Mănăstirea Bănceni - un colţ de rai, la câţiva kilometri de România (III)

TIPĂREȘTE

Ne-am trezit dimineaţa, după o noapte liniştită, bucurându-ne că, spre deosebire de ziua precedentă, această zi se anunţa drept una foarte frumoasă şi însorită, numai bună pentru plimbări.

Prima parte a zilei a fost dedicată vizitării mănăstirii de la Bănceni, despre care auzisem că este ca un colţ de paradis. Am mers în faţă la Ekvator, de unde am luat un microbuz spre Herţa. Dacă în oraş procentul populaţiei româneşti este de doar 20 %, iar mulţi dintre români vorbesc tot în ucraineană, în satele din zonă, românii sunt net majoritari. Astfel, în microbuz, cam toată lumea vorbea româneşte, inclusiv şoferul, şi am putut cere informaţii asupra locului în care trebuie să coborâm, pentru a ajunge la mănăstire. Am intrat în vorbă cu câteva persoane, foarte bucuroase că ne pot ajuta, în special cu o bătrână, care, auzind că suntem din Botoşani, ne-a întrebat despre anumite cunoştinţe ale ei, arătându-şi ataşamentul faţă de România, dar exprimându-şi şi regretul că, pentru cei din România, românii din fosta Uniune Sovietică sunt etichetaţi, la grămadă, drept ruşi.

Am plătit la coborâre, aşa cum am văzut că se obişnuieşte în zonă, suma de 6 grivne de persoană, şi am mai mers pe jos, înspre dreapta, până la mănăstirea care era vizibilă de la drumul principal. Mănăstirea Bănceni se află la circa 20 de kilometri de Cenăuţi şi la vreo 5 kilometri de Herţa. Ea face parte din ţinutul Herţa, teritoriu ce a aparţinut, până în iunie 1940, doar Principatului Moldovei şi, apoi, României, fără să facă parte din Bucovina sau din Basarabia. Acest teritoriu românesc, aparţinând în perioada interbelică judeţului Dorohoi, a fost ocupat, la 28 iunie 1940, de către sovietici, împreună cu Basarabia şi nordul Bucovinei, în urma acelui ultimatum ameninţător adresat României, consecinţă a funestului pact între Ribbentrop şi Molotov, adică între Hitler şi Stalin. După destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, ţinutul Herţa a revenit Ucrainei independente, la fel ca nordul Bucovinei, precum şi nordul şi sudul Basarabiei.

Mănăstirea Bănceni, aflată la doar 7 kilometri de graniţa cu România, la marginea unei coline împădurite, este o mănăstire nouă, construcţia sa începând abia în 1994. Cu toate acestea, ea şi-a dobândit un renume deosebit, datorită actelor de mare umanitate întreprinse de stareţul său, părintele arhimandrit Mihail Jar. Acesta a înfiinţat, în preajma mănăstirii, un orfelinat, în care a adus peste 400 de copii, unii dintre aceştia fiind cu probleme grave de sănătate, inclusiv bolnavi de SIDA, alţii fiind doar orfani. Aici, aceşti copii sunt foarte bine îngrijiţi de către măicuţe, după cum am putut vedea cu proprii ochi. Mai mult, în satul vecin, Molniţa, părintele a construit case pentru cei care ajung la majorat, aceştia nefiind abandonaţi nici atunci. Peste 30 de copii au fost adoptaţi de către părinte, el devenindu-le tată cu acte în regulă. De altfel, toţi copiii de aici îl numesc tata, acest român fiind considerat, în Ucraina, drept erou naţional. La rândul său, Mănăstirea Bănceni, deşi atât de nouă, este socotită una de cea mai mare importanţă, ea primind rangul de lavră.

Apropiindu-te de mănăstire, eşti atras de frumuseţea sa, cu turlele sale aurii, în formă de bulb de ceapă, asemenea bisericilor ruseşti, şi cu pereţii săi exteriori de culoare verzuie, cu picturi de sfinţi. Pentru a intra, trebuie să ai o ţinută adecvată, femeile putând să primească, la poartă, un batic şi o fustă lungă. În interior, altarul, candelabrele şi pereţii laterali sunt auriţi, iar picturile sunt foarte bine realizate. Una dintre picturi îl reprezintă pe Nicolae II, ultimul ţar al Rusiei, împreună cu soţia sa, ţarina Alexandra, cele patru fiice, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia, precum şi ţareviciul Alexei, toţi asasinaţi cu sânge rece de către bolşevici, din ordinul lui Lenin. După căderea comunismului, Biserica Ortodoxă Rusă i-a ridicat pe membrii nefericitei familii a Romanovilor la rang de sfinţi mucenici. Noi am ajuns chiar la sfârşitul slujbei, care avusese loc în limba română, şi am mai văzut o regulă interesantă. Astfel, femeile rămân după încheierea slujbei şi fac curăţenie, primind mături şi aspiratoare. În incinta mănăstirii, am mai putut vedea o biserică mai mică, o sală de mese destinată pelerinilor, chiliile călugărilor, precum şi cimitirul acestora, totul strălucind de curăţenie.

Pe la ora 13,00, cu un microbuz de ocazie, ne-am întors la Cernăuţi.

---

VIZUALIZĂRI: 17742 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI