ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.08.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 1 nopți
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 84 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Hotel Rantasipi Pohjanhovi - Rovaniemi

TIPĂREȘTE URM de aici

Hotel Rantasipi Pohjanhovi situat în Rovaniemi, la numai 8 km de Cercul Arctic, ne-a oferit găzduire într-una din nopţile petrecute în Finlanda. La 20 iulie, atunci când am fost noi acolo, la Rovaniemi soarele apunea la ora 23.40 pentru a răsări din nou după numai trei ore. Aşadar, cam scurtă noapte şi destul de greu să te odihneşti când soarele e sus chiar dacă draperiile groase ale ferestrelor sunt trase până la refuz.

Hotelul amplasat central, aproape de confluenţa râurilor Kemijoki şi Ounasjoki, este întins, dar nu prea înalt. Are doar 3 etaje.

Mi-a fost repartizată camera 302, de nefumători, cu vedere înspre râu, pe care însă nu l-am prea contemplat de la fereastră deoarece aceasta era poziţionată prea sus şi nu permitea decât deschiderea unui ochi mic. Doar cocoţat pe un fotoliu mai puteai realiza care este orientarea camerei tale.

Recepţia

Recepţia este situată într-un lobby mare, bine luminat, cu fotolii confortabile şi cu măsuţe încadrate de plante decorative. În lifturile încăpătoare - un auxiliar preţios pentru noi cei împovăraţi cu multe bagaje - ca şi în alte hoteluri din periplul acestui an, după indicarea etajului, pentru a porni, era necesară validarea unui card (acelaşi cu cel de acces în cameră) restricţionând astfel pătrunderea la etajele superioare a persoanelor care nu sunt cazate acolo.

Camera

Prin uşa de la intrare cu lanţ şi vizor (numai în ţările nordice am văzut astfel de dotări la uşile camerelor de hotel), trecând prin micul hol pardosit cu mocheta, se ajungea în cameră. Aceasta era pardosită cu parchet. Oglinda din hol, bine luminată cu o aplice montată deasupra, are rama din lemn natur, cioplit simplu. Aceeaşi ramă simplă încadra cele două aplice montate deasupra paturilor, precum şi coarnele de ren, simbolice pentru Finlanda. Un fragment de corn de ren, montat pe o bucată de lemn, decora un alt colţ al încăperii.

Dintre toate, cel mai mult mi-au plăcut abajururile. Cele trei becuri care luminau din tavan erau înconjurate de tot atâtea bucăţi de trunchiuri de copac (cojite şi golite în interior), atârnate de tavan cu câte patru lanţuri. Nu stiu dacă acest îngenios sistem de iluminat era sau nu dăunător becurilor, cert este că am găsit în şifonier două becuri de rezervă.

Pe lângă cele două aplice şi becurile din tavan, iluminarea camerei se putea face şi printr-o veioză mare amplasată pe birou sau prin intermediul lampadarului de lângă fereastră.

Camera fără balcon şi fără aer condiţionat (de altfel în nord nu prea ai nevoie de aşa ceva), are în dotare un ventilator şi un minibar pe care l-am găsit gol. Pe birou, alături de telefon, era un TV mic, de tip vechi, care nu mi-a folosit decât pentru trezirea de dimineaţă. La ora stabilită pornea automat amintindu-mi că e timpul să mă trezesc. O muzică - la început în surdină, apoi din ce în ce mai tare - acompania invitaţia de a sări din pat.

Un suport pentru bagaje, un cuier şi un mic şifonier completau mobilierul. În şifonier erau umeraşe, o pernă de rezervă, precum şi informaţii despre hotel, pix şi notes, acestea din urmă în interior, pe usa şifonierului.

Lângă fereastra cu draperii groase erau două fotolii şi o măsuţă rotundă, iar lângă birou, un scaun capitonat.

Patul era confortabil, cu aşternuturi curate şi m-a aşteptat cu o bomboană aşezată discret pe pernă, ascunsă după o altă pernă mică, de decor, în ton cu husa.

Menţionez că în cameră am găsit un termometru (care indica o temperatură de 23˚ C) şi Noul Testament. Majoritatea hotelurilor din ţările nordice în care am fost cazaţi cu ocazia circuitului, pun la dispoziţia vizitatorilor şi această publicaţie religioasă în cel puţin două limbi. O veţi găsi pe noptieră, pe birou sau discret strecurată într-un sertar.

Baia

Baia suficient de mare, cu cadă şi duş, este capitonată cu gresie şi faianţă. Un foeun aştepta ancorat în perete alături de oglindă. Lângă chiuvetă erau două pahare, precum şi un rezervor cu spumant. Alte două doze de spumant erau lângă cadă. Prosoapele impecabile erau aliniate pe bare, iar coşul pentru gunoi, peria şi hârtia igienică erau toate la îndemână, gata să fie folosite.

Restaurantul

N-am fost la restaurant decât la micul dejun, aşa încât nu ştiu nimic despre specialităţile culinare oferite sau despre preţurile practicate.

La micul dejun oferit în regim de bufet suedez, se putea servi şuncă, mezeluri, caşcaval, omlete, chifteluţe, unt, brânză proaspătă de vaci, legume tăiate (roşii, castraveţi), fructe (banane, kiwi, caise şi prune uscate), pâine feliată, chifle, cereale şi iaurt, iar ca băuturi ceai la plic, sucuri şi cafea la dozator.

Oraşul Rovaniemi

Oraşul Rovaniemi merită câteva cuvinte. Este o aşezare foarte liniştită, cu locuitori puţini (aprox. 60000), cu străzi aproape goale şi cu un trafic rutier foarte redus.

Rovaniemi este situat la 8 km de Santa Claus Village, cea mai importantă atracţie turistică din nordul Finlandei. Amplasarea între două dealuri şi la confluenţa râurilor Kemijoki şi Ounasjoki, oferă momente de linişte într-o plimbare pe malul apelor, între cele două poduri, privind ambarcaţiunile. Strada principală etalează clădiri îngrijite, nu prea înalte, între care se distinge turnul primăriei, teatrul, un muzeu şi un restaurant McDonald despre care se spune că este cel mai nordic din lume.

Nu trebuie să fii mirat dacă în plimbarea ta vei întâlni imagini ca cea surprinsă de mine în ultima poză ataşată. Se vede treaba că finlandezii sunt foarte ocupaţi, de aceea nu-i prea vezi pe stradă. Sau poate că îi vezi aşa cum l-am văzut eu pe domnul din imagine: mergea clătinat, s-a oprit, s-a aşezat jos încercând să se ajute de un stâlp, după care s-a întins pe spate... obosit.

Am stat la Hotel Rantasipi Pohjanhovi - Rovaniemi la 20 iulie 2013.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 11.08.13 08:41:13
Validat / Publicat: 11.08.13 10:01:54
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3787 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P34 Rovaniemi - Un om obosit, stresat de nopţile prea scurte.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8099 PMA (din 11 voturi)
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 84.60 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.031715154647827 sec
    ecranul dvs: 1 x 1