După multă cultură, puţin bazar, apoi plecarea spre casă (V)

TIPĂREȘTE

Continuarea de la articolul acesta.

---

Această a treia zi, în care urma să ne întoarcem şi acasă, era destinată cumpărăturilor în imensul bazar din Cernăuţi. Am predat camera de la hotel, iar patronul, ucrainean, dar bun cunoscător al limbii române, s-a oferit să ne ia cu maşina lui, lăsându-ne într-o staţie, de unde am putut lua un microbuz către bazar, aflat în partea de nord a oraşului, în zona numită Kalinivski, situată dincolo de Prut, chiar pe malul stâng al acestuia.

Bazarul constă într-o sumedenie de gherete şi tarabe, în care se vând tot felul de mărfuri, de provenienţă diferită, de la poloneză sau rusească până la românească, chinezească sau turcească. Unele mărfuri sunt mai ieftine decât în România, în special cele ucrainene, dar altele au cam aceleaşi preţuri. Pe lângă diferite produse alimentare sau de uz casnic, am mai cumpărat şi o păpuşă matrioşka, însemnând, de fapt, cinci păpuşi, având pictate pe ele diferite scene rustice ucrainene.

După vreo patru ore de umblat prin bazar, am socotit că ar cam fi timpul să plecăm, mai ales că nu aveam vreun mijloc de transport sigur. Am făcut planul să găsim ceva până la graniţă, aflată la circa 40 de kilometri de Cernăuţi, apoi să trecem prin vamă pe jos şi să căutăm, apoi, o ocazie spre Botoşani. L-am întrebat pe un taximetrist cam cât ne-ar lua până în vamă, dar acesta ne-a cerut 200 de grivne, ceea ce ni s-a părut mult prea mult. Aşa că am întrebat nişte femei care vorbeau româneşte despre cum putem ajunge la autogară, iar ele ne-au îndreptat spre o staţie, aflată pe aceeaşi parte cu bazarul, de unde am luat un microbuz, rugându-l pe şofer să ne lase la "avtovokzal", aşa cum ştiam că se numeşte autogara în rusă. În microbuz, noi am plătit la urcare cinci grivne pentru două persoane, dar am văzut cum ceilalţi călători au strâns banii din mână în mână şi i-au dat şoferului, pe încredere, fără ca acesta să numere câţi călători şi câţi bani sunt. Asta spune ceva şi despre corectitudine, întrucât nu sunt, probabil, prea mulţi călători care să facă blatul.

După vreo jumătate de oră de drum, am fost lăsaţi la autogară. Am mers la un ghişeu pentru a obţine informaţii, dar nu am reuşit să mă înţeleg deloc cu casiera, destul de repezită, precum majoritatea casierelor. Dezamăgit, am dat o raită în jurul autogarei, uitându-mă la microbuzele parcate, şi am găsit unul de Oprişeni, sat românesc aflat la vreo zece kilometri de graniţa cu România. Aşa cum am presupus, şoferul ştia limba română şi ne-a îndrumat către un alt microbuz, care mergea spre satul Tereblecea, numit în ucraineană Porubna, localitatea din Ucraina cea mai apropiată de vama Siret. Preţul călătoriei a fost de doar 15 grivne pentru două persoane, iar în microbuz aproape toţi călătorii vorbeau în română. Ca şi la venire, am trecut prin celebrii Codri ai Cosminului, locul în care, în 1497, marele Ştefan Voievod a învins oastea poloneză condusă de regele Ioan Albert.

Maşina ne-a lăsat undeva, la vreun kilometru sau doi de vamă, în câmp. Nici nu am coborât bine şi, după câteva minute, ne-a ajuns din urmă un autobuz de Botoşani, despre care noi nu ştiam nimic. Am făcut din mână, iar autobuzul a oprit şi ne-a luat. Eram nişte oameni cu adevărat norocoşi, sau cel puţin aşa credeam noi! Am ajuns pe la ora 4,00 în vama ucraineană, unde am fost reţinuţi cam două ore, pentru diverse formalităţi. Ceea ce era mai rău ne aştepta, însă, în vama românească, unde am stat vreo şase ore, întrucât vameşii au luat la scotocit toate ungherele autobuzului, apoi toate bagajele călătorilor, în căutare de mărfuri de contrabandă, adică ţigări, alcool şi carburanţi. E drept că au cam avut ce găsi pe la unii pasageri, inclusiv pachete de ţigări înfăşurate în celofan şi ascunse în nişte borcane cu smântână (!).

Abia pe la miezul nopţii, ne-au dat drumul să plecăm, ajungând acasă pe la ora 2,00, cu regretul că nu ne-am urmat planul iniţial, de a trece pe jos prin vamă şi de a veni cu o ocazie. Dar, cu toate aceste peripeţii nu prea plăcute, impresia noastră generală a rămas neschimbată, promiţându-ne că vom reveni la Cernăuţi cât mai curând, pentru a călători, poate, şi spre alte oraşe mai îndepărtate ale Ucrainei, cum ar fi Kiev, Lvov sau Odessa.

---