GRAD SATISFACȚIE
După cum vă spuneam ieri, în review-ul/reportaj despre cel mai nou hotel din Hajduszoboszlo, Atlantis Medical, Wellness & Conference Hotel, am " inspectat " pentru voi mai multe hoteluri din staţiune, în speranţa că am să vă fiu de ajutor, atunci când căutaţi locuri interesante pentru concediu.
Azi, a venit rândul unui alt hotel despre care nu există impresii pe sait, respectiv Hunguest Hotel Beke.
Amplasare/teritoriu:
În fiecare an (anul asta si cel precedent), fiind cazat la Hotel Aurum, din staţiune, iar camerele dând spre pietonala din staţiune, Matyas Kiraly, am avut vedere spre acest hotel.
Adresa exactă a Hunguest Hotel Beke este Matyas Kiraly, nr. 10.
Am auzit despre el (de la Zoli Marki), că este integral renovat în 2010 şi că a mai fost construit un corp de clădire separat, cu apartamente.
Din stradă, sincer nu pare cine ştie ce.
Dar, odată ce am ajuns să-l vizitez, trebuie să recunosc că acest hotel are cel mai mare teritoriu din toată staţiunea, cu facilităţi multe şi extrem de diverse pentru cei cazaţi acolo.
Astfel, în afara lobby-ului şi a barului aferent, dispune de un restaurant generos, la interior, unul exterior (la piscină), camera de joacă pentru cei mici, o cameră X-Box, magazine, săli de conferinţe, saună finlandeză şi saună infra, piscine acoperite şi în aer liber cu apa dulce (2 de înot) şi 1 termală, piscina hidromasaj, parcare in curte inchisa, sala de fitness, la toate, clienţii hotelului având acces pe baza unei brăţări magnetice.
Camere:
Toate renovate (203), duble, apartamente, toate dotate cu climatizare, baie, tv LCD, minibar, seif şi internet wireless, seif, mochetă.
Mobilierul este nou, însă camerele duble (prin amabilitatea fetelor de la recepţie şi a bellboy-ului, am văzut o dublă - 106), după părerea mea sunt cam mici, iar un pat suplimentar ar ocupa tot locul liber.
Băile sunt curate, cu cabină de duş, se pun la dispoziţie şi ceva cosmeticale.
În concluzie, camerele arată foarte bine, cine vede hotelul de pe stradă, n-ar zice asta...
Restaurantul:
Lângă recepţie, foarte mare/aerisit, cochet, cele mai multe pachete se vând cu demipensiune, mic dejun şi cină, servite în sistem bufet.
Pentru prânz există restaurantul de la piscină.
Facilităţi pentru turişti:
Cum spuneam mai sus, pe tot teritoriul hotelului, se intră gratuit de clienţi, pe baza unei brăţări magnetice şi a unui sistem de porţi, precum cel de la metrou, la piscinele acoperite, cele în aer liber, saune, camerele de joacă pentru copii, sala de fitness.
În incintă există şi un magazin, destul de bine aprovizionat.
Am înţeles că, după un program prestabilit, există şi ceva animaţie, tip aqua-gym.
Concluzie:
Un hotel renovat recent, cu cele mai multe failităţi pentru clienţi/cel mai mare teritoriu, potrivit pentru 2 adulţi, camerele duble fiind cam micuţe pentru familiile cu copii.
Personalul extrem de amabil şi cel puţin la recepţie se vorbeşte o engleză mulţumitoare... Română, din păcate nu.
AmFostAcolo şi vi-l recomand şi vouă, fără rezerve.
Doresc publicarea acestui review scris în scop de informare, fără note şi PMA, deoarece nu am fost cazat acolo, dar am încercat să aduc pe sait, un hotel ce poate fi luat în considerare, pentru o vacanţă de relaxare la Hajduszoboszlo.
Trimis de creivean in 24.08.11 21:07:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.45265000 N, 21.40416000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Super - informatii potential foarte utile pentru oricine se documenteaza despre o eventuala cazare in zona. Multumiri @creivean.
Retras, la solicitarea autorului, punctele PMA_std. In mod evident, si notele (solicitate 'mecanic' de program, ca o conditie obligatorie inainte de incarcarea review-ului) au fost retrase.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2012 Apartamente de 4 stele in Hajduszoboszlo — scris în 16.01.12 de Alina Morar din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ