ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.02.2017
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucureşti
    ÎNSCRIS: 01.09.08
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    APR-2016
    DURATA: 4 nopți
    familie cu copii
    1 AD. + 1 COPII -- v: 15

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CAZARE [camere etc]:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    96.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 95 EUR
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Girona Cool Apartments, un interior ultramodern în spatele fațadelor seculare

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Am observat ca @webmasterii nu pierd nici o expresie de genul “m-am cazat la hotelul X” fără să facă o invitație la review separat de cazare. De data aceasta m-am hotărât să încep miniserialul despre Girona cu o relatare despre acest bloc de apartamente, care poate fi de folos viitorilor vizitatori.

    Am ales hotelul cu destulă vreme înainte de călătorie – erau chiar multe oferte (cum era de așteptat, mai ieftină cazarea ca în Barcelona), iar în final m-am orientat după facilități (din nou, am căutat cu mai multe camere și cu self-catering) și după apropierea de obiectivul meu profesional, University of Girona.

    Așadar, am ajuns în Girona cu trenul (am povestit mai demult călătoria cu trenul de la Barcelona) la o oră acceptabilă (am plănuit astfel, pentru că Aparthotelul despre care vorbim are un check-in limitat, între 14,00 și 20,00 – iar pentru alte ore trebuie anunț și plată suplimentară). După ce am traversat zona gării (unde singurul lucru interesant este pasajul suspendat pe care se află calea ferată) și o serie de bulevarde convenționale, am ajuns la o esplanadă ornamentată cu lalele de toate culorile, de unde harta semnala că începe centrul istoric (Placa de Catalunya). De aici, după ce am traversat râul Onyar, arhitectura clădirilor a început să se schimbe, devenind pitorească. În scurt timp, mergând paralel cu râul, am ajuns într-o zonă pietonală, o Rambla în miniatură, unde mulțimea de magazinașe cu suveniruri și tonetele de înghețată la cupă ne-au transferat rapid în atmosfera vacanțelor.

    Curând, am avut din nou probleme cu harta și cu localizarea hotelului: nu există neapărat nume de străzi și numere pe clădiri, iar turiștii (mai mulți turiști decât localnici pe străzi) nu au știut să ne orienteze. În final, o vânzătoare de înghețată de la o tonetă, după ce consultă telefonul mobil, ne direcționează hotărât în față, spre Placa de Sant Feliu/catedrala Sant Feliu, și, pe străduța minusculă care duce la catedrală, în față la Pujada de Sant Feliu, găsim intrarea. Era logic ca intrarea să fie pe partea aceea, pentru că pe partea cealaltă era râul Onyar și nici o cale de acces, însă eram deja buimăciți de spectacolul orașului, așa că deducțiile logice luaseră o mică pauză.

    În fine... ajungem la ușa micii clădiri, iar proprietara ne anunță la interfon că vine să ne ia de jos. Sunt trei etaje, iar noi avem cel mai de sus apartament din toate cele existente. Urcând scările, deja mă sperii și regret că am rezervat aici: este o casă veche, cu scările înguste și aproape verticale. Nu încape balustradă (este doar câte un mic mâner acolo unde scara în spirală face o curbă) așa că nu este potrivit pentru persoane cu probleme de locomoție, iar persoanele mai înalte sau mai solide cred că ar avea claustrofobie.

    Proprietara ne ajută la bagaje, probabil ca să atenueze șocul vederii scării. Ajunși sus, ne pune în temă cu toate utilitățile, ne face atenți că toate ușile se închid automat, inclusiv ușa de jos a blocului - așa că să nu uităm cheia în casă, că nu mai avem cu ce intra :). Se miră de succesul pe care îl are apartamentul ei pentru români (spune că nu suntem primii). Îi spun că se găsește mai greu o locuință cu self-catering și o previn că va mai veni peste o lună o colegă de-a mea, cu familia (și ea a găsit aparthotelul independent de mine, căutând pe internet). Plătim și ne dă și factura – am avertizat-o că plecarea de peste cinci zile va fi dis-de-dimineață, și convenim să lăsăm cheia în casă, pe masă, la plecare.

    După toate acestea, respirăm ușurați și aruncăm o privire în jur. Apartamentul este ultramodern, o mare surpriză după ce vezi fațada clădirilor și ambientul centrului istoric. Suprafața este mică, dar folosită grozav de bine: la început se intră într-un mic living, unde se găsește, pe dreapta, bucătăria (neseparată de cameră) ultradotată: fierbător, cuptor, cuptor cu microunde, prăjitor, plită electrică, hotă. Plita electrică era cu senzori, nu am mai folosit așa ceva, și a cam fost o provocare (dar a trebuit să învăț să o folosesc, totuși). Cărțuliile cu instrucțiuni erau toate în sertarul de jos, puteau fi studiate (challenge-ul venea și de la lipsa recepției – de aceea apartamentul avea absolut tot ce putea să aibă turistul nevoie – fier de călcat, mop, etc.). În baie, aceleași dotări: materiale în cantitate mai mult decât suficientă, și o mașină de spălat uriașă. După ce evaluez toate elementele, rămân nedumerită de modul în care s-au băgat obiectele în casă: în nici un caz mașina aceea de spălat uriașă nu ar fi încăput pe scară! Amabila mea gazdă de la universitate, Monica, mi-a răspuns la această dilemă că a auzit că unele apartamente au fost dotate prin acoperiș sau pe fereastră :).

    Dar să revenim la descrierea apartamentului. Așadar, livingul conținea, în afară de bucătăria destul de încăpătoare, o masă cu scaune, între bucătărie și zona de relaxare – iar în aceasta din urmă am găsit o canapea extensibilă, un fotoliu, un taburet, un lampadar și o lampă care completau plafoniera, un cuier (pe perete) și un televizor plat suspendat. Ferestrele erau acoperite de obloane de lemn care fereau oarecum apartamentul de zgomotul străzii (tipic turistică) – obloanele erau singurul element tradițional din această cameră.

    Dormitorul era și el foarte confortabil, cu un pat masiv, un dulap nou și bine împărțit, un taburet masiv pentru depozitat hainele, două noptiere mici. Salteaua, lenjeriile și pilota erau de cea mai bună calitate, din acelea care invită la răsfăț :). În dreapta patului se deschidea un mic oblon de lemn și o fereastră, care oferea o priveliște romantică asupra râului Onyar. Baia, cum am mai spus, era destul de mică, despărțită doar cu o ușă glisantă de dormitor - dar, de asemenea, ultramodernă.

    Așadar, un apartament foarte modern și bine dotat, care ne-a vrăjit prin confortul și farmecul lui, și care ne-a produs un singur regret: că nu am putut să stăm mai mult în interior (evident, zilele erau încărcate cu explorări, activități profesionale obligatorii sau vizite de obiective). Să nu fi fost scările acelea care m-au cam terorizat, l-aș fi votat în topul aparthotelurilor :) ...

    (Va urma)

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de diacrys* in 05.02.17 12:18:19
    Validat / Publicat: 05.02.17 13:33:06
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 1790 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diacrys*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P02 Catedrala Sant Feliu (stânga, mai apropiată) și Girona Cathedral (dreapta, mai depărtată) văzute din dreptul podului Sant Feliu
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42800 PMA (din 33 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 95.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmaster45
    [05.02.17 13:26:28]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "Girona Cool Apartments, GIRONA" (nou-creată pe sait)

    webmaster
    [05.02.17 13:35:47]
    »

    Articolul este selectat ca fiind "de interes turistic crescut" (dintr-o destinaţie inedită sau de la care nu avem impresii recente).

    Beneficiază în consecinţă de un spor de punctaj la voturile FB/FU şi B/U (1300 PMA, respectiv 600PMA)

    diacrys*AUTOR REVIEW
    [05.02.17 15:30:30]
    »

    @webmaster45: Da, poziția este bună

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    diacrys*

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072937965393066 sec
    ecranul dvs: 1 x 1