(Aproape) virgine in judetul Cluj

TIPĂREȘTE

M-am gasit sa postez de Sf. Pasti asa un articol! Si cu noaptea in cap, ca telefonul a sunat desteptarea ca in zilele cand trebuie sa plec la servici; el nu stie de lunea libera de Pasti.

Hristos a inviat!

Don't worry!

Nu trebuie citit acest articol dupa ora de culcare a copiilor sau restrictionat accesul la acest articol! Nu va ganditi la ce va ganditi!

Este vorba despre un obiectiv turistic, pentru mine special, pe care abia acum la a treia incercare pot spune ca l-am bifat cu adevarat!

Va invit in Cheile Turenilor sau ale Turului!

Cheile Turenilor sunt declarate rezervatie naturala si parc arheologic.

Acest statut l-au dobandit datorita faptului ca aici se gasesc terase si pesteri care au fost locuite, dar si o serie de descoperiri de obiecte, unelte, ceramica, monezi.

Rezervatia ocupa o suprafata de 25 ha; lungimea cheilor este de 1,85 km; inaltimea maxima a peretilor atinge 105 m; distanta minima intre peretii de calcar este de 160 m la capatul din aval; altitudinea in zona circa 500 m. Cheile ascund / gazduiesc cascade, marmite, 29 pesteri (cea mai lunga Pestera cu SIlex – 64 m) si sunt formate din calcare jurasice.

Actiunea in timp a apei paraului Racilor asupra calcarelor care a dus la adancirea cheilor reiese vizibil din prezenta pesterilor situate la dieferite nivele ale peretilor de calcar.

Literatura de specialitate mai considera Cheile Turenilor drept un pinten nord-estic al Cheilor Turzii, distanta pana la acestea fiind de 18 km pe DJ, dar circa 6 km in linie dreapta.

Nu se percepe taxa de acces sau de vizitare, a propos de o dezbatere de anul trecut pe tema aceasta.

Cheile au aspectul unui canion in forma literei “”V””.

Localizare

Cheile Turenilor sunt formate de paraul Racilor si sunt situate intre comuna Tureni si satul Copaceni. Daca zoom-am putin harta, intre DN-ul ce leaga Turda de Cluj-Napoca si autostrada A3 ce lega aceleasi orase, in apropiere de Turda, vom identifica acest obiectiv - Cheile Turenilor. Distanta de la Turda pana la capatul din aval al cheilor este de 10 km.

Acces

Cheile sunt accesibile atat din amonte cat si din aval. La capatul din amonte al cheilor se afla localitatea Tureni, de unde cheile isi trag denumirea. Aici se ajunge din DN 1 parasind soseaua principala in dreptul localitatii Tureni pe DJ 103G.

Se mai poate veni si pe DJ 107L dinspre Petrestii de Jos, mai ales daca doriti sa gasiti cazare in aceasta comuna. Aceasta varianta am incercat-o la prima tentativa de parcurgere a cheilor, atunci esuata, dar calea de acces pana in Tureni este practicabila, cu mentiunea ca drumul este destul de denivelat si pe alocuri regasiti alunecari de teren.

O a treia varianta, si cea pe care am parcurs-o la ultima isprava, este cea mai facila cale de acces rutier. Din acelasi DN 1, imediat cum parasiti municipiul Turda, in dreptul localitatii Copaceni, se vireaza stanga pe drumul ce strabate localitatea si care apoi se apropie de chei, fapt sesizabil si din peisajul specific. Drumul este in cea mai parte neasfaltat, dar circulabil. Vara in lungul drumului, in poiene, fumega zeci de gratare.

Traseul din centrul orasului Turda pana la capatul drumului auto de acces insumeaza 9.5 km, aceasta varianta fiind cunoscuta si sub denumirea de “Drumul morii”.

Timpi parcurgere traseu

Prin canion: 1 – 2 ore si veti intelege pe parcurs de ce o marja atat de mare pentru numai 1,8 km de canion.

Pe culmi: ca 30 – 45 minute.

Marcaj

Punct albastru prin chei, aproape inexistent (maxim 10 marcaje se intalnesc pe traseul din canion cu totul). Pe culmi, nemarcat.

Dificultate

mare

Nerecomandat celor neantrenati cu depasirea obstacolelor pe munte. Cei cu experienta, s-ar putea sa ma combata si sa considere dificultatea medie sau frectie la un picior de lemn - ceea ce la modul figurat cam avea sa se intample mai tarziu...

Obligatoriu bocanci (o spun din experienta, aici sunt patit!). Accesibil tot timpul anului, cu mentiunea ca este probabil imposibil sau foarte dificil de traversat canionul, cand paraul are apele umflate. De asemenea dificultatea creste la parcurgerea traseului pe ploaie.

Prima data am incercat abordarea cheilor cu circa 5 ani in urma, venind intr-un concediu de o saptamana in zona in formatia Dan&Ema cu fiul nostru Emi, pe atunci in varsta de 5 ani si inca fara surioara, si cu bunicii lui. Am abordat traseul dinspre amonte, dar am fost nevoiti sa renuntam dupa circa 15 minute datorita faptului ca poteca parea a se pierde din cand in cand ba pe malul stang, ba pe cel drept, al paraului, aparand tot mai des pasaje in care trebuia sa faci salturi serioase din piatra in piatra. In special pentru Emi traseul devenea tot mai dificil el neputand face pasii nostri de urias pe putinele pe alocuri puncte de sprijin ale potecii, desi ii placea grozav ideea ca era intr-un fel de “Aventura Park” mai real decat cele amenajate in ultimii ani prin parcuri sau paduri. Am facut cale intoarsa si am parcurs traseul pe sus, pe flancul stang si tot pe acolo ne-am intors, acesta neprezentand niciun grad de dificulate. O schimbare de peisaj fata de acum 5 ani! Pe atunci existau 3 eoliene care munceau in legea lor, intre timp acestea au disparut!

La o zi dupa prima tentativa de parcurgere a cheilor, ne-am echipat ceva mai adecvat si am incercat abordarea cheilor pornind din aval. Ei! Aici incercarea a esuat dupa 5 minute cand a trebuit sa traversam paraul dupa inspiratie, si daca am reusit o data, peste alte 2 minute a trebuit sa mai traversam o data paraul, of course tot la inspiratie, ceea ce ne-a facut sa facem cale intoarsa, Emi neputand traversa in siguranta.

Au mai trecut 5 ani intre timp. Intr-un minigrup de prieteni, intr-o dupa amiaza tarzie de martie, am purces la drum.

Prima surpriza a fost la intrarea in traseu sau altfel spus in locul unde am lasat masina. Aici se afla un stavilar si un mic helesteu. Noutatea fata de acum 5 ani consta in faptul ca ne aflam in fata unui teren inconjurat cu gard cu mai multe mesaje de genul “”Proprietate privata””, iar poteca noastra tocmai din acea curte se forma. La escapada trecuta in zona aici era o cabana numita chiar “Cheile Turenilor”, plina de clientii veniti in zona la plaja sau la gratar sa mai cumpere una alta – o bere, o bautura, un chips, o aluna, etc. Nu exista atunci niciun gard, nicio poarta; accesul era liber si primitor, chiar daca aspectul cabanei era destul de modest. Iata insa ca aceeasi cabana devenea acum proprietate privata, si asa cum se practica pe la noi, se marcheaza terenul ca cel ce ajunge in zona sa inteleaga ca nu mai poate calca in voie pe acolo. Din pacate, in acest caz delimitarea este abuziva, intrucat discutam de o zona de interes turistic, iar singura poteca de acces din zona trecea pe acolo. Exista o obligatie legala sa lasi culoar de trecere, ba mai mult in proximitatea paraului exista aceeasi obligatie legala de a asigura cale de libera trecere.

Am deschis poarta din lemn; proprietatea era parasita sau proprietarul nu era acasa, oricum arata jalnic constructia (vechea cabana), pe proprietate mai aparand inca un inceput de constructie cu etaje, dar care arata a fi abandonata.

Ideea e: nu va descurajati, intrati in curtea omului. Intrati pe poteca si haideti impreuna in aventura! La cativa metri in spatele casei, poteca se muta pe celalalt mal, traversarea putandu-se face din doua bucati, in mijlocul paraului fiind un fel de insulita. Oricum salturile necesare din piatra in piatra sunt considerabile si depind de solutia aleasa de fiecare in parte.

Intram in chei! Mai avansam putin si iar trebuie sa ne mutam pe celalalt mal. De data aceasta am ales sa ne ajutam in cea mai mare parte de un bustean pravalit peste apele paraului, facand bineinteles echilibristica pe acesta pentru a traversa.

Suntem in zona Tancurilor, unde peretii calcarosi ating inaltimea lor maxima, 105 metri. Canionul este inundat pe alocuri de arbusti, dar intalnesti si multe portiuni in care trebuie sa escaladezi cu multa precautie peretii stancosi cautand prize potrivite pentru maini si picioare. Aceste pasaje stancoase care trebuie de cateva ori traversate la parcurgerea cheilor reprezinta unul din pericolele intalnite pe traseu care necesita cu adevarat atentie si totusi un minim de experienta in drumetii si in tehnici de catarare (basic). Primul pasaj de acest gen ne intampina in dreptul unei prime cascade, si, dupa ce il depasim mai intalnim un pasaj si mai expus in dreptul Cascadei Evantai, prag care nu poate fi trecut decat in acest fel.

In stanga si in dreapta admiram arcade formate in calcare, pesteri situate undeva sus in peretii abrupti. Mirific! Iti vine sa opresti timpul in loc, sa admiri, si atat!

Reluam. La un moment poteca a devenit atat de neclara incat nu stiam daca trebuie sa urcam sa mai depasim un pasaj expus sau sa revenim la firul apei. Ne-am impartit si plecat in cercetare sa identificam traseul corect, de poteca nu prea mai putea fi vorba. Dupa ce am reperat traseul, care era pe firul apei, am fost nevoiti sa traversam din nou paraul. Nu am sa va plicitisesc de acum incolo cu toate detaliile traseului. Ideea este ca in total au fost vrei 15 traversari ale paraului, toate neamenajate, la destul de multe dintre ele, nevazand din prima calea pe unde sa indraznim sa trecem trebuind sa ne improvizam punti din busteni, arbusti cazuti, sau sa ne folosim de pietre aruncate in apa pentru a putea pasi pe ele. Creatie, nu gluma!

Aventura a avut si pretul ei! Auci! Sau ''ouch"! La o traversare a paraului tocmai cand sa fac ultimul pas spre mal, s-a rupt busteanul putred pe care il luasem drept suport pentru pasul intermediar facut si am intrat cu un picior in apa pana la genunchi, celalalt picior reusind sa il arunc la timp pe mal. Adrenalina! Dar si durere pentru ca am lovit cu genunchiul stang intr-un pietroi. Noroc ca accidentul nu a fost grav, chiar daca durerea era chinuitoare. De altfel nici astazi la 3 saptamani de la excursie, nu mi-a trecut de tot durerea din genunchi, dar sunt intreg. Ca sa fie tacamul complet, am mai luat o data “”apa la galosi””, dar la acelas “”galos””.

Pe la jumatatea cheilor intalnim Casacada Mare, care nu are insa o inaltime ametitoare, ci este numita asa fiind probabil cea mai mare intalnita pe acest traseu.

Pe cat de salbatic si virgin era peisajul, pe atat de surprinzator. Cu cat avansam spre capatul din amonte al canionului, au aparut tot mai multe palcuri de arbusti pe malul paraului, mici salcii gri – verzi si carpeni in culori de galben si portocaliu, dar si palcuri de ghiocei si multe alte flori multicolore de munte, de primavara. Superbe flori! Bolovanii pe care calcam erau in buna aparte acoperiti de muschi, de aceea cei din apa destul de alunecosi.

As fi vrut sa nu spun, dar pentru ca vreau sa fiu obiectiv... Nu pot sa nu regret ca in chei am intalnit multe gunoaie pe care paraul le-a carat si le-a abandonat cand au intalnit obstacole naturale. Nici apa paraului nu este intotdeauna prea curata, si aceasta datorita unei cariere din amonte. La expeditia de acum 5 ani, apa era de-a dreptul verzuie. Acum insa a fost ok. Adica de data aceasta apa era curata. O poate confirma masura care a masurat adancimea apei intr-un anume loc, adica piciorul meu stang muiat fara voie de 2 ori in apa paraului Racilor.

Ne apropiem de Tureni. Aici iese in evidenta un impresionant turn calcaros piramidal cu o grota in treimea superioara.

Dupa o ora si 40 minute am iesit din chei.

Aici am hotarit sa urcam pe flancul stang pentru traseul de intoarcere.

In zona de urcare in culme, drumul trece pe langa o mica stana de oi si capre, unde gasim si o caroserie veche rugininta de tursim romanesc popular, de Dacie.

In culme, poteca parcurge la liber o zona inierbata, din cand in cand intalnind bornele topo din beton, care marcheaza debuturile de trasee alpine orientate spre chei marcate discret, destinate doar alpinistilor.

Din creasta peisajul arata total diferit, dar la fel de spectaculos, daca te uitai sau te apropiai de abrupt.

Parcurgerea traseului de creasta s-a realizat efectiv in 20 minute chiar si cu genunchiul meu lovit, care la anumite miscari durea, dar cald fiind, acum avea sa fie rezonabil, zilele urmataore avea insa sa fie durere! .

A urmat o ultima coborire de circa 10 minute, recomandabila dupa ce se depaseste ca reper cabana de pe proprietatea de care am relatat la inceput, care se identifica bine din creasta. Daca se incepe coboarirea mai devreme de acest reper, panta este foarte abrupta. Si in aceasta coborire am traversat curtea unei proprietati, dar una invecinata cu cea de unde ne-am inceput aventura.

Daca ati ajuns pana in acest punct, poate nu v-ati plictisit!

Recomand acest obiectiv, pentru mine special, Cheile Turenilor, celor pregatiti, documentati si cat de cat antrenati.

In sfarsit, la a treia incercare pot spune ca am “”cucerit”” Cheile Turenilor! Dar si ele pe mine!

Asta este povestea ''virginelor'' din Cluj, a cheilor aproape virgine a Turenilor sau Turului.

Ne vom caza in cateva minute la Pensiunea Laura din Petrestii de Jos.

---

VIZUALIZĂRI: 3689 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI