pentru orice turist.

FLYSKY.ro este o nouă platformă digitală de turism dezvoltată de agenția Panda Travel în România.  Agenția operatoare are o vechime de 18 ani serviciile acesteia fiind cunoscute în special de către comunitatea chineză din România.

flysky1

Interesul tot mai crescut al românilor față de destinațiile asiatice a determinat compania să  orienteze  ofertele si serviciile destinate expațiilor chinezi și către turiștii români care vor să călătorească în Asia fie în vacanță, fie în interes de serviciu.

Compania, va lansa pe piață pachete și bilete la prețuri avantajoase, combinând zboruri oferite de companiile de linie precum si cele low cost pentru destinațiile din Asia și nu numai. De asemenea, compania facilitează obținerea vizelor către China și alte țări din Asia.

FLYSKY.ro va deveni principalul motor de căutare al celor mai avantajoase prețuri la bilete sau pachete către destinațiile asiatice.  Platforma oferă o gamă completă de zboruri în întreaga lume, îți dă posibilitatea de a compara prețurile și îți asigură obținerea tuturor documentelor necesare mult mai simplu prin intermediul online.

În perioada următoare FLYSKY lansează o campanie de promovare care își propune să facă cunoscute oferta și serviciile către pubicul român.  Compania va lansa în toamnă o competiție în mediul digital al cărei premiu constă intr-o experiență adventure în Vietnam.

Obiectivele companiei  sunt creșterea cotei de piață pe segmentul de ticketing și câștigarea poziției de lider de piață pentru destinațiile asiatice.

Yahoo vă “primeşte” înştiinţările de la AmFostAcolo în BULK/SPAM? Împiedicaţi pe viitor asta, în 2 paşi simpli

În ultimul timp, volumul de înştiinţări trimise de AFA a crescut foarte mult — a crescut nr de impresii şi activitatea în general pe sait, e vârf-de-vârf de sezon, e normal. Din acest motiv, cel mai probabil, yahoo interpretează unele din înştiinţările trimise de program, ca urmare a abonării voastre,  în mod ERONAT ca spam… :(

Dacă acest lucru vă deranjează, găsiţi mai jos modalitatea prin care puteţi împiedica acest tratament “arbitrar”:  adăugaţi expeditorul la Contacte;  acest lucru îi va spune lui mr. Yahoo că ce face el nu e firesc – pe viitor nu va  mai “primi” mesajele trimise de expeditorul în cauză în folderul BULK/SPAM.

1. Mutaţi mesajul din BULK/SPAM în Inbox

2. Click dreapta pe el, apoi selectaţi, din meniul care vă apare, “Add sender to Contacts”

NB: încercaţi să parcurgeţi paşii de mai sus pentru fiecare “tip” de înştiinţări — de la toţi “expeditorii” AmFostAcolo —  pentru câte unul din mesajele trimise de: [email protected]; [email protected]; [email protected]; [email protected] etc.