Clanul Scufiţei Aricite la Căsuţa Bunicii din Sighişoara

TIPĂREȘTE

Funny: Bună ziua, bună seara. Eu sunt Scufiţa Aricită şi astăzi vreau să vă povestesc despre Căsuţa bunicii mele din Sighişoara. Drum lung făcut-am pân’ acolo, tocmai din Maramu’ venind. Pe drum n-am întâlnit însă nici lupul cel rău şi nici nu ne-am oprit să culegem... ciup-ciupercuţe, ciup-ciupercuţe (pentru cine ştie bancul…). Ajunşi acolo obosiţi nevoie mare găsit-am Casa Bunicii unde am fost întâmpinaţi cu mare căldură... de la sobele de teracotă care ardeau. Bunica nu era acasă, pasămite era dusă până la vânător cu treabă. Ne lăsase însă vorbă de bun-venit scrisă pe perete şi un portret al ei ca să ne aducem aminte cum arată. O noapte doar stăturăm pe la casa ei şi tare rău ne păru că n-o prinserăm pe acolo...

Serios (atât cât pot): “Ariciule, io m-am săturat să scriu despre cazări! Ia pune mătăluţa mânuşiţele şi încropeşte ceva de habitacion, că mie unul mi s-a luat ca de mere acre... După ce termin cu Ailsa şi cu ABC, gata, mă apuc de Maramureş. Vreau să scriu primul meu review pe România!”, mă informă jumătatea-mi la întoarcerea din mini-concediul pascal. Pfff, şi eu care speram să tragem măcar la sorţi, aşa mai aveam o şansă. Aiurea. Nu puteam însă să mă pun împotriva lui pentru că, ştiţi cum este, o femeie deşteaptă trebuie să ştie şi când să tacă. Drept pentru care, iată cum trebuie să fac ce nu-mi place de niciun fel. Am două review-uri de scris, aşa că… o să încep cu al doilea din punct de vedere cronologic pentru că e mai light şi trebuie să-mi fac încălzirea. Deh, mi-am cam pierdut antrenamentul de cazare că în ultima vreme am prestat numai plimbare... :)))

Aşa, deci şi prin urmare, pe drumul de întoarcere din Maramureş am hotărât să luăm o noapte de cazare suplimentară în Sighişoara. Nu de alta, dar drumul între Botiza şi Bistriţa, după ce că e incredibil de prost, l-am mai şi greşit şi s-a lăsat cu un ocol de zile mari (dar asta e altă poveste), şi ne resimţeam serios. În plus piticii noştri nu fuseseră încă în Sighişoara şi, cel puţin mândrei, eram convinşi că o să-i placă. Încă din ultima noapte înainte de plecare căutasem pe net ceva cazări în zona Sighişoarei. Ne gândeam că în caz că nu mai putem, să avem ceva de rezervă. Aşa că pe drum eram “blindaţi” cu vreo… două numere de telefon… Da, atât găsisem să se încadreze în bugetul nostru. Fiind cu copiii, ne trebuia cel puţin o cameră triplă, gândindu-ne că n-om crăpa dacă o noapte dormea juniorul cu noi în pat, deşi în mod normal suntem total împotriva acestui lucru. Nu era însă decât o noapte la mijloc.

Primul loc unde am sunat a fost la Căsuţa Bunicii, care arăta interesant pe net (Bine, am mai sunat undeva înainte, dar nu contează. Prietenii ştiu…). “Ariciule, cică e o casă cu două paturi duble, baie, bucătărie, loc de luat masa… ceva clar e dubios în toată afacerea. Mai ales că e amplasată fix la baza scării acoperite…”. Adevărul e că era cea mai ieftină variantă de cazare pe care o găsisem şi unde mai pui că era fix în buricul târgului.

Încă de la telefon, proprietarul, foarte amabil dealtfel, ne-a spus că e liberă în noaptea respectivă şi ne-a lăsat-o la preţul de 110 lei de la 125 cât era iniţial. Tot el ne-a îndrumat cum să ajungem cu maşina în Cetate.

Amplasarea Căsuţei

Aşa cum se ştie, de ceva vreme în Sighişoara nu mai ai voie cu maşina în Cetate. Se dau amenzi. Ideea e că se pare că nu e chiar aşa. Pe riscul tău, poţi urca şi o poţi lăsa pe acolo. Din câte ne-a spus el, nu auzise de nimeni care să-şi fi luat amendă, iar 95% din turiştii care ajung cu maşina în Cetate, rămân acolo până la sfârşitul sejurului. Treaba e următoarea. La urcare există o barieră şi de obicei e un poliţist acolo (la ora la care am ajuns noi nu era nimeni). Bariera e tot timpul ridicată. Dacă te întreabă unde te duci, spui că ai bagaje şi mergi să le descarci. Ţi se răspunde că în 20 de minute trebuie să te întorci şi să laşi maşina undeva înaintea barierelor. Eh, aşa cum am spus mai sus, 95% dintre cei care intră nu respectă acestă regulă şi nu se auzise de vreo amendă la cineva. Dar, totuşi, trebuie luat în calcul că există un risc.

Bun, „căsuţa” cu pricina se află exact la poalele colinei pe care se află Biserica din Deal. Practic, cum cobori cele 175 de trepte şi te uiţi în dreapta, nimereşti fix în „căsuţă”. De ea lipită se află Casa Cositorarului.

Cum am ajuns şi am parcat maşina, ne-a întâmpinat recepţionera de la pensiunea Casa Legenda, care are acelaşi proprietar (pensiunea, nu recepţionera...). Extrem de drăguţă, domnişoara ne-a condus până înăuntru şi ne-a prezentat “dotările” (ale căsuţei, nu ale dânsei... :))) Apoi ne-a înmânat cheile şi s-a dus în treaba ei…

Cu ce se laudă Căsuţa Bunicii

Încă de la intrare am avut o strângere de inimă. Adică, ok, rustic – rustic, vechi – vechi, dar... bunica mai ştergea şi praful. Piticul a fost cel mai tare: “Nu vleau la Casa Buniciiiiiii!! Nu place!!! Plecăm acum, da? ” Cu chiu cu vai l-am convins să intre ca să lăsăm bagajele şi apoi i-am promis că ieşim la plimbare.

Cum intri te afli în camera “de servit masa”. În stânga se află camera de dormit, iar în faţă şi la dreapta este bucătăria. În capătul bucătăriei se află baia. Şi acum să le iau pe rând.

Camera de dormit este o cameră mare dotată cu două paturi duble (unul era de fapt o canapea extensibilă), o laviţă pe care se poate dormi ca pe vremuri, două fotolii, o măsuţă, un radio din acela vintage (de care chiar avea şi bunica mea când eram eu mică), iar la piece de resistance este reprezentată de tabloul nud agăţat pe peretele din stânga uşii. Pesemne aceea era bunica pe vremea când era tânără… Sau este echivalentul vintage al canalelor tv XXX, la asta încă mă mai gândesc. Nu am descoperit încă varianta corectă. Oricum, să trecem peste... Podeaua este acoperită cu duşumea veche care scârţâie de-ţi ies ochii mai ales în miez de noapte când copiii dorm de rup. Soba de teracotă este pe gaze şi face faţă cu brio metrilor pătraţi generoşi ai odăii. Paturile... hmmmm, am dormit şi mai bine, dar, când îmi aduc aminte de experienţa Domino din vara trecută, pot spune că au fost acceptabile. În plus, aşternuturilor nu am ce să le reproşez. Erau cu adevărat curate şi aveau acel miros proaspăt.

Camera de servit masa este exact cea în care intri în momentul în care păşeşti pentru prima dată în Căsuţa Bunicii. Nici mare dar nici mică, are o masă cu vreo... hmmmm... cred că trei scaune, o canapea extensibilă şi un televizor... puţin defect. Până am reuşit noi să-l reglăm, deja ne spărsese timpanele. Măcar are desene animate, aşa că până la urmă ne-a fost de ajutor.

Bucătăria e puţin cam veche, ca să mă exprim elegant. Are o masă cu două scaune, frigider destul de încăpător, dulap cu vase, chiuvetă dublă şi e dotată cu detergent de vase. Problema e că totul este… îmbâcsit, că nu găsesc alt cuvânt. Adică totul lipeşte fără să fie murdar în mod evident. Ca şi maşină de gătit, există o sobă pe gaz. Ea este dealtfel şi sursa de căldură cu ajutorul căreia se poate sta în bucătărie şi camera de servit masa. Din păcate însă îţi dă un sentiment de pericol când vezi instalaţia aceea, care poate e bine pusă la punct dar arată cel puţin dubios. Pe masă în bucătărie se află şi un cuptor cu microunde extrem de murdar. Deschizându-l la un moment dat m-a izbit un miros puternic de grăsime stătută amestecată cu cafea şi cu… nu mai ştiu că l-am închis urgent. Am preferat să frec o oală micuţă pentru a pune la încălzit pe plita sobei laptele copiilor. Toate vasele pe care le-am folosit le-am spălat bine înainte (asta înseamnă două ture de detergent) pentru că lipeau, iar paharele erau pline de urme. În seara aceea am avut musafiri (pe care recunosc, mi-a fost jenă iniţial să-i chem acolo, dar domnul soţ m-a liniştit spunându-mi: “Frate, termină cu prostiile, stai tu aici? E casa ta?”). Am întârziat ceva la bucătărie frecând la pahare şi ceşti pe care am preferat să le pun pe masă ude în loc să le şterg cu cârpele de vase puse la dispoziţie. Cuvântul care domină bucătăria este slinos. Şi cu asta cred că am spus tot.

Eeeee, şi a venit şi timpul pentru cea mai importantă încăpere: Baia…

Dacă la bucătărie totul e slinos, în baie e... horror. Mobilierul vechi ai impresia că nu are nicio şansă să funcţioneze corespunzător. Cel puţin la prima vedere... La a doua vedere însă, observi că nu e chiar atât de grav. Adică chiuveta e curată, toaleta la fel... Articole de toaletă există, dar noi nu le-am folosit că aveam de acasă. Cada şi duşul nu am avut însă tupeu să le încercăm. Am folosit din plin chiuveta deoarece cada arăta destul de neigienic. Un alt minus au fost prosoapele. Unele care pe vremuri (cred că atunci când era bunica tânără) fuseseră probabil albe, acum aveau o culoare incertă de gri-albăstrui spălăcit şi nu am avut curaj să le folosim nici pe acestea. Norocul nostru că venisem dotaţi cu toate cele. Distractiv a fost cu WC-ul. Fiică-mea nu ştie decât toaletă cu rezervor din acela la semiînălţime cu buton. Eh, acesta era cu vas de expansiune agăţat sus. Şi iată cum mă aud strigată din baie: “Mamiiiii, la wc-ul ăsta nu se trage apa!!!”. Când le-am arătat copiilor cum funcţionează au fost în culmea fericirii. Se duceau împreună la baie şi apoi se certau care să fie luat în braţe ca să tragă apa… :)))

Ce să mai… una peste alta a fost o experienţă nouă.

Concluzii, că e loc şi de ele

Am uitat să spun că toţi clienţii Casei Bunicii şi Pensiunii Casa Legenda beneficiază de un discount de 15% din nota de plată de la Restaurantul Vlad Dracul. Clanul meu însă nu a fost acolo pentru că am ales să servim masa la Perla, un loc cu o semnificaţie aparte pentru noi.

Căsuţa Bunicii nu a fost în mod sigur ceea ce ne aşteptam şi ne doream. Nu suntem însă atât de exageraţi încât să nu fim conştienţi de raportul calitate-preţ. E o cazare în “buricul târgului”, cum se spune, iar ca preţ… 110 lei toată această casă la preţurile care am văzut că se practică în Sighişoara, a fost mai mult decât ok. Nu o să mă apuc să cârcotesc podeaua, mobilierul vechi, sau altele. Aş fi exagerată. Am dormit şi muuuuult mai prost la bani mult mai mulţi. O să mă leg doar de curăţenie, mai ales cea din bucătărie. Asta consider că nu necesită cine ştie ce investiţii şi dacă ar fi făcută cu simţ de răspundere şi dacă periodic s-ar face o igienizare completă, s-ar schimba complet atmosfera “căsuţei”. În rest… consider că marele avantaj al aceste locaţii de cazare este reprezentat de amplasare şi de faptul că, datorită spaţiului generos, poţi sta liniştit cu prietenii veniţi în vizită la un pahar de vorbă în timp ce în camera alăturată copiii din dotare dorm duşi la ceas târziu în noapte.

Dacă m-aş întoarce la Căsuţa Bunicii? Probabil că da, în situaţia în care aş avea nevoie de o cazare în Sighişoara, aş vrea să stau în Cetate şi nu aş dispune de suficienţi bani pentru o altă locaţie mai cu pretenţii. Dacă m-aş duce cu alţi prieteni acolo? Hmmmm, depinde de prieteni şi de gradul lor de cârcoteală...

Dacă aş recomanda-o altora? Da, prietenilor simpli şi cu buget redus, dar mai ales duşmanilor cu mari pretenţii şi multe fiţe… :)))

---

VIZUALIZĂRI: 2141 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI