"Muzeul Satului" din Sibiu

TIPĂREȘTE

De când mă ştiu, mereu m-am tot întrebat

Unde-i mai bine de trăit, la oraş sau la sat?

În urma cu cativa ani, impreuna cu baietii mei si cu cativa sateni, mi-am construit o cabana la munte. Am muncit mai multe fiinte la ridicarea ei, dar “cel mai tare a tras”, un cal batrân, care a cărat “târâş-grăpiş”, mai toate materialele de constructie. Am ales un loc salbatic, situat pe un afluent al Muresului, intre dealuri multe, paduri si stanci, loc in care ti se pare ca verdele colinelor, dupa ce se uneste cu albastrul cerului, se pravale peste tine. Dupa ce cabana a fost gata, in primul an, mergeam la ea, singur sau cu prietenii, in fiecare week-end. In al doilea an, mergeam doar odata pe luna. In al treilea an, mergeam doar de sarbatori, adica de Pasti si de Craciun. In al patrulea an insa, am pus cabana la vânzare. Ma saturasem sa vad mereu aceleasi si aceleasi imagini, chiar daca erau minunate. Si frumusetea devine, la un moment dat, plictisitoare. Doresti mereu ceva nou. Cunosteam deja fiecare copac si fir de iarba din jurul cabanei, recunosteam fiecare greier din iarba dupa “trilulilul” sau unic sau caine sin sat dupa latrat. Aflam cat e ceasul dupa sosirea turmei de vaci de la pascut sau dupa cantatul cocosului... “Eul” meu incepea sa jinduiasca dupa vechilei-i cutume urbane. Incepea sa-mi lipseasca galagia strazii, forfota multimii, ambuteiajele de dimineata, claxoanele soferilor nervosi. Respiratia mea, incepea sa revendice smogul orasului, cu care o obisnuisem, decenii de-a rândul. Placerile stomacului au intrat in deruta, se simteau tradate, si-mi cereau Kebab si Shaorma. Ochii imi cereau radiatiile nocive ale lap-top-ului si televizorului iar urechile? …ah! , ele imi cereau fondul sonor al certurilor vecinilor de alături si babilonia de sâmbătă seara a discotecilor din jur, sau stilile de la ora 5, "new-salert"-urile, can-canurile tarii si ale lumii. Sau sunetele ambulantei ce-mi spargea timpanele. Interesanta fiinta mai e si omul, mereu vrea altceva! Obisnuinta, se pare ca e, e-a doua natură a sa.

Daca mai stateam mult acolo sus la munte “in aer curat si la mancare sanatoasa”, cred ca ma imbolnaveam!

“Resedinta mea de vara, de la tara” mi-a adus numai belele.

Intr-o zi insa, am pornit insa spre un loc, (a doua oara in acest an), unde ai si “sat” si “oras” la un loc. La Sibiu. Nu departe de forfota occidentala a “main-street”-ului pietonal al urbei, adica la vreo 5 Km, in “Dumbrava minunata” sibiana, gasesti o gradina zoologica ce-si “freaca coatele” de un alt loc de recreere vestit -“Muzeul satului”, sau mai bine zis ”Muzeul inteligentei populare romanesti” sau si mai exact “Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA”. Pe o suprafata imensa, de aproape 100 de hectare, gasesti aici reprezentata, la scara redusa, intreaga noastra tara. Daca ai puterea de a strabate cei aproape 10 km de asfalt ce serpuieste, urcand si coborand printre cele 300 de constructii populare ale muzeului in aer liber, vei gasi câte un colt din fiecare zona rurala a tarii, cu tot ceea ce îi este specific.

Muzeul Tehnicii Populare a fost conceput de Cornel Irimie si inaugurat in anul 1963. La intrare platesti 10 lei, iar daca doresti sa fotografiezi sau sa filmezi ceea ce vezi, mai adaugi 20 de lei. In cateva ore poti face un tur al Romaniei, vizitând pe rând, areale din Delta Dunarii, Muntenia, Banat, Tara Crisurilor, Maramures, Moldova sau Ardeal.

Trecând alene de la o “exponata” la alta, nu poti ramâne indiferent la casele, hambarele, camarile, atelierele, gardurile sau uneltele scornite de om pentru a-si uşura existenta, unele inventate in urma cu doua sau trei milenii. Te cuceresc mai ales morile de vânt, cele de apa si presele de fabricat uleiul de in sau floarea soarelui. Pe aleile muzeului vei intâlni câţiva pensionari care l-au luat in ingrijire si care îţi mai strecoara si câte o vorba de bun venit sau câte o explicatie. Acum, toamna însă, când sezonul s-a cam terminat, in preţul biletului, nu e inclus si un ghid iar unele locatii sunt inchise, precum si celebra “stână de la munte” ce-aş fi vrut s-o admir mai bine, nu doar peste gard. Mai citesti câte ceva pe niste panouri aflate lângă obiective sau cumperi la intrare un pliant. Exista si căşti pentru audio-ghid. Intrăm in vorbă cu unul din pasionatii îngrijitori ai traditiilor populare, un bătrânel septagenar. Acesta ne spune că Muzeul a trecut in domeniul privat, apoi ne prezinta interiorul unui hambar de grâne si o presa cu ciocane, apoi ne explica modul de functionare al unei mori de apa care macina grâul sau porumbul. Admirăm şi o “vârtelniţă” orizontală, acţionată de animale. Ghidul nostru ocazional, ne explica cum un litru de ulei de floare soarelui se obtinea dintr-un sac de seminţe. Mult răspândite erau si teascurile pentru stors strugurii. Hanurile faceau parte din peisajul cotidian al secolelor trecute. Cine “trăgea” la un han, găsea acolo cazare, masă, băutură, hrană pentru animale si la nevoie si cai de schimb. La acel han, “turistul secolelor trecute” avea la dispozitie o cameră de hotel, un restaurant si un PECO, ceva de genul “ 3 într-unul”. Admirăm si ustensilele pentru olărit, forjat fierul, morărit, pescuit, prelucrarea lemnului, stupărit si agricultura. Dar si materialele din care erau zămislite acoperişurile caselor si hambarelor, lemn şi stuf, sau gardurile, piatra şi crengile de copac. Te impresionează mai ales satul maramuresean, cu casele si bisericutele sale din lemn, poate cele mai frumoase exponate ale muzeului. Ne alegem si noi, fiecare câte o casă în care am fi dorit să locuim. Dana îşi alege o căsuţă de la munte, eu pe cea a “aurarului”, aflată lângă gura unei mine. Mi-a placut si un “cuptior” de pâine, ce-mi aduce aminte de “Amintirile din copilarie” de la Humulesti ale lui Ion Creangă, cuptor lângă care Nică a lui Petre se juca cu mâţele şi motoceii.

Muzeologul olandez Bernet Kempers, a apeciat muzeul din “Dumbrava sibiana” ca fiind "cel mai frumos muzeu in aer liber din Europa".

Ajungem repede si noi la o concluzie. Filozofică. Oricât de mult îţi uşurează munca aceste mecanisme ale inteligenţei populare, îţi dai repede seama că viaţa oamenilor nu era deloc uşoară în acele vremuri. Noi, cei de azi, adică “ultima generatie”, beneficiem de toate aceste achiziţii ale tehnicii si stiintei moderne, care au început cu acele mecanisme primitive din lemn si piatră, dar uneori uităm repede acest lucru.

Ori de câte ori vizitez acest muzeu al satului, si daca ne gândim bine până nu demult, o mare parte din populatia ţării noastre, trăia la sate, eu ma bucur. De ce? Pentru ca nu am trait şi eu în acele vremuri şi în acele condiţii grele. E-o chestiune de şansă. La ruleta vietii, acolo unde s-a împărţit norocul, în dreptul meu, s-a oprit bila cea câştigătoare, bila albă, chiar dacă biliardul era, aproape plin cu bile negre…

Venind de la Tg. Mures înspre Sibiu, “am prins”, de la Mediaş, vreo 30 de Km de drum în lucru. Nervi, stress, de ce oare? ... Pentru c-am pierdut o jumatate de ora! Aici însă, după ce vizitezi muzeul, te calmezi, văzând poştalioanele şi căruţele care parcurgeau aceeaşi distanţă într-o jumătate de zi. A te întoarce în trecut, e-o lecţie, e un curs de istorie, care te face să înţelegi mai bine prezentul.

Ajungem acasă. Şi parcă privim altfel, automobilul, becul, apa caldă, televizorul sau computerul. Îi transmitem mai întâi domnului Rudolf Diesel un gest de mulţumire peste ani. Vizionăm apoi la TV vreo 3 sau 4 filme, un concert, apoi un spectacol de muzica usoara, unul de opera, unul de cabaret si o piesa de teatru…toate intr-un singur week-end. În urmă cu un secol, le vizionam intr-un an, in urma cu două secole, intr-o viaţă de om, iar in urma cu 5 secole, poate, niciodată!

Nu ne mai rămâne decât sa pomenim si numele inventatorilor Stephenson, Watt, Bell, Marconi, Edison, fratii Lumierre, Bill Gates, Tim Berners, care ne-au adus toate aceste minuni in propria locuinta sau pe cel a lui Pasteur, Pavlov, Fleming, Koch sau Roentgen, care ne-au permis sa le admiram, cat mai multi ani.

Se stie ca oamenii de la ţară traiesc mai mult decât cei de la oraş iar sătenii de la munte, trăiesc mai mult decât cei de la şes. Şi sunt şi mai sanatosi. Asta mă pune iar pe gânduri. Cred că n-am să mai vând cabana mea de la munte.

Aşadar, prieteni, aceeaşi întrebare, acuma la final

Unde-i mai bine, în mediul urban sau în cel rural?

---

VIZUALIZĂRI: 2696 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI