As Catedrais sau adevaratii “stalpi ai pamantului”. Macar o data in viata.

TIPĂREȘTE

Era clar! Cand am stiut destinatia mini-vacantei, unul din musturile (nefermentate;)) ale acesteia urma sa fie aceasta plaja atat de cunoscuta pe plan local, national si international, ca intergalactic… eu stiu? Poate ET nu a auzit de ea, desi e un loc de o fumusete deosebita.

De ce se numeste asa? Datorita formei stancilor de aici, care parca sunt contraforturile unor catedrale gotice. Arcurile de piatra si pesterile sapate in stanca sunt elementul caracteristic acestei plaje cu blue flag si q-ul aferent (de la “calitate turistica”;)). Dar sa nu va stric surpriza.

Spre deosebire de Catedrala din San Martín de Mondoñedo, aici se ajunge foarte usor pentru ca e o destinatie foarte uzuala. In Foz se termina soseaua N-642, si se intra pe N-634. Atat de aici (noi am preferat sa mergem cat mai aproape de malul marii), cat si de pe austostrada A-8 exista indicatii spre As Catedrais, cum se numeste in galiciana. Va las coordinatele gasite pe net (eu nu le folosesc niciodata;)): Latitudine: 43°33'13.37"N / Longitudine: 7° 9'32.67"O.

Iesim deci din Foz si ne surprinde faptul ca ajungem foarte repede, noi credeam ca se afla langa Ribadeo. Peste tot se vorbeste de aceasta plaja atunci cand se mentioneaza Ribadeo. E din cauza ca tine de acest municipiu (care e si cel mai mare din zona).

Important nu, obligatoriu: trebuie sa aveti tabelul mareelor (gasit usor pe net, vi-l adaug la sfarsitul textului) inainte de a vizita acest loc. Noi am vrut sa mergem si la flux si la reflux, ca sa ne minuneze fenomenul. Am ajuns pe plaja de dinaintea ei si, desi extraordinar de frumoasa, cu o faleza ingrijita, rustica, si privelisti superbe, nu ne-a lasat sufletul sa stam prea mult. Asa incat am plecat repede spre aceste catedrale ale naturii. Cand ne intorceam spre masina, un strigat de pe o plaja mica pe langa care treceam ne-a facut sa intoarcem capul: doua nudiste sareau in valuri… (fara sa fie plaja de nudisti, era doar una micuta, ascunsa intre stanci). Am chicotit si am plecat mai departe. Intr-o buna zi musai sa incercam si noi o plaja nudista, sa vedem ce se simte;).

Parcarea de la Playa de las Catedrales este generoasa si gratuita. Exista si un spatiu verde, cu mese din piatra, unde lumea poate manca. Toalete publice, ecologice, curate. Terasa unui restaurant era plina, pentru ca era deja ora mesei. Noi ne-am dus cu rucsacul, ne-am ales un loc cu iarba verde, exact unde se cobora la plaja, si am purces sa papam. Plaja… inundata, evident. Se vedeau arcurile, care parca se ridica asa, din nimic (unele au 30 m inaltime) si sunt destul de groase. De fapt se vedea doar partea de sus a lor.

Playa de las Catedrales este numele turistic al Plajei de las Aguas Santas (in galiciana Praia de Aguas Santas). Se crede ca inainte exista aici un izvor de apa medicinala cu proprietati miraculoase. Cel putin asa spun localnicii. Ne-a placut sa vedem plaja la flux. Ne-au fermecat nuantele de turcoaz acolo unde valurile se spargeau de arcuri, de formatiunile stancoase pe care marea le-a sculptat dupa voia ei.

Spre deosebire de alte obiective din zona, acesta este masificat. Lume puhoi. Insa nicidecum ce urma sa vedem spre seara.

Dupa ce am mancat la iarba verde, am strans carabalacul si am plecat, cum sa nu? , la plimbare. Iar pe malul marii, pe sus. Exista o poteca frumos amenajata, si se pot face cativa km buni. Ne-am facut pozele de rigoare, ca sa putem compara cu cele facute pe seara, la reflux. Si am plecat spre Ribadeo, orasul de la granita dintre Galicia si Asturias. Initial am vrut sa scriu aici si despre el, ca nu m-a impresionat in mod deosebit (o sa va povestesc la momentul respectiv, desi sunt subiectiva, evident), dar cred ca Playa de las Catedrales merita sa stea singura in picioare (expresie mai mult decat potrivita, la propriu si la figurat). Asa incat o sa incerc o schitare separata si… ne intoarcem in jurul orei 19:00. Oh!! Ce ne vad ochii? Lumea e deja jos, pe plaja, se plimba incolo si-ncoace si… arcurile catedralei marii se arata in toata splendoarea lor, goale dar semete, sfidand forta marii, cea care le-a sculptat, dar si cea care le va darama intr-o buna zi…

Ne propunem sa asteptam pana tarziu, cand refluxul retrage apa la maxim. Drept pentru care ne aprovizionasem in Ribadeo cu o bucata zdravana de “empanada de atún”, placinta cu ton atat de tipica si de gustoasa. Am carat dupa noi de o paturica (ma bag si eu la plural, ca da bine; la carat ma refer), si intai si-ntai am revenit pe poteca de pe malul de sus al marii. Incet incet ne-am departat de restul lumii, care de obicei coboara pe plaja si atat. Ce frumos se vedeau arcurile de acolo, de sus! Gata, am gasit locul perfect unde sa ne odihnim putin. Scoatem paturica si o punem pe un covor de iarba… Doamne!! In viata mea nu mi s-a afundat poponetul intr-o iarba atat de moale… Parca nu mai ajungeam… la sol;). Nu va spun cat de gustoasa a fost placinta aia (pe care eu o mananc si acasa) acolo, langa Praia As Catedrais…

Hai. Ne hotaram, in cele din urma, sa ridicam panzele. Trebuie sa coboram si noi, ca tot omul, pe plaja. Scoatem papucii din rucsac, dar in trei secunde hotaram sa mergem desculti. Suntem pe plaja, ce Dumnezeu. Nisipul nu arde, e ud, si e asa de placut la atingere… Trag pe mine bluza cu maneca lunga. Ce exagerata sunt! Parca n-ai fi romanca, mi se spune razand. Sunt, Dom’ne, da’ sunt una friguroasa. Si aici adie vantul. Oricum, in vreme ce restul Spaniei se coace la treiscinci patruzeci de grade, in Galicia nu prea vezi mai mult de douascinci. In general zic. Marea e deja cu cel putin doi metri mai “scunda” ca azi la pranz. Nu ne incumetam, totusi, sa intram prin multe grote dintre stanci, prin mini pesterile formate de Cantabrica. Ba mai vedem si cate un salvamar care atentioneaza pe unul, pe altul sa nu se aventureze prea mult printre stanci. Stiu ei ce stiu.

E muuulta lume. Dar e frumos. Plimbare in sus, plimbare in jos, sunt vreo sase sute de metri de plimbare… Nu obosim. Nu ne saturam. Dam peste o baltoaca, intre stanca si stanca, unde se scalda niste copii. Daca vrem sa trecem dincolo prin apa, luam apa la nivelul de flotatie, concluzioneaza R. Asa ca preferam, ca 99% dintre populatia acolo prezenta, sa urcam stancile pline de melci si alte vietati marine care se transforma in delicatese pe mesele spaniolilor, dar pe care nu ai voie sa le culegi aici. Firesc, fiindca este un spatiu protejat. Stancile sunt pline de melci, e incredibil. Traversam cu grija, desculti. Masaj mai bun pentru talpile noastre de oraseni nu exista.

Dupa vreo doua ore de plimbare continua, bunghim nivelul apei in spatele unui arc. Hai sa trecem dincolo, zice colegu’. Care, intre noi fie vorba, stie sa inoate ca si mine. Hai, zic eu viteaza. Smecher colegu’, ma lasa pe mine prima, nu sunt atenta la val si… olé!! Iau apa rapid la nivelul de flotatiune, cum ar zice Caragiale al nostru. Ajunsa acasa, am gasit o poza care transmite surpriza (¿?) mea in momentul respectiv, asa ca o intrebare nu-mi da pace: propunerea a fost intentionata?

Frumos. Ne-am facut un top 3 in drum spre casa. Playa de las Catedrales, in ciuda puhoiului, se afla in ambele topuri. Merita vizitata. Macar o data in viata.

P. S. Pe 10 iulie, cand noi am fost acolo, primul reflux era la 9:16 (prea de dimineata, eram totusi in vacanta si, de fapt, ne organizasem altfel vizita) si al doilea la 21:47. (tablademareas.com/es/lugo/ribadeo) Orarul se schimba cu aproximativ o ora in fiecare zi.

P. S. 2 Una din intrebarile serii respective a fost: unde s-or fi ducand cei 3,6 m care se retrag de aici? (just joking).

P. S. 3 Daca mi-am adus aminte de voi/dvs. acolo, pe Plaja Catedralelor? Vedeti pozele pana la sfarsit, va rog;). Cu drag.

---

VIZUALIZĂRI: 2371 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI