O oază de verdeaţă şi linişte în parcul oraşului Sebeş

TIPĂREȘTE

Aşa cum am povestit aici, pentru prima noapte a mini-circuitului făcut, am ales să înnoptăm la Sebeş.

Dintre cele câteva oferte găsite pe booking.com, am ales-o pe cea de la hotelul Nicky şi asta din mai multe motive. Primul a fost nota bună a hotelului, 8,2, ceea ce este, din start, o recomandare. Apoi, am ţinut cont şi de faptul că în preţul plătit era inclus şi micul dejun. În plus, hotelul dispune de parcare privată, gratuită, precum şi de internet wireless, de asemenea, gratuit, în toate spaţiile hotelului, inclusiv în camere.

Deloc lipsit de importanţă a fost şi amplasamentul hotelului, acesta fiind situat în Parcul Arini, parcul oraşului, deci o zonă plăcută şi liniştită, cu acces rapid din DN67C, practic la capătul Transalpinei.

Am ajuns acolo pe la 6-7 seara, goniţi de ploaia care se pregătea să înceapă, altfel cu siguranţă am mai fi zăbovit prin oraş. Am găsit uşor hotelul, dar nu datorită coordonatelor GPS, care sunt aproximative, ci datorită indicatoarelor (noaptea, probabil e puţin mai dificil).

Cum am ajuns la hotel, s-a dezlănţuit o ploaie de vară, cu tunete, fulgere şi cu o mare cantitate de apă revărsată din cer, dar, din fericire, totul nu a durat mai mult de o jumătate de oră, după care cerul s-a înseninat, a apărut şi soarele ce stătea să apună, aşa că am avut timp să facem şi o scurtă plimbare prin parc, până să se întunece de-a binelea.

Dar, până să se oprească ploaia, am mers la recepţie, am primit cheia de la cameră şi, cum nu prea aveam chef să ieşim în ploaie după bagaje, am rămas în restaurantul hotelului să bem o bere. Restaurantul este decorat în stil rustic, şi am stat într-o atmosferă liniştită, calmă, acompaniaţi de o muzică plăcută, în surdină, nivelul sonor al acesteia neridicându-se la cote mai înalte nici mai târziu, când restaurantul s-a animat mai mult, întrucât a apărut un grup de vreo 20 de persoane, localnici, care sărbătoreau aniversarea unuia dintre ei.

După ce a stat ploaia, ne-am dus bagajele în cameră şi am ieşit la plimbare şi am revenit apoi în restaurant entru masa de seară, dar şi pentru a petrece puţin timp navigând pe internet, profitând de conexiunea foarte bună. Cu această ocazie am constatat că erau şi ceva străini pe-acolo, un englez şi doi cehi.

Servirea a fost promptă şi mâncarea bine preparată şi chiar dacă, aşa cum spuneam mai sus, se desfăşura o aniversare, personalul nu a neglijat nici pe ceilalţi prezenţi în restaurant.

Singurul punct "slab" a fost acela că mesele sunt toate foarte mari, de câte zece persoane, astfel că, vrând-nevrând, trebuie să mai stai alături şi de alte persoane necunoscute. Dar, cum suntem sociabili, asta nu ne-a deranjat şi astfel am avut ocazia să ne conversăm cu cei doi cehi, soţ şi soţie, pe care-i remarcasem de când sosiseră, imediat după ploaie, călărind un Kawasaki de toată frumuseţea. Şi nu erau foarte tineri, mai târziu am aflat că au trei băieţi, cel mai mare de 16 ani. I-am întrebat cum au ajuns la hotel şi mi-au spus că au făcut-o luându-se după indicatoare. Ei veniseră de fapt la nişte prieteni din Braşov, ocazie cu care doreau să parcurgă Transalpina şi Transfăgărăşanul.

Erau prima dată în România (de fapt el mai venise o dată, dar numai în Banat, într-un sat unde este o comunitate de cehi) şi erau îngroziţi de modul în care se circulă pe DN7, pe care veniseră, ne-au povestit că aproape au căzut cu motocicleta, când un zăpăcit s-a băgat într-o depăşire riscantă... Oricum însă, până atunci, erau încântaţi de faptul că românii sunt foarte sociabili, că se descurcaseră foarte bine cu engleza, găsint peste tot vorbitori de engleză, ceea ce, recunoşteau ei, în Cehia mai rar, că preţurile sunt mai mici ca la ei şi sperau că şi cele două drumuri de munte vor fi frumoase.

Ne-am despărţit prieteni, am făcut fotografii împreună, inclusiv pe motocicleta care, mi-au mărturisit, nu era a lor, o împrumutaseră de la un prieten, pentru că doamna nu a avut curajul să vină cu motocicleta proprie, o Java de colecţie, cu o vârstă respectabilă.

Revenind la hotel, camerele acestuia sunt destul de mari, dotate la un nivel suficient pentru trei stele, cu aer condiţionat, telefon, TV LCD, mini-bar (dar care era gol, dacă doreai ceva, trebuia să cobori la recepţie) şi seif. Baia este lucrată cu materiale de calitate şi am găsit acolo nu mai puţin de şapte prosoape albe, curate şi pufoase, uscător de păr, precum şi săpun şi gel de duş.

Conexiunea internet wireless a fost foarte bună şi în cameră, deşi nu am folosit-o decât foarte puţin. Camerele hotelului dispun fiecare de un balcon, al nostru oferind o privelişte plăcută spre parc şi zona din faţa hotelului.

Personalul a fost foarte amabil şi ne-au făcut să ne simţim bine. În plus, vorbeau şi engleză, nu că am fi avut nevoie, dar, aşa cum vă spuneam, pe-acolo mai poposesc şi străini.

Micul dejun este foarte variat, dar nu este stil bufet. În camera unde se serveşte micul dejun se găsesc doar cafeaua, ceaiul, unt şi dulceaţă, restul îl aduce chelnerul, pe care îl chemi sunând la o sonerie, lucrurile acestea fiindu-ne prezentate încă de la sosire, când ni s-a dat camera.

Din păcate, totuşi, nu există o listă cu produsele din care-ţi poţi alege, ceea ce totuşi nu este o problemă prea mare, deoarece chelnerul îţi spune tot ce au în meniu pentru micul dejun (eu am mâncat o omletă cu caşcaval şi şuncă şi crenvurşti), dar e ceva mai dificil cu străinii nevorbitori de engleză (chelnerul vorbea engleză, aşa s-a înţeles cu cehii).

În concluzie, dacă aveţi de gând să vă opriţi în zonă, nu ezitaţi să alegeţi hotelul Nicky (am văzut că mai este cunoscut şi cu numele de "pensiune", deşi este de fapt un întreg complex turistic). Cu siguranţă vă veţi simţi bine, aşa cum ne-am simţit şi noi.

---

VIZUALIZĂRI: 2515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI