De prin tara adunate - Salina Turda

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor membrilor AFA dar si vizitatorilor interesati de calatorii si plimbari…

30 iulie- dimineata, continuare de aici… (... Cheile Turzii)

Desi partea feminina a familiei ar mai fi vrut sa leneveasca asa dimineata in patuc, dar avand atatea locuri de vizitat in plan, ne-am mobilizat si am plecat la drum hotarati. Poi nu?

09.30 - plecare de la pensiunea Poarta Apusenilor din Moldovenesti. Distanta pana la Turda este de aprox 10 km, parcursi lejer pe DN 75 din afara si apoi prin oras catre destinatie.

Vremea era favorabila noua dar in plan aveam si Salina Turda ca si refugiu in caz ca ploua. Nu era ploaie ci se anunta o zapuseala de vara torida si dupa coordonatele gps ului am gasit locul de intrare in salina, intrarea veche.

Pari cam ciudat cand la masina incepi sa te imbraci mai gros si sa te pregatesti pentru intrare in subteran, dar decat sa tremuram stiind ca vrem sa stam mai mult, ne-am luat si ceva rezerve de imbracaminte mai groasa si dupa ce am cumparat biletele am intrat pe lungul coridor catre sala mare. Se simte imediat diferenta de temperatura, mai ales daca organismul se acomodeaza mai greu la o asa scadere de temperatura de la 23-25 C la aproape 10 C constant.

Costul accesului este de 20 de lei adult si 10 lei de copil, nu stiu daca au si optiunea pentru cei cu tratament si abonamente sau reduceri ceva.

Noi am intrat prin intrarea din Turda Noua prin Galeria Franz Ioseph printru-un tunel de aproximativ 700 metri unde imi amintesc ca data trecuta parca se mai cunosteau sinele pe care circulau vagonetii cu sare din inima muntelui.

Am ajuns in zona lifturilor si asa cum citisem pe AFA, am si vazut acum lifturile moderne, rapide si silentioase din sticla care incontinuu duceau si aduceau grupuri de vizitatori. Era coada, circa 10-15 pers in asteptare deoarece capacitatea maxima a liftului era de 7 pers, dar mergea destul de repede, nu ne grabeam. Si nici nu avea rost sa se agitam.

Impresie deosebita si placuta ochiului. Nu am vrut sa coboram pe scari ci am zis sa incercam lifturile.

O schimbare deosebita fata de cum arata salina in 2003 atunci cand noi mai fusesem aici: imi amintesc ca era intunecoasa si parca neprimitoare asa, cred ca erau in jur de 15-20 de turisti inauntru si nu aveai nimic ce face ca si distractie, mai ales pentru copiii care veneau aici la tratament si care trebuiau sa- si petreaca o buna parte din timp, pe cand acum…oau…cata lume…si ce lumini haioase... si ce design placut si primitor, modern cu traditional din lemn si peste toate sareeeee cat cuprinde. un beneficiu pentru caile respiratorii.

La partea superioara a salii exista o pasarela de lemn cu plasa de protectie pentru a nu scapa sau arunca obiecte ce ar putea fi extrem de daunatoare celor de jos aflati la 13 etaje dedesubt, aceasta pasarela inconjoara toata sala si de unde se pot face poze frumoase.

Am coborat asadar cele aprox 13 etaje si ne minunam de ce transformari in bine a suferit salina, si ce exemplu de “asa da” au putut sa dea cei care au investit atat efort material dar si uman in metamorfoza unei foste mine. Este adevarat ca au fost investi bani din fonduri europene, dar folositi cu cap acestia vor aduce profit pe termen lung din turism. Nu degeaba i s-a dus renumele in strainatate si numai si a devenit un “must see”al zonei intrand acum in traseele si obiectivele importante pe care orice turist roman dar mai ales strain le are de vizitat in tara noastra. Respect celor care au viziune dar si tenacitatea de a se lupta si invinge sistemul asta amorf care ne tine pe loc si care invins pe multi care au incercat sa faca ceva constructiv, chiar accesand fonduri europene. Respect!

. Sala principala poarta numele de Mina Rudolf, si intr-o parte accesul turistilor este blocat de un gardulet de protectie, deoarece sus pe tavan atarna periculos niste turturi de sare ca niste stalactite ce pot periculosi la cadere.

Noi ne-am plimbat, am jucat badminton sau pur si simplu stateam pe bancute si admiram frumusetea si ineditul locului. Amatorii de senzatii pot admira si dintr-o roata destul de maricica privelistea de la inaltime, sau in anumite zile in amfiteatrul amenajat puteti asista la spectacole asa cum a asistat Dorgo.

Exista 5 mese de tenis de masa, mese de biliard, cateva piste de popice, chiar si un bar micut. In salina scrie ca este interzis consumul de alimente aduse de acasa probabil din motive de igiena dar am vazut destula lume care consuma produse aduse la pachet.

Pentru mai multe detalii despre salina puteti citi insa review-ul lui dorgo care iarasi poate fi luat ca si minighid cat este de complex si detaliat.

De la nivelul acesta se mai coboara iar cu liftul (de 4 pers) sau pe scari, echivalentul la 5-6 etaje catre o alta sala unde se afla un lac artificial cu apa de cca 1 m-1 metru jumatate unde se poate face si o plimbare cu barca si pozeee cat cuprinde. Mai ales de incarcat pe facebook... Aici datorita capacitatii mai mici a liftului era mai aglomerat dar se poate merge la fel de bine si pe scari sa faceti efort si sa respirati aerul sarat.

In 2003 inca se mai lucra la aceasta exploatare nu era deschisa publicului iar acum a devenit un alt punct de atractie si agrement. Buna ideea cu lacul artificial.

Acum vad si eu ca nici pe departe fotografiile mele nu reflecta frumusetile pe care ti le reda ochiul liber. Deci veniti si convingeti-va singuri. Merita!

La plecare am decis de comun acord sa urcam pe scari si sa fortam putin respiratia pentru a ne incarca plamanii cu aerul ionizat de saruri atat de benefice organismului. Si nu am facut rau.

Impresionante sunt si inscriptiile cu anii la care se ajungeau sapand fiecare nivel, ce se pot vedea daca alegeti sa urcati sau sa coborati scarile de lemn (atentie treptele sunt alunecoase pe alocuri), precum si povestile sau istoriile dramatice legate despre chinul si truda celor care sapau in mina. Umbla prin trecut vorba in popor”cine limba lunga are, va sapa 5 ani la sare” ce era o forma primitiva de cenzura si cine stie poate si aici au sapat cei cu limba lunga? sau poate infractorii vremurilor care li se spunea ocnasi, sau cei care se opuneau regimului...

Se mai pot vedea de asemeni si cateva utilaje miniere unele mai moderne dar si cateva rudimentare folosite la sapaturi sau ridicatul sarii la suprafata.

Spre iesire ne-am amuzat in sala ecoului ca niste copii. Am strigat, am cantat, am chiuit, am ras, ne-am schimonosit vocile in toate felurile ascultand ecoul pierzandu-se in strafundurile galeriei cat de adanca o fi fost... Excelenta acustica.

Acu ne pare rau ca nu am iesit in partea cealalalta sa vedem si intrarea noua unde este si strandul, dar o sa mai venim.

Fiindca se facuse ora de masa, din cele cateva restaurante pe care ni le notasem de acasa am zis sa incercam si noi restaurantul Talora, recomandat aici pe AFA, care se afla pe drumul de iesire catre Cluj, pe partea dreapta. Nu aveti cum sa il ratati. Noi l-am gasit foarte usor.

Parcarea mare era cam goala la acea ora, dar inauntru erau destui consumatori asa ca si noi am comandat cam ce ne-am dorit, mai ales ca efortul din salina si aerul deacolo ne-a cam facut pofta de mancare.

Restaurantul nu este luxos, pe mesele de lemn nu se pun fete de masa si arata mai degraba a cantina.

Am comandat fiecare cate o ciorba, dar diferite sa le incercam pe toate si la felul doi tot asa diferit: gulas, pilaf cu ficatei si tocanita cu carne, si ceva desert. Servirea a fost rapida, preparatele pe masura asteptarilor noastre, pretul rezonabil si cam atat. Nu mai tin minte alte preturi.

Dupa ce am rezolvat-o cu masa, si fiindca era abia ora 15, la pensiune nu vroiam sa mergem, asa ca pe moment am hotarat sa tragem o fuga pana la Alba Iulia, fiindca nu fusesem niciodata.

GPS! engage!

Va doresc concedii placute oriunde v-ati afla, iar celor care inca nu au ajuns inca, macar sansa de a visa... Multumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 2982 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI