ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.02.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Câmpina
ÎNSCRIS: 21.09.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JAN-2011
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Urcarea la Lomnicki Stit

Ilustrație video-muzicală
Aria
TIPĂREȘTE

Episodul 3

Descopera Becherovka (n-am gasit pe site rubrica creata pentru BecherovkaJ)

Continuarea povestirilor din cele doua rev. anterioare (Partii de schi si impresii din Tatranska Lomnica si Partii de schi si impresii din STRBSKE PLESO )din vacanta frumoasa in Vysoke Tatra o voi face cu ultima zi in care am lasat oamenii sa schieze pe partiile insorite in locul nostru.

Noi programasem deja urcarea cu telecabina mica si rosie la cel mai inalt varf unde se putea ajunge, Lomnicky Stit.

Stateam deja de doua zile privind cum pleca telecabina pe traseul abrupt, de la Skalnate Pleso catre varful cel mai inalt. Sigur ca, pe aceeasi terasa insorita de unde plecau schiorii, am citit ca este unul din cele mai abrupte trasee de telecabina din Europa si este vestit pentru constructia specifica compusa doar din doi piloni de sustinere aflati pe tot traseul. Unul la plecare, celalalt la sosire. Traseul este de aprox. 1600 de metri iar pe verticala urca 800 de metri. Stiu din povestile prietenilor, ca o telecabina similara urca la TZUGSPITZE in Germania.

Veti vedea in poze, pare ca telecabina - care este una singura mica si rosie - pluteste 15 minute pe un cablu agatat in neant. Iar undeva la cateva sute de metri, probabil pe unde au gasit loc propice, sunt ridicati, in niste pozitii aproape imposibile, stalpii care sustin cablurile de curent pina in varf la Lomnicki Stit.

Am asteptat cam trei ore pana cand am fost programati la urcarea in telecabina. Fiind atat de mica, nu poate duce decat aproximativ 20 de persoane iar cardurile se dau din jumatate in jumatate de ora, cat face telecabina un drum dus –intors. Un drum dus-intors costa in jur de 30 de euro de persoana.

Nu-mi place sa zbor, nu-mi place sa „plutesc” agatata de un cablu peste piscuri si prapastii. Dar inaltimea ma chema. Varful acela golas cu casuta minuscula cat casuta piticilor (asa se vedea de jos) ma atragea ca un magnet. Cred ca si de asta imi place muntele atat de mult. In fata maretiei lui, toate problemele noastre par nimicuri.

Tot timpul cat am asteptat sa ne vina randul la urcat am privit catre varf studiind telecabina, incercand sa ma conving ca totul e foarte sigur si ca nu se poate intampla nimic. Am realizat cat eram de ingrijorata cand i-am vazut pe ai mei razand si spunandu-mi ca ma priveau de cateva minute bune cum ma uitam lung la telecabina si oftam din greu...

In cele trei ore de asteptat pe terasele insorite am avut timp sa-i astept si sa-i privesc pe cei care se intoarceau din varf. Eram curioasa sa le vad fetele. Erau veseli, bine dispusi, rosii in obraji si comentau. Ma mai linistisem. Daca ei se intoarceau asa inseamna ca drumul este sigur si acolo sus este frumos. Nu batea vantul deloc.

Am urcat in telecabina supravegheati de un nene in uniforma rosie ca si telecabina care ne numara foarte serios si asista in fata unui monitor trecerea cartelelor magnetice prin aparatele care deschideau poarta de intrare. Totul era curat, organizat, bine pus la punct.

In cabina, insotitorul, un alt nene mai in varsta, dupa ce s-a convins ca stam bine si a asigurat cu rigurozitate usa, a inceput sa citeasca o revista cu multe fete in costume de baie.

Am facut poze din telecabina. Nu eu. Pentru ca la inceput am stat doar cu ochii in podea dar dupa cateva minute cand am vazut cat de lin urca nu-mi mai dezlipeam privirea de piscurile acoperite cu zapada. Alaturi de noi in telecabina erau doua cupluri de englezi care aveau cred peste 75 de ani. Doi dintre ei pareau la fel de speriati ca mine la inceput.

Am ajuns cu bine in varf. Cladirea este destul de mica, ridicata pe inaltime pentru ca am urcat trei etaje de unde ne-a lasat telecabina pana la micul bar de unde se iesea pe terase. Un alt nene, imbracat in aceeasi uniforma rosie, ne-a dat niste cartonase cu numarul 3 si ne-a explicat ca vom fi strigati atunci cand va trebui sa ne prezentam la telecabina pentru coborare. Timpul alocat pentru vizitare si poze era de 40 de minute. Temperatura – 10 grade, pe o parte a teraselor batea un vant de te lua pe sus, dar pe cealalta adapostita era liniste si un soare arzator.

Din pacate vocabularul meu este prea sarac sa descriu ce am vazut de acolo. Si nu sunt incepatoare in ale muntelui. Las pozele sa vorbeasca. Ne-am plimbat de jur imprejur pe toate terasele, toate asigurate cu balustrade, cu poze ale florei montane rare de pe acolo. Partiile se vedeau ca niste benzi argintii iar schiorii ca niste furnicute colorate.

Ne-am asezat pe terasa/platforma unde incapeau vreo patru mese cu banci de lemn alaturi de bunicii englezi cu care urcasem. Vorbeau tare, fericiti ca ajunsesera cu bine sus si pentru ca cerul era atat de senin incat se vedea cred si jumatate din Polonia. Unul dintre ei, apare la un moment dat in usa barului strigand sotiei: „ Love, I am not afraid anymore. I found Becherovka, I love Becherovka! ”-iubire, nu-mi mai este frica. Am descoperit Becherovka, o iubesc! si vine la masa cu mai multe paharute pline privind peste balustrade.

Partenerul meu de urcari la inaltime se ridica sa aduca si el ceva de la bar si ma intreaba ce anume vreau. Vazusesm in trecere preturile la suc, ceai, cafea si nu erau deloc tentante. Ii spun sa-mi aduca ce gaseste cel mai ieftin de baut. Oricum in zece minute urma sa coboram la restaurant la Skalnate Pleso. Se intoarce cu o cafea pentru el si cu un paharut pentru mine si-mi spune: ” Uite Becherovka, era cea mai ieftina„

Deci Becherovka nu era o regiune din Slovacia...

Am gustat si mi-a placut. Minunata! Reusisem sa inteleg de ce o iubeste bunicul englez. Bautura ceha-slovaca traditionala ma cucerise. Recunosc ca nu cunosc bauturile, probabil ca exista si prin toate barurile noastre. Dar eu acum o gasisem!

Paharul, mic. Ce aroma si ce gust... Minunate! Am rugat sa mai aduca un pahar. Ca doar era mai ieftina decat ceaiul... Bunicii englezi radeau la noi iar cel care fusese la bar ma intreaba: ” Nu-i asa ca am avut dreptate? Iubesti si tu Becherovka? „Yeeeeeeeeees, I do”!!

Dupa pauza de cateva minute pe terasa si intalnirea cu Becherovka am avut curaj sa intru pe o punte suspendata deasupra prapastiilor unde toti s-au inghesuit sa faca poze si sa strige: „ I am the king of the woooooooooooorld! ”.

In difuzoare, o voce feminina frumoasa ii roaga pe posesorii cartonaselor cu nr. 3 sa se prezinte la imbarcare. Nu eram decat ocupantii a doua cabine odata acolo sus. Nici nu ar mai fi fost loc pentru altcineva.

La coborare eram prieteni cu totii. Insotitorul de bord ne privea cu intelegere printre paginile revistei cu costume de baie. Stia el ce stia... Sus pe terasa numai partenerul meu de drumetie bause cafea. Trebuia sa ne duca inapoi la hotel. Restul... Becherovka.

Am coborat parca mai repede decat am urcat. Coborati din telecabina am dat cardurile inapoi si ni s-au returnat cei 4 euro garantie. Acolo ne asteptau infometati si obositi cei doi placari. Unul din ei ma intreaba: ” La cat ati urcat? ” Eu documentata, ii raspund: ” 2634 metri „. Iar el: Mda, destul de sus, cred ca era aerul tare acolo si soarele foarte puternic ca esti rosie la fata si iti lucesc ochii„


[fb]
---
Trimis de TEOANCA in 12.02.11 18:51:50
Validat / Publicat: 12.02.11 20:44:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLOVACIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6367 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TEOANCA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 O ultima imagine inainte de plecare .
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

magdalena
[12.02.11 21:37:38]
»

Deci Becherovka nu era o regiune din Slovacia...

Tocmai ce am terminat ultimul strop din cea primita de sarbatori ca aia din concediu nu mai e de muuuult timp!

Vorba sotului: "e din plante"! Ceea ce este adevarat... Un lichior din plante!

Despre Becherovka am vorbit eu in impresile mele din Republica Ceha. Este o bautura traditionala veche de peste 200 de ani, facuta din mai mult de 30 de plante si scortisoara, procesul de fabricatie fiind tinut practic secret, de vreme ce numai doua persoane ar sti acest lucru.

Karlovy Vary este celebru pentru aceasta bautura, a carei tehnologie de fabricatie se poate vedea in Muzeul Jan Becher din oras, unde poate fi si degustata cu ocazia vizitarii muzeului.

dorgo
[12.02.11 22:09:50]
»

@TEOANCA... in P14 iti mai lipseau doar aripile din ceara ale lui Icar si puteai sa-ti iei zborul... superbe poze!

ceasornicarul
[12.02.11 23:11:58]
»

Frumos, sper sa pot ajunge si eu in luna mai, un pic cam scumpa telecabina, parerea mea, cat despre bauturica mie unul nu prea imi place are gust de medicament, sirop de tuse. Daca astept sa beau ceva in Slovacia este berea.

raoulp55
[13.02.11 07:26:14]
»

Este o experienta unica! M-as incumeta si eu sa urc, numai asa, sa verific daca mai am sau nu rau de inaltime. Sunt innebunit dupa ascensiunile montane, ori mai bine zis, eram... pana am constatat acum vreo cativa ani cand coboram din Piatra arsa spre Busteni, ca simt un oarecare disconfort privind haul din dreapta cararii, in portiunea cu lanturi, pana la intrarea in padure. Cred ca as cam vrea sa lupt cu mine pentru a-mi scoate din cap vreo urma de teama... Pana atunci, ies un pic in oras s-o gasesc pe Becherovka. S-a ratacit mititica si o aud ca prin vis, chemandu-ma: " hai... vino... priveste-ma... gusta putin din mine... o sa-ti plac, sunt sigura... apoi, vei avea mai mult curaj sa privesti in fundul haului... "

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
TEOANCAAUTOR REVIEW
[13.02.11 09:44:34]
»

@magdalena

MEA CULPA.

Nu am citit rev. tau despre Cehia si Becherovka inainte sa plec. Era a treia oara cand mergeam in acelasi loc si credeam ca stiu tot. Uite ca nu a fost asa. Barbatii din familie mi-au zis chiar ca ultima data am adus acasa o sticla de bautura de acolo dar cine s-a uitat la ea?

Cu siguranta voi citi toate amanuntele date de tine.

Bineinteles ca nu am plecat de acolo pana nu am pus in bagaj doua sticle.

@dorgo

Frumoasa conexiune ai facut... aripile lui Icar...

A fost tare tare frumos. Si chiar parca iti doreai sa-ti iei zborul de acolo. Ma bucur ca am un aparat foto care poate face asemenea poze.

@ceasornicarul

Daca ai nevoie de alte date te rog sa-mi spui. Iar telecabina, da, destul de scumpa. Dar senzatiile traite acolo in "varful lumii" te rasplatesc pe deplin.

Cat despre Becherovka, stii tu, chestie de gusturi nu-i bai ca nu-ti place, oricum nu am luat decat 2 sticle

@raoulp 55

Daca ajungi acolo, iti trece tot raul de inaltime. Si fara bautura minunata, doar vazand cat este de frumos. Stii cum se spune: "Lupta cea mai grea este cea cu tine insuti". Eu am castigat prima batalie. Iti doresc la fel. Si daca te mai intalnesti si cu Becherovka... Vacanta de vis.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
magdalena
[13.02.11 09:51:38]
»

Becherovka nici mie nu mi-a placut prima data! Am exclamat: ce e asta!

Dar face bine organismului... E "din plante"!

ceasornicarul
[13.02.11 09:52:45]
»

@TEOANCA

Astept sa-mi fac rezervarea la unul din hotelurile din Tatranska Lomnica (imi poti recomanda unul), momentan nu sunt afisate preturile incepand cu 1 mai la nici o agentie. Nu voi ezita sa mai aflu detalii de la tine, iti multumesc.

webmaster13
[13.02.11 11:08:20]
»

Trebuie sa fie un sentiment aparte sa poti vedea de acolo de sus spectacolul naturii!

Am atasat aceasta melodie, sper sa placa!

ceasornicarul
[18.05.11 18:42:09]
»

Am revenit din superbul concediu petrecut in Slovacia (Tatranska Lomnica) si Polonia (Cracovia). Am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu sa vizitez toate obiectivele puse pe hartie inca de acasa atat in Slovacia cat si in Polonia. Multumesc tuturor pentru sfaturi si ajutor, voi reveni curand cu impresii si poze.

webmaster26
[13.02.18 08:25:34]
»

Mutat în rubrica "Descoperă zona Vysoke Tatry (Tatra Înaltă), POPRAD" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ceasornicarul, dorgo, magdalena, TEOANCA
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Vysoke Tatry (Tatra Înaltă):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057990074157715 sec
    ecranul dvs: 1 x 1