Din nou la Vaslui

TIPĂREȘTE

Peregrinările mele moldave din această vară au început la Vaslui. Când am fost acolo ultima oară, în urmă cu patru ani, orașul de pe costișă îmbrăca o nouă haină. În orașul domnesc, fostă capitală a Moldovei Meridionale care păstrează cu mândrie amintirea victoriei oștenilor lui Ștefan în bătălia de la Podul Înalt, se lucra din plin la reamenajarea ansamblului arhitectural "Curțile Domnești". Dincolo de Crucea Gării (intersecția Bd. Republicii cu străzile Traian și Ștefan cel Mare), pe dreapta, un panou anunță apropierea de Biserica Domnească "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul". În locul șantierului cu schele și movile de moloz, de astă dată am găsit un parc desăvârșit amenajat în mijlocul căruia se pot vedea biserica, turnul-clopotniță și situl arheologic "Curtea Domnească".

Biserica Domnească "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" ctitorită de Ștefan cel Mare în 1490 ca paraclis al curții domnești, a fost înălțată pe locul unei mai vechi biserici care a fost distrusă. În pisania originală, vizibilă pe peretele vestic al sfântului lăcaș, alături de intrare, se poate desluși: "Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit acest hram cu numele Tăierii cinstitului cap al Sfântului și slăvitului prooroc, înainte mergător și botezător Ioan. S-a început în anul 6998, luna aprilie 27 și s-a săvârșit în același an, septembrie 20."

Nu am avut bucuria de a vizita și interiorul. Din cauza unor lucrări de recondiționare a catapetesmei, accesul este restricționat, slujbele oficiindu-se acum în paraclisul alăturat. Zidită din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă, biserica nu are turlă. Fațadele sunt decorate cu arcaturi oarbe, ocnițe și bumbi de ceramică smălțuită. Deși a suferit mai multe transformări ulterioare, Biserica Domnească "Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul" rămâne un monument reprezentativ al arhitecturii epocii lui Ștefan cel Mare.

În apropiere de biserică, în mijlocul unui parc superb, vizitatorul se poate relaxa admirând una dintre comorile cele mai de preț ale orașului, rămășițele unei reședințe domnești temporare datând - conform istoricilor și arheologilor - din timpul domniei lui Alexandru cel Bun (începutul sec XV). Prima biserică, de lemn, care se afla pe locul celei actuale, a fost ridicată tot în aceeași perioadă. Curțile domnești de la Vaslui au fost incendiate și distruse în anul 1440 într-un atac al tătarilor. Lui Ștefan cel Mare i se datorează refacerea ansamblului voievodal care cuprindea un palat domnesc, locuințe pentru curteni, ateliere, grajduri, ziduri de incintă și turnuri de strajă. Fragmente din vechile edificii pot fi văzute acum peste tot. O construcție recentă, din piatră, ridicată peste hrubele în care momentan nu se poate intra, are fațada ornamentată cu chipurile a doi mari domnitori ai Moldovei - Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare - amplasate de o parte și de alta a ușii.

În afara acestui loc încărcat de istorie pe care mi-am dorit să-l revăd, în plimbările mele prin oraș am căutat să descopăr și apoi să identific edificii cu destinație rezidențială care au aparținut cândva marilor boieri, proprietari sau oameni de seamă ai orașului, mărturii încă vii ale vieții târgului de altădată.

Casa Mavrocordat aflată pe strada Ștefan cel Mare, nr. 62, foarte aproape de ansamblul curților domnești, este una dintre cele mai valoroase clădiri din Vaslui și - mărturisesc - cea care mi-a plăcut în mod deosebit. Din păcate paragina pune stăpânire din ce în ce mai mult pe acest edificiu monumental, emblematic pentru oraș.

Construită în perioada 1883-1892 de Gheorghe Mavrocordat, unul dintre descendenții domnitorului Constantin Mavrocordat, clădirea a fost cumpărată în perioada interbelică (1935) de Ministerul Apărării Naționale care a decis instalarea acolo a Cercului Militar al Garnizoanei Vaslui. Achiziția a fost făcută la insistența și cu sprijinul mareșalului Constantin Prezan care a și locuit un timp acolo. Construcția - deosebit de frumoasă - bogat ornamentată cu capiteluri corintice și ceramică smălțuită de culoare albastru deschis, având un corp central și două aripi laterale de mai mici dimensiuni, a devenit ulterior Palat al Elevilor și Copiilor. În pofida faptului că de o parte și de alta a intrării principale flutură două perechi de steaguri, aspectul exterior actual - geamurile sparte și pereții jupuiți - nu mă lasă să cred că acum mai sunt inițiate acolo activități cu și pentru copii.

Și dacă tot am ajuns aici, merita să facem un mic ocol pentru a descoperi - dosită în spatele Școlii Gimnaziale nr. 6 "Mihai Eminescu", gard în gard cu Biserica Domnească - cea mai veche clădire rezidențială a târgului Vaslui, Casa Ghica.

Înălțat înainte de anul 1890 de Elena Ghica, sora ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, edificiul a fost proiectat și realizat de arhitecți ruși și polonezi. Clădirea monument, doar cu parter, este mare, cu mai multe intrări și nu are nici un fel de decorațiune. În prezent toate ferestrele sunt zăbrelite, iar acoperișul este tot mai măcinat de rugină. Nu pot afirma că m-a impresionat prin ceva această construcție în care a funcționat până nu de mult Grădinița nr. 1 din Vaslui. Acum este abandonată, probabil în așteptarea vreunui urmaș moștenitor.

De cealaltă parte a Străzii Ștefan cel Mare - cea mai importantă arteră de circulație a orașului și probabil una dintre cele mai vechi - vom observa o suită de alte foste clădiri cu destinație rezidențială, unele dintre ele locuite și în prezent, altele - naționalizate - devenite sedii ale unor instituții.

Casa Mădârjac de la numărul 43 este pe departe clădirea cea mai frumoasă și mai bine întreținută din zonă. Datând din 1928, având de-a lungul timpului diverși proprietari și diverse destinații, în prezent este denumită "Casa Alba di Maria" sau mai pe scurt "Casa Albă" datorită unei frumoase terase restaurant care ființează în curtea sa. Când am fost eu acolo tocmai erau pe terminate lucrările de reamenajare și se pregătea redeschiderea.

Casa Ornescu ridicată în 1910-1912 pe aceeași stradă, adăpostește astăzi Grădinița nr. 9, iar Casa Peride construită la sfârșitul sec. XIX - începutul sec. XX, inițial proprietatea unui avocat, este în prezent sediul PSD. Casa Dr. Mihai Popescu de la numărul 57, înălțată în 1891, a devenit Centrul Militar Județean Vaslui. Când am fotografiat clădirea - deși nu exista nici un semn de interdicție - am fost atenționată că fotografiatul este interzis. Cu toate acestea, am reușit să surprind intrarea principală cu scara ei lată și cu arcadele cu geam de deasupra ușii și ferestrelor.

În pofida urmelor nefaste ale trecerii vremii și ale neîngrijirii, Casa Irina Luchian aflată alături, datând din 1901, este în opinia mea una dintre cele mai frumoase clădiri vechi ale orașului. Decorațiunile de deasupra intrării principale ca și cele de deasupra ferestrelor denotă rafinament și simț estetic. Din păcate ele pierd din atractivitate datorită paraginii care pune tot mai mult stăpânire pe clădire. În prezent în Casa Luchian își desfășoară activitatea o agenție de turism.

Tot pe Strada Ștefan cel Mare, dar mult mai departe, în curtea Spitalului Județean, am descoperit un vechi complex arhitectonic înălțat în perioada 1923-1926 care cuprindea Școala Normală de Băieți (azi Spital TBC) având alături Locuința directorului școlii (azi Dispensar TBC) și o altă clădire Școală (azi Secția de Pneumoftiziologie a spitalului). Ar trebui să mai spun că aceste clădiri arată destul de bine la exterior și sunt înconjurate de arbori falnici, umbroși. În fața vechii Școli Normale de Băieți, ascunsă de arbuști, încă mai dăinuie o fântână care trebuie să fi fost foarte frumoasă cândva. Nu departe, în aceeași curte, se află Biserica "Izvorul Tămăduirii" un lăcaș de cult construit după anul 2000, în care bolnavii, dar și credincioșii din apropiere pot găsi alinare în rugăciune.

Strada Mihail Kogălniceanu, o altă arteră importantă a orașului, oferă vizitatorilor dornici să admire arhitectură mai veche de o sută de ani suficiente motive de bucurie. Ansamblul de arhitectură de la numerele 20-24 include Gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" construit în 1890-1893, azi Școala cu clasele I-VIII nr. 3 "Constantin Parfene", Casa Arbore azi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor și Casa Av. Mihai Negură construită în 1922, azi Direcția de Muncă și Protecție Socială Vaslui.

Pe Strada Andrei Mureșanu am descoperit alte două frumoase clădiri rezidențiale. Casa Filipiuc de la numărul 16, înălțată în 1933, are acum un alt proprietar. Fațada este totalmente acoperită de frunzișul arborilor, așa încât nu am reușit să o fotografiez. În schimb Casa Mogoș de la numărul 15, construită în 1925, cu o intrare frumoasă, ajunsă în proprietatea Spitalului Județean de Urgență a devenit locuință temporară pentru personal, iar acum arată deplorabil.

Frumoasă și foarte bine întreținută este Casa Petru Irimia din Strada Tipografiei, nr. 2. Datând din 1920, această casă are acum doi proprietari care se îngrijesc de ea așa cum se cuvine. Tufe de caprifoi și vrejuri de viță de vie învăluie gardurile construite în stil diferit, mărturie a faptului că acolo locuiesc două familii.

Dacă am amintit despre atâtea clădiri rezidențiale, unele mai îngrijite, altele mai părăginite sau chiar părăsite, nu trebuie să uit a menționa Palatul Justiției, azi Judecătoria Vaslui din Strada Ing. Badea Romeo, nr. 13. Este o clădire măiestuoasă, cu parter și un singur etaj, înălțată în perioada 1886-1891 de constructori italieni. Scările largi, decorațiunile ferestrelor și cele trei balconașe aurii, din fier forjat, dau clădirii eleganță și prestanță.

Pe lângă toate cele menționate, în Vaslui există și câteva ansambluri cu caracter funerar. La Cimitirul Ghica-Șubin unde sunt înmormântați descendenții postelnicului Constantin Ghica, ofițerul rus Pavel Șubin și soția sa Elena Ghica, precum și la Cimitirul Evreiesc datând din 1890, eu nu am fost. În schimb am fost la Cimitirul "Eternitatea" și am văzut Monumentul Eroilor Neamului ridicat din inițiativa generalului Ioan Rășcanu în anul 1934 în amintirea eroilor căzuți la Plevna în frunte cu sergentul Constantin Țurcanu (Peneș Curcanul), Monumentul Eroilor căzuți în cele două războaie mondiale, Monumentul celor trei eroi vasluieni căzuți la Revoluția din 1989, precum și Monumentul ostașilor armatei sovietice căzuți în cel de-al doilea război mondial.

Biserica Sf. Treime din Cimitirul "Eternitatea", construită în 1890, are o particularitate demnă de menționat. Pictura interioară realizată conform erminiei ortodoxe, se remarcă prin puternice influențe românești. Sfinții români, dar și păstorii din scenele care înfățișează Nașterea Domnului, sunt înveșmântați în straie tradiționale românești.

Dintre vechile lăcașuri de cult ale orașului Vaslui mai pot aminti Biserica Adormirea Maicii Domnului de lângă Hotel Europa, fost metoc al Mănăstirii Zografu din Muntele Athos, reclădită și reînnoită în 1860, Biserica Cuvioasa Parascheva ctitorită de mareșalul Ion Antonescu și generalul Ion Rășcanu (primar al orașului Vaslui în 1938-1942, perioadă în care a fost construită biserica) și Biserica Sf. Nicolae construită în 1943 de preotul Dumitru Lapteș ca parohie a Cazarmei. Și celelalte culte au lăcașuri de rugăciune în orașul Vaslui, dar eu nu le-am vizitat.

Despre orașul Vaslui sunt încă multe de spus. După această succintă trecere în revistă a vechilor monumente de arhitectură, mă opresc aici. Dacă timpul îmi va permite, promit și o prezentare a orașului nou, precum și a câtorva dintre obiectivele istorice aflate în afara orașului.

Menționez că pentru realizarea acestui articol, foarte multe din informațiile privind vechile edificii ale orașului au fost preluate din documentația oferită de Centrul Municipal de Informare și Promovare Turistică Vaslui.

---

VIZUALIZĂRI: 4883 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI