GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost in sfarsit si la Salina Turda, despre care auzisem ca-i modernizata si ar fi cea mai frumoasa dintre salinele din tara.
Despre cazare, e simplu, poti face o rezervare la o pensiune sau hotel in Turda, sunt destule, chiar in apropierea salinei. Dar este cam scump, datorita salinei, dealtfel orasul Turda, mie personal nu mi-a placut.
In sfarsit ne-am cazat si ne-am grabit spre salina, abia asteptam sa o vizitam.
Salina are doua intrari, cea veche si cea noua. Noi am intrat prin partea veche, deoarece pensiunea se afla la 200m de aceasta intrare.
Intrarea costa 30 lei/pers. si hai la drum! O intrare ingusta, un tunel umed usor luminat, lung cam de 650 m. Nu m-a incantat sa merg printr-un asemenea tunel, de aceea va dau un sfat, totusi este mai bine sa se intre in salina prin partea moderna. Adica tunelul este mai scurt, are doar 250m, il parcurgi mai repede.
Am ajuns la lift, un lift modern, cu care am coborat cam 12 etaje (de bloc). Pentru cei cu probleme de tensiune/inima, am un sfat, pot sa-mi permit sa-l dau pentru ca mi s-a intamplat chiar mie personal, nu este bine sa intrati in salina.
Am ajuns in zona principala a salinei, frumos luminata, cateva spatii pentru diferite sporturi, un magazin micut de unde se poate cumpara magneti, semne de carte, pipe de sare, perne de sare etc, dar cea mai interesanta este o roata inalta cam cat un bloc cu 3/4 etaje, in care ne-am suit si am facut o tura de 8 minute. Am vazut mai de aproape peretii minei si tot ce era pe acolo.
Din aceasta zona, am luat un alt lift si am coborat la fel de mult si mai jos, unde se afla un lac si te poti plimba cu barca. Si aceasta zona de jos a minei este frumos luminata.
Aici jos chiar m-am simtit ciudat, adica am facut tensiune si nu numai eu! Am vazut ca se mai grabeau spre lift si alti vizitatori cu aceasta stare.
Sfat... daca aveti probleme cu tensiunea, nu coborati in salina, eu nu stiam cum sa ies mai repede de acolo, la tel nu era semnal, punct de prim ajutor nu am vazut, poate era sus! Eu am facut tensiune fara sa am in general probleme cu inima.
Am scris despre aceste lucruri, pentru ca am avut o experienta oarecum neplacuta, dar in acelasi timp am vazut ca aceasta salina este foarte vizitata, deci nu toti fac tensiune!
Si mai stiu ca daca ai stari chiar usoare de claustrofobie, nu trebuie sa intri prin tunel in salina. Intrarea in aceasta salina e lunga si ingusta. In alte saline din tara se intra cu microbuzul, adica e un spatiu mai mare in jurul tau.
Concluzia este ca nu mi-a placut salina Turda, este foarte mare aglomeratie, la lifturi cozi interminabile, iesirile inguste, iar de parcat masina, o parchezi pe unde poti.
Trimis de laura chiss in 05.07.17 23:00:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laura chiss); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.58785990 N, 23.78742990 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@laura chiss:
”Noi am intrat prin partea veche, deoarece pensiunea se afla la 200m de aceasta intrare.
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@laura chiss:
Este un sfat foarte bun, cei cu claustrofobie si stari de panica nu trebuie sa intre in saline, pesteri, tuneluri mai mari. Asta e, sunt alte minuni de vazut.
Vacante frumoase!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 O salina pe care o data in viață trebuie vizitată cu siguranță! — scris în 29.11.23 de dc.cc din ARAD - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Salina Turda — scris în 27.10.22 de resita2009 din REșIțA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Salina Turda - Poarta spre inima Transilvaniei — scris în 14.03.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Excursie de o zi în Turda — scris în 08.09.21 de anamaria_2010 din BAIA MARE - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Nu vizitați — scris în 09.09.21 de TudorR din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2021 Oribil — scris în 10.08.21 de ux121786 din DROBETA-TURNU SEVERIN
- Jul.2021 Comercialul din Salina Turda — scris în 25.03.23 de raluca banu din GOLEşTI [VN] - RECOMANDĂ