ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.10.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Herghelia de cai lipiţani

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cum mergeam noi spre Sibiu, la un moment dat, după ce am trecut bine de Făgăraş, pe marginea şoselei a apărut un panou mare publicitar în care apărea un cal. Un cal alb superb cu coama în vânt. O să vedeţi poza şi vă veţi îndrăgosti imediat de fotografie. Un panou, două, trei şi iată că subliminal împresia s-a transformat în senzaţia că-i aud nechezatul şi tropăitul copitelor şi că vreau să-l văd. Imboldul a fost suficient ca s-o luăm la stânga spre Sâmbăta de Jos unde se află Herghelia de cai lipiţani.

Castelul lipiţanilor.

După câţiva kilometri am ajuns la o poartă monumentală străjuită de doi stâlpi de zid pe care se ridicau două felinare impozante aşa cum se făcea la intrările în domeniile princiare. Şi nu era nici artificiu, nici kitsch. Domeniul în care funcţionează herghelia a aparţinut lui Josef von Brukenthal, fratele lui Samuel Von Brukenthal fostul proprietar al palatului muzeal din Sibiu şi a reşedinţei de vară de la Avrig vezi impresii Castelul aflat în partea stângă a curţii era acoperit de nişte bandaje adică nişte traverse de pânză pe care scria Ceresit şi nu puteai zări în spatele lor decât nişte ferestre cu geamuri sparte ca nişte ochelari fără lentile, mărturii ale distrugerii şi nepăsării. Acest castel construit în stil baroc în anii 1750-1760 la sugestia împărătesei Maria Tereza rivaliza cu palatele din Viena. Avea ziduri groase de 1m şi cele 35 de camere pe care le conţinea erau decorate cu picturi murale şi sobe aduse de la Viena. Din 1870 pe domeniu a luat fiinţă o herghelie de cai lipiţani. Concursuri hipice, dresaj, atelaje, toate erau oferite invitaţilor cu sânge albastru care participau la spectacolele date de lipiţani dar şi la baluri. Castelul a ars parţial în sec. XX iar în 1940 cei care l-au restaurat au acoperit minunatele picturi în ulei de pe pereţi. Am găsit pe net o fotografie în care este arătată o cameră a castelului, devalizată, murdară, cu o sobă de ceramică distrusă, într-un cuvânt vandalizată cu mânie şi ură proletară sau inconştienţă şi lipsă de educaţie. În 2002 castelul şi domeniul au intrat în patrimoniul Romsilva care are în proiect refacerea şi transformarea lui într-un muzeu al cailor lipiţani. Reparaţiile ar costa 10 mil. eu. Nu sunt bani.

Program.

Am ajuns aproape de închidere care începând cu 1 oct este la ora 16. Pentru cei care vor să viziteze herghelia: preţul de intrare este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Lunea şi marţea este închis iar în rest, din mai-sept herghelia se poate vizita între orele 10-17 şi octombrie- aprilie de la 10-16. O plimbare călare costă 104 lei/ h iar cu trăsura sau sania închiriată pentru întregul atelaj 124 lei. Herghelia se vizitează numai cu ghid. În timpul sezonului turistic în fiecare sâmbătă la ora 11 sunt spectacole şi demonstraţii privind abilităţile rasei lipiţan. Preţul de intrare este de 20 lei. Zilele de 13-14 august în care au loc spectacole de mai mare amploare, sunt dedicate acestei superbe rase de cai şi se numesc Valsul lipiţanilor.

Istoricul hergheliei.

Herghelia de la Sâmbăta a fost înfiinţată în 1874 pe domeniul Brukenthal. Caii de rasă lipiţan au fost aduşi din Slovenia unde erau selecţionaţi din sec. XVI dintr-o rasă spaniolă. În preajma primului război mondial proprietarii au mutat herghelia cu 322 de capete în Ungaria care ulterior a beneficiat de toate premiile internaţionale ale acestei rase de excepţie. După Marea Unire, în 1920 statul român înfiinţează tot la Sâmbăta de Jos o herghelie naţională de cai lipiţani. Pentru început, efectivul a fost format din 3 armăsari şi 22 iepe. În anii ´70 herghelia ajunsese la 700 capete. După 1990 un timp a fost administrată de Regia Autonoma Cai de Rasă iar din 2002 aparţine Romsilvei. Ca urmare a lipsei fondurilor, a retrocedărilor de păşuni şi a vânzării de cai pentru a se asigura nutreţul necesar, efectivul a scăzut an de an, ajungând la cca. 300 capete. Herghelia este organizată pe următoarele secţiuni amplasate în mai multe locaţii: grajduri, pistă de antrenament, bază de agrement, teren agricol pentru păşunat şi nutreţuri, sediu administrativ.

Caii.

Am intrat în grajdurile în care sunt ţinuţi caii lipiţani. O ghidă tânără angajată a hergheliei ne-a spus că deşi am venit aproape de ora de închidere (din oct. ora 16) nu ne va lăsa fără să vedem lipiţanii. Dacă am fi venit sâmbăta, am fi avut parte de spectacol. Ne-a condus într-o clădire lungă fără etaj în care în boxe separate erau ţinuţi caii. Exemplare superbe, înalte, liniştite, cu culori care variau de la alb spre cenuşiu până la negru intens. Am aflat că mânjii au culoare închisă şi pe măsură ce se maturizează aceasta se deschide până devine albă. Un lipiţan ajunge la maturitate în şase ani, se poate lucra cu ei până la 20 şi are o longevitate de până la 30 de ani. Ating o înălţime de 150-160 cm. Sâmbăta de Jos este considerată una din cele mai dotate herghelii de lipiţani din lume pentru că deţine toate cele opt linii de sânge posibile: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola, Tulipan şi ultima reprodusă Incitato. În faţa fiecărei boxe este o tăbliţă pe care sunt scrise: linia de sânge, respectiv denumirea, anul naşterii, numărul, mama-iapă. Menţinerea purităţii rasei a fost posibilă datorită încrucişării pe linie de sânge. După rolul care li se atribuie sunt ţinuţi împreună pe categorii: armăsarii, iepele-mamă, iepele tinere, masculii tineri, caii de atelaj, fiecare categorie beneficiind de un regim de viaţă adecvat. Caracteristicile acestor nobile făpturi sunt: mersul elegant, forţa, echilibrul, inteligenţa, rezistenţa, loialitatea. Datorită aspectului, temperamentului şi capacităţii de învăţare, lipiţanul continuă să fie prezent în cele mai mari scoli de dresaj din lume. După 400 ani de la crearea rasei din sânge spaniol de către casa de Austria, lipiţanii continuă să ia premii la dresaj şi tras la atelaj pe marile podiumuri ale concursurilor. În toată lumea există cca. 3000 de lipiţani.

Supravieţuirea.

Herghelia de la Sâmbăta de Jos ca societate comercială autonomă sub patronajul Romsilva se autofinanţează pentru a supravieţui. Fondurile primite sunt insuficiente aşa că pe terenul pe care îl are în proprietate, 520 ha păşuni şi fâneţe, se asigură şi se recoltează hrana animalelor. Pentru întreţinere, salarii, utilităţi sunt necesari bani lichizi aşa că herghelia realizează o serie diversificată de programe: dresaj, cursuri de călărie, consultanţă, reproducere asistată dar principalele venituri se realizează din vânzarea lipiţanilor. De două ori pe an are loc selectarea şi clasarea cailor. Atunci au loc şi ofertele de vânzare prin licitaţie care pentru un cal bătrân este de 300 eu. iar pentru un animal tânăr, viguros şi dresat ajunge şi la 3000 eu. Banii obţinuţi intră în conturile hergheliei pentru că alocaţia de la buget este de râsul lumii 10 lei/ zi... Această informaţie cu alocaţia de 10 lei/ zi am preluat-o de la un interviu dat în 2012 de directorul Direcţiei Silvice Brasov. Supravieţuirea hergheliei depinde însă de cerere care în ultimii ani a fost destul de redusă, cca 20 cai/ an. Cel mai ridicat preţ obţinut vreodată a fost de 57000 lei (12700 eu) pentru un exemplar din linia Conversano şi a fost oferit de un român. O ofertă care nu s-a realizat a fost 100000 lire sterline pentru o pereche de lipiţani dar aceştia au fost păstraţi pentru reproducere. Anual se oferă la licitaţii între 30 şi 40 de lipiţani de toate vârstele. Personalul hergheliei, 52 de oameni, munceşte cu pasiune şi dăruire pentru asigurarea supravieţuirii acestei rase nobile de cai.

Expoziţia.

La finalul vizitei am văzut expoziţia şi colecţia de harnaşamente. Intitulată Valsul lipiţanilor, expoziţia conţine fotografii, premii internaţionale, un istoric al liniilor de sânge, cât şi un panou cu numele dresorilor de lipiţani care au luat premii începând cu 1920. Din păcate herghelia nu poate participa la concursuri internaţionale costul unei deplasări fiind cca. 15000 eu, din care paza cailor 5000 eu. Săracă ţară bogată!

WEB, dacă se poate melodia Caii liberi de V. Socaciu.

https://www.youtube.com/watch?v=6uflcu_VF_s


[fb]
---
Trimis de Michi in 28.10.14 19:14:04
Validat / Publicat: 28.10.14 22:42:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SÂMBĂTA de SUS [BV].

VIZUALIZĂRI: 7495 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Intrarea monumentală pe domeniu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[28.10.14 19:37:57]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

MichiAUTOR REVIEW
[28.10.14 19:59:46]
»

@webmasterX -Mulţumesc WEB, o ascult cu plăcere.

webmaster
[28.10.14 22:36:10]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13
[29.10.14 01:17:54]
»

după ce am citit despre această herghelie şi despre această rasă de cai, haideţi să vedem de ce sunt aşa de apreciaţi!!!

MichiAUTOR REVIEW
[29.10.14 07:38:22]
»

@webmaster13 - Absolut superb. Mă gândesc că un impresar cu bani sau finanţat de un om de afaceri, cu o publicitate agresivă la TV, ar putea organiza în ţară un turneu care ar costa mai puţin. Din banii strânşi, s-ar putea participa la concursuri afară cu care ocazie herghelia s-ar restabili financiar şi s-ar face cunoscută şi de public, înafară de cercul de specialişti. Crescând notorietatea şi preţul de vânzare ar fi mai mare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danadana*
[29.10.14 11:10:52]
»

@Michi - Ca de obicei, un rewiu extraordinar semnat doamna Michi! Le asteptam pe urmatoarele!!! Pozele cu caii sunt ...superbe!

crismis
[29.10.14 21:31:55]
»

@Michi: O "poveste" care mi-a atins inima! Multumesc, Mama Michi!

MichiAUTOR REVIEW
[29.10.14 22:16:06]
»

web 13@, Danadana@crismis - vă mulţumesc din suflet. Caii albi sunt extraordinari de maiestuoşi. Nu degeaba se spune fetelor mofturoase că îl aşteaptă pe Făt Frumos pe un cal alb.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, danadana*, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂHerghelia Sâmbăta de Jos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063612937927246 sec
    ecranul dvs: 1 x 1