Milli Park - muntele de la malul marii.

TIPĂREȘTE

Aflati in vacanta in Kusadasi, hotel Richmond, am hotarat intr-o dimineata insorita sa vizitam Milli Park. Nu stiam exact in ce directie se gaseste parcul raportat la hotelul unde eram cazati, insa intreband la receptie, ni s-a comunicat sa mergem pana in Kusadasi iar de acolo indicatoarele ne vor ghida spre parc. Zis si facut, cu doar doua sticle de apa plata si 2 prosoape am pornit la drum. Imediat ce ne-am apropiat de Kusadasi indicatoarele ne-au arat Milli Park, nu retin exact distanta, dar nu erau mai mult de 30 de km.

Am inconjurat practic pe centura statiunea, avand astfel ocazia sa localizez si alte hoteluri din Kusadasi si strabatand cateva orasele, am vazut intrarea in parc. Am platit 14 lire de autoturism si dupa ce am trecut de bariera ne-am trezit brusc la... munte.

Parcul se intinde pe coasta unei zone muntoase, in stanga soselei fiind muntele iar in dreapta marea azurie.

Ne-a placut de la intrare organizarea si prezenta panourilor care lamureau orice turist despre ce era de vazut in parc.

Am hotarat ca prim pas sa strabatem tot drumul ce se desfasura in fata noastra pentru a ne lamuri despre ce este vorba, urmand ca la final sa ne hotaram unde ne vom opri pentru plaja. Astfel ca strabatand incet drumul am patruns tot mai adanc in parc. Deplasarea se face pe un drum astfaltat, bine intretinut care strabate muntele, marea desfasurandu-se de-a lungul soselei pe partea dreapta.

In drumul nostru am vazut din loc in loc indicatoare cu denumirile plajelor care se ascund in golfulete pitoresti. Prima plaja, de la intrarea in parc, Icmeler este cea mai populata dat fiind ca este singura cu nisip. Am urmat indicatorul si pe o poteca tot astfaltata am coborat pana la ea. Padurea de conifere vine pana la malul marii si creaza o zona deosebit de placuta intre plaja si restul parcului, lucru de care administratorii au tinut cont amplasand mese si bancute din lemn unde turistii pot lua masa in sistem-picnic in familie.

Am parasit plaja revenind la drumul principal descurajati un pic de numarul mare de turisti, de parcarea plina de masini si microbuze, de agitatia unei plaje prea comerciale.

Ne-am continuat drumul si la cateiva kilometri, un alt indicator ne arata ca o noua plaja ni se ofera in toata splendoarea ei. Am coborat pe acelas tip de drum secundar si de asta data in fata noastra s-a desfasurat un peisaj ca in filmele cu Robinson Crusoe. Pustiu, doar marea albastra, plaja cu pietricele, copaci pana la malul marii. O liniste deplina te indemna sa te opresti si sa zabovesti pe sezlongurile din lemn puse la dispozitie de administratia parcului.

Dar omul fire curioasa, am cedat ispitei de a vedea ce poate fi mai departe sau mai frumos si am revenit la drumul principal. Pe masura ce drumul patrunde mai adanc in parc si natura devine tot mai salbatica, astfel ca la urmatorul indicator ce anunta o noua plaja, am coborat si mai curiosi. Plajele tot mai virgine, peisajul tot mai pur, marea parca tot mai azurie si mai limpede.

Am repetat povestea pe toate plajele parcului pana am ajuns la capat unde o bariera ne-a pus capat sperantei noastre de a vedea delta parclui. Nu am inteles de ce era restrictionat accesul, dar am facut cale intoarsa, discutand in masina pe care plaja sa ramanem.

Mergand pe drumul principal. la un moment dat am zarit un indicator, de data aceasta pe partea opusa plajelor, inspre munte care arata ca in zona este un canion. Am oprit in parcarea locului de unde incepea traseul pentru canion si dupa ce ne-am racorit la izvorul din apropiere, am hotarat sa strabatem canionul citind acasa ca e ceva spectaculos. Numai ca povestea s-a dovedit alta, traseul, dupa ce depaseai bariera care oprea aceesul masinilor, s-a dovedit a fi un clasic traseu montan, cu drum cu pietris, cu un paraias ce se strecura printre pietre si insotea poteca adanc in padure. Am mers noi in naivitatea noastra pret de vreo doi kilometri sperand ca dupa urmatorul cot al drumului se va ivi maiestuosul canion. Drumul incepea sa urce usor si poteca devenea tot mai dificila, iar noi ca oamenii veniti la plaja eram total neechipati pentru genul acesta de drumetie.

Baiatul meu a inceput sa maraie usor dezamagit de excursia neplanificata la munte, cand singurul lui gand era sa ajunga mai repede la plaja si evident la mare. In scurt timp si sotul a inceput sa isi arate indoiala fata de aventura noastra montana, eu fiind singura care mai speram sa vedem canionul.

Daca pana atunci argumentele mele de a continua drumul au tinut cat de cat, la urmatorul indicatorul care preciza ca aici este habitatul natural al leopardului (sau ceva de genul) anatolian, excursia s-a terminat brusc, cei doi curajosi facand cale intoarsa si grabind pasul si pe deasupra inarmandu-se fiecare cu cate un bat gasit in graba. Un fosnit usor intr-un tufis le-a zburlit parul pe ceafa curajosilor mei care au inceput un galop prin padure, mai sa ma uite pe acolo. Am ras cu lacrimi de ei cand privind in urma asteptand sa iasa vreo fiara, au zarit o scroafa cu trei purcei dupa ea, care ii urmarea in speranta ca se va capata cu ceva mancare, porcii mistreti (mult mai mici de altfel decat cei de pe la noi) fiind aproape domesticiti si atat de obisnuiti cu turistii incat ii urmeaza peste tot prin parc. Am ajuns muuuult mai repede de asta data la parcarea de la intrarea in canion si acolo am vazut un indicator pe care scria:Felicitari, ati parcurs cei 15 km ai canionului! indicatorul adresandu-se celor ce veneau din partea opusa, adica dinspre canion. Mai, mai si noi care am crezut ca e la doi pasi.

Am inteles atunci ca partea cu canionul era o treaba mult prea serioasa pentru noi, drumeti de ocazie si am zis -Hai la plaja, ca e si mai simplu si nici nu te mananca vreun tigru, leopard, sau ce o fi fost pe acolo. Acum stand si analizand, ne-am dat seama ca era putin probabil sa intalnesti ceva pe traseu, el fiind destinat exclusiv turistilor si cum paza in parc era extraordinar de bine pusa la punct era imposibil sa patesti ceva.

Resemnati si dezamagiti (eu), bucurosi (ei), am plecat sa ne alegem plaja. Nu mai stiu pe care am oprit, ca oricum le pierdusem numarul, insa stiu ca era nespus de frumoasa. Am oprit in parcare si cu prosoapele dupa noi, ne-am asezat pe sezlongurile din lemn, iar cei doi au fugit in apa sa se racoreasca. In jur nu erau decat o familie de turci si doi tineri ce motaiau la soare. Mi-a placut ideea ca desi plaja era aproape pustie, avea salvamar si paza, astfel ca la un moment dat atipisem cand am auzit zgomot de copite foarte aproape de mine. M-am gandit: Doamne, asta ce-o mai fi? Era paza de coasta calare pe niste exemplare superbe de cai care patrulau de-a lungul coastei. Mi-a placut si faptul ca fiecare plaja avea dusuri(rustice, facute din trunchiuri de copaci) toalete, cabine pentru schimbat. Foarte multe panouri anuntau ce poti si ce nu poti face prin parc. Nu aveai voie sa faci dus cu sapun, sa hranesti animalele, sa arunci gunoaiele oriunde, sa sperii pasarile si ce m-a facut pe mine de asta data sa fac ochii mari, sa nu te aventurezi aiurea prin padure, ca te poti intalni cu scorpioni, serpi, sopirle si alte taratoare nu foarte prietenoase. Acum intelegeam de ce toata lumea folosea cu sfintenie toaletele.

Apropo de indicatia sa nu lasi mancarea pe oriunde, am vazut amuzati cand familia de turci de care spuneam mai devreme, dupa ce au luat masa, s-au gandit sa faca toti o baie. Atat a trebuit , o scroafa cu purcei a aparut din padure si s-a apropiat de masa, s-a ridicat in doua picioare pe banca, a adulmecat ce mai era prin castroane si a inhatat ce a putut fugind in padure. Nu au trecut doua minute si a revenit, dar pentru ca parea complicat sa fure si sa manance in padure si iar sa vina si iar sa fuga, a gasit solutia cea mai simpla, a inhatat un colt al fetei de masa si cu toate castroanele si tigaile zornaind dupa ea si cu purcelusii ce tipau nerabdatori, a disparut in padure. Cand au revenit turcii din mare, doar un termos din metal mozolit sub banca mai arata ca acolo fusese o masa cu de toate. Au privit nedumeriti in jur si cand un turist le-a explicat ca restul pranzului e in padure, au ras, au strans si au plecat.

Am ramas pana dupa-amiaza, timp in care vitejii de mai devreme au facut snorkeling si spunand ca au vazut exemplare frumoase de pesti.

Am plecat intrucat foamea ne dadea tarcoale insa cu bucuria si satifactia ca am vazut locuri deosebite intr-o frumoasa zi de vara.

---

VIZUALIZĂRI: 2480 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI