Timişoara într-o zi (I)

TIPĂREȘTE

Spre ruşinea mea nu am vizitat Timişoara în ultimii 65 de ani. În 1950 eram elevă în anul II la şcoala tehnică de chimie şi am fost trimise un grup de 6-7 colege la o practică de trei luni la fabrica de vopsele Gh. Doja (devenită mai târziu Azur) din oraşul de pe Bega. Stăteam în două cămăruţe deasupra secţiei de fabricaţie firnisuri, adică ulei fiert cu răşini şi sicativi care bolboroseau la foc deschis în cazane mari. Ce protecţia muncii, ce pază împotriva incendiilor în 1950? Nu exista. Odată am luat foc dar nu de tot. Dizolvam nişte colofoniu în alcool etilic într-un pahar Berzelius direct la flacăra unui bec Bunsen. Normal că s-a aprins şi flăcările au început să danseze prin laborator după urma vaporilor de spirt. Am umblat bandajată la mână vreo două săptămâni. Veţi spune ce fel de părinţi am avut de au lăsat un copil de 16 ani, de capul lui? În 1950 nu se putea spune nu. Pe mine m-ar fi dat afară din şcoală iar ei poate ar fi înfundat Canalul. Habar n-aveţi cum a fost în perioada 1950-1952 până a căzut Ana Pauker. Altfel noi fetele ne simţeam foarte bine, aveam mici flirturi, după amiaza ne plimbam, mâncam o îngheţată pe băţ şi la ora nouă consemnul era să ne întoarcem în fabrică. Primăvara Timişoara era superbă, cu totul altceva decât în Bucureşti.

A doua amintire de la Timişoara o am din seara zilei de 16 decembrie 1989. Pe la nouă seara spălam vasele că făcusem parastas de un an după mama. Pe calorifer era radioul cu tranzistori fixat pe Europa Liberă. Nu mă mai temeam ca în anii trecuţi de vecini. Era hărmălaie pe post, se striga, nu înţelegeam despre ce e vorba şi la un moment am auzit o voce amplă de femeie ˝Nu mai trageţi măi!˝ Şi acum după 30 de ani aş recunoaşte vocea, atât de mult m-a impresionat.

Nu puteam să mai aştept şi să nu revăd oraşul aşa că după ce am dormit bine la hotel Imperial, de dimineaţă am luat taxiul din faţa lui şi ˝Mână şofer!˝ până în centru.

Taxiul a oprit în Piaţa Victoriei, în amintirile mele se numea Piaţa Operei. Clădirea în care la parter este Mc Donalds se numeşte palatul Loffler şi a fost construită în 1912 de familia şi firma cu acelaş nume în colţul din partea stângă a bulevardului. În faţa ochilor se întindea o suprafaţă mare pavată cu dale cenuşii de piatră octogonale în vârfurile cărora sunt mici romburi albe perfect aliniate în rânduri paralele. Urmau de o parte şi alta două trotoare între care era un spaţiu liber cu gazon, ronduri de flori şi zeci şi zeci de porumbei. Cele două extremităţi între care se găseşte bulevardul pietonal sunt marcate de Teatrul Naţional (Opera) la nord şi Catedrala Mitropolitană Ortodoxă la sud.

Teatrul National care deschide piaţa Victoriei a luat fiinţă ca şi Palat al Culturii în stil baroc în 1875 după planurile unor arhitecţi vienezi. Primele spectacole au avut loc în limbile germană şi maghiară. După incendiul din 1880 a fost refăcut în stil renaissance. A mai avut loc un incendiu în 1920 în urma căruia au rămas numai aripile laterale. Arhitectul Duiliu Marcu a refăcut faţada şi sala de spectacole în stilul caracteristic acelui timp, cu influenţe arhitecturale la modă în Italia interbelică (în acelaş stil a fost construit palatul Victoria şi Academia Militară din Bucureşti). În clădire funcţionează Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Opera Română, Teatrul Maghiar şi Teatrul German de Stat. În această piaţă din balconul Operei, pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost proclamată primul oraş liber din România. WEB, dacă se poate:

youtube

Între cele două edificii se înşiră palate somptuoase în stil baroc sau eclectic (combinaţie de diferite stiluri) construite la începutul sec. XX. Partea dreaptă a promenadei se numeşte Corso şi pe vremuri era locul de plimbare al claselor avute în timp ce partea stângă numită Surogat era bătută de tineri muncitori, soldaţi în permisie şi elevi cu aprobare de la liceu. Revenind în piaţă imediat pe dreapta lângă Operă este vechiu l hotel Timişoara construit în 1930 care are 190 de camera şi 18 apartamente. Preţul unei camere duble cu mic dejun ajunge la 130 eu/ noapte. Pe aceeaşi parte la începutul bul. Republicii este palatul Weiss construit în 1912 la parterul căruia este un magazin Materna. Promenda pe Corso începe cu palatul Lloyd construit tot în 1912. Astăzi acest palat aparţine Politehnicii. În anii 1910-1914 a avut loc un boom imobiliar puternic în Timişoara. Aceasta se explică prin faptul că după anul 1900 au fost demolate fortificaţiile cetăţii Huniazilor care se întindeau până în actuala piaţă a Operei. Terenul rămânând liber şi fiind central a început să fie ocupat de palate somptuoase. Şi astăzi Corso este foarte animat, la parterele palatelor fiind magazine de lux şi cafenele iar pe trotoare terase veşnic pline. La parterul palatului Neuhausz care este o combinaţie de stiluri eclectic, secesiune vieneză şi art nouveau funcţionează o farmacie Catena. La parterul palatului Merbl construit în stil secession este librăria Mihail Eminescu, restrânsă ca spaţiu. Alte palate sunt Hilt de culoare roşu bric la colţul străzii, impunătorul palat Dauerbach, numit şi Palace după restaurantul deschis chiar la terminarea construcţiei. Este împărţit în cinci corpuri, cel din mijloc mai înalt, cu trei etaje şi deschidere pe trei străzi. Ultimul palat spre catedrală a fost al familiei şi societăţii Sezrchenyi şi a fost construit mai târziu, spre 1914, rămânând cea mai frumoasă clădire a oraşului. Are patru etaje prevăzute cu balcoane ornamentate. Uşa principală de intrare este încadrată de un bust clasic de femeie şi altul de bărbat pe care se sprijină un balcon. Partea superioară a imobilului este decorată cu frontoane triunghiulare în care sunt basoreliefuri. Deasupra colţului clădirii care se întinde pe două străzi este un turnuleţ. Pe vremuri la parter funcţiona o unitate Expres. După revoluţie, chiria scumpă a făcut să se schimbe des locatarii: firme, bănci, magazine, galerii de artă. Eu am identificat o unitate Vodafone, Telekom, galerie de artă, un magazin de pantofi, unul de ochelari şi două spaţii de închiriat. Partea stângă a bulevardului, Surogat începe cu palatul Loeffler construit tot în 1910-12, cel cu Mc Donald´s la parter apoi Palatul Camerei de Comerţ construită în 1938. Surogatul continuă cu alte clădiri somptuoase după care artera are blocuri de locuit din 1962 la parterul cărora sunt o mulţime de magazine. Pe spaţiul dintre cele două trotoare sunt peluze cu gazon, romburi cu flori şi traversări îmbrăcate în celeaşi dale de granit cenuşii cu coţuri albe. Întreţinerea acestei artere este impecabilă Primul monument întâlnit în acest spaţiu este lupoaica cu pui, replică a Capitolinei, dăruită Timişoarei în 1926 de oraşul Roma. Ea este ridicată pe un soclu înalt şi se vede de la depărtare. Fântâna cu peşti este o stea cu colţuri construită în 1957. Apa din arteziană răcoreşte aerul înconjurător şi zeci de porumbei se adună lângă ea obişnuiţi cu trecătorii care le dau firimituri de pâine. De pe treptele catedralei se deschide o perspectivă superbă asupra bulevardului pietonal până la Operă. Catedrala Metropolitană Ortodoxă a fost proiectată de arhitectul I. Traienescu şi construită din beton şi cărămidă între 1936 şi 1941. Este în stil bizantin şi s-a inspirit din modelul mănăstirilor moldoveneşti. Capacitatea ei este de 5000 credincioşi. În dreapta şi stânga uşilor sculptate pe ambele părţi sunt două plăci comemorative pe care sunt înscrise numele a doi eroi: Sorin Gârjoabă de 25 de ani, dispărut din spital şi găsit mort şi Sorin Leial 22 ani, muncitor la Solventul. Catedrala din Timişoara este una din cele mai înalte biserici ortodoxe, cu o înălţime de 90.5 m, lungime 63 m lăţime 35 m şi suprafaţă de 1540 mp. Este depăşită doar de catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova şi de Sf Sava din Belgrad (neterminată). Catedrala Măntuirii Neamului care se va ridica în Bucureşti, cu finalizare în 1922 va avea o înălţime de120 m (inclusiv subsolurile) şi va deveni cea mai mare catedrală ortodoxă din lume. Catedrala din Timişoara are nouă turle. Turlele ca şi acoperişul sunt acoperite cu ţiglă smălţuită în culorile tricolorului pe fond verde şi în zilele însorite strălucesc ca aurul. Clopotniţa principală se află deasupra pridvorului şi are şapte clopote a căror melodie a fost armonizată de compozitorul Sabin Drăgoi. Când bat clopotele se aud în întregul oraş. Catedrala are formă de cruce, interiorul fiind divizat între nartex (tinda de după uşa de intrare), pronaos, naos şi altar. În balconul de deasupra naosului pot intra 150 de corişti. În interior lumina este asigurată de 30 de ferestre laterale şi16 in cupola principală. În pronaos se află racla cu moaştele sfântului Iosif cel Nou. Întreaga pictură bisericească a fost refăcută în anii 2000, redându-se aspectul strălucitor al pereţilor. Subsolul catedralei este necropolă pentru înalţi prelaţi şi muzeu de artă pentru obiecte bisericeşti şi cărţi din sec. XVII (cazania Varlaam, 1643).

Am traversat pe lateral catedrala şi am intrat în parcul central înfiinţat în 1880 pe o suprafaţă de 10 ha de generalul austriac Scudier. Iniţial parcul i-a purtat numele. Statuia de bronz aurit a generalului din centrul parcului a fost demolată după Unire în 1919. În 1962 pe acest loc a fost ridicat monumentul ostaşului sovietic din marmoră de Ruşchiţa cu o inscripţie de proslăvire. Statuia a rămas aceeaşi dar după 1989 inscripţia a fost modificată cu un text de recunoştinţă adus ostaşului român. Chiar şi cu acest text îţi dai seama că monumentul are linie de inspiraţie sovieticâ. În parc sunt câteva statui independente cum ar fi bustul lui Barbu Delavrancea realizat de Cornel Medrea. Pe aleea personalităţilor care este un muzeu comemorativ în aer liber sunt figurate 24 de busturi ale unor personalităţi proeminente: Carol de Anjou, Iancu de Hunedoara, Eugen de Savoya dar şi medici, scriitori, primari care au contribuit la dezvoltarea oraşului. La extremitatea dinspre catedrală este bustul lui Sever Bocu, ziarist şi deputat unionist. Există un proiect ca numărul statuilor să crească la 53. Parcul are alei umbroase şi bine îngrijite, bănci pe care te poţi odihni şi feri de arşiţa soarelui. Am urcat câteva trepte şi am ajuns la Bega. Pe malul ei era un restaurant sub forma unei bărci mari care părea nefuncţional. Cum cu o seară înainte fusese furtună şi a plouat foarte tare, apa Begăi era tulbure. Am avut în schimb o perspectivă frumoasă asupra Catedralei Metropolitane văzută din alt unghi. Ne-am întors în parc şi în partea opusă am traversat pe strada V. Babes unde am admirat complexul architectonic piarist compus din biserică şi Biblioteca Universităţii Tehnice. Piarişii au format un ordin călugăresc care a venit în Timişoara în 1780 şi au activat în biserica călugărilor franciscani. Aceasta a fost dărâmată şi în locul ei au înălţat biserica actuală care este foarte interesantă architectonic preluând din stilul vechii biserici. Am coborât spre Operă de data asta pe Corso (prima dată am mers pe Surogat), ne-am oprit într-una din cafenelele de pe trotoar şi după jumătate de oră, revitalizaţi de o cafea dublă, am pornit spre alte cartiere ale Timişoarei.

---

VIZUALIZĂRI: 2090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI