De la toamna la iarna, pe aceeasi Transalpina

TIPĂREȘTE

Eram in drum spre Ranca, intr-o dupa-masa frumoasa de toamna, cand am calcat pentru prima data pe Transalpina, noi, patru adulti intr-un Clio, cu motor 1.2 pe GPL. Faceam multe glume pe seama bietului Renault si pana sa ne terminam sejurul la Valea Mariei, supermasina devenise “polizor”.

Imediat dupa ce am iesit din Novaci, il aud pe sotul zicand: “Cand Doamne iarta-ma apucam sa urcam pana la cota 1650 (adica altitudinea la care se afla Ranca), daca mai avem cativa km si abia suntem la 300m altitudine? ” Ne-am uitat toti unii la altii si am privit pe fereastra. Afara, o adevarata paleta de culori – galben, ruginiu, maro, caramiziu si din cand in cand, cate un brad, vesnic verde. Cerul era putin inorat, dar se anunta vreme buna.

Nu am apucat sa mestecam bine fraza sotului meu, si au inceput serpentinele. La un moment dat, fiind complet absorbiti de peisajele din ce in ce mai spectaculoase, ma uit la vitezometru. Aveam 30km/ora si abia urcam. Cum nu am mai fost niciodata prin acel loc, nu stiam ca releul pe care-l vazusem pe cand eram inca in Novaci, era foarte apropiat de Ranca. Intr-un fel, pot sa zic ca ne grabeam. Vroiam sa ajungem “pe ziua”.

Starea drumului: foarte buna. Se vedea ca asfaltul fusese proaspat turnat; la fel si marcajul de pe mijlocul soselei si cativa parapeti din beton pe margine. Pe masura ce urcam, parapetii ori erau putini, ori lipseau, ori erau undeva langa drum, aiurea pusi, pana cand cineva ii va aseza cum trebuie. Dar per ansamblu, in afara de faptul ca “polizorul” nostru s-a incalzit mai mult ca de obicei, nu am avut probleme.

Inainte sa trecem pe langa releul amintit, o portiune de sosea era practic ridicata cativa metri, de-o parte si de alta ramanand doar panta. Fara parapet, fara nimic. Doar peisajele. Nu ne saturam sa privim si exclamam intr-una: “Uaaaaaa! ” si alte asemenea interjectii. Plus: ”Draga, tu te uiti la drum, direct in fata. Nu in stanga, nu in dreapta! ” catre sotul meu, tentat sa intoarca capul de fiecare data cand ne auzea. Si imi dadea emotii.

De la releu, panta nu mai e atat de abrupta, iar in fata, in partea dreapta se vede Ranca, in toata splendoarea ei. Apoi am coborat foarte putin si am ajuns la punctul nostru de cazare.

A doua zi, vremea frumoasa ne-a impins mai departe. Am urcat in masina si am strabatut statiunea, mai intai in cautarea unui magazin. Peste tot, in stanga/dreapta, numai pensiuni si vile. Unele terminate, altele in constructie, altele parasite sau abandonate din cauza crizei. Nu dureaza mult, parasim zona populata si incepem iar serpentinele. De data asta nu ne-am grabit. Mai ales ca nu prea e circulata Transalpina, am oprit din cand in cand sa facem poze. Cele mai multe le-am facut la poalele Varfului Papusa, spre Parangul Mare, unde am si coborat din masina. Vremea era excelenta. Nu a batut vantul deloc, ceea ce m-a mirat. Pentru ca GPS-ul nostru ne indica 2,0km altitudine. Tin minte ca in M-tii Bucegi, ori de cate ori am fost, in special vara, tot timpul a batut vantul si a trebuit sa ne luam un rand de haine in plus. Aici nu a fost curent deloc. Chiar mi-a placut sa profit de aerul curat al muntelui.

De la poalele Vf Papusa nu am mai mers mult. Inainte de Pasul Urdele, un excavator lucra de zor, chiar in mijlocul soselei. Am fi putut sa asteptam pana se dadea la o parte, dar ne-am oprit aici si am facut cale intoarsa, cu gandul sa ne revenim si sa urcam pana la Lacul Vidra intr-una din zilele urmatoare.

Mare pacat! Pentru ca atat am apucat sa vedem din Transalpina. Toamna aceea frumoasa si calduroasa s-a transformat intr-o noapte in iarna cu zapada si inghet. Polizorul era incaltat cu cauciucuri de vara, asa ca am scurtat sejurul si am coborat incetisor la vale, dinou cu emotii. Incredibil ce schimbata parea natura, la plecare, cand era imbracata in proaspatul omat. Parca jocul de culori admirat la urcare palea acum in fata albului. Soseaua era curata. Pe alocuri se vedea clar ca vremea rea lasase in urma polei, dar am coborat tot fara probleme.

Ce pot sa spun, ca o concluzie, e ca se lucreaza intens la acest drum si nu e exclus ca pana in primavara, ardelenii sa nu mai fie nevoiti sa ocoleasca prin Defileul Jiului daca vor sa ajunga in Ranca, ci sa faca o “scurtatura” pe Transalpina, iar celor din sudul tarii le recomand sa traverseze macar o data acest drum. Sunt sigura ca vor fi surprinsi de frumusetile ce insotesc cea mai inalta sosea din tara. Am ales cateva poze, facute atat pe vreme buna, cat si la plecare, cand iarna isi facea simtita prezenta.

---

VIZUALIZĂRI: 3787 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI