Transalpina acum, în multe imagini și puține cuvinte

TIPĂREȘTE

Am fost, la început de martie, la Rânca, în căutarea zăpezii, căreia, la noi, la Severin, i-am dus dorul toată iarna.

Am plecat vineri dimineața la 7,30 din fața blocurilor, după ce L, prietenul nostru, își scosese niște foi printate și ne spunea despre alternative de cazare pe lângă Oașa, printre care și Pensiunea Șureanu, pe care însă o exclusesem inițial, după consultarea tarifelor și localizarea undeva, departe de civilizație (echivalent drum, național măcar!).

Drumul până în Rânca îl cunoșteam deja din martie, când am admirat peisajul de iarnă adevărată, cu copacii desfrunziți glazurați cu zăpadă și un strat care, cu cât ne apropiam de Rânca, depășea 50cm. Drum cu carosabilul foarte bun, dar destul de virajat după Novaci, așa că, aviz celor cu fierea sensibilă, luați-vă măsuri de siguranță!

Am trecut mai ușor acum, vara, virajele, am ajuns la primul punct de belvedere asupra stațiunii, la intrarea în ea, am oprit pentru câteva fotografii și la Hotel Onix, unde este baza pârtiilor și a teleschiului, am constatat că nu prea era nici o mișcare încă și am pornit cu nerăbdare să urcăm Transalpina. Ne informasem în prealabil de pe net că sunt ceva lucrări în desfășurare, dar circulația este deschisă.

Am întâlnit ceva utilaje mari, în mai multe puncte, nu ne-au încurcat și cred că nici noi pe ele, cu toate multele noastre opriri pentru admirarea mirificelor priveliști care ni se desfășurau înaintea ochilor.

Am împărțit Transalpina automobiliști și motocicliști, în urcare sau în coborâre, ne-am oprit aproape în aceleași locuri, furați de frumusețea peisajelor.

Pledoarie pentru Transalpina

Români, haideți sus, pe Șoseaua dintre nori!

sau:

Români, treceți Drumul Regelui! (inaugurat la începutul lui 1939!)

sau:

Români, urcați Poteca Dracului!

Toate aceste îndemnuri se referă la același drum, DN67C, Transalpina, cea mai înaltă șosea din România!

Are o lungime de puțin peste 148km, între Ciocadia (jud. Gorj) și Sebeș (jud. Alba), cu cota maximă 2145m în zona numită Pasul Urdele, cel mai înalt pas din Europa de Est.

A propos, nu este nici o semnalizare cu “Cota 2145m” sau “Pasul Urdele”! Încă, dar mai trag totuși speranță să apară și astea!

Străbate 4 județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba.

Pe timpul iernii, Transalpina este impracticabilă între Rânca – Obârșia Lotrului – Lacul Oașa, fiind închisă între 15nov. – 15 martie. (Oficial, între 1 nov. 2014 – 15mai 2015 este închisă!!!)

Este un drum bine făcut, nu am văzut nici măcar o plombă în el, dar nu știu cât va rezista așa! Munții străbătuți îmi par niște munți moi, cu grohotiș mult, mărunt, care cred că va face asfaltul ușor erodabil sub acțiunea factorilor climatici.

Nu poți trece fără să faci oprire și la popasul turistic de la cota cea mai înaltă, amenajat cu diverse obiecte de comerț - artizanal, produse alimentare și parafarmaceutice cvasinaturiste – lichide și solide (!). Mulți privitori, destui cumpărători, măcar cu clasicul magnet de frigider cu Transalpina, la 5 lei, într-o multitudine de variante, tot pleci de acolo. Ce-i drept, la întoarcere, am cedat mirosului de kurtoș, dar ne-am ales cu o cocă crudă, o umbră a colacului secuiesc pe care-l știam de demult, și pe care tot de demult nu l-am mai regăsit, în gust și aromă, deși l-am încercat în diverse locuri. Duminică după-amiaza, la întoarcere, acolo, sus, erau și bicicliști, și motocicliști, și automobiliști.

Panorama care se desfășoară sub priviri, pe partea cealaltă a șoselei, este… spectaculoasă. Un ochi de apă se pierde, mimetic aproape, în peisajul pietros d’imprejur. Nu este parapet, doar gol înșelător…

Să vezi, sub un cer azuriu presărat cu nori albi pufoși, umbra acestora căzută peste coamele ușor rotunjite, în diverse nuanțe de verde, să vezi, în mici crevase sau pe versanții feriți de razele soarelui, mici petice de zăpadă, ori hăt, departe, pe o pășune la poalele versantului, aproape 1000 de oi, pe care, la prima privire le-ai asemuit unor pietre rotunjoare, albe, frumos răsfirate în verdele pajiștii, iar lângă talpa încălțărilor tale, flori galbene, albe și mov, pitice, ca să reziste vânturilor montane, să calci cu tălpile pe pășunea verde, smălțuită de flori, iar vântul răcoros, iscat de niciunde, să te înfioare, deși e o zi însorită, este terapie în aer ozonat!

Peisajele care ți se înfățișează cât cuprinzi cu privirea, sus, în zona golului alpin, sunt mirifice! (Mă repet, dar ăsta e cuvântul potrivit!).

Vă arăt în imagini o Transalpină parcursă cu mașina, așa că nu voi aminti despre alte trasee turistice care se desprind din diverse puncte ale ei, până la punctul terminus al traseului nostru, la Barajul Oașa.

Amintesc doar că se poate veni/intra pe ea și pe la Obârșia Lotrului, dar, indiferent în ce direcție o veți lua de aici încolo, o porțiune va rămâne neparcursă. Și pentru noi a rămas de parcurs, neapărat, porțiunea Oașa – Sebeș.

Veți zări din rulajul mașinii, un indicator de semnalizare al unei Mânăstiri - a Sfinților Mari Mucenici Brâncoveni și a Sfântului Mare Mucenic Mina. Ieșiți de pe șosea, parcați și la mică distanță vi se va înfățișa privirii, în toată splendoarea sa, dar mai ales a giganticei cruci de marmură ce o străjuiește. Este o biserică mică de lemn, ridicată de Frank Timiș (cel cu Roșia Montană și Gold Corporation!) în amintirea mamei sale. Destul de impunătoare este clădirea ce ține locul chiliilor de altă dată ale monahilor. Eram singurii vizitatori, dar de undeva din acea clădire construită în stânga, față în față cu bisericuța, ne-a văzut un călugăr și a ieșit să ne deschidă ușile bisericii. Am cumpărat și pus niște lumânări, afară, am simțit înăuntru un suav miros de crini imperiali, superbi, aflați sub crucea cu Iisus răstignit, ne-am recules preț de câteva secunde și am ieșit…

Nu mă pot abține să gândesc că mari păcate pare să aibă pe conștiință ctitorul, la ce cruce-a ridicat, ca să nu mai zic și că multe biserici sau mânăstiri a ctitorit, dar n-am auzit să fi ridicat o școală, un spital, un cămin pentru copii agresați de părinți sau orfani…

Nu voi povesti despre picnicul nostru lângă albia Lotrului, la umbra molizilor, doar voi spune că, din păcate, în afara vetrelor de foc, mai mult ca sigur pentru grătare, nu de tabără, am găsit multe urme (a se citi gunoaie, plasticuri) ale altor picnicuri! Le căraseră ploile într-o denivelare ca un șanț înverzit, la doi pași de malul apei… Regretabil că nu am învățat, încă, să ne punem resturile în aceleași pungi, pe care le-am adus cu noi burdușite și să le întoarcem înapoi, acasă, cu toate urmele petrecerii noastre în mijlocul naturii! Mare păcat și mai mare rușine!

Reveniți pe traseul nostru inițial, am mers șnur până la Lacul Oașa. Drumul coboară, nu mai are spectaculozitatea celui parcurs deja prin golul alpin.

Barajul Oașa zăgăzuiește apele Sebeșului în lacul întins pe aproape 441hectare. Acesta are un luciu sinuos, lung de aproape 6 km, cu ambele maluri bordate de păduri de molizi. Acum nu era încărcat la cota lui cea mai înaltă. Plin însă, acumularea lacului însumează 136 milioane de mc de apă! Transalpina îi urmărește conturul, pe stânga, cum privești de la sud spre nord, iar în capătul barajului, după ce faci la stânga, începe DJ 704, un drum forestier, care te poartă, prin ținutul de poveste al Luncilor Prigoanei, spre Poarta Raiului, în Muntele Sacru al dacilor, Șureanu.

La 5 Km de baraj, parcurgând DJ 704, se află “la 1300 m altitudine, între cer și pământ, la granița dintre lumi, unde timpul se întâlnește cu veșnicia, (…) pe palmele lui Dumnezeu”, Mânăstirea Oașa, “probabil cea mai izolată din țară, pentru că cel mai apropiat sat, Șugag, e la 40km.” [Citate din pliantul Mânăstirii Oașa].

Am parcurs decât jumătate din Transalpina. Negreșit, cândva, ne vom întoarce aici, la Oașa, venind dinspre celălalt capăt al ei, de la Sebeș.

Dar până atunci, despre celelalte locuri minunate în care am ajuns acum, în curând…

PS: E foarte greu de ales dintre sute de fotografii făcute de trei privitori! Poate c-am mai pierdut șirul încărcării, tot schimbând între 3 foldere, deci, vă cer îngăduință, e prea mulță frumusețe!...

---

VIZUALIZĂRI: 3602 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI