GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim
Dacă lanţul Quality însumează în ţările nordice nu mai puţin de 55 de hoteluri, nu este de mirare că în circuitul Scandinavia - Cap Nord am nimerit şi noi în patru dintre ele. Toate sunt hoteluri frumoase, cu dotări dintre cele mai moderne. Din păcate cei aflaţi în tranzit - grăbiţi întotdeauna, aşa cum eram şi noi - nu pot gusta din toate deliciile confortului oferit.
Mă bucur că, cel puţin pentru o imagine generală - în condiţiile în care aceste hoteluri nu figurau pe AFA - am reuşit să relatez câte ceva despre Quality Hotel Expo - Oslo vezi impresii, despre Quality Hotel Alexandra - Molde vezi impresii, precum şi despre Quality Hotel - Førde vezi impresii
În cele ce urmează, în ideea că poate vreodată va interesa pe cineva, voi relata pe scurt despre Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim.
Situat cam la 32 km de Trondheim, lângă Aeroportul Værnes (pe Kjøpmannsgaten 20 din suburbia Stjørdal), Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim este ideal pentru cei care sosesc aici pe calea aerului. Noi am ajuns la Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim seara, după o altă zi de circuit, lungă, dar frumoasă, venind dinspre Bodø. După un popas la Salstraumen, locul unde se formează cele mai puternice vârtejuri oceanice, continuând de-a lungul Munţilor Saltfjellet şi traversând din nou Cercul Arctic (de astă dată înspre sud), cu un alt popas la Mo i Rana, am ajuns în cele din urmă la Trondheim, al treilea oraş ca mărime şi - aşa cum aveam să constatăm - unul dintre cele mai pitoreşti din Norvegia. Principalele puncte de atracţie din oraş se află la doar câteva minute de mers cu maşina.
Hotelul este frumos şi ne-a primit cu ospitalitatea cu care eram deja obişnuiţi în Norvegia.
Camera 327 care mi-a fost repartizată, ca de altfel toate celelalte, nu are balcon. Pardosită cu mochetă şi pregătită pentru o singură persoană, camera m-a primit curată, cu un pat mare şi proaspăt primenit, cu un fotoliu confortabil şi un birou pe care tronau o lampă, telefonul, televizorul, precum şi mai multe broşuri şi pliante informative. Bineînţeles că nu lipsea nici Noul Testament (în versiune engleză şi norvegiană).
Din documentaţia aflată pe birou am înţeles că hotelul dispune de facilităţi pentru persoanele cu handicap, că posedă un oficiu de schimb valutar şi că oferă parcare gratuită, acces la internet wireless de mare viteză, precum şi - la cerere - servicii de spălătorie.
În afara coşuleţului cu bunătăţi aflat pe birou, cu paharul pregătit pentru vin, în minibarul situat în dreapta biroului se găseau câteva doze de cola, apă şi bere.
Nu trebuie să uit a menţiona faptul că încăperea este dotată cu aer condiţionat, cu un calorifer mare, dar şi cu draperii groase care protejează somnul în nopţile albe, scandinave.
În camera 327 de la Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim în care am găzduit o noapte, cel mai mult mi-a plăcut grupul sanitar, mai bine zis compartimentarea lui. Nu este prima oară când beneficiez de aşa ceva, dar de fiecare dată percep acest lucru ca pe o surpriză plăcută, ca pe un plus de confort.
După intrarea în cameră, în stânga, fără uşă, se află un separeu cu chiuvetă, oglindă, prosop, săpun lichid, pahare de plastic înfoliate şi şerveţele de hârtie în suport special, adică tot ceea ce este necesar într-un spălător. Tot acolo, vis-a-vis de chiuvetă, se află o interesantă improvizaţie de şifonier. O bară cu mai multe umeraşe, un raft cu o pernă de rezervă, dar şi spaţiu de depozitare bagaje, încălţăminte şi altele, sunt ascunse vederii şi totodată la îndemână.
Dincolo de o uşă culisantă, într-un al doilea separeu, se află toaleta, o chiuvetă mică cu un prosop aşezat pe bară şi uscătorul de păr. La capătul din dreapta se află duşul cu perdeluţă şi podea puţin mai adâncită pentru a împiedica scurgerea apei în interior.
Inutil a menţiona că totul strălucea de curăţenie şi că toate recipientele cu spumante erau pline. Nici la Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim nu lipsea îndemnul de a proteja mediul prin aşezarea la podea a prosopului ce se doreşte a fi schimbat.
Hotelul are un bar unde se poate servi ceva după o zi de lucru sau de călătorie, dar şi un mare restaurant unde se serveşte micul dejun inclus în preţul cazării sau mesele din timpul zilei. Noi nu am servit aici decât micul dejun.
Oferit în regim bufet, începând cu ora 5.00, micul dejun la Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim este tipic scandinav. În afara preparatelor de bază, obişnuite, aici veţi găsi peşte (marinat şi pate), multe sortimente de pâine cu seminţe, clătite pe care le asezonezi după preferinţă, cu diverse sortimente de gem (cireşe, zmeură, portocale, căpşuni), fructe proaspete (pepene, struguri, prune), dar şi migdale şi chiar miez de nucă.
Abia după micul dejun, plecând de la Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim, am remarcat că hotelul se află în apropierea aeroportului, zona fiind survolată de avioane la mică înălţime şi că şoseaua trece pe sub pista de aterizare.
Am stat la Quality Hotel Airport Værnes -Trondheim la 25 iulie 2013.
Trimis de iulianic in 21.10.13 09:52:19
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 63.46801119 N, 10.92003465 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmaster: Am observat că cele trei link-uri "vezi impresii" (din al doilea paragraf) nu funcţionează. Se poate rezolva? Mulţumesc!
rezolvat - by WM
@iulianic: Vă mulțumesc. Articolul dumneavoastră mă ajută și pe mine. Urmează să ajung în această zonă în partea III-a a materialului meu. Pentru referințe la acest hotel, cer permisiunea să fac trimitere la articolul dumneavoastră. Subscriu întrutotul aprecierilor pe care le faceți, cu singura completare, că în perioada vizitei mele (iunie 2012), hotelul era complet îmbrăcat în schele, cerind un minor disconfort.
@msnd: Desigur, sunt de acord, faceţi tot ceea ce credeţi de cuviinţă! Din păcate, stând acolo atât de puţin (practic, doar câteva ore) şi impresiile mele sunt destul de limitate. Cu toate acestea pot spune că mi-a plăcut acest hotel.
Cât despre îmbrăcămintea de schele pe care o găsim adeseori la hoteluri sau la obiectivele turistice pe care le vizităm... da, crează un oarecare disconfort vizitatorilor mereu în căutare de frumos. La Quality Hotel Airport Værnes - Trondheim am scăpat. Nu însă şi la altele - destule - în circuitul din vara acestui an.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)