ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2016
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Ca sarea in bucate

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

A fost o data un imparat. Imparatul avea 3 fete. Intr-o zi imparatul a chemat fetele si le-a pus întrebarea:Cat de mult ma iubiti pe mine?

Fata cea mare a raspuns: te iubesc ca mierea.

Fata mijlocie a raspuns: te iubesc ca zaharul.

Fata cea mica a raspuns: te iubesc ca sarea in bucate...

Continuarea povestii scrisă de catre Petre Ispirescu (cine nu a auzit-o/citit-o in copilarie) aici

Salina Turda este ca sarea din bucate pentru turismul din Romania. Si asta chiar daca in ziua de astazi nu mai vedem sare pe mesele noastre din aceasta salina. Dar stramosii nostri de aici au scos sarea.

Si pentru ca imi place sa-mi pastrez obiceiul de a descrie cateva date despre istoria acestui loc pot scrie ca primele date despre exploatarea sarii sint din perioada inainte sa ajunga romanii aici cam prin anii 50 (inaintea erei noastre bineinteles) Pe urma au ajuns romanii aici si au exploatat intr-un mod foarte simplu sarea pana prin secolul 3. Acest mod simplu de a exploata sarea a constat din sapaturi nu prea adanci (cca 10-15m) si scoaterea sarii cu utilaje foarte simple. Sincer nici eu nu faceam altfel, nu imi plac lucrurile complicate. Au complicat-o in schimb cei care au exploatat sarea ulterior. Pe vremea austro ungariei se exploata sarea pe verticala ajungând la adancimi considerabile iar baza de pe fundul ocnelor a ajuns la o largime destul de mare, si luând forma unui clopot iar mai tarziu forme trapezoidale. (spre fericirea noastra-vizitatorii din viitor) Minele de sare in formele descrise mai sus s-au deschis pe rand, asa ca in perioada austro ungara si dupa putem enumera inaugurarea minelor Katalin, Josef, Ocna de sus, Horizont, Terezia, Anton, Gizela, Rudolf, Cojocneana. In secolul 19 pentru a usura trasportul sarii care se scotea pe verticala s-a sapat galeria Franz Josepf de aproape 1 km lungime care face si legatura intre mine.

1932 a fost anul inchiderii minelor din motive economice (a devenit nerentabil din cauza utilajelor invechite si modul de exploatare)

60 de ani mai traziu s-a redeschis mina dar nu pentru exploatare ci pentru scopuri turistice. In 2009 a avut loc o reinnoire/modernizare iar in 2010 a luat designul pe care il vedem astazi.

Din punct de vedere geologic am invatat ca acum 13 milioane de ani a exsitat o mare aici, ca urmare s-a depus stratul de sare cu o grosime considerabile de cca 400m, iar dupa secarea apelor s-au depus diferite sedimente la fel de groase. Din loc in loc sedimentele de sare s-au ridicat luând forma unor ciuperci. La Turda aceasta masoara cca 1200 m.

Salina Turda se afla la o distanta de cca 3 km de la centrul orasului Turda. Acest oras situat in partea de nord al Transilvaniei si aproape de Cluj Napoca se poate accesa dispre Cluj Napoca si Sebes circulând pe drumul european E60 (sau DN15) sau autostrada A3 dinspre Oradea. In oras exista indicatoare spre salina, de asemenea orice dispozitiv cu functia GPS ne duce la una din intrarile in salina. Deoarece exista 2 intrari prima intrare mai aproape de oras este pe strada Salinelor iar intrarea mai noua pe aleea Durgaului, recomand ultima mai ales in sezonul cald pentru o baie in lacurile sarate situate langa intrarea in mina.

Drumul de la centru pana la intrarea pe Aleea Durgaului este aproape bun, existand ceva denivelari si gropi. Langa intrare exista o parcare mare, care in plin sezon poate sa devina neincapatoare, dar se poate parca si langa drum destul de aproape. Mai este o parcare neasfaltata, dar putin mai departe de intrare. Parcarea este pazita, tariful este de 5 ron si se plateste la intrare in salina. Langa parcare exista un numar mare de tarabe cu diferite obiecte de artizanat, souveniruri, jucarii, alimente, si terase de luat masa. un loc de luat masa exista si in incinta strandului Durgau situat in apropiere.

Intrarea moderna sub forma de semisfera adaposteste zona de receptie unde se face plata biletelor de intrare. Costul vizitei care se poate face de luni pana duminica intre orele 9.00-16.00 este de 20 ron/adult, 12 ron/pensionar, 10 ron/copil, elev, student, gratuit pentru persoane cu handicap+insotitori. Pentru reduceri este necesara prezentarea documentelor justificative. In fara de zona de receptie exista expuse informatii despre salina, beneficii pentru sanatate (indicatii si contraindicatii) Indicatiile terapeutice se adreseaza persoanelor cu probleme respiratorii, astm, sinuzita, etc iar contraindicatiile sint pentru persoane cu boli cardio vasculare, afectiuni neurologice, sarcina trim3, copii mai mici de 3 ani sau persoane in varsta, etc, etc. Mai exista o expozitie de pictura.

Pagina web a salinei aici.

Dupa intrare se intra pe un coridor de legatura dupa care urmeaza galeria care coboara si face legatura cu galeria Franz Joseph (aceasta galerie face legatura intre cele 2 intrari (str Salinelor si Durgaului) si are aproape 1 km (peste 800m vizitabili)

Dupa intrarea in galeria Franz Joseph lasam in urma mina Anton (interzis vizitatorilor) Toate intrarile din galerie exsita pe partea stanga dinspre intrarea Durgau si pe dreapta dinspre intrarea Salinelor. Primul obiectiv este mina Gizela. Aici s-a amenajat sala de tratament accesul se face doar pe baza de abonament sau trimitere medicala. Eu am vazut fotolii, scaune, mese, ceva jucarii acolo. Lasand la urma mina Rudolf care este cea mai spectaculoasa si descrierea am lasat-o la urma, dam de camera crivacului. Crivacul este un utilaj care a ajutat pe vremuri la extractia sarii. A fost actionat cu ajutorul cailor si a fost un utilaj primitiv de extractie. Este din 1881 si este singurul din Europa. Langa camera crivacului vedem o parte din utilaje cum ar fi o portiune scurta de cale ferata cu o vagoneta de marfa. Sala de apel se afla langa si a fost folosit pentru evidenta muncitorilor care intrau/ieseau in/din mina. Aici exista si accesul in mina. Ulterior s-a construit scara bogatilor aici scopul a fost accesul persoanelor instarite, proprietarii, nobilimea de atunci. Tot in sala de apel a fost sculptat in sare un altar. Aici au fost oficiate slujbe religioase o data pe saptamana. Inca un obiectiv de vazut aici inainte sa coboram la mina Rudolf este mina iosif-sala ecourilor. Peretii ca o marmura neagra sint spectaculoase.

Inainte sa coboram cu liftul panoramic sau pe cele 2 scari la mina Rudolf putem admira de sus atat mina Rudolf cat si mina Terezia care se afla mult mai jos. Liftul panoramic cu peretii de sticla a fost dat in folosinta in 2010 dupa renovare. Timpul de asteptare la o ora de varf este mare, alternativa sint scarile (13 nivele) pe care se poate cobora in doar 2,3 minute, urcarea durand ceva mai mult. La fiecare nivel exista balustrada de unde se poate admira si fotografia mina Rudolf din unghiuri diferite.

Mina Rudolf este cea mai mare mina cu lungimea de 80m, latimea de 50m si adâncimea de 42m. Este suficient de incapatoare cat sa se amenajeze aproape toate activitatile de agrement aici. Gasim aici un magazin cu toate souvenirurile posibile care au legatura cu salina, o roata uriasa, 6 mese de tenis, popice, minigolf, teren de joaca pentru copii, sala de teatru, o multime de banci si mese pentru cei care vor sa stea mai mult timp aici. Forma minei este trapezoidala si este din 1854. Pe tavanul inclinat s-au format stalagtite din sare.

Urmeaza mina Terezia mai veche si in forma clasica de clopot. Pentru acces exista lift inchis max 3 persoane sau... scari la fel cu 13 nivele. In mina Terezia (1690) gasim un lac de 8m adancime. si o insulita. Adancimea este de 112 m iar diametrul la baza masoara 75m. Zona de agrement aici consta din plimbarea cu barca si zona de banci/mese.

Iluminatia din mine este spectaculoasa, corpurile de iluminat sint suspendate la diferite inaltimi, designul este deosebit.

Semnalul WI-FI in mina este ok si nu prea dar avand in vedere ca sintem sub pamant...

Semnal telefonie mobila spre deosebire de alte saline din tara aici nu este.

Temperatura in salina iarna-vara 10-12 grade, deci recomandare haine putin mai groase (am vazut destule persoane tremurand in slapi, sandale, pantaloni scurti, fustite si tricouri)

Ca in orice salina exista si aici un punct de prim ajutor.

Preturi:Roata mare 5 ron, minigolf 10 ron, popice 10 ron, pingpong 5 ron, biliard 2 ron, barca 10 ron, timpul petrecut la aceste obiective de agrement intre 10 min-30 min. Se mai poate inchiria amfiteatrul, sala de sport, se pot oficia casatorii, se pot realiza reclame dar tarifele pt acestea sint prohibitive (mai multe pe siteul salinei)

Cateva exemple de preturi in magazin:magneti 5-8 ron, obiecte din ceramica 10-50 ron, galetusa sau cos cu sare 7-12 ron, pliante, harti 1-10 ron, calendare, reviste, agende, carti 9-35 ron, tablouri in relief 15-20 ron, sapca 15, puzzle 15, sapun sare 5-10 ron, sare de baie 1 kg 8 ron, caramida de sare 25 ron, rame foto+poza salina 22 ron, cutie cadouri din lemn 40-80 ron, bricheta, pix bambus, desfacator, oglinda mica, creioane colorate 5-10 ron, lampa sare 70 ron diferite modele mari, bratari coliere 7-25 ron.

Experienta personala: a doua experienta dupa cea din 2013 (a fost anul salinelor si pesterilor pentru mine dupa Praid, Ocnele Mari, Polovragi, Muierilor, Ursilor toate in 2013), avand drum pe aici nu m-am putut abtine sa nu vizitez, durata a fost de cca 2 ore, agrement:roata mare, barcuta, fotografii multe si... urcatul pe scari. Si daca tot am venit pana aici am facut si o baie in lacurile sarate de langa salina.

Recomand vizita salinei pentru persoanele fara contraindicatii.

Rog Webmaster sa ataseze clipul (sursa Youtube filmare cu drona asa cum imi place mie, merita vazut)

https://www.youtube.com/watch?v=lcPpTYgtPkg

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 18.07.16 22:38:17
Validat / Publicat: 18.07.16 23:23:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].

VIZUALIZĂRI: 2297 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P23 Agrement pe lac
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[18.07.16 23:23:14]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu
[19.07.16 06:44:31]
»

Desi anul acesta am citit multe articole despr aceasta mina, nu pot spune ca nu mi-am dorit sa citesc si acest articol.

Aceasta mina mi se pare ca este un subiect inepuizabil, pare desprins din romanele SF. Este un obiectiv pe care mi-l doresc sa-l vad si pana ajung acolo citesc tot. Cateva dintre pozele facute de tine sunt minunate si parca nu iti vine sa crezi ca e la noi minunatia asta.

Felicitari, votat cu mare placere.

liviu49
[19.07.16 06:56:04]
»

@AZE - Vad ca @mishu a fost mai iute de mana, de fapt de tastatura, ca mine si a scris deja un ecou. incerc sa ma bag in vorbarie si eu cu cateva amintiri din acest loc.

In general citesc articolele despre locurile pe care le-am vizitat, incercand sa aflu daca si altii au vazut ce am vazut si eu, daca au vazut ceva pe care eu nu l-am vazut, sau mi se pare ca l-am vazut altfel. De semenea citesc si ecourile la aceste articole, care pentru mine, de multe ori, sunt mai interesante.

Salina am vazut-o in 2013, intr-un pelerinaj la manastiri din Ardeal. Am avut sansa de a avea un ghid, care ne-a furnizat foarte multe amanunte legate de activitatea desfasurata in salina, dar si despre modernizarea acesteia. Si eu consider ca salina este unul din cele mai interesante locuri de vizitat in zona. De coborat am coborat numai pe scari, iar de urcat am urcat, de la mina Terezia pe scari, iar de acolo cu liftul panoramic.

Daca mai ajung prin zona, in mod sigur mai vizitez o data salina.

Numai bine si calatorii placute!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
liviu49, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂSalina Turda:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065946102142334 sec
    ecranul dvs: 1 x 1