Timişoara într-o zi (II)

TIPĂREȘTE

˝Timişoara este un oraş plăcut, frumos, cu o cetate puternică, împodobit cu edificii alese şi palate puternice

Istoriograf 1458, Bonifacius˝

După ce am băut o cafea dublă pe Corso am continuat vizita noastră de data asta pe o căldură aproape insuportabilă la vreo 32-33 de grade şi cum era abia ora 12 eram convinşi că temperature va mai urca. Am traversat piaţa Operei, am admirat din nou palatul Loffler (demodată cum sunt, nu–mi place funcţionarea la parter a Mc Donald´s. După mine mai potrivit ar fi fost un muzeu, o expoziţie, chiar şi o bancă) şi am ajuns în dreptul Muzeului Banatului care ca şi clădire face parte din castelul huniazilor. Nu numai că era închis dar era atât de îmbrăcat în schele încât abia îi mai ghiceai zidurile. Muzeul cuprinde secţiile de arheologie, istorie şi ştiinţele naturii. Am aflat că în perioada de restaurare expoziţiile temporare şi alte activităţi se ţin la Bastionul Theresia. Întrarea principala a castelului nu era în renovare dar tot închisă şi în curte era neglijent răsturnată o coloană. Castelul huniazilor este cea mai veche clădire din Timişoara. A fost construit de Iancu de Hunedoara în 1443 pe ruinele unui castel mai vechi a lui Carol Robert de Anjou. În perioada 1552-1716 a fost reşedinţă a paşalâcului turcesc. În urma unui asediu care a durat 48 de zile, la 12 octombrier 1716, Mehmet Paşa a capitulat iar garnizoana turcă a părăsit orasul. După câteva zile, Eugen de Savoia şi-a făcut intrarea triumfală într-un oraş complet distrus care însă în 20-30 de ani a renăscut din ruine. După eliberarea de sub turci, castelul Huniazilor a devenit cazarmă, apoi depozit militar pentru ca din 1947 să devină Muzeul Banatului. Un felinar montat în faţa porţii castelului rememorează introducerea iluminatului stradal în 1884 în Timişoara, unul din primele oraşe din Europa.

Mergând mai departe, pe un cilindru am citit Proclamaţia de la Timişoara. Punctul 8? Am traversat şi am străbătut str. Alba Iulia pietonală, mărginită pe de o parte de zidul Operei, pe alta de case cu magazine la parter. Aceste case au fost construite pe locul vechilor ziduri ale cetăţii Castrum de Tymes din sec. XI-XII. Această stradă în fiecare an în luna aprilie este acoperită cu sute de umbreluţe multicolore. Curând am ajuns în piaţa Libertăţii construită în sec. XVIII în locul unui fost bazar turcesc. Piaţa a fost centrul celei de a doua cetăţi timişorene construită între 1730-1760 şi înconjurată de ziduri. În piaţă de jur împrejur sunt o serie de clădiri administrative şi sediul conducerii militare a Banatului din care cauză multă vreme s-a numit Paradenplatz. În casa Generalatului construită în 1727 a fost Comenduirea Garnizoanei Timişoara iar Cazinoul Militar în stil baroc funcţionează în Casa Comandantului. Alături este Cazarma diviziei, Marele Stat Major, toate aceste imobile fiind refăcute după bombardamentele de artilerie din 1849 când oraşul a fost asediat de revoluţionarii maghiari. Aceştia doreau o Ungarie independentă şi scoaterea Transilvaniei şi Banatului din imperiul habsburgic. Am putut să identific clădirile fotografiind mai întâi plăcuţa de monument istoric şi apoi edificiul. Statuia Decebalus per Scorilo ridicată în 1977 este amplasată în faţa acestor clădiri militare. Printre clădirile refăcute din jurul pieţii este Universitatea de Vest, în care facultatea de muzică şi teatru funcţionează în vechiul local al primăriei. Primăria veche a fost construită în 1731 pentru comunitatea germană. În sec. XVIII la etaj era cea mai selectă sală de recepţii şi bal din oraş. În mijlocul pieţii se găseşte statuia sf. Ioan de Nepomuk protectorul coloniştilor catolici din Banat, a clădirilor şi navigaţiei. Statuia sculptată în stil rococo a fost executată lîn 1756 la Viena şi adusă pe calea apei în Timişoara. Statuia îl înfăţişează pe sfânt la picioarele Fecioarei Maria. Statuia a fost amplasată în diverse locuri ale oraşului şi şi-a găsit locul definitiv în anul 2000. Banca de Scont din 1752 este concepută cu motive florale şi rotunjimi la ferestre aparţinând ultimei perioade a stilului secessionist. O altă clădire superbă este actualul sediu al West Radio City, pe care după săpături seculare care au durat cel puţin o oră am identificat-o ca fiind fosta Bancă de Credit. Ea a fost construită pe locul mănăstirii franciscanilor superori în 1911 şi aparţine stilului eclectic.

Din piaţa Libertăţii am făcut o mică abatere pentru a admira sinagoga din Cetate. A fost construită în 1865 în stil maur şi are capacitatea de 3000 credincioşi. Are două turnuri masive pe faţada construită din cărămidă şi ceramică smălţuită. Pe măsura emigrării evreilor din Timişoara, sinagoga nu a mai putut fi întreţinută de cei rămaşi (astăzi mai sunt cca 700 evrei în oraş) aşa că a fost cedată pentru 50 de ani Societăţii Filarmonica care ţine acolo concerte. Catedrala sârbească a fost construită de episcopul Gh. Popovici în anii 1744-48 pe locul vechilor fortificaţi demolate cu câţiva ani în urmă. Până în 1865 a deservit şi comunitatea ortodoxă română. În aceeaşi curte este şi Palatul Eparhiei sârbeşti cu frumoase decoraţiuni art nouveau slave pe partea dinspre piaţa Unirii. Palatul Bruck construit în 1910 este una din cele mai bine renovate clădiri. Are şi acum la parter o farmacie în care se păstează vechiul mobilier.

Am ajuns în cea mai mare piaţă, a Unirii sau Domplatz construită în 1733 cu dimensiuni de 150/100m. Ea a reprezentat timp de două secole jumătate centrul burghez al cetăţii. Pavată în întregime cu piatră cubică a fost complet restaurată în anii 80. Piaţa este dominată de catedrala romano-catolică ˝Domul˝, ctitorie imperială sfinţită de ziua Mariei Tereza în 1754. Piaţa este înconjurată de clădiri, monumente istorice refăcute şi perfect întreţinute. Palatul baroc este gazda Muzeului de Artă, o clădire interesantă cu două porţi în stil baroc şi două port drapeluri în formă de lebădă. Construit în 1752 el a fost reşedinţa guvernatorului Banatului. Aici a fost găzduit de mai multe ori împăratul Franz Joseph; mari personalităţi ca Franz Listz, Johannes Brams, George Enescu au concertat în palatul baroc. Pe aceeaşi parte a pieţii este Casa Elefantului construită în 1746 a fost refăcută în mai multe rânduri. Fosta farmacie din această clădire se numea Crucea de aur. Trebuie să spun că la parterul celor mai multe palate s-au deschis cafenele şi restaurante. În mijlocul pieţii se ridică statuia Sfintei Treimi sau Coloana Ciumei ridicat în amintirea ciumei care a omorât 1000 de oameni din cei 6000 care locuiau în Timişoara în 1731. Iniţial monumentul a fost amplasat în locul în care acum se află Ceasul Floral dar a fost adus în piaţa Unirii cu ocazia construcţiei magazinului Bega în 1970. Din piaţa Unirii am trecut prin piaţa Ţepes Vodă prin spatele palatului Dicasterial în care funcţionează tribunalul. Palatul de justiţie este construit în stilul lui Palazzo Pitti din Florenţa, are dimensiuni impresionante cu 400 de ferestre. Bastionul, singurul rămas din cele opt ale cetăţii a făcut parte din sistemul fortificat care a cuprins zidurile, între ele apă şi o fâşie foarte lată de pământ fără clădiri şi vegetaţie. Acest sistem defensiv era foarte puternic, dovada fiind că a rezistat 102 zile asediului revoluţionarilor maghiari în 1849. Astăzi în zidurile lui boltite sunt amenajate expoziţii, spaţii muzeale, galerii de artă şi pasaje. Piaţa Sf. Gheorghe. Este cea mai veche piaţă din Timişoara. A existat o biserică cu acelaş nume transformată de turci în Marea Moschee. O placă aşezată pe caldarâm aminteşte de acest episod. După eliberarea oraşului de către Eugen de Savoya în 1754 a început reconstrucţia bisericii în stil baroc şi predată ordinului iezuit. Lângă biserică s-a construit un seminar teologic şi Casa Iezuiţilor. În piaţa Seminarului s-a pus în funcţiune în 1869 primul tramvai care mergea în direcţia Fabrik. Ultima biserică, seminarul şi Casa Iezuiţilor au dispărut la sistematizarea oraşului din perioada 1900-1910. În locul lor au apărut clădiri bancare cu trei etaje. În 1996 în piaţă a apărut o statuie ecvestră de bronz a sfântului Gheorghe luptând cu balaurul. Pe 17 dec. 1989 în aceste locuri au avut loc lupte sângeroase ale revoluţionarilor cu forţele de securitate. Pe soclul statuii sunt înscrise numele unor copii martiri împuşcaţi. Din piaţa Sf. Gheorghe am ieşit pe str. Lucian Blaga paralelă cu str. Alba Iulia, cea pe care am început vizita. Aici am citit pe un zid placa comemorativă a lui Janos Bolyai, părintele geometriei neeuclidiene pe care a descoperit-o în 1823 pe când locuia într-o cazarmă din Timişoara.

Am terminat vizita în cetate. Din cele două episoade pe care le-am scris reiese că în cetate au fost două perioade de construcţii: 1. - 1730-1740 după demolarea primelor fortificaţii şi a unor biserici degradate în locul cărora s-au construit altele; . 2. - perioada 1910-1914 în care s-a sistematizat centrul oraşului. Pe locul lăsat liber de zidurile cetăţii huniazilor în piaţa Victoriei, s-a trasat bulevardul cu cele două trotoare Corso şi Surogat mărginite de palate. Proprietarii erau saşi, maghiari, niciun nume de român.

Chiar dacă am alocat acestei vizite la pas o singură zi, mi-am dat seama că Timişoara merită să fie capitală europeană culturală în 1922 în competiţie cu Bucureşti, Cluj şi Baia Mare. Este un oraş superb, curat, cu clădiri istorice îngrijite, cu un alt ritm de viaţă. Aş fi bucuroasă ca userii timişoreni să citească acest review şi să aducă completări acestui review, eventual corecturi

În drum spre palatul Lloyd (Mc Donalds) unde era o staţie de taxi am trecut pe lângă câteva construcţii moderne: hotelul Continental cu 12 etaje, reamenajat în 2008, cu 168 camere şi 3 restaurante, în care o cameră costă între 70-80 eu/ noapte; magazinul Bega, primul magazin universal din oraş, construit în 1973; Ceasul Floral care-şi schimbă designul în fiecare an. Hotelul ca şi Parcul Civic din spatele lui au apărut după demolarea în anii 60 a unei cazărmi militare a cărei lungime era de 450m.

Am oprit taxiul peste drum de hotel la restaurantul Caprice. (v. aici). Plecasem din hotel la opt jumătate şi se făcuse aproape cinci, timp în care cu mici excepţii am mers continuu sub un soare arzător. Nu am simţit oboseala datorită interesului cu care am privit oraşul şi mulţimii de informaţii vizuale pe care am încercat să le reţin. Numai în cursul nopţii următoare până am adormit mi-au defilat pe sub pleoape palate după palate Nu ştiu dacă am văzut tot ce trebuia, nu ştiu dacă nu am greşit numele vreunui clădiri, (deşi ca şi jurnaliştii, mi-am confruntat pozele cu două-trei surse inclusiv fotografierea plăcuţei de monument istoric), ce vă pot spune este că a fost un vis împlinit la care aspiram de mulţi ani. Cu mult mai săracă aş fi fost dacă nu aş fi vizitat Timişoara. Amfostacolo, da!

WEB, dacă se poate youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2109 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI