Cutreierand 'Regatul Cailor Frumosi' - Ziua 5: Bebek Muzesi - Mustafapasa

TIPĂREȘTE

Dupa cum am mentionat in review-ul anterior a venit randul obiectivului surpiza din Mustafapasa, respectiv “ Bebek Muzesi”, sau Muzeul Papusilor.

Am mai spus ca citisem candva, ceva in treacat si fara prea multe detalii, incat si eu aveam unele dubii despre existenta acestuia.

Asa ca reintorsi in centrul orasului cautam cu privirea un indicator, ori ceva care sa ne conduca spre muzeu, fara nici un succes insa. Ne aventuram pe o staraduta laturalnica, care ne poarta pasii printr-un cartier destul de “dubios”, la prima vedere, dar tinand cont ca era aproape miezul zilei, stradutele arau complet goale. Intr-un final ajungem in dreptul unei porti deschise, iar in curtea interioara ne atrag atentia tot soiul de acareturi turcesti si nu numai, si suntem intampinati de un batranel, care mesterea de zor la un tractor. Niciodata nu vazusem atatea “motorase, tractorase si alte garnituri” stranse la un loc. Vorba turcului “kalabalik, kalabalik”. Parca revedeam atelierul cu scule al bunicului, insa acum imi parea o miniatura comparativ cu ce vedeam aici. Spuneam ca iubesc Turcia traditionala si proprietatea batranelui a fost o adevarata revelatie, asa incat parca uitasem motivul pentru care intrasem acolo si am cerut permisiunea sa fac cateva fotografii, neidraznind insa sa il surprind si pe proprietar. Dupa ce mi- am facut “damblalele”, am revenit la scopul vizitei si am dat sa intreb de muzeul cu pricina. Ma descurc binisor sa vorbesc limba turca, insa nu as fi avut nici o sansa sa ma inteleg cu turca neaosa a batranelului, asa ca din nou intra in scena Omer, care dezleaga misterul. Straduta pe care ne aflam intr-adevar ducea la mult cautatul muzeu, caruia batranul ii spunea “ casa cu papusi”, neintelegand termenul de muzeu. Ne luam la revedere si incepem un soi de urcus prin cartierul prafuit si pustiu, ajungand dupa cateva alte stradute intortocheate, specifice oraselor orientale, la destinatia surpriza. Pe buna dreptate ca am tot numit-o surpriza, incat la prima vedere ni se infatiseaza in fata ochilor un conac impozant, despre care nu ai fi intuit ca ar ascunde minunile in cautarea carora am cotrobait atatea cotloane ale Sinasosului. Ulterior cand eram pe punctul de a parasi locatia, am observat si placutele care prezentau destinatia cladirii.

“ Bebek Muzesi”este primul muzeu al papusilor din Turcia, deschis in anul 2006, in orasul Sinasos, intr-un vechi conac grecesc ce dateaza din anul 1860, cladire trainica din piatra, renovata in stilul arhitectonic original... Pe langa muzeu cladirea adaposteste si un hotel boutique, care pune la dispozitia turistilor un numar de 5 camere, fiecare dintre ele avand decoratiuni unice. Din pacate nu le-am vizitat. Muzeul Papusilor face parte din patrimoniul Ministerului Culturii si vreme de un an (perioada 2014-2015) a fost nominalizat printre primele zece muzee de top din Turcia.

Proprietara si fondatoarea muzeului, este Sibel Gul, o doamna de origine caucaziana, venita in Kapadokya din Kayseri, dintr-o familie in care tatal tamplar, confectiona papusi din lemn, iar mama hainele acestora. De altfel in acesta familie papusile se confectioneaza de generatii intregi. Astfel, micuta Gul dezvolta inca din copilarie un interes aparte pentru papusi si incepe sa le colectioneze de-alungul anilor din diferite colturi ale lumii:Germania, Canada, Egipt, Brazilia si alte tari.

Cea mai mare parte a colectie insa cuprinde papusi anatoliene, unele miniaturale, alte la scara reala, confectionate de dna Gul si reunite sub numele de “Tragacanth Dolls”. Tragacanthul este un adeziv natural, obtinut din seva unei plante (Astragalus), care creste in aceasta parte a Turciei si este folosita la confectionarea papusilor.

In total, muzeul adaposteste peste 2000 de papusi handmade, protejate de cutii si echipament special. Unele dintre ele reprezinta legende anatoliene, cum ar fi : Yunus Emre, Nesreddin Hodja (cine nu isi aminteste de faimosul personaj al povestilor copilariei), Mevlana, Baba Noel (Mos Nicolae/Craciun-potrivit turcilor).

Copiii care viziteaza muzeul invata despre istoria Turciei si cultura anatoliana cu ajutorul secenelor, intruchipate de papusile si mobilierul miniatural realizat de dna Gul. Sunt surprinse scene de lupta, scene din viata cotidiana a familiilor din Turcia, secvente stradale din Istanbul si personaje de rang imperial.

In momentul in care am ajuns noi, tocmai iaseau ultimii turisti si se pregateau sa il inchida pentru cateva ore, deoarce in muzeu avea sa se filmeze un reoportaj pentru un post de televiziune turcesc. Aceste informatii le-am primit la “casuta de bilete”de la dl Serkan, baiatul dnei Gul si totodata ghidul muzeului. Citindu-mi pe fata dezamagirea provocata, asemeni unui copil caruia ii furi jucariile, ia decizia de a-mi face un tur discret al muzelui, chiar in timpul filmarii. Astfel pune un cordon la intrare, inchide muzeul si ma plimba prin fiecare incapere acordandu-mi intr-o engleza acceptabila toate informatiile corespunzatoare fiecare colectii in parte. Am facut un adevarat slalom printre incaperi, cand noi, cand echipa de filmare, in incercarea de a nu ne deranja unii pe ceilalti. Am uitat sa precizez ca din mici motive oragnizatorice, in agitatia creata la inceput de veste inchiderii muzeului, restul echipei a abandonat ideea vizitei, astfel ca am ramas singura doritoare si pentru a nu stiu cata oara am avut la discretie o locatie doar pentru mine.

Initial am supusa unui interogatoriu mai mult decat politicos despre tara mea de provenienta si modul cum am aflat despre muzeu. Nu mica i-a fost mirarea cand a aflat ca vin din Romania, tara lui Hagi, desigur :))))), fiind ferm convins ca faima muzeului sau nu reusise sa ajunga pana la noi. De altfel se pare ca am fost a doua romanca ajunsa aici, incepand cu 2006 si pana acum. Prin urmare m-a rugat calduros sa contibui la promovarea muzeului, si zic eu ca nu ar strica ca cei care le vor trece pe viitor pragul sa vina insotiti, de un mic souvenir traditional romanesc, evident o papusa :))))), care ar completa de minune colectia muezala. Mi-a venit in minte imediat gandul vechilor papusi “Aradeanca” si mi-am cerut oarecum scuzele de rigoare ca am venit cu “mana goala”, tocmai in ideea ca nu eram convinsa de existenta muzeului.

Mai departe pe parcursul vizitei aflu de la dl Serkan detalii despre modul cum au prins viata coloratele papusi in mainile fermecate ale mamei sale si ca, in urma cu ceva generatii acestea erau jucariile fetitelor anatoliene, de care se atasau atat de tare, incat le priveau ca pe propriile mame, in lipsa acestora, plecate cu diverse activitati agricole. Pentru micute, papusile mai aveau si scopul de a le deprinde de mici cu tesutul propriilor haine.

Per ansamblu am vazut atatea mii de papusi si colectii incat mi-am naucit memoria, dar mi-au ramas intiparite cateva dintre ele : reprezentarile la scara naturala ale Sultanului Suleyman si mult iubitei sale Hurrem, langa care torceau plicitisite doua pisici, Mos Nicolae (Baba Noel), o scena casnica in care o mama veghea somnul pruncilor, avand pe pat o plapuma (exact ca cele pe care le aveau candva bunicile noastre), un colt de casa traditional-turceasca, in care am recunoscut fierul de calcat cu jar (si eu am cateva din colectia bunicii), zeci de scene de lupta care il aveau in prim plan pe M. K. Ataturk, iar spre iesire intr-un colt, o papusa la scara naturala imbracata cu un costum traditional, pentru a carui camasa eu as fi bagat mana in foc ca este romanesca.

In total cred, ca am petrecut mai mult de o ora si cu siguranta nu m-as fi dat usor plecata, daca restul echipei nu mi-ar fi zbarnait telefonul... ”cica” isi faceau griji ca am fost sechestrata in cladirea inchisa.

Prin urmare, daca prin peregrinarile dvs in Kapadokya, ajungeti in Mustafapasa, nu ocoliti lumea magica a Muzeului Papusilor, o colectie unica, inedita si de o valoare inestimabila, dupa umila mea parere; un loc in care pt scurt timp ne reintoarcem la inocenta copilariei... Nu mai pun la socoteala faptul ca intre acei pereti se ascunde o adevarata munca de Sisif a zeci de generatii anatoliene, iubitoare de papusi.

Din ce imi amintesc, biletul este undeva intre 10-15 lire turcesti (nu foarte ieftin, pt o zona asa izolata, insa avand in vedere unicitatea nu cred sa fie asa mare paguba pentru bugetul vacantei). Si plus de asta imi imaginez ca au nevoie de fonduri uriase pentru a intretine cladirea si toate exponatele.

Daca doriti achitionarea unei papusi anatoliene, in nici un caz nu o puteti face la muzeu,

insa le gasiti in majoritatea punctelor cu suveniruri din Mustafapasa si intreaga Kapadokye. Marturisesc ca eu nu am rezistat tentatiei si m-am cadorisit cu una, cumparata dintr-un loc mai special, despre care voi povesti intru-un review urmator.

---

VIZUALIZĂRI: 2026 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI